„FILIT a demonstrat că literatura poate deveni un eveniment public major”

---

Interviu cu Lucian Dan Teodorovici, managerul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT)

---

Daniel Sur: În ce fel credeți că FILIT a schimbat percepția publicului român despre literatura contemporană, dar și despre literatura internațională?

Lucian Dan Teodorovici: FILIT a reușit în ultimii ani să-și creeze un public atașat, aș spune, și totodată numeros, dacă ne raportăm la cum sunt în general tratate evenimentele culturale la noi. La evenimentele din cadrul festivalului au participat, la ultima ediție, aproximativ 20.000 de oameni, ieșeni și neieșeni, ba unii veniți chiar din Europa pentru a se întâlni cu un scriitor pe care-l admiră. Când doar ne imaginam festivalul, înainte de 2013, împreună cu Dan Lungu și Florin Lăzărescu, n-aveam cum să credem că ar putea genera vreodată asemenea energii. Aveam ca modele festivaluri din Italia și Marea Britanie, care atrag un public extraordinar, dar în România interesul pentru literatură părea foarte limitat, să spunem, așa încât eram optimiști, dar mai modești în fantasmările noastre pe marginea viitorului FILIT. Fie și numai dacă privim din perspectiva asta, a publicului participant, ne dăm seama că festivalul a contribuit la o schimbare de percepție. Dar sunt nenumărate alte aspecte care confirmă acest fapt și aș ține să mai amintesc măcar unul dintre ele: cluburile literare, cum ar fi Alecart și Logos, cu care FILIT a fost de la început în parteneriat și care acum au devenit modele pentru nenumărate asemenea cluburi din toată țara. Și cred că cea mai importantă schimbare de percepție a fost aceea că evenimentul literar sau cultural nu este, n-ar trebuie să fie, ceva limitat la o nișă „de specialitate”, ci se adresează mai larg cititorilor obișnuiți, tuturor iubitorilor de literatură.

Daniel Sur: Cum vă asigurați că festivalul nu devine doar un eveniment festiv și rămâne totodată o platformă de reflecție critică și dialog literar autentic?

Lucian Dan Teodorovici: Întrebarea conține un răspuns în ea. Sau, mai bine zis, un motiv pentru care am pornit festivalul, alături de colegii mei scriitori menționați: ne cam săturaserăm de evenimente care existau doar ca întâlnire a noastră cu noi înșine, ca să spun așa. Aveam, cum am spus, modelele unor festivaluri din afară, care existau pentru public și, prin urmare, pentru dezbateri reale, pentru un joc al ideilor care să atragă oamenii, pentru evenimente reale, nu doar un soi de mimare a evenimentului, cum se întâmpla uneori la noi. Iar, ca să vă răspund direct la întrebare, o să vă spun așa: după ce ne-am tot întâlnit în acea formulă de trei pomenită, ne-am dat seama că cel mai important lucru pentru a ajunge la ceea ce doream era să creăm o echipă care să aibă același tip de obiective. Oameni care să simtă, altfel spus, nevoia de a face altceva. Și asta s-a întâmplat. Și tot asta este și garanția noastră pe mai departe.

Daniel Sur: Care a fost cea mai curajoasă alegere pe care ați făcut-o în organizarea FILIT, fie că a fost vorba de un invitat, un concept sau un proiect experimental?

Lucian Dan Teodorovici: E greu de spus. O să fiu prea „manager” și o să vă răspund tehnic: cortul, de exemplu, se poate spune că a fost o alegere curajoasă. Un cort imens, într-o piață publică, în care să se desfășoare o parte consistentă a evenimentelor și care să fie numit „Casa FILIT”. Am dorit să creăm senzația de loc special, care există numai pentru acest motiv și care trăiește doar pe durata desfășurării festivalului, reconstruindu-se în fiecare an. Un loc numai al lui. Și nici nu mai contează unde anume e plasat, contează doar ca această „casă” să existe pe durata festivalului. A fost o decizie curajoasă, mai ales că implica o logistică extraordinară și aprobări peste aprobări, dar cred că a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o din punctul de vedere al organizării.

