| Imagine copertă: Palatul Cultural Blaj – sursa: Municipiul Blaj |
SOCIETATE
Restaurări de succes din România, recompensate cu premii la Europa Nostra
Un „picnic nobil la castel” a anticipat în suburbiile Clujului, la Răscruci, anunțarea premiilor Europa Nostra din acest an. Aproape de Bonțida și de celebrul său Electric Castle, un alt castel Bánffy a fost restaurat de CJ-ul clujean și pus pe o hartă a celor mai importante obiective de patrimoniu. Într-adevăr, restaurarea palatului de la Răscruci avea să fie recompensată nu doar cu premiul pentru conservare și adaptare funcțională, ci și cu premiul de popularitate.
Cele șapte decenii de degradare continuă au afectat într-o uriașă măsură patrimoniul cultural construit. Multe clădiri au dispărut cu totul, altele sunt încă într-o stare deplorabilă. Altele sunt sub o amenințare directă. Restaurarea și repunerea în circulație a acestui patrimoniu necesită încă eforturi uriașe. Totuși, există deja numeroase exemple de succes. Inițial prin implicarea unor ONG-uri (Eminescu Trust, Ambulanța pentru Monumente), apoi prin atragerea de fonduri europene și implicarea autorităților locale, unele dintre „obiective” au fost salvate și repuse în circuitul comunitar și turistic. Câteva dintre aceste restaurări au un nivel de excelență care le-a făcut să fie premiate la Europa Nostra, cele mai importante premii europene pentru patrimoniu.
CIFRE CU SUBIECT ȘI PREDICAT
Două treimi dintre români cred că ceilalți sunt victime ale dezinformării
| Autor: NICU ILIE |
Românii nu sunt foarte încrezători nici în propria capacitate de a detecta știrile false (doar jumătate cred că o pot face). Dar au convingerea că ceilalți sunt într-o și mai mare măsură victime ale dezinformării.
8.3% dintre participanții la sondaj se declară foarte siguri că oamenii, în general, pot diferenția informațiile reale de cele false atunci când apar știri despre securitate sau război. 15.7% sunt mai degrabă siguri, 41.8% mai degrabă nesiguri, iar 24.9% deloc siguri. 9.2% nu știu sau nu răspund.
PERSPECTIVE
REMUS PRICOPIE
85 de ani de la Pogromul de la Iași. Cum a devenit ura politică de stat
Comemorarea Pogromului de la Iași nu este doar un act de memorie. Este un avertisment pentru prezent. Democrația nu se apără doar prin alegeri libere, ci și prin refuzul de a legitima ideologiile care glorifică ura, rescriu istoria și încearcă să transforme călăii în eroi. (articolul integral)
Unii nu acceptă PSD, alții nu acceptă USR, unii resping un guvern minoritar, alții contestă dreptul anumitor lideri de a vorbi în numele propriului partid. Lista este atât de lungă încât ai impresia că politica românească a devenit o competiție a refuzurilor. Și totuși, la ce folosesc aceste „linii roșii”? (articolul integral)
AUR rămâne un partid extremist, oricât ar încerca unii să-l „melonizeze”, atât timp cât la conducerea sa se află George Simion, un personaj greu de acceptat la masa politicii democratice românești. Profilul său public este legat de numeroase controverse: suspiciuni și acuzații privind legături cu interese rusești, tolerarea unor manifestări antisemite, promovarea unor teme și acțiuni identice sau în oglindă cu cele ale Moscovei, precum și atacuri repetate la adresa Uniunii Europene, NATO și a instituțiilor democratice occidentale. (articolul integral)
Tehnocrați, politicieni și iluzia guvernului fără politică
Un guvern nu funcționează în vid. Nu administrează doar intenții bune și expertiză tehnică, ci instituții, proceduri, majorități parlamentare, negocieri europene, angajamente bugetare și decizii care trebuie asumate politic. (articolul integral)
Un armistițiu politic pentru România
Politica democratică nu este arta ultimatumului. Este arta compromisului în interes public. Iar întrebarea importantă nu este cine câștigă negocierile și cine le pierde. Întrebarea este cine este dispus să facă pașii necesari pentru ca România să poată merge mai departe. (articolul integral)
REMUS ȘTEFUREAC
Puțină claritate, puțin optimism
