Cultura 662

SOCIETATE

Populismul ca simptom:
Frustrări reale, soluții false și
jocul de putere din spatele retoricii suveraniste

| Autor: GIORGE ROMAN |

Frustrările care alimentează mișcările populiste sunt reale, asta trebuie spus clar și fără condescendență, pentru că tentația de a trata votanții MAGA sau susținătorii suveraniștilor europeni ca pe niște victime naive sau ca pe niște proști e nu doar incorectă, ci și contraproductivă.

Prin forțarea capitalului de a respecta dreptul la date personale, sustenabilitatea resurselor și coeziunea socială, Uniunea Europeană nu doar că își protejează cetățenii. Oferă întregii planete un model alternativ demonstrat, nu teoretic. Asta face din proiectul european, în toată imperfecțiunea și lentoarea lui, ceva ce merită apărat cu o luciditate pe care entuziasmul naiv nu o poate produce. Nu pentru că UE e bună și pură și fără compromisuri urâte. Ci pentru că alternativele disponibile sunt mai rele în moduri pe care oricine se gândește rece la ele le poate vedea.

Suveranismul nu aduce suveranitate, aduce izolare și vulnerabilitate în fața exact actorilor pe care pretinde că îi combate. Fragmentarea Europei nu eliberează cetățenii. Îi lasă singuri, fiecare în curtea lui, față în față cu forțe economice care nu cunosc frontiere naționale și nu au nicio obligație față de niciun popor anume.

TEME ÎN DEZBATERE

Cultura – validare și participare

| Autor: ADRIAN LEONARD MOCIULSCHI |

Cultura de masă nu refuză tradiția: refuză validarea centralizată și instituționalizată

Pentru structurile vechi, descentralizarea reprezintă o pierdere de control. Pentru actorii emergenți, ea este o oportunitate de afirmare într-un spațiu în care criteriile de evaluare sunt mai transparente și mai puțin dependente de capitalul social acumulat în interiorul culturii organizaționale. Într-o epocă în care cultura circulă cu viteze exponențiale, iar validarea se produce în timp real, mecanismele tradiționale de legitimare devin insuficiente.

Cultura contemporană nu mai poate fi administrată ca patrimoniu elitist, nu pentru că ideea de „certificare” ar fi devenit sau nu obligatorie în câmpul cultural al prezentului, ci pentru că însăși natura artei s-a transformat: ea este produsă, circulată și reinterpretată continuu de comunități largi.

Cultura fără public.
De ce „sala plină” a devenit
o ficțiune instituțională

Un indiciu relevant al semnificației culturale contemporane nu mai este astăzi ritualul prezenței, ci capacitatea de circulație (…) Invocarea „sălii pline” ca argument al relevanței devine, în acest context, problematică. Chiar și audiențe de ordinul sutelor sau al câtorva mii de persoane într‑un oraș de milioane rămân marginale la scara unei societăți conectate, obișnuite cu vizibilitate de ordinul zecilor sau sutelor de mii. Prestigiul spațiului nu compensează diferența de impact public.

Într‑un orizont apropiat, alocarea fondurilor publice ar trebui să se fundamenteze pe criterii de impact obiectiv determinabile: acces, circulație, relevanță socială, persistență și capacitatea de a produce efecte culturale la scară largă.

Critica de întâmpinare: un gest de politețe culturală, nu un act hermeneutic

Un număr semnificativ de texte curatoriale sau cronici expoziționale manifestă o preocupare constantă de a nu introduce discontinuități: discursul este calibrat astfel încât să nu perturbe poziția instituției, capitalul simbolic al artistului sau confortul interpretativ al publicului. Se preferă evocarea atmosferei, apelul la concepte larg circulante – memorie, identitate, fragmente, dialog – care funcționează ca un lexic generalist, susceptibil de a fi aplicat aproape oricărui eveniment artistic. Familiaritatea acestor formule creează impresia de profunzime, dar nu garantează analiza.

Provocarea actuală constă în recuperarea unui mod de a vorbi despre artă care să-și asume rolul de producător de diferențe, nu doar de mediator al consensului. 

TEME ÎN DEZBATERE

| Autor: FLAVIAN SAVESCU |

Despre sărăcirea treptată
a structurii dorințelor culturale

Lucrez și trăiesc la Reșița — un oraș care a cunoscut, în ultimele trei decenii, o transformare brutală: din centru industrial cu o identitate culturală puternică, construită în jurul uzinelor și al clasei muncitoare, într-un spațiu post-industrial în care memoria colectivă tinde să fie stocată mai degrabă în arhivele digitale ale platformelor decât în instituțiile locale. Această experiență specifică mă face sensibil la un aspect al problemei pe care criticile nord-atlantice ale algoritmului îl ratează adesea: efectele de omogenizare nu sunt uniforme geografic. Un adolescent din Reșița poate accesa, prin YouTube, un concert de muzică clasică de la Viena sau un curs universitar de filosofie — acces pe care instituțiile culturale locale nu l-ar fi putut oferi niciodată. Această deschidere este reală. Dar ea operează în cadrul aceluiași sistem: descoperi muzică clasică pentru că algoritmul a detectat un tipar în comportamentul tău și a calculat că probabilitatea de engagement este suficient de mare. Emanciparea și captura nu sunt etape succesive — sunt fețe simultane ale aceluiași proces.

