Întrebările care, până nu demult, ne trimiteau către oameni au început să se transforme într-o singură întrebare: „Ai întrebat AI-ul?”
Nu mai auzim nici măcar „Ai căutat pe Google?”, „Ai întrebat pe cineva?”, „Ai citit despre asta?”. Doar: „Ai întrebat AI-ul?”
La început, mi s-a părut doar o expresie a vremurilor în care trăim. Era normală. Apăruse un instrument nou, foarte bun, capabil să răspundă la aproape orice întrebare, într-un timp foarte scurt. Era firesc să-l folosim. Dar, observându-l mai atent, am început să mă întreb dacă nu cumva s-a schimbat ceva mai profund.
Pentru că AI-ul nu mai este doar locul în care mergem atunci când vrem o informație.
A început să fie locul în care mergem atunci când avem nevoie să vorbim cu cineva.
Și cred că aceasta este una dintre cele mai importante schimbări pe care inteligența artificială le aduce în viața de zi cu zi. Nu faptul că poate scrie un text și nici faptul că poate rezuma o carte. Nu faptul că poate genera o imagine, ci faptul că poate purta o conversație aproape profundă.
Iar atunci când un instrument începe să ocupe locul unui conversații, problema nu mai este doar una tehnologică. Devine una umană. Pentru că, dintr-odată, avem un interlocutor la care nu trebuie să așteptăm.
În grupul meu de prieteni, întrebarea „Ai întrebat AI-ul?” a devenit aproape firească.
Avem o nelămurire? Întrebăm AI-ul. Nu știm cum să formulăm ceva? Întrebăm AI-ul. Avem o problemă? Îi explicăm situația.
Și, de multe ori, răspunsul este bun. Uneori chiar foarte bun. Poate tocmai de aceea este atât de ușor să te obișnuiești cu el.
Un om poate fi ocupat. Un prieten poate să nu aibă chef să vorbească. Un profesor nu poate răspunde la orice oră. Părinții pot fi obosiți. Însă, AI-ul nu are niciuna dintre aceste probleme. Îi poți pune o întrebare la trei dimineața și nu va trebui să aștepți mult timp să îți răspundă, dar nici nu va spune că l-ai deranjat. Poți să revii cu aceeași întrebare și nu îți va spune pe un ton dur că tocmai ți-a explicat-o. Nu râde, nu oftează, nu se uită la ceas. Este un interlocutor care nu trebuie așteptat. Și tocmai această disponibilitate îl face atât de tentant.
Am observat această schimbare și la mama mea.
Pentru ea, lumea în care întrebările își găseau răspunsul prin oameni a fost, timp de decenii, lumea normală. Dacă nu știa ceva, își întreba prietena pe care o avea încă din liceu. Dacă avea o problemă, discuta cu una dintre cele trei surori ale ei. Dacă avea nevoie de un sfat, suna pe cineva. Dacă voia pur și simplu să vorbească, exista un membru al familiei căruia îi putea spune ce avea pe suflet.
Acum, pentru unele dintre acestea, a început să apeleze la AI.
Îl întreabă lucruri, îi descrie situații, îi cere opinii, îi cere explicații pentru diferite subiecte. Uneori pur și simplu vorbește cu el.
Și poate că tocmai acest „pur și simplu” este partea care merită observată.
Inteligența artificială a reușit într-un timp foarte scurt să intre într-un spațiu în care până nu demult existau aproape exclusiv oameni. Spațiul întrebărilor personale, al confesiunilor, al sfaturilor și al conversației.
Oamenii nu vorbesc doar pentru a primi răspunsuri. Poate că aici se află cea mai importantă diferență dintre un chatbot și un om. Când îi spui unui prieten că ai avut o zi proastă, nu îi vorbești neapărat pentru că aștepți o soluție. Poate vrei doar să fii ascultat. Poate vrei să auzi „și eu am trecut prin asta”. Poate vrei să râdă cu tine. Poate vrei să-ți spună că exagerezi. Sau poate vrei să-și amintească o întâmplare pe care ați trăit-o împreună.
O conversație umană nu este valoroasă doar prin informația pe care o produce. Este valoroasă prin relația dintre cei doi oameni.