Altfel, am mai luat diverse decizii la limită, căci e foarte greu să organizezi un asemenea festival când ești constrâns de o sumedenie de chestiuni birocratice specifice unei instituții publice, căci organizatorul FILIT este Muzeul Național al Literaturii Române Iași. Iar, din acest punct de vedere, v-o zic și cu o oarecare amărăciune, an de an sunt necesare diverse decizii curajoase, căci ne dorim ca totul să fie organizat foarte profesionist. Iar uneori, din pricina amintitei birocrații, ca să ajungi la acest deziderat, într-o instituție de stat e nevoie de un efort triplu. Nu mă plâng, căci pot înțelege și rostul birocratizării, doar subliniez acest lucru.   

Daniel Sur: V-ați confruntat vreodată cu presiuni externe (politice, financiare sau culturale) pentru a modifica programul festivalului? Cum ați gestionat aceste situații?

Lucian Dan Teodorovici: Cred că asta e cea mai dificilă întrebare care mi s-a mai adresat uneori, dar nu din motivul pe care poate că-l bănuiți. Dimpotrivă: știu că multă lume își închipuie că, de fapt, există ingerințe politice, există tot felul de dedesubturi. De-aici și dificultatea de a da un răspuns, căci e greu să fiu crezut când spun că nu există nici un fel de presiune de acest tip. Cel puțin de-o bună bucată de vreme. A existat la un moment dat o situație deloc plăcută, care a dus la suspendarea ediției din 2015 a festivalului, dar pe-atunci nu eu eram manager al MNLR Iași, ci Dan Lungu, prin urmare eu n-aveam o relație directă cu zona administrativă. Din 2017, de când am devenit manager al MNLR Iași și al FILIT, pot să vă spun că, poate și datorită acelui scandal din 2015, n-a existat nici un fel de intervenție din zona Consiliului Județean, n-a existat nici măcar o sugestie care să ne creeze dificultăți morale. Sigur că nu le-am fi acceptat, am discutat asta foarte clar între noi, ceea ce ne-ar fi dus iarăși într-o zonă sensibilă. Dar, din fericire, n-a fost cazul. Țin chiar să apreciez relația corectă pe care o avem cu Consiliul Județean, ca instituție care ne asigură bugetul anual, dar și cu Primăria Iași, care ne-a pus întotdeauna la dispoziție spațiile necesare și contribuie și financiar la organizarea festivalului. Vedeți, de asta mi-a fost și mi-este dificil să răspund: pentru că mi-e greu să aduc laude zonei politice. Numai că aici nu vin cu o laudă, de fapt, ci pur și simplu subliniez normalitatea. Căci o întrebare ca a dvs. nici măcar n-ar trebui să existe într-o societate normală.

Daniel Sur: Care a fost cel mai neașteptat obstacol logistic sau cultural pe care l-ați întâlnit la FILIT și ce ați învățat din el?

Lucian Dan Teodorovici: Sigur că mă opresc tot asupra celor logistice. Și-o să vă dau câteva detalii, ca să înțelegeți cum se poate ajunge uneori la obstacole serioase. Într-un an, de pildă, am cumpărat biletele de avion pentru invitați, am angajat o mulțime de alte cheltuieli, dar cu trei săptămâni înainte de FILIT încă nu aveam cazările asigurate, iar ediția din acel an era într-un pericol mare de anulare. Știți ce-ar fi însemnat asta la o instituție publică? Orice organism de control ar fi constatat un prejudiciu, fără doar și poate. Iar când se insinuează în spațiul public acest cuvânt, prejudiciu, toată lumea se gândește la o singură explicație: corupție. Cumva firesc, pentru că asta e una dintre marile și realele probleme ale României. Tocmai de aceea, chiar dacă în cazul nostru explicațiile ar fi cu totul altele, este destul de neplăcut să stăm, la fiecare ediție, sub semnul apăsător al cuvântului „prejudiciu”. Pentru că fiecare ratare, fiecare anulare, fiecare ban public cheltuit fără o finalizare cât se poate de concretă și, mai cu seamă, de cuantificabilă te poate duce într-acolo.

Și-acum revin la situația pe care am luat-o ca exemplu: nu aveam cazări într-un an. De ce? Pentru că procedurile birocratice îți impun, firește, să scoți la licitație publică serviciul de cazare. Am făcut tot ce trebuia făcut, am scos la licitație o dată și nu s-a prezentat nimeni. Am scos a doua oară și nu s-a prezentat nimeni. Acum scoteam pentru a treia oară și stăteam cu toții cu sufletul la gură. Am avut noroc atunci, până la urmă a existat o firmă care s-a înscris și situația s-a rezolvat. Dacă însă nu se întâmpla asta, trebuia să anulăm o ediție, trebuia să-i anunțăm pe invitați să-și facă alte planuri, trebuia să facem față poziției absolut penibile în care ne-am fi aflat. Și-ar fi fost o eroare de management, desigur, dar pe care încă nu știu cum aș fi putut-o remedia. Pentru că n-ai cum să intervii în procesul de licitație, pur și simplu. N-ai cum și nici nu trebuie să ai cum, tocmai asta e ideea.  

