Despre Moși, Zilele Morților, Luminație și Halloween

Fascinația mitologiilor, de orice fel, este universală, pentru că omul a avut întotdeauna nevoie de povești. Antichitatea, cu zeii și eroii ei, este exemplul cel mai elocvent, dar răspândirea miturilor clasice (prin difuzionism) în regiuni diferite geografic, politic, economic și cultural a condus la apariția bine cunoscutului sincretism mitologic, care a evoluat ulterior în mitologii populare, considerate, logic, tradiționale, specifice comunităților în cadrul cărora s-au dezvoltat. Pe de altă parte, nu poate fi ignorată nici ipoteza apariției acelorași idei mitologice tradiționale în spații diferite, fenomen de care s-au ocupat, între alții Mircea Eliade (în Istoria credințelor și ideilor religioase), Carl Gustav Jung (când vorbește despre inconștientul colectiv) sau Joseph Campbell (când se referă la monomit).

Evident, ca în foarte multe alte cazuri referitoare la povești mitologice, și Halloweenul este extrem de blamat de către oameni de bună credință, care susțin cu tărie doar valorile tradiționale românești, fără a lua în considerare faptul că și tradițiile evoluează. Ele preiau, de cele mai multe ori involuntar, elemente care se adaugă fondului mitologic ancestral. Din păcate contestatarii nu-și pot argumenta ideile, în principal pentru că nu au citit (deși accesul este extrem de facil la ora actuală) o bibliografie minimală despre respectivele obiceiuri invazive, contestate de mulți, dar îmbrățișate de și mai mulți tot în necunoștință de cauză.

În urmă cu mai mulți ani, am observat un „avânt patriotic” împotriva bostanilor supuși intervențiilor de natură estetică. „Nu ca legumă ca atare, că aproximativ 95 la sută dintre români sparg între dinți mii de semințe de bostan pe zi și scuipă cojile pe jos. Problema a intervenit de când se vorbește mai mult de Halloween decât de Sâmbăta Morților. Sau Ziua Morților. Sau Sâmedru. Sau de Moșii de Toamnă. Ce nu doresc contestatarii să accepte e faptul că de Ziua Morților nu te prea poți bucura. O fi ea tradițional românească în spațiul intracarpatic românesc, dar pentru copii parcă Halloweenul sună mai bine, că mai mergi să primești câte o bomboană sau o prăjiturică de pe la vecini. Plus că te îmbraci în tot felul de țoale pe care nu le-ai purta în nici care altă zi și te lasă familia să cioplești bostani. De Ziua Morților te duceau ai tăi doar la cimitir să aprinzi lumânări la un fel de dulapuri amplasate subteran”…

Recunosc, Halloweenul era inexistent în copilărie. De Ziua Morților, sau cea a Moșilor de Toamnă, îmi aduc aminte. Că pe vremea aia ne lăsau bunicii să cioplim în bostani. Nu neapărat într-o zi anume, dar sfârșit de octombrie tot era. Le făceam bostanilor cu brișca tot felul de ochi triunghiulari, guri în zig-zag și uneori urechi oarecum circulare. Plus că trebuia să-i decalotăm, adică să le tăiem cap(ac)ul ca să le scoatem miezul. Până la urmă acesta era scopul practic al jocului cu bostanii: colectarea semințelor pentru ulei și (a celor mai arătoase) pentru consumul în serile lungi de iarnă. După care puneam un ciot de lumânare în locul semințelor… Știu că pare sadic dacă ești bostan!

Ceea ce pentru adulți conținea la un moment dat (religios sau prozaic) extrem de multă seriozitate, pentru copii a devenit de-a lungul timpului un fel de joc. Și cum nu prea erau jucării de cumpărat acum ceva vreme, a apărut obiceiul sculptării bostanilor și al unei lumânări care să răspândească lumină prin ochii triunghiulari, urechile rotunde și gura zimțată. Copiii nu au făcut altceva decât să se joace cu focul, imitând adulții care aduceau ofrande, prin intermediul aceluiași foc, doar că în spații considerate de ei sacre. Faptul că, prin unele zone ale planetei obiceiul s-a numit Halloween și apoi termenul a fost adoptat și la noi nu înseamnă că trebuie să dăm cu piciorul în capetele de bostan ci, în opinia mea, să acceptăm faptul că și copiii au dreptul să se bucure, într-un stil propriu, de Ziua Morților! Râzând.

De fapt, chiar în comunități ortodoxe apropiate, respectiv cele din județele Hunedoara și Alba, nici acum adulții nu se pun de acord, această zi fiind sărbătorită diferit și astăzi. Pentru unii, Ziua sau Sâmbăta Morților se sărbătorește în ultima sâmbătă din octombrie, pentru alții se calculează în funcție de celelalte sărbători „mobile”, astfel că ea pică în fiecare an fix la câteva luni după Duminica Tuturor Sfinților, adică prima duminică după Rusaliile ortodoxe. Dar lucrurile nu au acoperire tehnică în calendarul oficial al Patriarhiei Române. Preoții ortodocși din Transilvania, din Banat, din Crișana sau (bănuiesc) din Maramureș, au acceptat de-a lungul timpului situația complexă din punct de vedere etnic și religios, familiile mixte fiind mai degrabă o regulă, decât excepții rare.

