În ultimii doi ani, inteligența artificială a trecut rapid de la statutul de curiozitate și prototip la cel de actor controversat al industriilor creative. Dacă în muzică discuția s-a purtat în jurul vocilor sintetice, iar în presă în jurul textelor generate automat, în cinema întrebările au devenit mai complexe: poate o mașină să spună o poveste? Poate genera emoție? Și cine semnează opera atunci când imaginea, vocea sau chiar scenariul sunt asistate de algoritmi? Unde se termină tehnologia și unde începe arta?
În acest context internațional agitat, România intră oficial în conversație prin lansarea BAIFF – Bucharest AI Film Festival, primul festival autohton dedicat filmului realizat cu inteligență artificială. Ediția inaugurală este programată pentru 29 și 30 mai 2026, la Apollo111 Cinema din București, spațiu independent cunoscut pentru proiectele sale culturale și pentru deschiderea către forme artistice contemporane. Programul include proiecții competiționale de filme AI din întreaga lume, paneluri cu invitați din industriile creative și tehnologice, sesiuni de networking și elemente interactive dedicate publicului.
Apariția unui asemenea festival în România nu este doar o noutate de calendar cultural. Ea marchează întâlnirea dintre două lumi care, până recent, păreau separate: cinema-ul și cercetarea tehnologică.
Bucureștiul, pe harta unei discuții mondiale
Prima ediție BAIFF apare într-un moment potrivit: suficient de devreme pentru a conta, suficient de târziu pentru a avea deja ce discuta. După ce valul de uimire în fața tehnologiei a trecut, urmează etapa maturizării critice. Publicul începe să întrebe nu doar „cum a fost făcut?”, ci „merită văzut?”.
În acest peisaj global, BAIFF poate funcționa ca un laborator local. Nu doar un festival de proiecții, ci un spațiu unde industria românească își testează reacțiile. România are o scenă cinematografică respectată internațional, dar și un ecosistem tech dinamic. Întâlnirea dintre cele două poate produce colaborări neașteptate.
De la experiment marginal la fenomen global
Filmele realizate cu AI au început ca demonstrații tehnice: secvențe scurte, personaje fluctuante, cadre spectaculoase, dar instabile. Primele generații de instrumente produceau imagini seducătoare și incoerente în același timp. Personajele își schimbau chipul de la un cadru la altul, logica spațiului se destrăma, iar narațiunea rămânea adesea în urma efectului vizual.
Totuși, evoluția a fost rapidă. Platforme precum Runway, Pika, Luma sau modelele video dezvoltate de mari companii de AI au împins granițele realismului și ale controlului creativ. În paralel, au apărut primele festivaluri dedicate exclusiv acestui nou tip de cinema. Cel mai cunoscut dintre ele este AI Film Festival, lansat de Runway în Statele Unite, eveniment care a oferit legitimitate unei forme de artă încă privite cu scepticism.
În doar câțiva ani, filmul AI a trecut de la statutul de curiozitate online la subiect de dezbatere în marile festivaluri tradiționale. Cannes, Tribeca sau festivalurile de media art discută deja rolul noilor instrumente în producția cinematografică, iar organismele profesionale au început să formuleze reguli privind transparența utilizării AI.
AI 2.0, 3.0, 4.0
Trailerul festivalului BAIFF glosează, într-un spirit avangardist, tocmai asupra acestor incoerențe și „halucinații” – în parte eliminate de modelele AI avansate de azi. Oamenii cu mai multe degete, care erau o foarte mare problemă a imaginilor foto sau video din prima generație, pot fi un avantaj creativ dacă se creează un context artistic în care așa ceva să aibă o semnificație. Iar BAIFF a găsit clou-ul: un pianist. Pentru pianiști, mai multe degete sunt un avantaj. Transpus creativ, reinterpretat de inteligența umană, un defect structural poate deveni jalon artistic. Pentru că arta se inserează în marginea dintre întinderea semnificației și limitările tehnicii. video
Stimulate de un uriaș interes public și profesional, imaginile generate cu AI au cunoscut salturi tehnologice cu o rapiditate greu de imaginat. Noi modele, tot mai performante, au fost constant lansate de principalii dezvoltatori. Veo, de la GoogleAI, a intrat agresiv pe o piață dominată de Sora (OpenAI), ambele oferind publicului nespecialist posibilitatea de a genera producții extrem de veridice. Concurența este acerbă, dar spectaculos este că modelele au îmbunătățiri reale, nu sunt doar re-pack-uri comerciale. Iar piața nu e una închisă. Din China, Tencent a avut o lansare spectaculoasă și a dus la relansarea competiției între modelele populare.