Știu ca situația poate părea străvezie. Dar eu sunt optimist. Începem să avem claritate, ceea ce e foarte bine și foarte rar în peisajul politic românesc al ultimilor ani. Riscul cel mai mare pentru încrederea în Regimul Democratic este lipsa de claritate, confuzia, incertitudinea, sentimentul ca nu știi cine cu cine joacă și ce joacă. (articolul integral)
Trăim o criză politică gravă, nu o criză a regimului democratic
Deși partidele se hrănesc natural din conflict politic, cred că este responsabilitatea lor, a liderilor partidelor, dar și a instituțiilor-cheie ale regimului nostru democratic să-și pondereze tentația pentru conflict accelerat cu orice preț. Și să evite alimentarea excesivă a tribalizarii deja accentuate din societate. (articolul integral)
DANIEL SUR
Germania reinventează muzeul. De la colecții de obiecte la interactivitate critică
Există o decizie politică de fond în spatele tuturor acestor proiecte, care merită numită ca atare: Germania a ales să trateze memoria culturală ca pe o infrastructură publică – în același sens în care tratează rețeaua de autostrăzi sau sistemul de sănătate. Ca sistem activ, memoria culturală implică investiție continuă, modernizare și capacitate de adaptare, depășind statutul de lux sau de patrimoniu conservat în condiții de austeritate. (articolul integral)
NICU ILIE
Descifrându-l pe „Ion”: toponimia și cronologia folosite de Rebreanu
Cititorii din 1920 citeau romanul lui Rebreanu ca pe un document al propriului lor prezent. Ecoul a fost puternic și imediat. Fără a-l reabilita complet (acuzația de germanofilie va persista), reacția publicului l-a făcut un autor de nerefuzat. Tocmai de aceea Rebreanu a primit, în 1923, Premiul Academiei Române – nu doar pentru valoarea literară, ci pentru că romanul avea, în același timp, valențele unui act de clarificare națională, socială și morală. Astăzi mai toate aceste semnificații s-au pierdut. (articolul integral)
ADRIAN LEONARD MOCIULSCHI
Sfârșitul canonului: publicul și redistribuirea autorității culturale
Rolul publicului s-a deplasat lent, fără o ruptură vizibilă. Dintr-o prezență care valida cultura din exterior, el a devenit treptat o instanță internă a circulației ei. Nu mai asistăm doar la conținut, ci participăm la configurarea vizibilității și valorii sale. În această nouă ordine, publicul nu mai este separat de mediul care îl susține: el acționează în interiorul lui, contribuind direct la ierarhiile culturale. (articolul integral)
Academia 3.0: între informație, cultură și responsabilitate
Academia 3.0 nu este un concept futurist, nici o abstracțiune teoretică și cu atât mai puțin un protocol obscur ascuns în arhitecturile blockchain. Academia 3.0 este deja aici. Ea nu promite, nu anticipează, nu speculează — ea funcționează. Este munca noastră cotidiană, a celor care scriem, analizăm, filtrăm și transmitem informație: jurnalismul ca formă de educație continuă într-un spațiu distribuit, digital. (articolul integral)
FLAVIAN SAVESCU
Fizionomie pură, fără predicat: „Carnea statistică” a portretelor AI
Chipul din fața mea nu aparține nimănui. A fost generat azi-dimineață, în câteva secunde, și totuși ridul de la colțul gurii are precizia unei vieți trăite. Cineva a zâmbit așa. Nu acest om, care nu există, ci altcineva — sau, mai exact, foarte mulți alții, fotografiați la nunți, în gări, pe plaje, în acea lungă și neobosită autoarhivare care a fost secolul fotografiei vernaculare. Imaginea generativă ne-a fost prezentată ca imagine fără referent. E o eroare de contabilitate. Referentul nu lipsește; e doar nenumărabil. (articolul integral)
ARTE
„Trăim într-o carte, existența noastră este deja povestită undeva”
Interviu cu Ivan Stankov, scriitor, critic literar și profesor universitar bulgar
| Autor: DANIEL SUR |
În peisajul criticii literare bulgare, este considerat o voce de autoritate și, în același timp, una inovatoare. Din 2014, odată cu apariția primului său roman, Ivan Stankov se afirmă și ca prozator. Este, de asemenea, un important traducător din limba română, semnând în bulgară traduceri ale unor volume de Mircea Cărtărescu, între care trilogia „Orbitor”, „Nostalgia”, „De ce iubim femeile”, „Solenoid” și „Theodoros”. A tradus, totodată, proză semnată de Dan Lungu și Ioana Nicolaie.
