| Virgil Ștefan Nițulescu |
În unul dintre articolele publicate anul trecut, vă informam despre o năzbâtie legislativă, vizând înființarea unui „muzeu al Centenarului Marii Uniri“. Din fericire, respectiva inițiativă, pare să se fi îngropat la nivelul comisiilor permanente ale Camerei Deputaților. Așadar, nu despre muzee „pompierstice“ e vorba aici…
Marele Război a fost un eveniment care a schimbat structura istorică a Europei moderne, așa cum aceasta fusese stabilită după uriașa bulversare începută prin Revoluția Franceză din 1789 și încheiată prin Congresul de la Viena, din 1815. „Secolul scurt“ (după expresia lui Eric Hobsbawm) a început cu atentatul de la Sarajevo și a marcat debutul unei noi epoci, de „istorie recentă“. Practic, toate națiunile europene au fost influențate de acel prim război mondial și, tocmai de aceea, peste tot, în vechiul continent, pregătirile pentru o analiză istorică și culturală a faptelor și, acolo unde a fost cazul, pentru o celebrare pe măsură a evenimentelor, au început încă din anii 2011 – 2012. În România, măcinată de războaie politice mărunte, numai câțiva istorici s-au gândit la așa ceva. A lipsit interesul media și al politicienilor. Practic, până în 2016, nici o autoritate publică nu a discutat despre ce ar trebui făcut pentru Centenarul Marii Uniri. Astfel, începutul lui 2017 ne-a prins fără nici un fel de pregătire. Operatorii culturali, publici sau privați, au așteptat, în zadar, ca Academia, Parlamentul și Guvernul să ofere o direcție strategică pentru ceea ce urma să aniversăm. Tot ce ni s-a oferit, din partea autorităților publice, a fost o finanțare asemănătoare oricărei alte finanțări publice, doar că la un nivel mult mai mare. Așa se face că, până la urmă, instituțiile publice au avut întreaga libertate să organizeze acele proiecte culturale pe care și le-au dorit. Poate că tocmai acest lucru a adus și o parte pozitivă. Nicicând, din 1989 încoace, nu a existat o asemenea efervescență în societatea românească. Oameni cu pregătiri foarte diverse au dat dovadă de un interes neașteptat pentru istoria națională, dovedind pasiune și patriotism. Dacă, pentru multe dintre oficialități, primul an al Centenarului a fost, mai degrabă, un fel de comemorare bățoasă și extrem de formalizată, pentru cei mai mulți dintre cetățeni, a fost un prilej de bucurie și de reală preocupare pentru istoria propriilor familii și a comunităților locale.
Desigur, cele mai multe dintre muzee au înțeles că trebuie să dovedească responsabilitate și să construiască proiecte dedicate Centenarului, încă înainte de 2017. Astfel, chiar dacă finanțările importante au apărut abia în 2018, primele expoziții închinate acestui moment esențial al istoriei naționale, Marea Unire de la 1918, au fost vernisate în 2017. În București, cel puțin, două dintre marile muzee au onorat momentul cu expoziții care au reușit să aibă un neașteptat succes la public. Astfel, la Muzeul Național de Istorie a României, expoziția România în Marele Război a fost vernisată la 15 septembrie 2016 și a rămas deschisă, datorită numărului mare de vizitatori, până la sfârșitul anului următor. La Muzeul Național de Artă al României, Artiști români în Marele Război a fost vernisată la 4 august 2017 și, de asemenea, termenul ei de închidere a fost amânat cu mai mult de o lună.