Pentru cei alfabetizați în producția filmică, Runway, Luma sau Seedance oferă instrumente și preseturi rapide și utile. Iar modelele dedicate creației video vin cu noi versiuni, resurse și template-uri care oferă noi perspective nu doar asupra a cum se poate genera, ci și asupra a ce se poate genera.
Ce este, de fapt, un film AI?
Răspunsul nu este atât de simplu pe cât pare. Puține producții sunt generate integral automat. În practică, cele mai multe filme folosesc inteligența artificială în mod hibrid: pentru decoruri, storyboard, voice-over, efecte vizuale, animație, montaj sau dezvoltare de concepte vizuale. Pentru una singură din aceste etape sau pentru aproape toate dintre ele.
Expresia „film realizat cu AI” acoperă o gamă foarte largă de procese. Uneori AI-ul funcționează ca pensulă sofisticată. Alteori devine coautor. În cazurile cele mai controversate, încearcă să substituie meserii tradiționale din cinematografie.
În Europa, lucrurile sunt cum sunt. Însă în țara cu cea mai importantă producție cinematografică, SUA, profesiile sunt riguros reglementate, la fel ca și obligația de a angaja membri ai unor asociații profesionale, în condiții reglementate pe baza unei experiențe de zeci de ani. Ubicuitatea AI afectează semnificativ această filosofie a breslelor.
Pentru industria filmului, unde creditul profesional și drepturile de autor sunt esențiale, problema identității autorului nu este una de interes secundar. Sindicatele actorilor și scenariștilor exprimă îngrijorări sau opoziție deschisă față de folosirea replicilor sintetice, scanarea digitală a performerilor sau reutilizarea identității vocale.
Filmul AI aduce, astfel, nu doar un nou limbaj vizual, ci și o renegociere a muncii creative. El nu este o artă non-umană sau post-umană pentru că artiștii umani sunt, de asemenea, implicați în fiecare dintre segmentele creației, cum este și AI-ul. Dar vechile relații și fluxuri sunt dinamitate. În film, ca artă colectivă și sinergică, acest efect este mai mare decât oriunde altundeva.
Iar toate aceste noi provocări alimentează discuțiile estetice și etice.
Una dintre cele mai mari întrebări ale momentului privește autoratul. Dacă un regizor introduce sute de prompturi, alege rezultate, montează, rescrie și coordonează sunetul, filmul îi aparține fără îndoială. Totuși: contribuția lui e de altă natură atunci când mare parte din expresia vizuală este generată de un model antrenat pe milioane de imagini create de alții. Poate fi o soluție simpla mențiune: regizat 65% de X?
Totuși, cinematografia e o artă a iluziei
Deosebit de important este că (deși tehnologic diferența e majoră), tehnic, producțiile AI operaționalizează modificări ale realității de același tip ca unele deja consacrate în producția digitală anterioară sau chiar în cinema-ul analog.
Actori care poartă senzori pe corp sau pe față pentru a crea jaloane de mișcare și expresie au fost folosiți de mult timp în animație și chiar în producții documentare. Obiectele 3D animate (dar și personajele 3D) sunt de decenii pe ecrane, iar ele nu au fost primite cu rezervă, ci cu entuziasm. Fundaluri generate digital (sau alterări ale unor texturi, culori, elemente arhitecturale) au devenit esențiale în filmul non-AI recent. De mult timp, filmarea unor mulțimi de oameni nu mai necesită sute de figuranți, ci un computer bun.
