Cum a redeschis noua categorie Grammy pentru muzica asiatică dezbaterea despre reprezentare și incluziune
Cea mai periculoasă formă de segregare este cea care se prezintă drept incluziune. Nu îți spune că nu ai voie să intri. Îți oferă o ușă separată și îți spune că este un privilegiu.
Pe 29 iulie 2026, cei de la BTS au anunțat, prin intermediul conturilor personale de Instagram, că au decis să nu își înscrie noul album și noile piese în competiția pentru premiile Grammy. Mesajul lor a fost scurt, dar atent formulat:
„Am decis să nu înscriem muzica noastră la următoarea ediție a Premiilor Grammy. Sperăm ca muzica să fie ascultată și iubită pentru ceea ce este, fără a fi împărțită în funcție de regiune sau limbă. Îi mulțumim sincer fandomului nostru, ARMY, și tuturor celor care ne-au fost mereu alături.”
Dincolo de anunțul în sine, declarația transmite un principiu care depășește cazul BTS. Deși mesajul începe cu „muzica noastră”, acesta se mută imediat într-un registru universal. Membrii grupului nu spun că își doresc ca muzica lor să fie apreciată, ci că muzica, în general, ar trebui „ascultată și iubită pentru ceea ce este, nu împărțită în funcție de regiune sau limbă.” Mesajul nu vorbește doar despre BTS, ci despre modul în care alegem să privim și să clasificăm arta.
Un continent nu este un gen muzical
Poate fi acest mesaj o critică subtilă la adresa modului în care Recording Academy validează succesul artistic? Cu doar câteva săptămâni înainte, pe 16 iunie 2026, Academia a anunțat introducerea unor noi categorii pentru cea de-a 69-a ediție a premiilor Grammy, printre care și Best Asian Pop Music Performance. Desigur, Grammy are deja categorii construite în jurul unor tradiții culturale sau istorii muzicale specifice. Diferența este că termenul „asian” descrie o origine geografică extrem de vastă, nu un limbaj muzical comun. Regulamentul noii categorii arată că eligibilitatea este definită nu prin genul muzical, ci și prin originea pieței muzicale și prin limba în care este interpretată o piesă. Cu alte cuvinte, originea și limba devin criterii de clasificare alături de muzică însăși. Prezentată drept un pas spre o mai bună reprezentare a artiștilor asiatici, această categorie ridică o întrebare esențială: clasificăm muzica după ceea ce auzim sau după regiunea din care provine artistul și limba în care acesta cântă? Dacă răspunsul este a doua variantă, atunci putem vorbi cu adevărat despre incluziune?
La prima vedere, noua categorie pare ceva firesc. Industria muzicală asiatică este astăzi una dintre cele mai puternice și influente din lume, iar recunoașterea ei într-un cadru precum Grammy poate părea un pas înainte. Totuși, tocmai aici apare paradoxul. Dacă mâine Grammy ar crea o categorie intitulată Best European Pop Music Performance, probabil că următoarea întrebare ar apărea pe buzele multora: ce este, de fapt, muzica europeană? De ce ar fi diferită de muzica pop, rock sau R&B? Exact aceeași întrebare se poate pune și în cazul categoriei dedicate muzicii asiatice. Asia este un continent, nu un gen muzical. Un artist coreean, unul japonez, unul filipinez sau unul indian nu creează același tip de muzică doar pentru că provin din aceeași regiune a lumii.
La fel de discutabil este și criteriul lingvistic. Dacă două piese pop au aceeași structură muzicală, dar una este interpretată în engleză, iar cealaltă în coreeană, japoneză sau mandarină, ele pot ajunge în categorii diferite. Limba devine astfel un criteriu de clasificare, deși ea exprimă identitatea culturală a artistului, nu genul muzical al creației.
Contextul face această dezbatere cu atât mai relevantă. La începutul anului 2026, BTS au revenit după încheierea serviciului militar obligatoriu cu un album primit excelent atât de public, cât și de critica de specialitate. Era primul material discografic al grupului lansat în formulă completă după mai mulți ani și unul despre care mulți comentatori considerau că avea potențialul de a concura în categoriile generale ale premiilor Grammy.
