Cultura 660

SOCIETATE

Cum a reușit Ministerul Culturii să declanșeze o alertă europeană de încălcare a libertății presei și cum escaladează sistematic un conflict cu spațiul public românesc

| Autor: CARMEN CORBU |

Beneficiul public adus de Alexandra Tănăsescu de la publicația Cultura la dubă este fără îndoială imens. În lipsa demersurilor jurnalistei, imaginea reală a Ministerului Culturii și consecințele atitudinii cultivate de instituție ar fi rămas în continuare nevăzute.

Aceste tactici sunt periculoase pentru o relație sănătoasă  între stat și corpusul social. Ministerul Culturii nu le-a inventat azi, doar le-a conservat nepermis de mult în raport cu evoluția societății, rămânând printre ultimele bastioane ale promovării unor astfel de comportamente publice. Ele generează stres, consumă resurse emoționale și forțează jurnaliștii să intre într-o defensivă permanentă. Iar marele beneficiu în folosirea lor este că presa ajunge să evite subiectele sensibile legate de Ministerul Culturii…

Recentul episod în care jurnalista de la Cultura la dubă a fost ținta intimidărilor și a amenințărilor cu acțiuni în instanță proferate de Lidia Chiran, reprezentanta Ministerul Culturii, nu este un episod izolat. El vine după intervențiile jignitoare ale ministrului la adresa participanților la consultarea publică din decembrie și după insultele adresate participanților la protestul de la TNB din februarie. Între timp, împotriva ministrului au fost petiții, cereri de demisie și chiar o moțiune în Parlamentul României. Iar ultimul triumf al Ministerului condus de András Demeter este că a reușit să declanșeze o alertă europeană de încălcare a libertății presei.

Sursa foto: Guvernul României

SOCIETATE

Când opera devine scandal

| Autor: ADRIAN ȘOAITĂ |

Am vrut să înțeleg de ce o producție care există de opt ani devine brusc scandal public.

Ce pot eu recomanda, în calitate de manager cultural, este o comunicare mult mai clară. Descrieri de spectacol care nu ascund ce urmează să vadă spectatorul. Nu „Don Giovanni, capodoperă mozartiană”, ci „Don Giovanni, lectură radicală despre violență și abuz, cu scene intense din punct de vedere fizic și emoțional”.

În instituțiile vest-europene care programează producții radicale, există instrumente de pregătire a publicului: discuții post-spectacol, materiale contextuale, avertismente clare despre conținut, transparență asupra alegerilor regizorale. La ONB, asta lipsește sau e minimal. Publicul e lăsat să proceseze singur experiența, fără cadru interpretativ. De aici confuzia, furia, sentimentul de agresiune.

PRODUS ÎN ROMÂNIA

„The White House”, a prins viață în studiourile din București, cu o echipă de peste 200 de profesioniști români

Docudrama istorică „The White House”, o explorare detaliată a vieții și secretelor primilor președinți ai Statelor Unite, a debutat pe platforma americană FOX Nation pe 6 februarie 2026. Produsă de companiile Nutopia și Icon Films, seria marchează o reușită importantă pentru industria cinematografică autohtonă, fiind unul dintre primele mari proiecte care beneficiază de noul sistem de finanțare gestionat de Oficiul de Film și Investiții Culturale (OFIC).

Filmările s-au desfășurat în București și în împrejurimi pe parcursul primăverii anului trecut, mobilizând o echipă mixtă ce a inclus peste 200 de profesioniști români. Aceștia au asigurat expertiză la cel mai înalt nivel în departamente esențiale, de la imagine, scenografie și construcție de decoruri, până la costume, machiaj și logistică. Totodată, distribuția internațională i-a inclus pe actorii români Victor Bitiușcă și Anastasia Grama.

Foto: ICON FILM; Sursa: OFIC

TEME ÎN DEZBATERE

Doru Căstăian:
„Sistemul de educație din România este profund alienat intelectual, moral și profesional”

| Interviu realizat de CORINA TARAȘ-LUNGU |

A iniția și a susține o mișcare doar în numele unei concepții privind felul în care ar trebui să se facă educație, cu elevul în centrul ei, mie îmi pare, în momentul de față, la un alt nivel etic, deontologic și de luciditate, în raport cu ce se întâmplă efectiv în sistem. Poate că e dur răspunsul meu, însă așa cred că stau lucrurile.