Studiourile croma sunt responsabile de producții filmice glorioase, cu o reputație globală, incontestabile; aproape toate SF-urile și fantasy-urile recente sunt realizate astfel. Și mai recent, studiourile mixte ultra hi-res permit filmarea direct în realități augmentate, fără mijlocirea „ecranului verde”, direct în ambianțe construite digital. Iar acestea sunt doar tehnicile de alterare a imaginii. Sunetul, la rândul lui, este de mult timp alterat artistic prin mijlocirea digitalizării.
Tehnic, AI-ul nu aduce nimic nou în creația filmică. Deosebirea esențială este că scoate decizia umană dintr-o serie de procese (și reduce semnificativ ponderea inputului logistic în output-ul final). Totuși, și aici există precedente artistice incontestabile. Arta ready-made, în care obiecte preexistente sunt valorificate prin includerea lor într-un concept artistic, este veche de cel puțin un secol. La marile festivaluri de arte vizuale, acest tip de artă este din ce în ce mai importantă – și capabilă să susțină unele dintre cele mai controversate proiecte artistice ale momentului.
De ce fascinează atât de mult
Entuziasmul are motive reale. Pentru cineaștii independenți, AI-ul poate reduce dramatic costurile de producție. Locații imposibil de închiriat, decoruri fantastice, personaje animate sau secvențe care ar fi necesitat bugete uriașe devin accesibile unor echipe foarte mici.
Un creator singur poate construi astăzi un univers vizual care, acum un deceniu, ar fi cerut zeci de specialiști. În acest sens, AI democratizează accesul la imaginație vizuală.
Mai există și argumentul experimental. Așa cum apariția camerei video digitale a schimbat cinemaul independent, noile instrumente pot produce forme artistice care nu seamănă nici cu animația clasică, nici cu filmarea tradițională.
De altfel, istoria cinematografiei este în bună măsură o istorie a tehnicii cinematografice. Oricare nouă invenție și inovație a avut ecouri creative rapide: a lansat genuri noi, stiluri artistice, filosofii ale creației. Sau au creat legende ale acestei arte. Apariția sunetului a dus rapid la apariția musical-ului – și a thrillerului, care folosește sunetul în mod psihotrop. Pelicula color a făcut din „Pe aripile vântului”, unul dintre primele filme care au folosit-o, un titlu unanim cunoscut, peste generații. Mișcarea Dogma 95 (von Trier&co.) a fost prilejuită și propulsată de apariția digitalului.
În film, chiar mai mult decât în alte arte, invenția tehnică și artistică devin greu de separat.
Limitele AI
Tehnologia promite mult și livrează doar în parte. Filmele AI rămân mai puternice în atmosferă decât în consistența dramatică. Impresionează prin imagini, dar obosesc prin lipsa unui fir narativ coerent. Emoția autentică, ritmul intern al scenelor, jocul actoricesc sau tensiunea subtilă dintre personaje sunt greu de sintetizat.
De asemenea, secvențierea specifică filmelor, care presupune elemente păstrate și elemente transformate, reluarea unor obiecte sau personaje din scene anterioare, intersecția acestora, elementele de continuitate și progresie nu sunt încă rezolvate de modelele actuale. Este destul de simplu să generezi o scenă, dar este imposibil să o recreezi pe aceeași, chiar dacă folosești același prompt. Impredictibilitatea output-ului devine o problemă atunci când dorești să creezi cu precizie o anume impresie sau să asiguri omogenitatea unei producții ample.
Există și problema uniformizării estetice. Când mulți creatori folosesc aceleași modele și aceleași seturi de stiluri, apare riscul ca filme diferite să semene între ele nedorit de mult. Chiar dacă în sine, ele sunt spectaculoase, repetabilitatea le va face previzibile și neapetisante.
Doar scurtmetraje?
Deocamdată, lungmetrajul AI este un vis frumos. Limitele momentului permit doar filme scurte și foarte scurte. Motivele sunt cele practice: short-ul este mai ușor de controlat, mai ieftin și mai puțin vulnerabil la inconsistențele tehnologice. Un minut excelent generat este de mii de ori mai simplu de obținut decât 90 de minute coerente.