V-am dat un exemplu, unul mai grav, însă an de an sunt nenumărate asemenea situații, poate de importanță mai mică, dar care, dacă nu-s gestionate corect, pot duce la crearea de prejudicii financiare și de imagine. Iar uneori, din păcate, așa cum am arătat, chiar dacă sunt gestionate corect, tot se poate întâmpla ceva ce nu mai ține în vreun fel de tine, dar cu consecințe la fel de grave. Când greșim noi, când greșesc eu, sigur că învățăm din respectiva situație și ne luăm toate măsurile ca-n anii următori să n-o repetăm. Ce-am putea însă învăța din situația descrisă? Aici e marea problemă: că uneori n-ai cum să elimini complet hazardul din ecuație. Din fericire, doar în acel an a existat o asemenea problemă, dar asta nu înseamnă că am scăpat de teama că s-ar putea repeta.   

Daniel Sur: În ce fel a schimbat FILIT perspectiva scriitorilor români asupra traducerilor și internaționalizării operei lor?

Lucian Dan Teodorovici: Cred că e prea mult să spunem asta. Sigur, FILIT are această componentă esențială, anume o secțiune dedicată traducătorilor. Dar literatura română beneficia deja de această „internaționalizare”, în primul rând prin eforturile admirabile ale ICR-ului, pe vremea când a fost condus de H.R. Patapievici și Mircea Mihăieș, dar și printr-un program foarte coerent de promovare a colecțiilor „Ego. Proză” și „Fiction Ltd.” de la Editura Polirom, care participa la toate târgurile internaționale importante cu cataloage și fragmente traduse în limbi de circulație din cărțile de proză pe care le avea în portofoliu. FILIT a ținut doar să se înscrie în acest efort instituțional și, poate, să încerce să acopere niște goluri create prin slăbirea ritmului de promovare din partea ICR-ului, pentru o perioadă. Deci sigur că suntem extrem de interesați să fim o platformă bună de întâlnire între scriitori și traducători și facem multe în sensul ăsta. Dar n-aș vrea să merg până într-acolo încât să ne asumăm o schimbare de perspectivă, căci o perspectivă pozitivă deja exista, așa cum am arătat. 

Daniel Sur: Care a fost cel mai memorabil dialog sau cea mai memorabilă întâlnire cu un autor internațional care v-a schimbat modul de a gândi festivalul?

Lucian Dan Teodorovici: E o întrebare la care nu pot răspunde. Nu pentru că nu vreau, ci pentru că m-ați făcut să mă gândesc câteva minute bune, să rememorez anumite întâlniri, și să-mi dau seama că n-am cum să creez vreun top, n-am cum să spun că una a fost „cea mai”. Am avut bucuria să participe la FILIT laureați Nobel, diverși alți scriitori extrem de relevanți la nivel mondial, iar eu vă pot spune mai degrabă că m-a impresionat calitatea umană a fiecăruia dintre ei, fără excepție. Poate vă gândiți că e doar un mod de a fi amabil, dar chiar vă rog să mă credeți: toți marii scriitori cu care am interacționat, cu care am petrecut diverse momente în afara celor oficiale, realmente m-au impresionat prin modestie, prin seninătate, prin firesc. Pentru mine, ca persoană, a fost esențial să învăț asta. Și sunt norocos, firește, că am avut și am în continuare asemenea oportunități.   

Daniel Sur: Există autori sau texte pe care ați dorit să îi aduceți la FILIT și nu ați reușit? Cum v-ați raportat la această limitare?

Lucian Dan Teodorovici: Sigur că există. De fapt, haideți să vă spun altfel: din zece invitații pe care le adresăm unor mari autori, primim un accept, să zicem. Dar rămânem în dialog cu ceilalți, așa că niciun refuz nu e definitiv: sperăm că vor veni ulterior, la alte ediții. Există, de pildă, un mare scriitor cu care am discutat încă din anul 2013, timp de mulți ani, și cu care continuă să discute colegul meu Florin Lăzărescu, care a preluat de alți câțiva ani coordonarea programelor FILIT. N-am renunțat nici noi, nici respectivul scriitor la ideea de a participa la FILIT. Este însă foarte ocupat și mai ales perioada în care se desfășoară festivalul nu e deloc convenabilă pentru el. Dar, sperăm în continuare, așa cum sperăm în privința a numeroși alți mari scriitori.

