Cultura 666

SOCIETATE

Ierarhia inversată

Autor: VALI ALBINEȚ

Așa că întrebarea nu e de ce sunt oamenii proști. Nu sunt.

Întrebarea e de ce apetitul ăsta pentru lideri puternici apare peste tot, în societăți complet diferite, la oameni cu școală și fără, la victimele regimului și la beneficiarii lui deopotrivă.

Iar răspunsul, cred, e că avem intuiții modelate evolutiv care favorizează ierarhia verticală. O regăsim la verii noștri cei mai apropiați, cimpanzeii, unde masculul alfa domină prin coaliții și intimidare. O regăsim în orice societate umană care a dezvoltat surplus, specializare și instituții de constrângere.

Dispoziția pentru lideri puternici e veche. Dar dacă ar fi doar veche, ar fi constantă — iar ea nu e. Erupe. Are momente. 1933 e un moment. 2016 a fost altul.

Liderul puternic e o formă de structură. Poate cea mai economică dintre toate. Un singur agent, cu voință clară, care explică ce se întâmplă și promite să repare. De-aia apetitul pentru mână forte crește exact acolo unde crește incertitudinea: crize economice, schimbări demografice rapide, prăbușiri instituționale, pierderea statutului relativ al unui grup. Nu sărăcia absolută produce fenomenul — prietenii mei Dom sunt printre cei mai săraci oameni pe care i-am cunoscut și n-au fost mereu în extaz. Ce produce fenomenul e senzația că nu mai controlezi nimic și că nimeni nu are grijă de tine.

SOCIETATE

Cercetare: De ce copiii nu se mai joacă afară

Rezultatele sondajului realizat la inițiativa deFilm și „Atlasul Universului”: În România, copilăria a fost câștigată de ecrane: jocuri, filme, socializare, internet. Copiii au pierdut peste două ore pe zi din joaca în aer liber.

Inițiativa echipei „Atlasul Universului” a pornit de la o întrebare simplă: „cât timp mai petrec copiii de azi afară față de generația părinților lor?” Este aceasta ultima generație de copii care-și petrec timp liber afară, așa cum remarcau majoritatea spectatorilor și criticilor prezenți la proiecțiile internaționale ale filmului?

(Foto: Scenă din film. Imagine: Răzvan Marinescu, gradație de culoare de Mihai Nadolu)

CIFRE CU SUBIECT ȘI PREDICAT

1921-2026: cum s-a transformat petrecerea timpului liber

Dincolo de cote, trendul general este totuși similar: noile tehnologii nu apar pur și simplu peste noapte, ci ocupă treptat timpul eliberat sau concurează cu forme de consum deja existente.

Data is Beautiful este un canal multiplatformă de date animate care a lansat până acum multe focusuri statistice devenite virate. Animația „Cum ne petrecem timpul liber”, publicată în mai 2026, a fost un mare hit al verii. Beneficiind și de o versiune îmbunătățită grafic, realizată de britanicul Thomas Jefferson Power, specialist în neuroștiințe, video-ul a fost masiv redistribuit pe toate rețelele sociale, de la Facebook la Tik-Tok și Reddit. Deși canalul Data is Beautiful precizează clar universul cercetării (populația americană activă din toată această perioadă de 105 ani), titlul video-ului dă impresia că trendurile identificate sunt reprezentative pentru oricine de pe glob, ceea ce nu este 100% adevărat. Însă, chiar și cu această precizare, video-ul reflectă tendințe globale majore și „revoluții sociale” care au schimbat radical modalitățile de petrecere a timpului (și chiar cantitatea de timp liber disponibil).

Un alt exemplu de cercetare construită pe o metodologie statistică explicită este Time Use Survey, programul Institutului Central de Statistică al Ungariei (HCSO/KSH). Spre deosebire de reconstrucțiile istorice în care unele perioade sunt completate prin interpolări, KSH colectează direct informațiile prin jurnale de timp: persoanele incluse în eșantion notează activitățile desfășurate de-a lungul unei zile întregi și timpul consacrat fiecăreia. Ancheta este repetată aproximativ la 10–15 ani, iar rezultatele permit comparații între perioade, dar și între categorii sociale și demografice.

Pentru România există doar fragmente de studii, dar chiar și în aceste condiții, peisajul pare destul de diferit. România a avut o altă relație cu televizorul – și continuă să o aibă. Datele European Audiovisual Observatory arată că, în 2014, românii erau cei mai mari consumatori de televiziune din Uniunea Europeană, cu o medie de 5 ore și 42 de minute pe zi.

