Cum ar suna Eminescu sau Coșbuc sau Arghezi în hip-hop? Întrebarea nu mai este una ipotetică. Folosind asumat și transparent AI-ul în compoziția muzicală și generarea de voce, proiectul VEAC propune publicului tânăr, într-un format inovativ, o primă colecție de poezie veche românească. Despre sensul literar, dialogul dintre patrimoniu și tehnologiile creative și limitele experimentului am realizat un interviu cu realizatorul proiectului.
Cine sunteți?
VEAC este un proiect muzical independent pe care l-am creat din dorința de a reconecta generațiile tinere cu marile opere ale literaturii române.
Numele proiectului este explicat cel mai bine prin sloganul său: „Scrise pentru un veac. Cântate pentru altul.” Pentru mine, VEAC reprezintă legătura dintre două epoci: cea în care marii poeți români și-au scris operele și cea în care trăim noi astăzi. Versurile au fost scrise într-un alt timp, pentru oameni care trăiau într-o lume diferită, dar emoțiile și mesajele lor pot continua să ajungă la generațiile actuale. Prin muzică, încerc să construiesc această legătură între veacuri, fără să pierd esența textelor originale.
Am pornit de la ideea că aceste texte nu și-au pierdut valoarea sau actualitatea, ci poate doar modul în care ajung la public trebuie regândit. Mi-am dorit să construiesc o punte între literatura clasică și generațiile de astăzi, folosind un limbaj muzical apropiat de preferințele și tendințele lor actuale. Am ales hip-hop-ul și rap-ul ca forme principale de exprimare, pentru că sunt genuri în care cuvântul, ritmul și mesajul ocupă un loc central.
Nu încerc să înlocuiesc lectura, ci să trezesc curiozitatea pentru ea. Dacă un tânăr descoperă o poezie printr-o piesă VEAC și apoi simte nevoia să citească opera originală, consider că proiectul și-a atins unul dintre cele mai importante obiective.
Care au fost argumentele pentru acest proiect?
Trăim într-o perioadă în care atenția publicului, în special a generațiilor tinere, este disputată permanent de conținut vizual, platforme digitale și forme de divertisment care oferă satisfacție imediată. Consider că, în 2026, este tot mai dificil ca o operă literară prezentată exclusiv în forma sa scrisă să capteze atenția unui tânăr, indiferent de valoarea ei artistică. De aici a pornit și unul dintre argumentele fundamentale ale proiectului VEAC: dacă modul în care oamenii consumă conținut s-a schimbat, de ce nu aș adapta și modul în care le prezint literatura? Nu îmi propun să simplific operele sau să le diminuez valoarea, ci să le ofer o nouă cale de a ajunge la public. Muzica devine astfel un prim contact cu poezia, o invitație către descoperirea textului original.
Cum alegeți textele?
Pentru mine, punctul de plecare este emoția transmisă de text. Foarte multe poezii s-au născut dintr-o trăire profundă, dintr-o durere, dintr-o revoltă sau pur și simplu din nevoia autorului de a exprima ceva ce nu putea rămâne nespus.
Consider că există o legătură firească între poezia clasică și hip-hop. La rândul său, rap-ul s-a dezvoltat ca o formă de exprimare a trăirilor, a frustrărilor, a nedreptăților și a realităților sociale, folosind muzica drept mijloc de comunicare. De aceea, atunci când aleg un text pentru VEAC, caut în primul rând acea emoție care poate fi transmisă mai departe prin muzică. Nu mă interesează doar cât de cunoscută este poezia, ci mai ales ce are de spus și cât de puternic poate ajunge mesajul ei la ascultător.
Cred că, dincolo de diferențele dintre epoci, un poet de acum o sută de ani și un artist hip-hop contemporan pot avea mult mai multe lucruri în comun decât am fi tentați să credem.
De ce predominant poezii cu tematică națională sau socială? Și cum ați ajuns la „Dușmancele”?