Dacă vă referiți însă la chestiunea financiară, da, au existat și asemenea cazuri, de scriitori foarte importanți, ai căror agenți cereau însă niște sume uriașe ca să participe, pe care sigur că nu ni le puteam permite. Și, ținând cont de participarea altor invitați de același calibru, nici n-am fi avut cum să justificăm plata unor asemenea onorarii, prin comparație. N-au fost multe asemenea situații, le numărăm pe degetele de la o mână în toată existența FILIT, dar au existat. Cum ne raportăm? Greu de spus. Până la urmă, mai ales atunci când discuțiile se poartă prin agenți, lucrurile se pot duce și în direcția asta. Prin urmare, acceptăm pur și simplu că există totuși și o „piață” a literaturii, oricât de neplăcut ar putea să sune acest cuvânt în context.

Daniel Sur: Cum vedeți rolul publicului în construcția festivalului? Credeți că cititorii participă activ la crearea experienței FILIT sau rămân spectatori?

Lucian Dan Teodorovici: Despre public aș putea vorbi enorm. Pentru că, așa cum spuneam la un moment dat, ne-a depășit toate așteptările, oricât de optimiste au fost ele. Sala Mare a Teatrului Național din Iași, care are peste 700 de locuri, este întotdeauna plină la „Serile FILIT”. În ultimii ani remarcăm că la mai toate evenimentele desfășurate și în celelalte spații e un public numeros, care umple sălile. Și, mai ales, un public implicat, curios și generos. Sigur că participă activ. Se vând foarte multe cărți în perioada festivalului. Nu știu dacă ați participat la „Serile FILIT”, dar după fiecare asemenea eveniment invitatul rămâne pentru autografe. Și aproape întotdeauna acordarea de autografe durează una-două ore, căci se creează cozi imense. Asta e o altă dovadă de implicare, nu? Să stai atâta timp la coadă pentru un autograf spune ceva despre publicul FILIT. Un alt exemplu relevant ar fi faptul că avem mult mai multe înscrieri pentru voluntariat decât avem nevoie, e un adevărat concurs pentru a deveni voluntar FILIT, iar asta arată cât de mult înseamnă festivalul pentru tineri. Publicul este extraordinar și reprezintă cea mai mare bucurie a mea legată de FILIT. Căci, fără acest public, sigur că festivalul n-ar fi avut cum să reziste până azi.

Daniel Sur: Cum reușiți să mențineți echilibrul între atragerea unui public larg și oferirea de evenimente valoroase pentru specialiști și critici literari?

Lucian Dan Teodorovici: Ideea de public larg a căpătat, de multe ori în mod nedrept, conotații negative. Oricum e greu de definit un public larg. FILIT atrage aproximativ 20.000 de participanți. Dintr-o perspectivă, sigur că e un public larg. Din alte perspective, ale unor festivaluri de muzică, să spunem, publicul nu mai e deloc „larg”. În România există însă mult mai mulți cititori decât participanți la FILIT, normal. Așa încât, dacă privim din perspectiva asta, acest „public larg” de 20.000 de participanți devine, de fapt, doar o mică parte a publicului cititor din România. Caz în care, firește, nu mai trebuie să ne temem că evenimentele valoroase din punct de vedere cultural nu s-ar adresa publicului potrivit, nu? Noi nu ne dorim să fim un festival „de mase”, să spun așa, deși nici măcar termenul ăsta nu-mi place, pentru că e tot depreciativ. Ne dorim să fim un festival care să-i apropie pe iubitorii de literatură sau pe potențialii iubitori de literatură de scriitori, de traducători, de oameni ai cărții, în general. Și da, ne referim permanent la comunitate, căci este un festival al comunității, dar pe valorile deja subliniate.    

Daniel Sur: Care este cel mai surprinzător impact pe care FILIT l-a avut asupra unei comunități locale sau a unor tineri cititori?