Orice experiență culturală autentică implică o triadă de condiții: atenție, intenție și mesaj. Atenția trebuie să fie liberă — orientată de subiect, nu capturată de sistem. Intenția trebuie să aparțină privitorului, nu să fie un efect al algoritmului care a calculat probabilitatea de interacțiune. Mesajul, în fine, trebuie să poată fi primit ca surpriză, ca fractură în privirea pe care o aveam deja despre lume.

TEME ÎN DEZBATERE

| Autor: DANIEL SUR |

Lectura ca stil:
cultura pop transformă inteligența în trend

Într-o lume dominată de zgomot informațional, curiozitatea, reflecția și gândirea complexă capătă valoare culturală și simbolică. Inteligența devine un stil, un accesoriu social și o formă de rezistență culturală, capabilă să contracareze superficialitatea discursului și să redea sensul lecturii și al cunoașterii.

Anti‑intelectualismul politic și superficialitatea mediatică coexistă cu o renaștere a interesului pentru idei, lectură și conversație intelectuală. Cartea și cunoașterea se transformă într-un simbol cultural și social, demonstrând că a fi „smart” poate fi la fel de atractiv și relevant ca orice trend pop sau fenomen de divertisment.

Lectura nu mai este doar un exercițiu privat sau academic. Ea devine un act public, un mod de exprimare culturală și identitară, și un instrument de conectare între oameni, idei și comunități globale. Cunoașterea, curiozitatea și reflecția intelectuală capătă valoare vizibilă și aspirațională, demonstrând că inteligența poate fi, la fel ca moda sau cultura pop, un trend al timpului nostru.

Această transformare răspunde anti‑intelectualismului discursului public. Într-o epocă în care informația este rapidă, superficială și manipulată, a fi „smart” devine un gest de rezistență culturală și estetică.

TEME ÎN DEZBATERE

| Autor: CATINCA DRĂGĂNESCU |

Cultura în UE: discrepanța între documentele ambițioase și realitatea bugetară și administrativă

Ceea ce vedem, de fapt, nu este o contradicție accidentală, ci un simptom al unei dificultăți mai profunde: aceea de a alinia viziunea politică cu capacitatea administrativă și cu realitatea bugetară. În acest context, cultura devine unul dintre primele locuri în care această tensiune devine vizibilă pentru că depinde de continuitate, predictibilitate și încredere. În absența lor, se fragilizează rapid. Și poate că aici este și motivul de îngrijorare.

Nu doar că se închid spații sau se reduc finanțări, ci că aceste procese nu sunt întotdeauna asumate ca decizii politice și apar ca efecte difuze ale unui sistem care funcționează din ce în ce mai greu coerent, ceea ce face dificilă nu doar reacția, ci și negocierea, pentru că, în lipsa unei asumări clare, nu există nici un spațiu real de dezbatere.

Pe de o parte, cultura este ridicată la rang strategic. Pe de altă parte, la nivel local și național, ea este redusă, amânată sau restructurată. Nu pentru că nu ar fi considerată importantă, ci pentru că nu este „suficient de prioritară”.

TEME ÎN DEZBATERE

Interviu cu Lucian Dan Teodorovici,
managerul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași

„FILIT a demonstrat că literatura poate deveni un eveniment public major”

FILIT a reușit în ultimii ani să-și creeze un public atașat, aș spune, și totodată numeros, dacă ne raportăm la cum sunt în general tratate evenimentele culturale la noi. La evenimentele din cadrul festivalului au participat, la ultima ediție, aproximativ 20.000 de oameni, ieșeni și neieșeni, ba unii veniți chiar din Europa pentru a se întâlni cu un scriitor pe care-l admiră. Când doar ne imaginam festivalul, înainte de 2013, împreună cu Dan Lungu și Florin Lăzărescu, n-aveam cum să credem că ar putea genera vreodată asemenea energii. Aveam ca modele festivaluri din Italia și Marea Britanie, care atrag un public extraordinar, dar în România interesul pentru literatură părea foarte limitat, să spunem, așa încât eram optimiști, dar mai modești în fantasmările noastre pe marginea viitorului FILIT.

Fie și numai dacă privim din perspectiva asta, a publicului participant, ne dăm seama că festivalul a contribuit la o schimbare de percepție.