Pentru că o sărbătoare înrudită, Ziua Tuturor Sfinților, este sărbătorită pe data de 1 noiembrie în mediul cultural românesc de influență catolică, iar ziua următoare, în general, este cunoscută sub denumirea de Luminație. Ea reprezintă una dintre cele mai importante manifestări ale cultului morților. Sărbătoarea se caracterizează în principal prin acțiuni anterioare, care constă în curățarea și împodobirea mormintelor, aprinderea lumânărilor, depunerea florilor, rugăciuni și pomenirea rudelor dispărute, dar și prin acțiuni ulterioare, identice. Din perspectivă etnografică, Luminația este interesantă deoarece reunește trei componente culturale: tradiția creștină occidentală a comemorării morților, practicile ortodoxe de pomenire și credințele populare românești referitoare la sufletele celor decedați. Legătura antropologică este consacrată de relația dintre cei vii și cei morți, de memoria familială și de solidaritatea comunitară indiferent de ritul membrilor acesteia. Cu cât această legătură este mai slăbită de timp, cu atât efectele vizuale sunt mai evidente în ceea ce privește întreținerea mormintelor. În cazul în care de mormintele celor răposați nu mai are cine să se îngrijească, atunci intervine comunitatea. Și de cele mai multe ori găsim câte o lumânare aprinsă de străini la capetele unor răposați deveniți anonimi.

Dar să citim câteva paragrafe din cărți de etnografie, înainte să ne apucăm să dăm cu parul în așa-numitele influențe străine care atacă pe ascuns tradițiile românești. Iar, dacă tot vrea cineva să o facă, trebuie să spună sus și tare că nici bostanii nu-s neaoși, ci au fost aduși cândva prin secolul al XVI-lea din Mexic și America Centrală și de Sud. Prin urmare, tot de un sincretism vorbim: europenii au dat sărbătorile și sfinții, iar indigenii americani dovlecii.

Cercetările etnografice de teren, din ultimul secol și jumătate, au evidențiat faptul că sfârșitul lunii octombrie și / sau începutul lunii noiembrie reprezintă un reper care nu poate fi ocolit. Practic, cam atunci începe perioada rece dacă te afli aproximativ pe aceeași paralelă a globului pământesc din emisfera nordică. Simbolistica este cam la fel, doar că manifestările diferă. Și este de înțeles de ce Halloweenul a avut în ultimele decenii mai mult succes mediatic decât Ziua Morților. Ion Ghinoiu, în volumul Obiceiuri populare de peste an, specifică faptul că Sâmedru „încuie vara”, „desfrunzește codrul și aduce zăpada pe pământ”.

O interpretare cu foarte multe legături în alte zone ale lumii o regăsim și în volumul lui Marcel Lapteș, Anotimpuri magico-religioase. Schițe etnografice (Deva, 2011). În capitolul dedicat lui Sâmedru, se scrie negru pe alb că acesta este „socotit zeu în Panteonul românesc”, un fel de patron al iernii pastorale, reprezentând moartea vegetației, venirea iernii și a frigului”. Pentru copii lucrul acesta nu este prea clar, mai ales că de Ziua Morților trebuiau să meargă prin cimitire să aprindă lumânări. Iar aici intervine bostanul. Și un fel de bucurie de a te juca cu focul. Pentru că, în opinia mea, focul din bostan este echivalentul infantil al „Focului lui Sâmedru”. Marcel Lapteș specifică faptul că focul are un caracter funerar, este un fel de „veghe ritualică” cu rădăcini arhaice. „Acest cult al strămoșilor este concretizat în pomenile de Sâmedru, când se dădeau ofrande de sufletul morților, fiind una dintre sâmbetele morților”.

Tudor Pamfile, în Sărbătorile la români. Studiu etnografic (vezi ediția București, 2018), numește Moșii de Toamnă sau Moșii de Sâmedru, drept „una din cele trei Sâmbete ale morților”, când se dădea pomană, descriind apoi obiceiul Focului lui Sâmedru. Victor Kernbach, în Dicționarul de mitologie generală (București, 1989), citând o statistică a lui Simeon Mangiuca din 1881, amintește că „românii au 18 sărbători ale Moșilor pe an”. El amintește, în treacăt firește, dat fiind contextul politic de la acea vreme, că „o sărbătoare întrucâtva echivalentă există și la catolici, toamna: Festum Omnium Animarum. „Sărbătoarea tuturor sufletelor”, deci și Ziua Morților, care se ținea pe data de 2 noiembrie, imediat după Festum Omnium Sanctorum, sau Ziua Tuturor Sfinților. 1 noiembrie. „Luminația”, depinde cu cine și din ce perspectivă discuți, e sărbătorită de credincioșii catolici fie într-o zi, fie în alta. Iar asta i-a cam bulversat pe ortodocși, care au decis că e bine ca în comunitățile mixte să fie pomenite sufletele răposaților oricum, Festum să fie. Doar că nici ei nu mai știu care e cărarea cea bună, fiind prea multe bifurcații. Pe de altă parte, o definiție cu acest sens al „Luminației”, nu există nici în DEX, nici în DOOM 3, nici în Micul Dicționar Academic, vol. III, 2003. Dar în limbajul colocvial și bisericesc termenul este folosit cu religiozitate, fără a se ști data cu precizie.

Să ne oprim însă aici și să revenim la Halloween. După cum vedem, nimic despre bostani sau măști. Doar despre pomenirea morților, despre daruri mai mult simbolice, despre lumini și despre focul care purifică. Dar măștile le întâlnim oricum în zeci de alte manifestări tradiționale. Iar tradițiile sunt mereu în schimbare și elemente noi au pătruns și s-au contopit de-a lungul timpului cu fondul deja existent, rezultat din alte îmbinări de elemente. Până la urmă nu cred că generațiile actuale vor putea decide ce și cum anume va fi sărbătorită o dată din calendare. Până la urmă, ce ar trebui să spunem? Să te simți bine de „Ziua Morților”? Sau să ai „O zi a Tuturor Sfinților Fericită”? Noi să ne bucurăm de Moși și de Luminație! Iar copiii să se bucure de Halloween și de bostani!