„Nu văd și nu simt niciun pas suplimentar pentru a ieși din această logică. E realitatea dură, crudă, cruntă pe care o trăim în fiecare zi în sala de clasă. Există și profesori care iau în serios ideea de interes superior al copilului. Care au încrederea că acești copii trebuie pregătiți pentru viață și pentru traiul în societate, nu doar pentru a promova un examen. Atât timp cât vom avea examene cu o miză atât de mare pentru viitorul copiilor, care pot fi trecute algoritmic, prin abordarea unei scheme de succes, atât timp cât vom avea profesori plătiți, lăudați, evidențiați în sistem exclusiv pentru rezultatele acestor examene, lucrurile nu se vor schimba fundamental în bine. Nu e un simplu subiect teoretic. Pentru mine și pentru alți profesori este o formă de suferință zilnică. Pentru că această axare pe examene a elevilor nu face decât să îi închidă cognitiv, afectiv, axiologic. E o chestiunea complexă și de mare importanță, pe care orice reformă de educație trebuie să o aibă în vedere. Nu neg importanța examenelor, elevii pregătesc examene peste tot în lume, dar e un rol complet disproporționat, distopic, acordat promovării examenelor cu notă mare în România.”

TEME ÎN DEZBATERE

Studenții și AI-ul:
frauda, utilizarea legitimă și normele

| Autor: ADRIAN ȘOAITĂ |

A forma studenți care nu știu să folosească AI nu este o victorie pedagogică, este o pregătire pentru eșec.

Detectoarele AI funcționează pe logica suspiciunii retroactive: presupun că frauda a avut loc și încearcă să o dovedească după fapt, cu instrumente nesigure. AIAS funcționează pe logica transparenței anticipate: definește în avans ce este permis și invită studentul să declare ce a ales să facă.

Modelul punitiv al detectoarelor pornește de la o premisă pedagogică discutabilă: că studenții trebuie descurajați să folosească AI prin frica de a fi prinși. AIAS pornește de la o premisă diferită: că studenții trebuie să învețe să lucreze cu AI în mod critic și responsabil, deoarece aceasta este competența relevantă pentru piața muncii în care vor intra.

CÂMPURI DE EXPERTIZĂ

„Arhitectura de securitate generală
din Orientul Mijlociu
ar putea desigur evolua
spre un echilibru mai rațional”

| Interviu realizat de RĂZVAN BOTEA |

Dificil de estimat acum, dar în mod cert balanța de putere se va schimba în sens pozitiv doar în cazul în care amenințările legate de programul nuclear și cel balistic vor fi eliminate. În registru realist însă, situația de securitate va rămâne totuși volatilă și impredictibilă, în lipsa unui plan mai amplu de stabilizare și reconfigurare a relațiilor complicate dintre mai mulți actori relevanți.

„Eram ambasador în SUA când administrația Obama a încercat acel acord nuclear cu Iranul, în speranța că se va ajunge la un proces de dezangajare a Iranului în chestiunea nucleară. Acordul a fost vehement criticat de partea israeliană și de republicani pentru că ar fi oferit de fapt Iranului o umbrelă legală pentru continuarea discretă a programului nuclear, în lipsa unor mecanisme mai dure de control și monitorizare. A fost criticat aspru și pentru că nu acoperea deloc programul balistic. În general, negocierile cu Iranul pe aceste chestiuni s-au împotmolit adesea, iar metoda sancțiunilor economice, ca factor de presiune, la rându-i nu a dat roade. Probabil că administrația Trump a considerat că aceste abordări trebuie cumva schimbate radical, ținând cont și de informații asupra a ceea ce se petrecea de fapt în plan intern în Iran, pe care le vom afla mai târziu.”