Apoi, de la sfârșitul anului 2017 și pe parcursul întregului an 2018, muzeele României s-au întrecut în a organiza nu doar expoziții temporare, ci și conferințe științifice și pentru publicul larg, dezbateri, lansări de carte, spectacole și concerte. Lista lor ar fi mult prea lungă pentru paginile unui periodic și, probabil, va constitui subiectul vreunei lucrări de masterat, în mai puțin de un deceniu. Deja, am putut citi studii despre modul în care concetățenii noștri percep Centenarul. Astfel, un studiu al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) constată că 81% din cetățenii României știu care este semnificația zilei de 1 decembrie 1918. Lăsând la o parte că ziua respectivă a marcat, din punctul nostru de vedere, sfârșitul unui proces istoric început în 1859 și că nu poate fi privită drept un eveniment singular, ar fi cazul să spunem că, din moment ce se presupune că toți cetățenii României au absolvit măcar opt clase (lucru care, din păcate, nu este adevărat), 81% nu mi se pare deloc mult. Și, oricum, nu toți cei care cred că știu ce s-a întâmplat în acea zi, chiar știu cu adevărat. Unii, de exemplu, își imaginează că atunci a devenit România independentă. E drept, nici măcar jurnaliștii nu i-au ajutat prea mult, anul trecut. Mi-a fost dat să aud destui oameni din presă spunând că putem vorbi despre România abia de 100 de ani. Sociologii de la IRES i-au întrebat (anul trecut) pe respondenți cum au apreciat evenimentele organizate de Președinte, Guvern, Primărie, organizații neguvernamentale, media și companii private. Instituțiile publice de cultură, care au fost, în realitate, principalele organizatoare de manifestări dedicate Centenarului nici nu apar printre posibilele răspunsuri, ceea ce denotă că nici sociologii de la IRES nu se poziționează corect, în ceea ce privește imaginea lor despre realitate. Cert este că, pentru mulți dintre români, celebrarea Centenarului s-a limitat la procesiunile militare de la 1 decembrie.
Un alt studiu, ceva mai vechi (din 2017), realizat de Institutul Național pentru Formare și Cercetare Culturală (INCFC), constată că, pentru 50% din populația adultă a României, celebrarea Centenarului presupune participarea la evenimente festive și doar pentru 15% înseamnă prezența la evenimente cultural-educative.
Ne putem întreba, în acest context, dacă muzeele și-au îndeplinit menirea de a pune în valoare patrimoniul cultural național și a contribui la educația publicului. Cert este că ele s-au străduit, chiar dacă startul a fost luat destul de târziu. Pentru publicul obișnuit, momentul aniversării Unirii Basarabiei cu România, la 27 martie, de exemplu, a trecut aproape neobservat. Primele 43 de proiecte ce urmau a primi finanțări de la Ministerul de resort, în 2018, au fost anunțate tocmai la 26 martie, cu doar o zi înainte. Pentru autoritățile centrale, evenimentele au început să se precipite de prin luna mai. De altfel, însuși Ministerul Culturii și Identității Naționale a lansat Documentul programatic privind aniversarea Centenarului Marii Uniri abia la 20 aprilie 2018. Primele 109, din cele 365 de zile ale anului Centenarului trecuseră, deja. Așa cum primele proiecte fuseseră oricum aprobate, și fără acest text, probabil că documentul „programatic“ amintit ar fi putut fi adus la cunoștința publicului și la 31 decembrie 2020. Ar fi avut același efect…
Din noianul de expoziții prilejuite de Centenar aș putea să remarc Familia Regală la Iași (1916 – 1918). De la Refugiu la Marea Unire (la Complexul Muzeal Național „Moldova“, deschisă la 24 noiembrie 2017), Regina Maria, ambasador irezistibil al istoriei și artei populare românești (inaugurată la Muzeul Județean de Istorie Brașov, la 18 ianuarie 2018), George Enescu în vremea Marelui Război (1914 – 1918) (organizată de Muzeul Național „George Enescu“ în mai multe locuri din România și din străinătate, pe parcursul întregului an 2018), Familia Regală a României pe frontul Marelui Război (1916 – 1918) (inaugurată la sediul din Constanța al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie, la 14 august 2018), Bihorul „…la spargerea lumii“ (vernisată la Muzeul Memorial „Aurel Lazăr“, care este secție a Muzeului Țării Crișurilor, la 11 octombrie 2018), Românii în Primul Război Mondial. Marea Unire de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 (inaugurată la Muzeul Național Brukenthal, la 16 noiembrie 1918), România în anii Primului Război Mondial. Marea Unire de la 1918 și Banatul (deschisă la 24 noiembrie 2018 la Muzeul Național al Banatului), Mândrul nostru tricolor (inaugurată la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, la 27 noiembrie 2018), 100 de ani de la Unirea Bucovinei cu România. 1918 – 2018 (deschisă la Muzeul Bucovinei, la 27 noiembrie 2018), Semper Uniti. Centenarul Desăvârşirii Unităţii Naţionale (vernisată la Muzeul Național de Istorie a României, la 27 noiembrie 2018), Războiul hărților (la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, din 28 noiembrie 2018), Românii spre Marea Unire (vernisată la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, la 29 noiembrie 2018), Familia Regală și Marea Unire (la Muzeul Național Peleș, din 8 decembrie 2018) și multe altele. Unele dintre aceste expoziții mai pot fi vizitate, altele au avut o viață mult prea scurtă.
