Toți actorii din „Odiseea” puteau fi pigmei, dacă așa ar fi dorit regizorul

Acțiunea din Odiseea lui Nolan se petrece în țările de azi Turcia, Grecia, Italia, Croația, Albania, Malta, Tunisia, Libia și Franța (nu știu dacă, neapărat, în ordinea asta, pentru că sunt prea mulți critici care analizează opera lui Homer, ca să îi pot urmări) . Filmările au avut loc în Grecia, Italia, Maroc, Regatul Unit, Islanda și SUA. Adică, nu neapărat, în locurile evocate de Homer.

Mi s-a părut, oarecum, amuzantă pretenția unor privitori, ca filmul să „respecte“ povestea lui Homer. Filmul nu este o ecranizare, nu este o docudramă. Este o operă cinematografică de ficțiune. Ca să discut, ceva mai mult, despre pretinsa problemă a actorilor care apar în film, în roluri de greci, și care sunt negri sau asiatici (sunt destui!), iată, aici, o punere în context.

În 1900, Lyman Frank Baum, a publicat romanul pentru copii The Wonderful Wizard of Oz. Vrăjitorul din Oz a avut parte de o minunată ecranizare, în 1939, cu Judy Garland, în rolul lui Dorothy.

În 1974, pornind de la personajele din romanul lui Baum, Charlie Smalls, un compozitor și textier american negru, a scris un musical, The Wiz. Întreaga distribuție era formată din artiști negri. Pornind de la el, în 1978 a fost realizat un film, regizat de excepționalul regizor Sidney Lumet, cu Diana Ross (în rolul lui Dorothy) și Michael Jackson (în rolul Omului de tinichea). Nu îmi aduc aminte să fi existat vreo dispută ideologică privind acel spectacol și, ulterior, acel film. Nimeni nu a considerat că se aduce vreo ofensă romanului lui Baum, pentru că distribuția era formată din artiști negri.

Pornind o altă discuție, dar cu același subiect, îmi aduc aminte de un spectacol pe care l-am văzut, cam acum 50 de ani, la Teatrul Nottara. Piesa era scrisă de un dramaturg sud-african, subiectul fiind legat de regimul de apartheid, din acea vreme, din Africa de Sud. Evident, majoritatea personajelor erau negri; doar câteva personaje erau albi. Pe scenă, toți actorii, fiind români, erau albi. Nu s-a folosit nicio tehnică de machiaj. Ștefan Radoff juca în rolul principal, al unui militant negru, împotriva regimului rasist. Nimeni nu a fost oripilat de acel spectacol. Nici nu ar fi trebuit să fie.

În 1994, am văzut, la Birmingham, un spectacol cu Hamlet, în care, în rolul principal, juca un actor britanic negru. Chiar a fost un spectacol foarte bun…

Și ajung, acum, la primul subiect al acestei postări. În fond, ce se reproșează filmului lui Nolan? Că Elena e neagră? Asta e problema? În romanul lui Baum, Dorothy și Omul de tinichea erau negri?

Teatrul Nottara ar fi trebuit să caute actori negri în România anului 1976, pentru a monta un spectacol a cărei acțiune se petrece în Africa? Un actor negru nu ar putea interpreta rolul lui Hamlet, numai pentru că prințul lui Will nu avea cum să fie negru? Cum se poate juca Hamlet la un teatru din Beijing sau la unul din New Delhi? Aducem actori europeni? Ne mândrim că O scrisoare pierdută a fost jucată la Tokyo. Credeți că există vreun actor european în distribuție?

Odiseea lui Nolan nu este un film documentar, nu este o docudramă. Toți actorii ar fi putut să fie pigmei, cu trăsăturile fizice de rigoare, dacă așa dorea regizorul. Important, în acest film, este mesajul artistic, nu apartenența etnică a actorilor!

Și ajung la concluzie. În filmul lui Nolan, dincolo de performanța reală actoricească și de cea a creatorilor de efecte speciale, dincolo de meritul regizorului, ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost mesajul filmului. Odiseea este un film care vorbește despre valori: despre responsabilitate, despre credință, despre devotament, despre loialitate, despre dragoste, despre justiție, despre încredere… Și aș putea să mai adaug multe. Toate sunt valori pozitive. Filmul se adresează, mai ales, unor persoane care au sub 25 de ani și care abia acum află câte ceva despre Homer și despre Troia. Nu cineva din generația mea este ținta producătorului filmului. Într-o lume în care valorile, pe care cei ca mine le prețuiesc, se clatină, sub loviturile parvenitismului, imposturii, urii, rasismului și (scuze pentru lipsa de corectitudine politică) pseudo-creștinismului, acest film le vorbește tinerilor de astăzi, pe înțelesul lor, despre ce înseamnă o lume a moralității.

Dacă nu ați văzut, încă, Odiseea lui Nolan, mergeți să o vedeți: merită!