CIFRE CU SUBIECT ȘI PREDICAT

Cine finanțează cultura Bucureștiului.
Subvenții și bugete

| Autor: NICU ILIE |

După Ministrul Culturii, Primarul General al Capitalei este principalul antreprenor din domeniul cultural-artistic. Dat fiindcă niciuna dintre instituțiile private nu a ajuns la o consistență a business-ului care să o concureze pe cea a instituțiilor de stat, finanțarea de la buget reprezintă principala sursă pentru domeniul artistic. Iar, dacă modelul european este ca asemenea finanțări (și stimuli pentru ong-uri sau inițiative private) să se mute de la național la local, doar câteva orașe din țară își pot asuma cu suficientă relevanță un asemenea rol. 

Evaluarea activității cultural-artistice din București este o misiune imposibilă. Unele dintre organizații au bugete transparente sau raportări fiscale relevante, dar altele nici nu au o asemenea obligație. Totodată, nici activitatea acestora, numărul de beneficiari, cel al colaboratorilor etc. nu sunt ușor de centralizat. Cert este că activitatea cultural-artistică a Bucureștiului este mult mai dinamică și mai vibrantă decât o lasă să se vadă multe statistici care segmentează acest domeniu. De asemenea, impactul financiar al acestor activități (și inclusiv contribuția lor la PIB) are foarte multe componente, iar asta face ca adesea să fie mult subevaluat.

PERSPECTIVE

REMUS IOAN ȘTEFUREAC

Cea mai grea ecuație politică pentru cel mai încercat președinte + update

Toate aceste 5 repere impun ca reprezentarea echilibrată a tuturor părților și negocierea permanentă între grupări politice și grupuri sociale ultra-fragmentate, cu interese si nevoi diferite, adesea divergente, să fie singurele căi de conduită politică rezonabilă pentru a evita dezastrul absolut: adică o țară aruncată într-o criză politică fără precedent, cu risc de explozie socială, prăbușire economică și capturarea puterii de către vectori politici controlați/influențați profund de către o putere străină ostilă. (articolul integral)

ADRIAN LEONARD MOCIULSCHI

De ce în România funcția publică asigură prestigiu, iar capitalul nu – o traumă istorică netratată

Diploma și apartenența trasează linii clare într‑un peisaj social altfel fragmentar. În lipsa lor, rolul rămâne suspendat, difuz, greu de ancorat într‑o identitate ilizibilă. Capitalul funcționează după o altă logică. (…) În absența unei culturi a ownership‑ului, capitalul rămâne fără voce simbolică: generează valoare, dar nu intră în regimul recunoașterii per se. (articolul integral)

DANIEL SUR

Paștele ca scenă a artei: iconografie, ritual și spectacol

Întunericul inițial al bisericii, lumina care se aprinde treptat de la o singură lumânare, procesiunea, cântarea și proclamarea Învierii construiesc o succesiune de imagini și sunete cu puternică încărcătură simbolică. Lumina devine un personaj central al „reprezentației” rituale, iar gesturile comunității se transformă într-o coregrafie colectivă. (articolul integral)

INITIATIVE CULTURALE INDEPENDENTE

„Generațiile de dinainte au supraviețuit prin tăcere”

Interviu cu Corina Ozon, autoarea volumului Când macii leagănă povești și inițiatoarea seriei de dezbateri „Memoria povestită”

Generațiile mai tinere vorbesc despre traume cu mai mult dezinvoltură și este explicabil. Generațiile de dinainte au supraviețuit prin tăcere. Faptul că participarea la evenimentele pe tema traumei este foarte mare, faptul că aceste evenimente sunt destul de vizibile, este un lucru foarte bun. Oamenii au nevoie să asculte mult înainte de a vorbi despre ei înșiși. Nu este ușor să te dezvălui, iar noi am crescut într-o cultură a tăcerii, cum spuneam.

INITIATIVE CULTURALE INDEPENDENTE

„De multe ori nu observăm lucrurile
care ne înconjoară,
pentru că suntem prea obișnuiți cu ele”

Interviu cu Cezar Petre Buiumaci, autorul volumului „Călătorie prin Bucureștiul de ieri”

Documentez istoria Bucureștiului de peste douăzeci de ani, iar sentimentul pierderii apare aproape la fiecare transformare majoră. În ultimii ani, platformele industriale despre care vorbeam mai devreme au devenit la rândul lor spații de reconversie urbană, unde apar constant ansambluri rezidențiale. Problema nu este doar schimbarea funcțională a acestor locuri, ci mai ales pierderea semnificațiilor lor. Odată cu dispariția acestor spații se pierd și istoriile locale, iar de multe ori ele nu sunt înlocuite cu alte narațiuni care să păstreze memoria locului.

