Sari la conținut
Prima pagină » Articole recente » Ilinca Manolache despre „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii”

Ilinca Manolache despre „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii”

„Este un film care are ca personaj principal o femeie, o asistentă de producție, epuizată din cauza orelor interminabile de muncă, extenuată, la volanul mașinii ei, punându-și, evident, viața în pericol.” (Ilinca Manolache)

On-topic cu Ilinca Manolache

„Cel mai mare challenge al meu a fost să învăț replicile, pentru că voiam să livrez exact conținutul pe care îl imaginase Radu. În același timp, Radu m-a ales pe mine pentru acest rol, pentru că eu am personalitatea mea, energia mea, felul meu de a fi, iar ele toate au fost integrate în film tocmai din dorința ca acest personaj să nu fie departe de mine. Chiar simt o apropiere extrem de mare față de acest personaj, simt că el mă reprezintă într-un fel pe mine.”

Bobiță
„În scenariu există și acest avatar toxic, macho, pe numele lui Bobiță, care este un personaj pe care eu l-am inventat în 2021 pe platformele mele de social media și pe care Radu l-a luat ca pe un ready made. Eu eram focusată pe dinamica de putere dintre bărbați și femei, iar Radu a extins temele discutate de Bobiță și la subiecte politice.
Bobiță este o critică socială, o caricaturizare prin exagerare extremă. Eu am creat personajul din dorința mea de a recicla acest limbaj pe care bărbații îl folosesc pentru a umili, sexualiza și domina femeile. Am vrut să îmi dau o putere, să mă răcoresc un pic de frustrarea pe care o conțin. În același timp am considerat că e foarte important să denunț aceste dinamici de putere, să lupt cu ele, măcar să arăt cât de hidoase sunt. Astea au fost mijloacele mele la acel moment, iar ele se adresează absolut oricui, fără să am un public-țintă.
Cred că reacțiile pentru Bobiță sunt și de indentificare și de revoltă. Am fost la un masterclass al lui Eyal Sivan în cadrul One World Romania, iar el vorbea despre faptul că, de obicei, cinema-ul se asemănă cu biserica. Oamenii stau jos, în sală, și se uită la ecran, iar pe acel ecran e multă suferință. Pentru el, ca și pentru mine, e important ca oamenii să se întrebe în fața ecranului: „cine sunt eu?” Fie că ești bărbat, femeie sau persoană non-binară, cu orice gen te-ai identifica, ideea e ca filmul să îți provoace o autoreflecție. Consider că acest gen de film trebuie să existe pentru că, din păcate, această inegalitate și această agresivitate pe care bărbații o au față de femei trebuie condamnată. Dar el are multe layere, nu e doar content feminist.

2023 și 1981
„Pentru mine, când am descoperit filmul lui Lucian Bratu, datorită lui Radu, am descoperit un film comunist feminist, ceea ce mi s-a părut incredibil. Mi se pare că doamna Dorina Lazăr face acolo un rol super puternic, iconic în cinematografia românească. Dialogul dintre aceste două filme, ulterior între cele două femei, în contemporaneitate, are o dimensiune de solidaritate foarte mare. Se pot observa manifestări ale misoginismului în comunism, care erau mai galante și ascunse, față de manifestările absolut brutale din societatea noastră liberă. În orice film de ficțiune există și această dimensiune de documentar, cinema-ul lucrează cu imagini și putem vedea imaginea Bucureștiului și a societății în timpuri diferite.”

Receptare
„Fără falsă modestie, cred că filmul a devenit iconic. Sunt mândră de acest lucru. A avut niște cronici extraordinare la nivel local și internațional. A fost inclus pe listele unor critici de film absolut uriași. În același timp, pentru mine a fost ceva incredibil că el a intrat în topul filmelor preferate ale lui John Waters, care e un icon pentru cultura queer americană. De când am văzut filmul am știut că e extraordinar, deci mă așteptam. A fost prima oară când am putut să mă uit la mine și să îmi placă ce văd. De altfel, sunt foarte critică cu mine și analizez cu totul și cu totul alte lucruri decât actoria în sine, dar aici nu a contat niciun pic faptul că eram eu pe ecran, am putut să mă detașez și să primesc o porție de cinema bombă.”

Un comentariu la „Ilinca Manolache despre „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii””

  1. Pingback: „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii”. Tendințe în arta și gândirea românească. Best-off 2023 - Revista Cultura

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.