În urmă cu 30 de ani, cele două literaturi se cunoșteau, dar nu știu cât de mult se citeau. Pe atunci exista Uniunea Scriitorilor din Bulgaria și Uniunea Scriitorilor din România, iar schimburile erau mai degrabă instituționale: se traduceau câte cinci cărți într-o parte și cinci în cealaltă. Erau în mare parte volume vechi, convenționale, uneori ideologice. Literaturile nu comunicau real între ele. Astăzi situația este complet diferită. Acum se citesc mult mai mult una pe cealaltă, în special cititorii activi, cei cu adevărat interesați de literatură.
ARTE
A fost Will Matters: Festivalul Shakespeare de la Craiova
| Autor: Nicolae Florentin Streche |
Orașul însuși a devenit parte a spectacolului prin impresionanta secțiune Shakespeare Squares, poate cea mai vizibilă expresie a relației dintre festival și comunitate.
Piețe, bulevarde, grădini și promenade au fost transformate în spații performative deschise, unde teatrul, dansul, circul contemporan, muzica și intervențiile participative au ajuns la un public care poate nu ar fi intrat niciodată într-o sală de spectacol. Aproape o sută de evenimente gratuite au făcut ca Shakespeare să devină parte a vieții orașului, iar Craiova să se transforme într-o scenă continuă pe care imaginația artisti
ARTE
Fotografiile lui Vasile Sârb.
Diferența dintre un concept ilustrat
și unul lăsat să scape de sub control
Dialog cu George Gänæaard și Horia Cucută, regizorii și scenariștii filmului
| Autor: FLAVIAN SAVESCU |
Un cadru tăiat exact în două: o jumătate neagră, o jumătate albă. În stânga, pe alb, o mână palidă strânge degetele într-un cerc. În dreapta, pe negru, un chip pe jumătate luminat și pe jumătate înnegrit, cu o mână — de data asta neagră — care repetă același cerc peste un ochi. Același gest, de două ori: o dată în lumină, o dată în umbra lui.
Conversația pe care fotografia de la noi încă n-a purtat-o e exact aceasta — diferența dintre o imagine care transmite un mesaj și una care face ceva ce niciun mesaj nu cuprinde.
ARTE
Succese românești la Art Basel 2026:
Victor Man și Adrian Ghenie
în centrul pieței globale
Basel 2026 a funcționat pe criterii mai riguroase decât în anii de euforie speculativă din 2021–2022. Raportul Art Basel/UBS consemnează o creștere de 4% a pieței globale în 2025, dar cifrele brute spun mai puțin decât structura tranzacțiilor: colecționarii au cumpărat cu mai multă deliberare, galeriile au renunțat la gesturile speculative și au mizat pe soliditate. „Energia speculativă din piața tânără a dispărut”, a spus David Zwirner. „E o veste bună.” Haily Widrig, fondatoarea Art Partners Advisory, a observat că piața s-a polarizat: lucrări de peste 2 milioane de dolari sau sub 150.000 — mijlocul a rămas cel mai dificil de plasat.
Un târg de artă care încă își caută locul
„Romanian Street Art”, proiect curatoriat de Mihai Zgondoiu la etajul pavilionului central, a adus în interiorul unui târg energia și atitudinea cu care arta stradală obișnuiește să cucerească spațiul public — fără să se simtă domesticită sau umilită de contextul comercial.
Nicolae Comănescu: „Cred că orice portret
are ceva violent în el, chiar dacă nu pare”
Fiind vicios din fire, când au apărut rețelele sociale m-am aruncat în ele fără nicio rezervă. Am pierdut enorm de mult timp pe Facebook și Instagram, mai ales comentând politica, corupția și problemele sociale. Mi se părea că am găsit o tribună extraordinară. Nu mi-am dat seama că, în același timp, îmi construiam un personaj public. La un moment dat am observat că aparițiile mele începeau să fie așteptate și întâmpinate cu aplauze. Încet-încet mi-am dat seama că nu asta vreau să construiesc, deși am, probabil, o predispoziție spre asta. Parcă există ceva în structura mea care mă împinge să las urme peste tot. Mă trezesc construind personaje fără să-mi propun asta.N-am fugit niciodată de ele. Doar că, atunci când observ că unul începe să se fixeze, mă apuc de altceva.
