Alexandru Solomon despre „Arsenie. Viața de apoi”

„Nu caut să scandalizez; ironia sorții este că –  în filmul „Arsenie. Viața de apoi” –  am căutat să mă plasez pe o poziție cât mai puțin contondentă, doar că socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg.” (Alexandru Solomon)

On-topic cu Alexandru Solomon

„Am început în vara lui 2018 prin a merge în pelerinaje organizate pe urmele lui Arsenie Boca, a vorbi cu pelerinii și a filma singur, cu o cameră mică, aceste pelerinaje de două-trei zile. În paralel, am cercetat dosarele legate de anchetele Securității asupra lui Arsenie Boca, am stat de vorbă cu istorici, antropologi și oameni ai bisericii. Am continuat să merg în pelerinaje până în vara lui 2021. Cam în perioada aceea, m-am hotărât să abordez altfel filmul, pentru că mi s-a părut că nu reușesc să surprind bine fenomenul prin această metodă mai clasică, observațională pe care am folosit-o în pelerinaje. M-am gândit că ar fi bine să urmăresc pe o perioadă ceva mai lungă un grup reprezentativ de protagoniști, de oameni conectați cu fenomenul Arsenie Boca din diverse straturi profesionale și sociale. Și că e necesar să încerc o reprezentare a miracolelor care I se atribuie lui Arsenie Boca, dar și a unor scene din viața lui, în așa fel încât grupul să devină participant direct în reactivarea figurii părintelui din perspectiva lor, a noastră de astăzi. Așa încât am făcut un casting, am ales 20 de persoane, am închiriat un autocar și am organizat un pelerinaj în care eram eu însumi ghid, pelerin și regizor.
Protagoniștii sunt, în marea lor majoritate, oameni care aveau o legătură cu figura lui Arsenie Boca, fuseseră în pelerinaje sau erau curioși să afle mai multe despre el. În plus, aveau experiență de filmare, făcând figurație la filme de ficțiune. Pe alți câțiva dintre ei i-am selectat eu direct. Trebuie să spun că, în pofida preconcepției generale, orice film documentar operează cu un anume fel de „casting”, de alegere a protagoniștilor săi. Pe de altă parte, baza filmului „Arsenie. Viața de apoi” este documentară: citim documente, discutăm informații și fapte reale, iar conversațiile cu grupul de pelerini din film sunt documentare, sunt bazate pe gândurile și experiențele protagoniștilor, fiind doar animate pe modelul talk-show-urilor de televiziune. Momentele de punere în scenă a miracolelor și secvențelor din viața lui Arsenie Boca sunt interludii performative care sunt marcate ca atare, se vede și se înțelege clar că sunt făcute în altă cheie. Ele sunt gândite să pună în lumină teatralitatea cultului, dar și ficționalizarea figurii lui Arsenie Boca în memoria colectivă.”

Fenomenul Arsenie Boca
„Figura lui Arsenie Boca din spațiul public al anilor 2020 este o ficțiune. Inclusiv imaginea redată de cei câțiva oameni care l-au întâlnit și care mai trăiesc. Interpretarea mea, bazată pe diverse conversații cu specialiști în fenomenul pelerinajelor, este că popularitatea lui Arsenie Boca s-a amplificat și s-a răspândit prin intermediul rețelelor sociale. E un fenomen care a scăpat discursului oficial al bisericii sau al istoricilor, dar care, apoi, a fost acaparat și s-a încercat „domesticirea” lui. Enorma lui popularitate se bazează pe mai multe trăsături „instagramabile”: fotogenia lui, predicțiile atribuite lui Arsenie Boca care răspund unor anxietăți ale secolului XXI, amestecul doctrinar profesat – se pare – de părinte, interesul lui pentru practicile naturiste sau preocuparea pentru sănătate, toate acestea pot fascina și pot atrage un om din prezent.
Figura lui Arsenie Boca are o dimensiune de rebel, în raport cu ierarhia bisericească dar și cu conducerea politică. Cred că oamenilor le este foarte drag Arsenie Boca și din această cauză. Dezamăgirea privind felul în care a evoluat societatea românească după căderea comunismului, nedreptățile, senzația de abandon și neîncredere în democrație, nesiguranța zilei de mâine, toate acestea alimentează întoarcerea la misticism și căutarea unei figuri salvatoare. Arsenie Boca întrupează un interlocutor pentru toți acești oameni.”

Reacții, controverse
„Am participat la mai mult de 20 de proiecții cu filmul prin țară și a fost pasionant. În general, pot să spun că filmul s-a continuat în săli, în timpul discuțiilor cu spectatorii care au fost uneori conflictuale și aprinse, dar am găsit aproape totdeauna un teren comun de dialog, ne-am putut asculta și înțelege, chiar dacă aveam opinii diferite. Cele mai înverșunate și negative reacții au venit de la oameni care n-au văzut filmul sau de la unii dintre colegii mei. Aceștia au ales să se exprime separat, mai ales în privat pe social media. Am încasat multă ură, inclusiv ură antisemită, de la această categorie. Până la urmă, și asta e instructiv, ca să afli pe ce lume trăiești. Reacția unor autorități – nu numai bisericești – care au cerut interzicerea filmului (Mitropolia Ardealului – la Sibiu, PSD – tot acolo, Consiliul Local și primăria – la Arad) a fost surprinzătoare, pentru că arată o înclinație autoritaristă și o neînțelegere totală a dialogului cultural. Mai arată și profunda complicitate între autoritățile publice și cele clericale, bizară și toxică într-un stat care se proclamă laic. Aș vrea să salut încă o dată răspunsul ferm al Festivalului Astra, asupra căruia s-au făcut presiuni pentru a înlătura filmul din program.
Nu caut să scandalizez; ironia sorții este că –  în filmul „Arsenie. Viața de apoi” –  am căutat să mă plasez pe o poziție cât mai puțin contondentă, doar că socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg. Cred, însă, că un bun film documentar n-are cum să nu fie critic, n-are cum să nu chestioneze și să întoarcă o problemă pe toate părțile, inclusiv lucrurile general acceptate. Cred că trebuie să vorbim despre lucrurile astea, chiar și despre ceea ce e sensibil și doare, dincolo de lozinci. Și documentaristul e subiectiv, ca toată lumea, doar că are răspunderea să-și expună transparent perspectiva într-o formă cinematografică și, în același timp, să lase loc de nuanțe și de interpretare celorlalți.”