Nu a fost neapărat o alegere intenționată de a favoriza poeziile cu tematică națională sau socială. Pur și simplu, am simțit că aceste texte aveau un mesaj extrem de puternic, iar rap-ul și hip-hop-ul li se potriveau ca o mănușă. Revolta, nedreptatea, demnitatea sau lupta pentru un ideal sunt teme care se regăsesc atât în literatura clasică, cât și în cultura hip-hop. Din acest motiv, adaptarea lor muzicală mi s-a părut firească.
Totuși, nu îmi doresc ca VEAC să rămână într-o singură zonă tematică. Am experimentat și cu poezii precum „Dușmancele” sau „La oglindă”, unde am descoperit că umorul, ironia și caracterul satiric al versurilor pot fi integrate la fel de natural într-o piesă.
Pentru mine, fiecare poezie are propria personalitate și încerc să găsesc acel stil muzical care să o pună cel mai bine în valoare. Nu aleg textele pentru a susține o anumită temă, ci pentru potențialul lor de a transmite ceva ascultătorului.
Ce probleme de frazare muzicală întâmpinați și cum le rezolvați?
Una dintre regulile de la care nu mă abat este păstrarea textelor originale. Nu modific versurile pentru a le adapta forțat unei structuri muzicale. Intervin doar în anumite situații asupra ortografiei, în special acolo unde grafia veche, precum folosirea lui „î” în interiorul cuvintelor, poate crea dificultăți de pronunție pentru instrumentul de generare vocală.
Cea mai mare provocare nu este neapărat ritmul sau frazarea, ci transpunerea emoției textului în muzică. Poeziile descriptive sunt deosebit de dificile din acest punct de vedere. Nu este suficient ca versurile să fie cântate corect; muzica trebuie să transmită atmosfera, tensiunea și trăirile momentului descris de poet.
Un exemplu este „Pașa Hassan”, pentru care am avut nevoie de peste 30 de generări până când am simțit că expresia muzicală coincide cu emoția și dinamica textului. La polul opus se află „Rugăciunea unui dac”, a doua piesă la care am lucrat. Aceasta a ieșit așa cum îmi doream încă de la prima generare. A fost un moment important pentru mine, pentru că atunci am simțit cu adevărat potențialul acestei idei și am decis să continui proiectul VEAC. Cred că aceste două exemple arată foarte bine cât de imprevizibil poate fi procesul. Uneori rezultatul apare imediat, alteori sunt necesare zeci de încercări pentru a găsi interpretarea care face dreptate textului original.
Cât de laborios este procesul și cât timp vă ia?
În medie, realizarea unei piese VEAC îmi ocupă aproximativ o zi de lucru, incluzând alegerea textului, stabilirea direcției muzicale, generarea și selecția variantelor, până la pregătirea materialului și publicarea lui pe YouTube. Există însă și situații în care întregul proces durează doar două ore. Totul depinde de cât de repede reușesc să găsesc acea interpretare care transmite exact emoția pe care o caut.
Am un criteriu de selecție destul de personal, pe care îmi place să-l numesc „senzorul meu biologic”. Este momentul în care ascult o variantă și mi se face, scuzați expresia, „piele de găină”. Atunci știu că am găsit ceea ce căutam. Pentru mine, acesta este cel mai important test. Nu numărul de generări, nu complexitatea instrumentală, ci capacitatea muzicii de a-mi transmite emoția textului.
Chiar dacă folosesc inteligența artificială ca instrument de creație, selecția finală rămâne una profund umană și subiectivă. Nu mă opresc neapărat când o melodie sună bine din punct de vedere tehnic, ci atunci când simt că sună așa cum trebuie.
Cum decideți tipul de aranjament muzical?
Identitatea muzicală a proiectului VEAC rămâne în zona rap și hip-hop, deoarece acesta este limbajul prin care îmi doresc să apropii literatura clasică de generațiile actuale.
Totuși, în interiorul acestui univers muzical, atmosfera, ritmul și intensitatea emoțională sunt dictate de tema poeziei. Consider că fiecare text are propria personalitate, iar muzica trebuie să o respecte și să o amplifice, nu să o contrazică. De exemplu, ar fi destul de atipic să transform o poezie precum „Lacustră”, de George Bacovia, într-o piesă hip-hop veselă, când întreaga operă transmite apăsare, izolare și neliniște.