CEO-ul instituției, Harvey Mason Jr., a declarat că noua categorie nu a fost creată pentru a separa artiștii asiatici, ci pentru a celebra diversitatea și dezvoltarea muzicii pop din Asia. Totodată, el a subliniat că artiștii eligibili pentru această categorie pot concura în continuare și la premiile generale, precum Album of the Year, Record of the Year sau Song of the Year. Acest răspuns pornește de la intenția de a oferi o reprezentare mai largă. Totuși, întrebarea rămâne. Dacă artiștii asiatici pot concura în continuare la toate categoriile generale, de ce mai este necesară o categorie definită prin regiune și limbă? Ce criteriu artistic justifică existența ei?
Deși dezbaterea a fost reaprinsă de introducerea unei noi categorii dedicate muzicii asiatice, întrebarea de fond este una mai veche: Poate industria muzicală globală să vorbească despre universalitate atâta timp cât unele culturi trebuie mai întâi încadrate într-o categorie separată pentru a fi recunoscute? De-a lungul timpului, Recording Academy a fost criticată pentru modul în care a încadrat anumite genuri muzicale și pentru percepția că, în unele situații, identitatea culturală a artiștilor a influențat felul în care aceștia au fost primiți, dincolo de meritele muzicale propriu-zise.
Istoria se repetă la Grammy
Unul dintre cele mai cunoscute exemple este cel al lui Michael Jackson. Albumul Off the Wall (1979), considerat astăzi unul dintre cele mai importante albume din istoria muzicii pop, a primit o singură distincție Grammy, în ciuda succesului său uriaș. Mulți critici au interpretat acest rezultat ca pe o dovadă a reticenței Academiei de a recompensa artiștii afro-americani în categoriile generale. Câțiva ani mai târziu, Thriller avea să schimbe această percepție, însă dezbaterea privind reprezentarea artiștilor de culoare nu s-a încheiat.
Criticile au vizat și modul în care Academia a tratat hip-hop-ul. Categoria Best Rap Performance a fost introdusă abia în 1989, însă primul premiu acordat pentru rap nu a fost inclus în transmisiunea televizată a galei. În semn de protest, DJ Jazzy Jeff & The Fresh Prince, alături de LL Cool J și Salt-N-Pepa, au boicotat ceremonia. Pentru mulți artiști și comentatori, decizia a transmis mesajul că, deși Grammy recunoștea oficial existența rap-ului, nu îl considera încă suficient de important pentru a ocupa același loc în gală ca celelalte genuri muzicale.
Nici în deceniile următoare controversele nu au dispărut. Beyoncé este artista cu cele mai multe premii Grammy din istorie, însă albume considerate definitorii, precum Lemonade și Renaissance, au pierdut trofeul pentru Album of the Year. În discursul său de la gala din 2024, Jay-Z a evidențiat acest paradox, întrebând cum este posibil ca artista cu cele mai multe premii Grammy din istorie să nu fi câștigat niciodată cea mai importantă categorie a competiției.
Controversele nu au vizat doar reprezentarea artiștilor, ci și modul în care Recording Academy clasifică muzica. Tyler, the Creator a criticat faptul că albumul IGOR, pe care îl considera în primul rând un material pop și alternativ, a fost premiat la categoria Rap. Artistul a afirmat că, în cazul său și al altor artiști de culoare, încadrarea pare influențată mai degrabă de imaginea interpretului decât de caracteristicile muzicii.
O reacție asemănătoare a avut Justin Bieber, care a contestat nominalizarea albumului Changes la categoria Pop, susținând că influențele predominante erau R&B și că albumul ar fi trebuit evaluat în consecință. În ambele situații, întrebarea a fost aceeași: cine stabilește granițele dintre genurile muzicale și cât de obiective sunt aceste criterii?
Aceste exemple nu demonstrează că Recording Academy a discriminat în mod intenționat anumiți artiști. Ele arată însă că modul în care Academia clasifică, nominalizează și recompensează muzica a fost, de-a lungul timpului, subiectul unor dezbateri constante. În acest context trebuie privită și discuția despre noua categorie Best Asian Pop Music Performance.
Criticile nu s-au limitat însă la modul în care Academia clasifică muzica. Eminem a pus sub semnul întrebării și relația dintre Recording Academy și artiștii invitați să performeze în cadrul galei, susținând că prezența acestora contribuie la succesul spectacolului, fără ca ea să fie întotdeauna însoțită de recunoașterea pe care publicul o așteaptă.