Un prieten nu este doar cineva care îți oferă răspunsul corect. Este cineva care te cunoaște. Care își amintește lucruri. Care, poate, de cele mai multe ori este mai rațional decât un chatbot. Uneori nu îți oferă soluția. Uneori nici măcar nu te înțelege. Dar este acolo.
AI-ul poate produce un răspuns extraordinar de bine formulat. Poate fi empatic, răbdător și atent. Dar nu a trăit viața pe care ai trăit-o tu. Și tocmai aici apare paradoxul. Poate imita foarte bine conversația fără să aibă în spatele ei aceeași experiență umană care face conversația să conteze. Și totuși, uneori funcționează.
În trecut, o simplă întrebare ne trimitea către cineva.
„Știi de ce se întâmplă asta?”, „Ce ai face în locul meu?”, „Ai auzit de cartea asta?”, „Crezi că am greșit?”, „Poți să mă ajuți?”
Astăzi, prima întrebare poate fi adresată unui chatbot.
Dacă AI-ul devine primul nostru interlocutor pentru orice nelămurire, orice problemă și orice moment de nesiguranță, el începe să ocupe un spațiu care înainte aparținea oamenilor.
Poate un spațiu mic. O întrebare aici. Un sfat acolo. O conversație într-o seară în care nu avem cu cine vorbi. Dar obiceiurile se construiesc din lucruri mici.
Ce pierdem când conversația devine prea ușoară?
O conversație cu un om ne obligă să facem și un chatbot nu ni le cere în aceeași măsură: răbdare, ascultarea, negociere, explicare și compromis. Ne obligă acceptăm că celălalt nu gândește ca noi. Să suportăm o neînțelegere. Să ne cerem scuze. Să fim vulnerabili și să descoperim că uneori omul din fața noastră nu ne oferă răspunsul pe care vrem să-l auzim.
Poate că aceasta este una dintre marile comodități ale AI-ului: conversația poate deveni exact atât de confortabilă pe cât vrem noi.
Dar relațiile umane nu funcționează așa. Un prieten te poate contrazice. Te poate dezamăgi. Poate fi obosit. Poate să nu înțeleagă. Și tocmai de aceea relația cu el presupune muncă. Prietenia nu este eficientă. Nici iubirea. Nici familia. Nici conversația adevărată.
Nu mă tem că AI-ul va deveni om. Mă tem mai degrabă că va deveni atât de bun la a ne oferi ceea ce vrem încât noi vom deveni mai puțin dispuși să căutăm ceea ce oamenii ne pot oferi și ceea ce este, prin natura lui, mai complicat.
Nu cred că trebuie să alegem între AI și oameni. Nu cred că trebuie să renunțăm la tehnologie. Dar cred că trebuie să fim atenți la locul pe care i-l oferim. Poate fi profesor, asistent, instrument de căutare, editor sau uneori chiar un sprijin conversațional.
Dar nu ar trebui să uităm că o conversație nu este valoroasă doar pentru că primești un răspuns.
Uneori este valoroasă tocmai pentru că celălalt este acolo. Pentru că îți cunoaște trecutul. Pentru că ai contact face to face. Pentru că râde cu tine. Pentru că te iubește. Pentru că este om.
Poate că întrebarea despre viitorul inteligenței artificiale nu este dacă AI-ul va deveni suficient de uman. Poate că întrebarea este dacă noi vom rămâne suficient de umani pentru a avea nevoie unii de alții.
Dacă vom avea mereu un interlocutor disponibil, răbdător și aparent înțelegător, vom mai avea aceeași răbdare pentru oameni?
Pentru că AI-ul poate vorbi cu noi oricând. Dar o relație nu înseamnă să ai mereu pe cineva disponibil. Înseamnă să alegi, din nou și din nou, să fii disponibil pentru cineva.
Iar dacă inteligența artificială poate deveni primul nostru interlocutor, poate că adevărata provocare nu este să învățăm cum să vorbim mai bine cu ea. Ci să nu uităm cum să vorbim unii cu alții.
Notă: Inteligența artificială a fost utilizată în procesul de redactare pentru editare stilistică.
Paula-Raluca Năstase este studentă în anul III în cadrul Facultății de Litere, UGAL (Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați). Începând cu 2025 este voluntar la DEXonline.