PERSPECTIVE

ARTE

LITERATURĂ

Literatura ca act de recuperare a memoriei

Mona Saluca: Scrierea unui roman de autoficţiune s-a născut din nevoia de a face pace cu trecutul, de a înţelege și accepta loviturile destinului, de a încheia un cerc care rămăsese deschis de câteva generaţii. Primul pas l-am facut cu 15 ani în urmă, când am intervievat-o pe mama. Apoi am rugat-o să scrie într-un caiet amintirile pe care ea le considera relevante. Ulterior, comparând cele două relatări, am observat o diferență care avea să îmi schimbe felul în care priveam memoria. Varianta scrisă consemna faptele: nume, locuri, date, succesiunea evenimentelor. În schimb, povestea spusă revenea obsesiv la corp. Mama își amintea mai ales frigul, foamea, frica, durerea, cum îi tremurau mâinile, cât de repede îi bătea inima. Scrisul organizează, înregistrează ce s-a întamplat, pe când vocea retrăiește cele simţite la nivel corporal. Se pare că înţelegerea trecutului se petrece mai cu seamă la nivel emoţional și chiar visceral, fiindcă amprentele istoriei ramân înscrise în corp și, uneori, devin chiar vizibile. Istoria se transformă într-o experiență senzorială.

ARTE

FILM

„Povestitorul trebuie să se topească în poveste”

Interviu cu Florin Șerban, regizorul filmului „Nu e locul tău aici”

Mă interesează în primul rând raportul omului la început de drum cu regula, cu sistemul de reguli. Apoi relațiile cu părinții, cu cei care ar trebui să dea exemplu, să ghideze și, dintr-un motiv sau altul, eșuează. Nu știu de ce mă interesează. Eu am avut o copilărie de poveste, cu părinți iubitori. Poate de asta mă uit cu regret și oarecare vinovăție la cei care nu au asta. Nu știu răspunsul limpede.

Florin Șerban este unul dintre regizorii români care au intrat foarte devreme în atenția festivalurilor internaționale. A studiat Filosofie la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj și apoi regie de film la Columbia University, la New York. În anii în care nu a mai făcut lungmetraje, a construit Școala de Film, un proiect în care a lucrat direct cu actori și tineri cineaști. „Nu e locul tău aici” este, în multe privințe, rezultatul acestei perioade: un film în care 19 dintre actori sunt debutanți și pe care regizorul i-a format el însuși.

ARTE

FOTOGRAFIE

Daniel Pușcău: A patra dimensiune

Întrebarea nu mai e dacă imaginea e construită. Toate sunt. Întrebarea e cât adaugă; și ce câștigă fața când o face.

Lumina vine dintr-o parte și nu face nimic spectaculos: modelează osul. Pomeții, arcada, linia maxilarului — toate sunt desenate de o singură sursă care știe exact unde să se oprească. Umerii goi se pierd în întuneric. Nu e nimic adăugat. E un portret care n-are nevoie de nimic.

ARTE

ARTE PLASTICE

InventART. Raport de teren dintr-un muzeu în care AI-ul nu e zeitate

Muzeul Național Tehnic „Dimitrie Leonida” din Parcul Carol, instituție fondată pe ideea că patrimoniul tehnic merită să fie văzut, înțeles și conservat, a găzduit în vara lui 2026 programul InventART, organizat de Asociația Culturală Neo Art România, în parteneriat cu muzeul și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), în cadrul NeoArtConnect (NAC) – Anuala de Artă și Știință, ajunsă la ediția a IV-a.

Proiectul are două componente: o expoziție centrală cu cinci instalații multimedia create special pentru proiect, inspirate de inventatori români, și un traseu permanent cu zece puncte multimedia și augmentate integrate în colecția existentă a muzeului.

Stories In Layers — raport de la marginea unei cetăți sufocate de artă

ARHIVA INIȚIATIVELOR INDEPENDENTE

Locuri de poveste
Geografia romanelor românești

Brăila, înainte și după Panait Istrati

 „Micuța Vienă”, „sălile de bal sau seratele private din saloane mondene”, acolo unde se valsa pe acorduri de pian, personalitățile de tot soiul născute aici, „stabilimentele cu felinar roşu”, faimoșii bandiți locali, miticul Terente, regele bălților, toate-toate au țesut povestea orașului viu, cu o viață electrizantă. Era vremea când italienii veneau la Brăila și stricau piața salariilor. „Orașul cu salcâmi” (Mihail Sebastian) își trăia gloria efemeră. Este „Brăila de legendă”, așa cum unele titluri de ziare încearcă să ne-o fixeze în memorie. „La noi, la Brăila, la tanti Elvira/ Uşor se câştigă lira…”.

Dar Brăila nu a însemnat doar glamour. Între cele două războaie mondiale, fațadele opulente de pe strada Regală și averile uriașe din Portul Brăila erau doar o parte a poveștii. Lumea mahalalelor mizere era norma la periferie, cu hamali exploatați și o prostituție generalizată. Familii întregi de muncitori trăiau precar în locuințe insalubre, adesea din chirpici, fără apă curentă, canalizare sau electricitate. Bolile infecțioase, precum tuberculoza sau tifosul, făceau ravagii. În iernile geroase, când Dunărea îngheța și portul se bloca, muncitorii rămâneau fără nicio sursă de venit – cantinele sociale erau mana cerească a vremii. 

