Arsenie. Viața de apoi Regia: Alexandru Solomon Produs de: microFILM Scenariu: Alexandru Solomon
Pe urmele lui Arsenie Boca, într-un pelerinaj al echipei filmului alături de douăzeci de participanți aleși în urma unui casting. Un road movie prin haosul lumii moderne şi al anxietăţile globale, cu chestionări serioase, dar și cu umor şi fantezie.
Film nominalizat de Ionuț Mareș:
„Filmul e stimulant în principal pentru că propune un experiment social la scară mică, în care regulile sunt prezentate de la început. Scopul este de a filma tocmai reacţiile la acest experiment, de pe poziţia explicită a unui artist hotărât să discute critic societatea în care trăieşte şi în special raportarea la cultul Arsenie Boca.”
„Dezamăgirea privind felul în care a evoluat societatea românească după căderea comunismului, nedreptățile, senzația de abandon și neîncredere în democrație, nesiguranța zilei de mâine, toate acestea alimentează întoarcerea la misticism și căutarea unei figuri salvatoare. Arsenie Boca întrupează un interlocutor pentru toți acești oameni.” (Alexandru Solomon)
On topic cu Alexandru Solomon:
„M-am gândit că ar fi bine să urmăresc pe o perioadă ceva mai lungă un grup reprezentativ de protagoniști, de oameni conectați cu fenomenul Arsenie Boca din diverse straturi profesionale și sociale. Și că e necesar să încerc o reprezentare a miracolelor care i se atribuie lui Arsenie Boca, dar și a unor scene din viața lui, în așa fel încât grupul să devină participant direct în reactivarea figurii părintelui din perspectiva lor, a noastră de astăzi.
Revista Cultura realizează un catalog anual al celor mai importante momente care definesc tendințele în arta și gândirea românească. Pentru acestă primă ediție, selecția s-a bazat pe nominalizări făcute de critici și jurnaliști culturali și pe opțiunile redacției.
Sursele imaginilor și fragmentelor de text folosite aparțin autorilor și difuzorilor.