Prin urmare, nu încerc să impun același tip de aranjament tuturor poeziilor. Hip-hop-ul rămâne punctul comun, dar expresia muzicală se schimbă în funcție de mesajul și emoția fiecărui text. Pentru mine, muzica trebuie să fie în slujba poeziei, nu poezia în slujba muzicii.
Care este procesul de lucru și cum construiți o piesă?
Înainte de orice generare muzicală, există ceea ce îmi place să numesc o „luptă internă” între mine și inteligența artificială. De regulă, petrec aproximativ o jumătate de oră discutând, analizând textul și făcând brainstorming înainte să încep generarea propriu-zisă. Încerc să identific emoția fiecărei strofe, punctele culminante și momentele în care muzica trebuie să își schimbe intensitatea. O poezie nu poate fi tratată ca o simplă succesiune de versuri puse pe un instrument, pentru că rezultatul ar risca să devină o recitare monotonă de la început până la sfârșit. Trebuie să stabilesc unde ar putea interveni un cor, unde ar avea sens să apară viorile, când instrumentalul trebuie să devină mai dramatic și când, dimpotrivă, muzica ar trebui să lase mai mult spațiu cuvintelor.
Abia după această etapă încep generările. Numărul lor variază foarte mult. Uneori prima variantă este cea potrivită, alteori sunt necesare zeci de încercări. Inteligența artificială îmi oferă posibilități muzicale, dar direcția artistică pornește de la interpretarea mea asupra textului. Scopul nu este doar să obțin o melodie plăcută, ci să construiesc o experiență în care muzica urmărește evoluția emoțională a poeziei.
Care este publicul pe care îl vizați?
Proiectul VEAC se adresează tuturor generațiilor, pentru că eu consider că poezia nu are vârstă. Totuși, publicul-cheie rămâne tineretul, în special cei care poate nu au avut încă ocazia să descopere toate aceste opere literare.
Îmi doresc ca proiectul să aibă și o dimensiune educativă. Cred că muzica are o capacitate extraordinară de a fixa în memorie cuvinte, idei și emoții, mai ales prin ascultări repetate. Îmi place să privesc lucrurile astfel: probabil nu sunt foarte mulți oameni care citesc aceeași poezie de 20 de ori, dar atunci când descoperim o melodie care ne place, o putem asculta de 50 de ori fără să ni se pară un efort.
Iar prin această repetiție, versurile ajung să ni se întipărească în memorie aproape involuntar.
Mi-ar plăcea ca VEAC să poată fi util inclusiv în mediul școlar, ca o modalitate alternativă de apropiere de literatură. Un elev care ascultă de mai multe ori o poezie transpusă muzical ar putea să rețină mai ușor anumite versuri, să recunoască temele operei și să își amintească atmosfera și emoțiile transmise de autor. În același timp, mi-ar plăcea ca și adulții care cunosc deja aceste texte să le redescopere într-o formă muzicală diferită.
Nu consider că muzica poate înlocui lectura sau studiul literaturii, dar cred că poate deveni un instrument complementar, care să stârnească interesul și să facă întâlnirea cu poezia mai accesibilă și mai memorabilă.
Cum credeți că va fi primit proiectul de muzicieni și producători?
Sincer, nu mă aștept la critici majore din partea muzicienilor sau a producătorilor muzicali, pentru că nu privesc VEAC ca pe un proiect care încearcă să concureze cu munca lor sau să înlocuiască artiștii.
Am o convingere personală: muzica este matematică, dar versurile sunt suflet. Iar în cazul VEAC, sufletul acestor creații aparține marilor poeți români. Nu îmi asum merite pentru versurile lor și nici nu încerc să prezint aceste opere ca fiind creațiile mele. Dimpotrivă, îmi doresc să le pun în valoare, să le ofer o nouă formă de exprimare și să le aduc în atenția unor oameni care poate nu le-ar fi descoperit altfel.