„Ultima noapte de dragoste…” – „lumea bună” în perioada antebelică

Cuvântul „masă” apare de 118 ori în roman. „Prânz” de 12 ori. „Restaurant” de 21 de ori. Cuvântul „proaspăt” (cu variante) de 17 ori. În perioada de dinaintea frigiderului (și a oricăror tehnici frigorifice), prospețimea produselor era o mare problemă. (…) Satele din jurul Bucureștiului nu produceau suficient (legume, lapte, carne), astfel că produsele erau aduse de la distanțe mari, în dauna prospețimii. Ca urmare, obținerea unor alimente proaspete reprezenta primul nivel al luxului culinar. Voluntar sau involuntar, Camil Petrescu notează această obsesie a epocii.

A doua jumătate a secolului 19 a adus un abandon aproape brusc al bucătăriei de inspirație turcească și balcanică în favoarea celei franceze. Caragiale va nota și el stridența perioadei de tranziție care adusese asocieri insolite. Însă, nici la finalul Belle Époque – care, în România, a durat doi ani în plus, deoarece țara n-a participat la prima parte a «Marelui Război» – nu dispăruseră toate preferințele orientale. Dulceața în mod special e omniprezentă. Nu gemul și jeleul ֪(de inspirație franceză), ci varianta autohtonă, copiată după cea turcească: cu fructe întregi, translucide, scufundate într-un sirop dens.

Literatură și petrol. Interviu cu Florin Dochia

Geo locuia în Buștenari. La Buștenari se adună ei. Sunt imagini cu avangardiștii fotografiați într-o grădină, într-o livadă, cu un contrabas. Prietenii lui de la București vin la Buștenari. Sașa Pană – există o imagine cu el, îmbrăcat în hainele obișnuite vârstei și perioadei, adică cu niște pantaloni până la genunchi și cu niște ciorapi lungi, cu șapcă. În imagine stă alături de Geo Bogza, Sașa Pană venindu-i cam până la mijloc. Era scund, avea un metru șaizeci, ceva în felul ăsta, iar Geo Bogza foarte înalt. În fața lor e o bicicletă, care nu se vede clar în fotografie, dacă e defectă sau nu, dar oricum e târâtă pe jos, iar ei se uită spre ea.

Câmpina era vie cultural și industrial dezvoltată. Unele locuri nu mai există, pentru că au fost demolate. Era sala Monovici, foarte elegantă, mică, de vreo 300 de locuri și cu balcoane. Acolo aveau loc spectacole de teatru și muzică – Enescu a avut două concerte acolo. Tot acolo, Nicolae Iorga a ținut conferințe. Vizavi de ea era un teatru de vară, cu spectacole seara. Deci această zonă, numită astăzi Bulevardul Culturii și care atunci se numea Bulevardului Elisabeta, era cu adevărat o zonă de cultură. Tot aici era parcul și o zonă de promenadă. Și multe dintre clădiri erau noi. Casele din zonă datează din acea perioadă. Cele mai multe sunt vile construite pentru directorii de la rafinăria din Câmpina.

Rugăciuni pentru ploaie în „Viața la țară” – și astăzi

Fractura între discursul etic și comportamente lipsite de o etică minimală îi transformă pe preoți, adesea, în personaje dintr-un spectru negativ în proza românească antebelică. În această ipostază, ei apar în acțiune chiar și ca simplu decor narativ, pentru a surprinde culoarea locală sau spiritul epocii.

În „Viața la țară” Duiliu Zamfirescu schițează un portret rapid preotului de pe moșia Comăneștenilor: „Glumeț, lacom la mâncare, scurt la slujbă, se ținea de popie prin obicei și fiindcă «dacă nu curge, tot pică»; dar altfel era arendaș și el: lua o sfoară de pământ de la unul, cumpăra lână de la altul, mai da câte un ban, doi cu camătă, și astfel își ridica spuza de copii ce avea.”

Zamfirescu, la care umorul este rar (și îl detesta pe Caragiale pentru succesul comediilor sale), reușește câteva pagini amuzante pe tema unei slujbe de chemare a ploii. Situația este amorsată de vestea că „vine Sfânta cu droșca”, adică o icoană făcătoare de minuni este adusă de la Agapia tocmai în Bărăgan, cu trăsura, pentru o slujbă în mijlocul câmpului.

STUDII ȘI CERCETĂRI

Teodora Barbu

Masa ca element esențial în Noul Val Românesc

Privind aceste filme din perspectiva unui singur obiect, devine evident că realismul românesc acordă o importanță aparte detaliilor cotidiene. Masa nu este doar locul unde personajele mănâncă, ci spațiul în care negociază, se confruntă, își afirmă statutul, păstrează tradiții sau își trăiesc singurătatea.

Am urmărit felul în care masa apare în filme reprezentative ale Noului Val Românesc și ce rol are în construirea relațiilor dintre personaje, a sensului cinematografic. Am luat în considerare atât aspectele vizuale, cât și funcția narativă și socială a obiectului. Pe un corpus de 14 filme, semnificațiile mesei au fost extrase pornind de la aspect, dinamica personajelor și raportul lor față de obiect, până la rolul scenei în firul narativ al filmului. Am reușit astfel să identific mai multe tipare de apariție a obiectului cotidian-casnic: semn tranzacțional de putere, indicator al conflictului familial, al austerității, al izolării și al ritualului de întâmpinare al oaspeților.