Totuși, apar deja primele proiecte de lungmetraj sau mediu metraj realizate cu ajutor semnificativ al AI-ului. Cele mai multe sunt hibride: combină filmare reală, animație, generare procedurală și post-producție asistată de algoritmi. Probabil că aici va fi și rețeta filmului cu AI în viitorul apropiat: nu producții complet automate, ci hibride. Contribuția umană va rămâne, chiar și în cazul producțiilor AI, una esențială pentru mult timp. Sindicatele profesionale au motive de relaxare.
Listă de filme AI: de la experiment la cinema
„Thank You for Not Answering” (regia Paul Trillo) este unul dintre primele scurtmetraje AI apreciate critic. The New Yorker recomandă filmul pentru modul în care transformă imperfecțiunile vizuale în poezie melancolică. Trailer / prezentare: pe site-ul The New Yorker. Un alt film remarcat este „Generation”, laureat al primelor ediții AI Film Festival, care a demonstrat că noua tehnologie poate susține un storytelling autentic.
„Get Me Out”, remarcat în circuitul Runway, indică maturizarea rapidă a genului. Tot în zona experimentelor reușite intră „Critterz”, scurtmetraj devenit ulterior proiect de lungmetraj susținut de OpenAI. Filmul încă trece prin remasterizări, pe măsură ce tehnologia din spatele său evoluează, având astfel și rolul de a promova potențialul tehnic al platformei.
Întrebarea reală nu este dacă AI va face filme
Aceasta este, probabil, întrebarea greșită. AI face deja filme, măcar parțial. Întrebarea reală este ce fel de filme va face și ce fel de creatori va forma.
Va produce opere memorabile sau doar flux continuu de imagini spectaculoase? Va elibera artiștii independenți sau va concentra și mai mult puterea în mâinile marilor platforme? Va democratiza producția filmică sau doar va înlocui zecile de studiouri de la Hollywood cu 3-4 trusturi AI? Va genera un nou limbaj sau doar va recicla limbajele existente?
Răspunsurile nu vor veni din laboratoare, ci din opere concrete și din reacția publicului.
O posibilă asociere surprinzătoare
Semnificația unui asemenea festival la București este și mai mare decât în alte țări, în condițiile specifice ale cinematografiei românești contemporane. Direcția cea mai activă și cu o excelentă reputație a cineaștilor actuali s-a format și afirmat într-un stil minimalist și hiperrealist, definit ca „școala românească de film” sau „Noul Val Românesc”. Niciuna din aceste producții nu include în mod curent tehnici de alterare a realității. Acțiunea filmelor este în lumea de azi, fără decoruri istorice sau futuriste – și chiar fără decoruri. Filmate în mod obișnuit în spații reale: de la apartamente închiriate până la străzi, blocuri și șantiere reale. Din acest punct de vedere, nu există cinematografie mai puțin pregătită pentru a ingera aportul tehnologiilor AI.
De asemenea, cinematografia română nu excelează în producția filmică de gen, oricare ar fi genul. Atunci când creatorii abordează teme din sfera Fantasy, SF, policier, horror, romance, thriller etc., producția este deturnată fie spre eseuri de autor, fie spre construcții filmice carnavalești sau parodice. Iar asta este valabil nu doar în cazul creatorilor cu reputație (vezi Jude), ci și în cazul producțiilor voit populare (vezi Vidra sau Bravo Production). Formatul și rigorile („șabloanele”) filmelor de gen sunt prea puțin interesante pentru autorii români.
Chiar dacă în ultimii ani apar tot mai multe producții care tentează ieșirea din paradigmă, o comparație cu cinematografiile vecine, cum este cea poloneză, relevă deosebiri încă remarcabile.
De multe ori, asemenea alegeri artistice – cum a fost cazul NVR sau cum este cel al producțiilor populare recente – sunt dictate de bugetul disponibil. Presiunea de a încheia producții filmice la o fracțiune din bugetul celor cu ecou global, are un impact direct asupra limbajului, stilului și formei finale.
În aceste condiții, contactul cu tehnologiile AI (și ele capabile să genereze filme cu un cost insignifiant față de cel al blockbusterelor) se anunță interesantă și potențial fertilă. O asemenea extensie a limitelor creative existente poate fi convertită, prin concept și inovație dramatică, în direcții filmice încă greu de anticipat, dar cu un mare potențial de atractivitate și ecou. (N.I. & C.C.)