Folosesc inteligența artificială ca instrument muzical, dar scopul proiectului nu este să demonstrez ce poate face tehnologia, ci ce putem redescoperi cu ajutorul ei.
Nu cred că un producător muzical sau un DJ ar avea motive să privească negativ un proiect al cărui obiectiv este să contribuie, chiar și într-o mică măsură, la promovarea culturii române. În fond, nu încerc să iau locul nimănui. Încerc doar să adaug ceva valoros și să readuc în atenție opere care merită să fie ascultate, citite și cunoscute și de generațiile viitoare.
Cum credeți că vor primi profesorii de literatură proiectul?
În felul în care percep eu lucrurile astăzi, cred că una dintre marile provocări ale profesorilor de limba și literatura română este să trezească interesul și curiozitatea elevilor pentru poezie. Am impresia că mulți tineri ajung să privească literatura clasică așa cum privesc uneori limba latină: ca pe o materie a cărei utilitate nu o înțeleg imediat. Apare inevitabil întrebarea: „Dar cu ce mă ajută pe mine în viață?”.
Nu cred că problema este neapărat lipsa de valoare sau de actualitate a operelor, ci dificultatea de a crea o legătură emoțională cu ele. Atunci când un elev citește o poezie, vocea interioară cu care parcurge versurile nu reușește întotdeauna să activeze și imaginația sau să transmită emoția pe care autorul a pus-o în cuvinte. În astfel de situații, informația riscă să treacă prin mintea lui aproape mecanic, ca atunci când citește o listă de cumpărături.
Cred că aici muzica poate interveni într-un mod interesant. Un ritm, o schimbare de intensitate, un cor sau o linie melodică pot ajuta ascultătorul să simtă tensiunea, tristețea, revolta ori speranța dintr-un text.
Mi-ar plăcea ca profesorii să privească VEAC drept un posibil instrument complementar, nu ca pe un înlocuitor al lecturii sau al interpretării literare. Poate că o poezie ascultată înainte de a fi analizată la clasă ar putea stârni întrebări și curiozități pe care simpla lectură nu le trezește întotdeauna. Dacă muzica reușește să îl facă pe un elev să întrebe „De ce a scris poetul asta?” sau „Ce a vrut să transmită?”, atunci cred că am făcut deja un pas important către literatură.
Cum v-ați dori să reacționeze tinerii care descoperă VEAC?
Mi-aș dori ca tinerii să descopere prin VEAC ceea ce mi-ar fi plăcut și mie să descopăr atunci când eram copil: că literatura poate fi trăită, nu doar citită. Spun asta pentru că și eu am făcut parte din categoria copiilor care nu manifestau un interes deosebit pentru operele literare. Eram mult mai atras de conținutul audiovizual decât de vocea mea interioară care citea în șoaptă versurile unei poezii.
Astăzi, la 36 de ani, privind în urmă, îmi dau seama că nu era vorba neapărat despre lipsa dorinței de a descoperi lucruri valoroase, ci despre faptul că imaginea și sunetul reușeau să îmi capteze atenția mult mai ușor decât textul scris. Poate că, dacă aș fi avut atunci posibilitatea să ascult aceste poezii într-o formă muzicală apropiată de ceea ce îmi plăcea, relația mea cu literatura ar fi fost diferită.
Tocmai de aceea îmi doresc ca un tânăr care descoperă VEAC să fie surprins de câtă emoție, forță și actualitate se pot ascunde în niște versuri scrise cu foarte mult timp în urmă.
Nu mă aștept ca fiecare ascultător să devină un pasionat de literatură. Dar dacă o melodie îl face curios să afle cine a fost poetul, să citească opera originală sau pur și simplu să privească altfel poezia, atunci consider că am realizat ceva important. Într-un fel, încerc să creez astăzi acel proiect de care poate aș fi avut și eu nevoie în copilărie.
Vă mulțumesc pentru oportunitatea de a vorbi despre VEAC și despre această încercare de a aduce poezia românească mai aproape de publicul contemporan.
Proiectul poate fi ascultat aici: https://www.youtube.com/@veacrecords