Importante sunt, însă, și proiectele care pun în valoare patrimoniul cultural prin intermediul formatelor digitale. Probabil că cel mai însemnat dintre ele este https://africacasinos.co.za/ cel intitulat Muzeul Virtual al Unirii, lansat de Muzeul Național de Istorie a României, la 21 noiembrie 2018, și la care participă, sub patronajul Ministerului, alte 27 de autorități, instituții și organizații (inclusiv, din Republica Moldova), în afară de mai mulți colecționari privați. De un interes aparte mi s-a părut și proiectul Arad – Prima capitală a Marii Uniri. Valorificarea patrimoniului cultural mobil al Complexului Muzeal Arad, proiect cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).
Un proiect mai complex, dar care a lăsat mai puține urme decât ar fi trebuit, a fost cel coordonat de Institutul Național al Patrimoniului, Patrimoniul românesc la 100 de ani după Marea Unire. Valori naţionale. Valori europene, proiect la care au avut acces, prioritar, specialiștii și, din acest motiv, nu a fost vizibil pentru marele public (chiar dacă aceasta ar fi trebuit să fie prima sa menire).
Cum am spus, nu este cazul să încercăm, aici, o rememorare a tuturor evenimentelor prilejuite de Centenar. De altfel, așa după cum am fost asigurați de Guvern (și așa cum este și logic, ținând cont de faptul că abia în 1920 Marea Unire a fost recunoscută pe plan internațional), acestea vor continua să fie organizate și în 2019 – 2020. Important este nu atât numărul lor, cât valoarea și, mai ales, ceea ce va rămâne în memoria contemporanilor noștri și ceea ce acestea vor putea urni în mentalitatea noastră comunitară. Povestea evenimentelor din anii 1914 – 1920 este cea a unor oameni care au dovedit energii de nebănuit, patriotism, inteligență și putere, în momente dramatice și chiar tragice pentru națiune. Nu trebuie uitat, de exemplu, că nu toți strămoșii cetățenilor de azi au luptat în armata română. Abia din anul 1919, românii au putut fi laolaltă. Tindem, uneori, să uităm și că nu toți minoritarii etnici sunt fericiți cu deznodământul Marelui Război. Toate aceste lucruri ar trebui discutate. Rostul celebrării Centenarului, inclusiv în muzee, nu ar trebui să fie o simplă rememorare a unor fapte greu de explicat astăzi, într-un context istoric extrem de diferit, ci acela de a oferi un exemplu pentru generația care construiește România de astăzi. Cu alte cuvinte, muzeografii ar trebui să reflecteze la misiunea fundamentală pe care o au muzeele în societate, aceea de a forma cetățeni, utilizând, pentru aceasta, moștenirea culturală pe care o administrează. Expozițiile și proiectele culturale muzeale ar trebui să fie orientate, așadar, spre viitor, nu spre trecut. Înțelegerea trecutului este doar un instrument care are menirea să ne facă să privim spre ceea ce dorim să facem, de azi înainte.
Este greu de spus, din această perspectivă, dacă muzeele românești și-au îndeplinit misiunea ori nu. Probabil că doar anii care vor urma ne vor putea prilejui o analiză corectă. Până atunci, este de sperat că celebrarea Centenarului nu va rămâne doar un punct care a fost bifat în programele de management ale directorilor muzeelor și care a murit la sfârșitul anului care a trecut. Dacă ar fi așa, ar fi trist și împovărător pentru cei care vor să construiască noi muzee în România. Dar, despre muzeele noi din România, promitem să vorbim, din nou, în curând.
- Muzeele Centenarului - 14 februarie 2019