Lucian Dan Teodorovici: Am amintit grupurile de cititori Alecart, coordonat de profesorii Nicoleta Munteanu și Emil Munteanu, și Logos, coordonat de profesoara Serinella Zara. Colaborăm cu aceste cluburi încă de la prima ediție. N-aș vrea să ne asumăm mai mult decât se cuvine, pentru că ele existau înainte de festival, dar pot spune că am crescut împreună. Și la rându-le s-au dezvoltat împreună cu FILIT. Le dau o mare importanță, pentru că aceste grupuri au reușit să devină mai mult decât niște cluburi de carte școlare. Au un impact real, puternic, asupra viitorului copiilor care participă, numărul participanților este de câteva sute, iar profesorii care li se dedică sunt mai mult decât admirabili. Dar există un interes mare și dincolo de aceste grupuri. Avem un parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, care funcționează încă de la debutul festivalului și care asigură prezența unor invitați în multe licee și școli din Iași și din județ. Ați folosit cuvântul „surprinzător” în întrebare, iar eu mă tot întreb cum să fac să-l umplu cu conținut în răspunsul meu, dar cred că greșesc căutând asta: nici măcar nu trebuie să existe un impact surprinzător, ci doar unul îmbucurător. Iar el există din plin, cum am arătat.

Daniel Sur: Dacă ați putea rescrie regulile organizării unui festival literar internațional, ce ați schimba radical la FILIT?

Lucian Dan Teodorovici: Regulile le putem rescrie oricând, pentru că nu există ceva clar stipulat la nivel internațional. Există niște obișnuințe bazate pe experiențele anterioare. În cazul nostru, a fost vorba despre experiențele altora la început, apoi ale altora combinate cu ale noastre. Credeți-mă, le tot schimbăm: de fiecare dată când particip la un alt festival, în străinătate, dar și în țară, apreciez unele idei și încerc să le aduc și la noi, adaptându-le sau modificându-le în așa fel încât să își aibă rostul aici. Știu că la fel fac și colegii mei. Deci „rescriem” permanent câte ceva. Nu-mi dau seama ce am putea schimba radical. Sunt convins că v-ați dori un strop în plus de creativitate în răspunsul meu, dar după ce îți structurezi mintea să gândească în termenii posibilului și-ți adaptezi creativitatea la asta, e greu să recompui totul într-un singur răspuns. Așa că, sperând că-mi veți ierta reacția anostă la o întrebare care invita la inventivitate, la FILIT aș schimba un singur lucru: l-aș face mai puțin dependent de o instituție publică, iar aici mă refer în primul rând la buget, și l-aș duce mult mai mult în zona privată. Doar că de la un asemenea enunț, care pare simplu, se poate ajunge la enorm de multe discuții și la foarte mult neprevăzut cuprins în ele. Prin urmare, deocamdată ne bucurăm că există interes din zona administrativă și că o instituție publică poate totuși să organizeze la cote înalte un asemenea festival.   

Daniel Sur: Cum vedeți evoluția festivalului în contextul literaturii digitale și al noilor forme de consum cultural?

Lucian Dan Teodorovici: Deja a apărut discuția asta între noi. Am organizat și dezbateri pe temă, în cadrul ultimelor ediții, așa că sper că vom fi activi și în sensul ăsta în anii care vor urma, că ne vom adapta așa cum se cuvine la schimbarea care se produce chiar în acest timp. Doar că toată lumea, în orice domeniu, își pune tot mai profund întrebări asemănătoare cu privire la adaptarea la AI, în special, și la tot ce înseamnă digitalizare. Iar multe răspunsuri sunt astăzi încă la nivelul unor teorii, chiar dacă ele vor deveni foarte vizibile în următorii câțiva ani.

Totuși, dacă e să vorbim strict despre cum se desfășoară festivalul, sigur că nu are o influență directă asupra lui faptul că literatura vine spre cititor sub formă de carte pe hârtie, de ebook sau de audiobook. Lucrurile s-ar complica, într-adevăr, dacă AI-ul ar înlocui traducătorul sau chiar scriitorul, dar parcă nu suntem încă nevoiți să purtăm această discuție sau măcar sper că n-am fi încă de acuzat dacă o mai amânăm puțin.  

Daniel Sur: Privind spre următorii 5–10 ani, ce visuri aveți pentru FILIT și care ar fi semnele care v-ar face să spuneți „am reușit să creez ceva cu adevărat durabil”?