CÂMPURI DE EXPERTIZĂ

„Statele Unite se simt trădate de Europa,
iar europenii se simt trădați de americani”

„Statele Unite, în esență, au stat de gardă timp de 80 de ani. Europenii au luat asta ca pe un lucru normal, ca și cum așa ar trebui să fie. Însă va fi nevoie să decidă spre ce se îndreaptă. Vor reveni la modelul de dinainte de 1945? Vor construi un model nou? Toate aceste țări vor un nou model al Europei – dar bazat pe interesele lor, care nu sunt aceleași. Există o cultură europeană unită? Limbi diferite, dar aceleași interese și aceleași valori? Aceasta este problema fundamentală, pe care nu o poți depăși ușor, iar efortul de a o depăși ar fi dureros peste măsură în fiecare dintre țări.”

George Friedman este analist de geopolitică și strategie, recunoscut la nivel mondial pentru predicțiile sale privind evoluția sistemului internațional. Este fondator și președinte al Geopolitical Futures, platformă online dedicată prognozelor geopolitice, și participă frecvent ca vorbitor la conferințe și briefinguri cu organizații guvernamentale, militare sau academice din SUA și din alte țări. Este autorul mai multor bestselleruri. Cărțile sale au fost traduse în peste 20 de limbi. Aceste ediții au adus analizele sale despre viitorul geopolitic al Europei, al Statelor Unite și al lumii în fața publicului românesc, cu mult înainte ca asemenea teme să devină sensibile.

| Interviu realizat de Christian Smith | Mulțumiri Geopolitical Futures pentru autorizarea traducerii |

CIFRE CU SUBIECT ȘI PREDICAT

Ce filme a propus România la Oscar
de-a lungul timpului

| Autor: NICU ILIE |

În plină pandemie, pentru prima dată un film românesc a primit o nominalizare la Oscar. Corelația nu e întâmplătoare. Documentarul Colectiv, al lui Nanau, a avut șansa de a fi inclus, în săptămânile de carantină, pe liste de recomandări ale mai multor personalități din viața publică (inclusiv președintele Obama). Se poate spune că cea care i-a adus nominalizările (la Film străin și Documentar) nu a fost prezența în cinematografe, ci disponibilitatea online.

Dacă la Cannes un regizor poate fi selectat pentru radicalismul său, la Oscar se caută adesea un echilibru între valoarea artistică și accesibilitatea pentru membrii Academiei Americane, a căror medie de vârstă și sensibilitate diferă de cea a criticilor europeni. Totuși, propunerile nu sunt întotdeauna făcute având în vedere capacitatea filmelor de a fi pe placul juriului american. Preselecția este realizată de jurii naționale, quasi-etatiste, care văd filmul mai ales ca reprezentant al cinematografiei locale. O asemenea abordare funcționează rar.

Cinci vârste ale filmului românesc – și feed-back-ul primit de la Academia Americană de Film

• Filmul comunist și iluzia că ar putea fi legitimat la Oscar

• Vârsta post-comunistă

• Noul Val

• În era streaming-ului

PERSPECTIVE

IULIAN FOTA

Riscurile disipării clasei de mijloc și ale fluidizării granițelor

Aici avem o mare miză a următorilor ani. Clasa mijlocie scade semnificativ, părți importante din populație fiind forțate să se reîntoarcă la statutul de proletariat. Situație paradoxală, în condițiile în care bogăția Occidentului a tot crescut. Din păcate, averile se acumulează la vârf, ceea ce sporește polarizarea socială. Redistribuirea nu funcționează.  (articolul integral)

REMUS ȘTEFUREAC

Cultură politică: sunt taxele pe proprietate mai mari ca în alte țări?!

