Augustin Buzura a avut nevoie de un milion de litere pentru a descrie clasa muncitorească din perioada comunistă. 1980, anul în care romanul Vocile nopții vede tiparul la editura Cartea Românească, este momentul în care se trece de la optimismul oficial al industrializării anilor 1970 către criza economică și socială profundă a anilor 1980. Nu este încă perioada celor mai severe raționalizări, dar semnele deteriorării sunt deja evidente. Populația începea deja să resimtă penuria unor produse și scăderea calității vieții. Mediul intelectual sentimentul că spațiul libertății personale. În 1980, emigrează în Statele Unite Sanda Golopenția, lingvistă, folcloristă și cercetătoare. Își vede propria fugă „o despărțire pe viață”. În România, personajul colectiv rămâne clasa muncitorească. Augustin Buzura rescrie coordonatele unei vieți marcate de: industrializare, control, propagandă, penurie incipientă și deziluzie.
Sunt romane care se citesc de la început și sunt romane care se citesc de la sfârșit. În cazul nostru, Vocile nopții se înscrie în ultima categorie. Finalul este esențial. Întrebarea lui Pintea – „Ce fel de ființe suntem noi dacă renunțăm atât de ușor până și la viață?” – concentrează mesajul romanului. Transmite refuzul resemnării și obligația de a rezista, de a reacționa, de a rămâne viu moral și sufletește. Cornel Ungureanu subliniază în Proza românească de azi mecanismul agresiunii sistemului comunist asupra conștiinței oamenilor. Atmosfera sufocantă, pe care o remarcă și Nicolae Manolescu când analizează romanul în România literară, îl obligă pe Pintea să-și reconsidere permanent propria identitate.
Transferul către munca fizică se vede în personajul Pintea. El părăsește mediul intelectual și intră în lumea uzinei și a căminului muncitoresc. Aici descoperă, în spatele vulgarității și vieții dure, solidaritate și umanitate autentică. Buzura contrapune falsitatea și corupția celor aflați în poziții de putere solidarității oamenilor simpli. Am fi tentați să credem că este o temă recurentă, însă mai există solidaritate astăzi?
De notat curajul autorului de a nu intra în retorica oficială a vremii. Ca toate celelalte romane ale sale, cartea a fost amânată, citită, analizată, i s-a cerut să opereze schimbări, dar Augustin Buzura nu a cedat cenzurii. Așadar, o carte-document.
Deși realizează o fotografie nu tocmai dorită de Securitate și de mecanismele de supraveghere, Vocile nopții primește chiar în anul apariției Premiul Uniunii Scriitorilor. Mariana Criş scrie în Revista Cultura că romanele lui Buzura „erau căutate și citite cu nesaț” tocmai pentru că ofereau cititorului o imagine a vieții sub comunism foarte diferită de discursul oficial artificial. Totuși, deși a avut un impact puternic la apariție – vorbim despre zeci de mii de exemplare la prima ediție – , ulterior a rămas oarecum în umbra altor romane ale autorului, precum Fețele tăcerii sau Orgolii.
Eugen Simion spune în Scriitori români de azi că Buzura construiește în Vocile nopții un spațiu simbolic al dezrădăcinării: oameni veniți din sate, foști deținuți, tineri desprinse din medii diferite, aruncați împreună într-o societate nouă. De aceea, îl numește un „roman masiv și profund”, de un „un realism dur, lucid”. O cartea care se înscrie în tematicile predilecte ale autorului: singurătate și frică, putere și umilință, revoltă și lașitate. Tematici regăsite în integrala romanelor lui Augustin Buzura, apărute la Editura RAO între 2013 și 2016, îngrijite de Angela Martin, sub îndrumarea autorului: Recviem pentru nebuni și bestii (2013), Absenții (2013), Refugii (2014), Drumul cenușii (2014), Fețele tăcerii (2015), Vocile nopții (2015), Orgolii (2016), Raport asupra singurătății (2016)
Augustin Buzura a fost unul dintre cei mai importanți prozatori români ai perioadei postbelice. Medic psihiatru la formație, a adus în literatură o extraordinară capacitate de analiză a conștiinței umane în contextul dur al comunismului. După 1989, Buzura a fost președinte al Fundației Culturale Române și al Institutului Cultural Român și membru al Academiei Române, ulterior. Alex Ștefănescu afirma că „după moartea lui Marin Preda, Augustin Buzura rămâne scriitorul-conștiință al epocii.”
Paul Scarlat este redactor de carte și profesor invitat în cadrul Facultății de Teologie Romano-Catolică a Universității din București.
Articol din cadrul proiectului „Locuri de poveste” realizat de Fundația Culturală Augustin Buzura în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române și SNSPA.
Locuri de poveste este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Mențiune AFCN: „Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”