Lucian Dan Teodorovici: O să fac o modificare obligatorie în întrebarea dvs., anume: „am reușit să creăm ceva durabil”. Pentru că, oricât de multă importanță aș vrea să-mi dau, tot n-aș îndrăzni să cred c-aș fi reușit ceva fără să fiu parte din această echipă a festivalului, care a debutat așa cum am descris deja, dar care s-a dezvoltat pe parcurs și a atras alți și alți colegi foarte pasionați.

Revenind: eu îmi închipui că, dintr-un punct de vedere, suntem deja în momentul în care ne putem spune asta nouă înșine. Pentru că FILIT a reușit deja să aducă în Iași nume foarte mari ale literaturii mondiale, a reușit să adune un public în jurul lui, a reușit, pe scurt, să aibă un impact. Iar impactul acesta cred că e durabil. Altfel, dacă vă referiți la o durabilitate mult mai directă, la existența festivalului în sine, aici chiar nu pot să descifrez care ar fi semnele. Cred că la nivelul administrației județene și locale sunt suficiente semne că-și doresc ca FILIT să existe multă vreme de-acum încolo. Dar nu sunt atât de încrezător din fire încât să-mi închipui că, gata, lucrurile nu se mai pot schimba nicicând din perspectiva asta. Ne aflăm într-un moment dificil la nivel național din punctul de vedere al bugetului. Încă nu știm cât de mult se vor transfera aceste probleme la nivel economic, mai ales din pricina contextului internațional. Cât de mult poți fi sigur de ceva în lumea asta care pare c-a înnebunit de tot în numai câțiva ani? Eu, v-o zic sincer, nici nu mai caut certitudini cu privire la viitor, ci-mi doresc doar să fac tot ce pot, atunci când pot și cât timp pot. Dar poate că sună pesimist, așa că nu vreau să-nchei în felul ăsta răspunsul la întrebare, ci să mai spun o dată că, strict legat de FILIT, chiar nu avem deocamdată nici un motiv să ne îngrijorăm.

Daniel Sur:  Cum reușiți să găsiți timpul și energia pentru proiectele personale, în paralel cu conducerea unui festival de amploare? Care sunt aceste proiecte?

Lucian Dan Teodorovici: FILIT reprezintă doar o parte din activitatea mea la MNLR Iași. Și nici măcar nu e partea care-mi consumă cel mai mare procent din timp și energie. Echipa despre care vă vorbeam este admirabilă, cu toții ne-am obișnuit să funcționăm pe segmentele noastre, așa încât trebuie să recunosc că organizarea festivalului nu ne mai provoacă același stres ca în primii ani. Rămân emoții, rămâne un mare efort de organizare, căci toți colegii mei lucrează în același timp pentru toate celelalte evenimente ale MNLR Iași și, spre exemplu, numai în 2025 am avut peste 900 de asemenea evenimente culturale. Deci vă dați seama că efortul lor e extraordinar. Dar, una peste alta, reușim să controlăm în mare parte lucrurile și ne temem doar de acea doză de hazard, despre care v-am vorbit deja, care se află, bineînțeles, dincolo de controlul nostru.

În ceea ce mă privește, chiar dacă de vreo cinci ani n-am venit cu vreun proiect literar nou, nu pot să pun asta neapărat pe seama lipsei timpului. Căci m-am obișnuit și înainte de a lucra la MNLR Iași să-mi gestionez timpul, indiferent de cât de aglomerat era. Pentru a scrie romanul Matei Brunul, de exemplu, m-am trezit vreme de aproape doi ani la ora 4 dimineața ca să apuc cele două-trei ore libere înainte de serviciu. Și-am rămas cu acest obicei, cu trezitul la ora 4 dimineața, doar că multă vreme nu prea mi-a mai folosit la nimic, n-am mai scris nici un rând. De asta am spus că aș da în mod ipocrit vina pe faptul că sunt prea ocupat. Dovadă că în ultimele luni am și reușit, în fine, să scriu un nou roman, Pe unde înoată urechinii, care tocmai a apărut la Editura Polirom. Iar, pentru moment, acesta e proiectul cel mai important în afara celor care au făcut obiectul dialogului dintre noi. Dar, ca să fiu sincer, atâta timp cât pot să contribui la proiecte importante, o spun fără mari ezitări că nu mă simt obligat în vreun fel să vin cu o carte nouă, să „dau dovezi” că mai exist și ca scriitor, adică. Pentru că, dacă iubești literatura, poți să-i fii de folos în multe alte moduri, iar asta să-ți fie suficient.