Muzica nu are pașaport
În acest context, relația dintre BTS și Recording Academy capătă o altă dimensiune. Ani la rând, grupul a fost invitat să performeze în cadrul ceremoniei, contribuind la creșterea audienței și la atragerea unui public nou. În același timp, mulți fani și comentatori au remarcat contrastul dintre vizibilitatea oferită trupei și lipsa recunoașterii în cele mai importante categorii. Fără a afirma că cele două aspecte sunt direct legate, această percepție explică de ce decizia membrilor BTS de a nu-și înscrie noul album a generat atât de multe discuții.
Muzica este una dintre puținele forme de artă care reușește să depășească barierele lingvistice. Milioane de oameni ascultă melodii în limbi pe care nu le vorbesc și reușesc, totuși, să se regăsească în emoția transmisă. Tocmai de aceea pare paradoxal ca, într-un moment în care muzica unește oameni din culturi diferite, criteriile de clasificare să pună din nou accent pe granițe și pe regiunea din care provine artistul. Incluziunea înseamnă să ai acces la aceeași competiție, după aceleași criterii. Dacă pentru unii artiști criteriul principal devine regiunea din care provin sau limba în care cântă, apare inevitabil întrebarea dacă asistăm la o formă de incluziune sau la o nouă formă de separare.
Poate că acesta este motivul pentru care mesajul BTS a avut un ecou atât de puternic. Ei nu au spus că premiile Grammy nu mai contează și nici nu au acuzat public Recording Academy. Au ales doar să afirme un principiu simplu: muzica ar trebui ascultată și iubită pentru ceea ce este.
Poate că intenția Academiei este una sinceră, aceea de a oferi o reprezentare mai largă artiștilor asiatici, însă adevărata incluziune nu înseamnă să creezi categorii speciale pentru anumite regiuni ale lumii, ci să te asiguri că toți artiștii sunt evaluați după aceleași criterii.
Pe stadioanele din întreaga lume, zeci de mii de oameni cântă împreună Arirang, un cântec tradițional coreean. Cei mai mulți nu sunt coreeni și nu vorbesc limba, dar cunosc versurile și le cântă la unison. Este, poate, cea mai frumoasă dovadă că muzica nu unește oameni pentru că aparțin aceleiași țări, ci pentru că împărtășesc aceeași emoție.
Poate că acesta este și motivul pentru care trupa BTS a ales să facă un pas în spate. Nu îl cunoaștem cu certitudine, dar, indiferent de motivația lor, gestul a readus în prim-plan o întrebare pe care industria muzicală va trebui, mai devreme sau mai târziu, să o înfrunte. Sunetul definește muzica, nu pașaportul artistului.
Alexa, play Aliens by BTS. Înainte să ascultați melodia, citiți și versurile. S-ar putea să descoperiți că ironia lor spune mai mult despre această dezbatere decât ar putea-o face orice discurs.
Audiție plăcută!
Bibliografie
John Ochoa: Five New Categories And Rule Updates Take Effect For 2027 Grammys https://www.grammy.com/news/2027-grammys-new-categories-rule-updates/ (accesat la 29 iulie 2026).
Ayan Artan: The Grammys 2027 Best Asian Pop Music Category Is Just Another Form of Segregation, Teen Vogue: https://www.teenvogue.com/story/grammys-best-asian-pop-music-category-op-ed (accesat la 29 iulie 2026).
Steve Hochman: Grammy Nominees in Rap Promise Boycott, Los Angeles Times: https://www.latimes.com/archives/la-xpm-1989-02-10-ca-2551-story.html (accesat la 30 iulie 2026).
Eminem Interview. YouTube: https://www.youtube.com/watch?v=gFourNtXz-w (accesat la 31 iulie 2026).
Jay-Z accepts Dr. Dre Global Impact Award. Youtube: https://www.youtube.com/watch?v=W6dBQ2UM6JI (accesat la 31 iulie 2026).
Tyler, The Creator Interview. Youtube: https://www.youtube.com/watch?v=ulTxGwNxo74 (accesat la 31 iulie 2026).
Ilustrația articolului: OpenVerse