INITIATIVE CULTURALE INDEPENDENTE

„Trecutul devine cel mai viu exact în clipa în care îl privești din același loc, după o sută de ani”

Interviu cu Cătălin D. Constantin, antropolog,  inițiatorul expoziției „Dincolo de ieri”

Mi-au rămas în minte mai ales momentele în care expoziția începe să producă povești. Când cineva se oprește în fața unei imagini sau a unui text și spune „nu era chiar așa” sau „știu locul acesta” și începe să completeze. Într-un fel, atunci proiectul devine viu, pentru că nu mai este doar despre trecut, ci despre felul în care trecutul continuă să fie viu în prezent. Asta e partea cea mai interesantă. Faptul că, de la un oraș la altul, expoziția nu se repetă, ci se transformă puțin, în funcție de cine o privește.

ARTE

 Doina Ruști, „Nas de bulgar”.
Romanul istoriei personale

„Dincolo de Model și de Albanez, urmează monstrul care-ți ia libertatea. Iar pentru mine, a venit în acel an al fotografiei și al întâlnirii de pe alee, anul în care s-au născut fricile și nesiguranța, anul cedării, ca intensitate fără egal, poate la fel de important ca alt an, când eram în clasa a 10-a și am întâlnit-o pe Ferenike, ani legați într-un fel, dar acesta era cu mult mai intens, mai desăvârșit, mai sinuos. Anul în care am pierdut teritorii, părăsindu-mi drumul…”

| Autor: IULIA DRAGOMIR |

Perspectiva asupra evenimentelor este subiectivă; Doina Ruști apelează la tehnica flashbackului, la inserții, alternează planurile narative, temporale, stârnindu-ne curiozitatea, oferindu-ne amănunte despre identitate, despre traseul existențial. Sunt evidențiate tipuri umane, oamenii care i-au marcat existența, se evocă vremurile definitorii pentru evoluția sa.”

ARTE

Contra-narațiuni în vremuri tulburi: One World Romania 19, între umanitate, război și rezistență

| Autor: AURELIAN GIUGĂL |

„ORWELL: 2+2=5” al lui Raoul Peck ne propune o incursiune în zona adevărurilor sociopolitice din opera scriitorului britanic. Într-o epocă a ceții războiului (Robert McNamara), a nihilismului strident (Nietzsche), a demenței militariste (cazul dement-clinic al indivizilor Trump și Biden, după cum nota Giorgio Agamben), aceste contra-narațiuni despre societatea contemporană sunt acele oaze într-un deșert informațional și de propagandă toxică tot mai cuprinzătoare.

ARTE

CÂRPE DIEM: cu dramoleta cea de toate zilele și cabotinismul cotidian la ecograful Comănescu

| Autor: NATALIA TODEASĂ |

 Artistul lucrează cu materialul – hainele, figura – „clientului”, pe loc, față în față cu acesta. Presimțitul public e-mpărțit în două – cel care gustă gluma și înțelege arta și cel despre care este arta și nu înțelege gluma. Cosmică comănesciană.

ARTE

RAD ART FAIR 2026 – un amestec controlat de energii, generații și forme de vizibilitate la CARO

| Autor: DANIEL SUR |

 Artiștii aflați în plină afirmare au adus o energie de experiment și o deschidere către formule vizuale aflate încă în proces de definire, unde riscul și căutarea devin componente esențiale ale lucrării.

STUDII ȘI CERCETĂRI

Decalogul strategului de succes
(II)

IULIA MOISE

Totul este strategic sau de importanță strategică astăzi: obiective și decizii, parteneriate, management, analiza și tot așa mai departe. Oricine are nevoie de o strategie, căci strategia există acum în tot și în toate, de la război, la politică, afaceri și în toate contextele vieții sociale, de la nivelul statal, la cel organizațional (instituții sau corporații), până la cel individal (problemele de zi cu zi). Și totuși, deși vorbim cu toții despre strategie, este dificil să explicăm în termeni simpli, ce este strategia.

#3. Strategia este subordonată mediului strategic.

Nicio strategie nu operează într-un mediu static: contextul se transformă pe măsură ce strategia se desfășoară, iar această transformare acționează asupra strategiei înseși, obligând-o la revizuiri, adaptări. (articolul integral)

#4. Individul este agentul strategiei

Nu există strategie fără decident, fără responsabilitate și fără asumare. Între structură și acțiune se interpune întotdeauna o instanță deliberativă. În alte cuvinte, nu există strategie fără judecata umană. (articolul integral)

#5. Orice strategie presupune o decizie, iar orice decizie implică o alegere În strategie, timpul nu este niciodată neutru, iar inacțiunea nu este niciodată lipsită de consecințe. Strategul, fie el militar sau civil, nu dispune de luxul ezitării. A nu decide este, în cele din urmă, o formă de a decide — poate cea mai costisitoare dintre toate în arhitectura acțiunii strategice. (articolul integral)