Raluca Boboc: „Privirea de artist mi s-a format, neîndoielnic, în India”
Revin la multe fotografii, uneori doar mental, ca destinație, ca punct final al unei călătorii mentale, alteori revizitez un artist sau o imagine de la un artist ca să caut ceva în plus, ca punct de pornire al unui parcurs, sunt atât de multe situații diferite. Sigur că revin la multe din fotografiile mele; așa am și descoperit, cu mult timp, care mai sunt valabile.
STUDII ȘI CERCETĂRI
Decalogul strategului de succes
(IV)
IULIA MOISE
Totul este strategic sau de importanță strategică astăzi: obiective și decizii, parteneriate, management, analiza și tot așa mai departe. Oricine are nevoie de o strategie, căci strategia există acum în tot și în toate, de la război, la politică, afaceri și în toate contextele vieții sociale, de la nivelul statal, la cel organizațional (instituții sau corporații), până la cel individal (problemele de zi cu zi). Și totuși, deși vorbim cu toții despre strategie, este dificil să explicăm în termeni simpli, ce este strategia.
#8. Strategia construiește; managementul crizelor repară
În teoria strategică, este esențial să distingem între strategie și managementul crizelor. Deși ambele implică luarea deciziilor și coordonarea resurselor în condiții de incertitudine, ele se diferențiază prin momentul intervenției, prin scop și prin natura acțiunii. (articolul integral)
#9. În strategie, eficiența se subordonează întotdeauna eficacității.
În logica strategică, atingerea obiectivului — eficacitatea — precede și condiționează eficiența: nu contează cât de bine sunt executate acțiunile dacă obiectivele urmărite sunt eronate. Cu atât mai mult în arta conducerii statului, unde resursele sunt finite, miza este ridicată și erorile de direcție se plătesc scump: criteriul suprem al oricărei acțiuni strategice rămâne eficacitatea — căci eficiența fără eficacitate devine irelevantă strategic. (articolul integral)
#10. Strategia nu înseamnă nimic dacă nu este flexibilă și pragmatică!
În logica strategică, atingerea obiectivului — eficacitatea — precede și condiționează eficiența: nu contează cât de bine sunt executate acțiunile dacă obiectivele urmărite sunt eronate. Cu atât mai mult în arta conducerii statului, unde resursele sunt finite, miza este ridicată și erorile de direcție se plătesc scump: criteriul suprem al oricărei acțiuni strategice rămâne eficacitatea — căci eficiența fără eficacitate devine irelevantă strategic. (articolul integral)
CAMERA DE ECOU
Oltița Cîntec despre numărul mic de lucrători culturali din România, în comparație cu alte țări UE, inclusiv Bulgaria
„Când constatăm scăderea constantă a culturii generale în România, e înțelept să ne uităm la statisticile referitoare la „atenția” acordată sectorului cultural în patria noastră. La pachet cu inovația artistică vine dimensiunea modelatoare, iar bugetele mereu descrescătoare la nivel național, absența unor politici culturale coerente, formulate și urmărite pe termen măcar mediu, înțelegerea inadecvată a rolului (foarte important!) al artelor în viața comunității (decidenții le consideră „consumatoare”, când, de fapt, sunt investiții în oameni) reverberează negativ în nivelul educațional.” (https://www.facebook.com/oltita.cintec)
Dezvoltatorul AI, Mircea Șerdin, despre fragmentarea lumii în epoca AI
„Accesul lumii la AI se transformă într-o pârghie de politică externă americană. Companiile care construiesc modelele nu mai decid singure cine le folosește. Modelele puternice rămân înăuntrul granițelor, ca uraniul îmbogățit, iar restul lumii primește versiunea cu turația redusă. De fapt nici măcar, având în vedere că Fable era un model mai slab al lui Mythos. Am scris în trecut despre „Cortina de Siliciu”, linia pe care lumea se desparte în două blocuri tehnologice, între SUA și China, fiecare cu aliații săi, fiecare construindu-și propria infrastructură ca să nu mai depindă de celălalt.” (https://www.facebook.com/mircea.serdin)
Vali Albinetz despre costumele de operetă ale pseudo-dacilor de azi
„Azi multă lume — mai ales militanții AUR și alți „daci liberi” — cred că bunicii noștri umblau în ie și ițari. Aici e poza cu bunicii mei tineri, cu familia extinsă. 1918. Cu bunica, la 17 ani, prin 1916. Nimeni nu e în ie. Nimeni în ițari. N-am văzut astfel de poze în familia mea. Nici la vecini, prin sat. Oamenii voiau să se îmbrace modern. Ca la oraș. Ca la capitală.” (https://www.facebook.com/valialbinet)