Corelat cu lipsa de încredere că majorarea impozitelor ar îmbunătăți serviciile locale, rezultă o criză de contract social local: cetățenii nu văd legătura între taxare și beneficii concrete, ceea ce transformă chiar și taxe mici într-un simbol al ineficienței statului.  (articolul integral)

NICU ILIE

Schimbare și schimbare

Ca spectator în sală, ca martor al atâtor biografeme, dar și ca cetățean al unei lumi tot mai sedusă de extremisme, „schimbare” încă poate să pară un termen ambiguu. Sau ceva ce se întâmplă involuntar: fără să-l planifici, fără să-l visezi. (articolul integral)

ADRIAN LEONARD MOCIULSCHI

8 Martie: Chipurile nevăzute ale curajului feminin

Există zile care nu cer doar flori, ci luciditate. Ziua Internațională a Femeii e una dintre ele: momentul care ne amintește că drepturile nu sunt un cadou, ci o cultură — crescută în gesturi mici și în responsabilitate. În România ultimelor decenii, această cultură a protecției s‑a născut adesea în tăcere, prin femei care au transformat rigoarea în sprijin și profesia în adăpost. (articolul integral)

DANIEL SUR

ReefLine: sculptură subacvatică, laborator cultural și ecologic

Proiectele culturale încep să exploreze roluri noi, transformând arta din simplu gest simbolic în intervenție reală, capabilă să intervină în ecosistemele fragile. ReefLine este unul dintre cele mai ambițioase exemple: un parc de sculptură subacvatică și recif artificial întins pe șapte mile în largul coastei din Miami Beach. Sculpturile nu se limitează la funcția estetică. (articolul integral)

Liberal vs. conservator – despre resorturile psihologice ale politicii

Avi Tuschman propune o perspectivă asupra politicii care mută atenția spre dimensiunea psihologică și evolutivă a orientărilor ideologice. În interpretarea sa, opțiunile politice reflectă parțial predispoziții relativ stabile ale individului — moduri de a percepe riscul, cooperarea socială, ierarhia sau apartenența la grup.  (articolul integral)

Orientul Mijlociu și reconfigurarea geografiei artei globale

Discursul curatorial al unor instituții recente propune o reinterpretare a istoriei artei, integrând arte moderne și contemporane din Asia de Vest, Africa de Nord sau Asia de Sud. Această abordare extinde narațiunea globală dincolo de frame‑urile euro‑americane dominante.  (articolul integral)

CORINA OZON

Arhiva intimă: ce facem cu poveștile care nu mai au martori?

Între document și ficțiune există întotdeauna o zonă de negociere. A scrie despre cei care nu mai pot vorbi înseamnă a accepta că povestea lor nu va fi niciodată completă. Înseamnă a construi, însă nu cu iluzia recuperării integrale. Înseamnă a lăsa vizibilă acea graniță fină dintre fapt și imaginație. (articolul integral)

INITIATIVE CULTURALE INDEPENDENTE

„Revii într-un loc dacă îți este necesar, daca îți place, daca ai fost și te regăsești în el.”

Interviu cu Chris Simion-Mercurian, fondatoarea teatrului Grivița 53

| Autor: CORINA TARAȘ-LUNGU |

Puterea unei comunități este dată de valori comune care creează poduri, de promisiuni respectate, de onestitate și profesionalism. Atât timp cât nu-i păcălești pe oameni că le dai ceva și primesc altceva, creezi și menții o comunitate.

„Comunitatea Grivița 53 va fi o comunitate de spectatori vii, activi. În spațiul Grivița 53 ne dorim spectacole care să lucreze, care să nu se termine în sala de teatru, ci să continue însoțirea spectatorului și după ce acesta a ieșit din teatru. Vrem ca spectacolele să îi provoace pe oameni, să îi determine să își dea răspunsuri, să își pună întrebări. Ne dorim ca experiențele pe care le propunem spectatorilor să nu rămână în zona de divertisment, ci să aibă un conținut care să depășească acest nivel. Sunt destule locuri unde pot consuma cultura ușoară. Noi ne propunem un meniu mai sofisticat. Nici total elitist, doar pentru cunoscători, dar spectacole care să rămână în tine. Pe cât de greu a fost să construim acest teatru timp de 9 ani, pe atât de important ne va fi să îl definim cultural.”

INITIATIVE CULTURALE INDEPENDENTE

„Vârstnicii sunt acum cea mai vulnerabilă categorie socială a României”

Interviu cu Aurelia Pasăre – Președinte Asociația Four Change

| Autor: CORINA TARAȘ-LUNGU |

Cred că avem nevoie de investiții serioase în programe de asistență socială și programe educaționale dedicate celor mai vulnerabili, dacă ne dorim cu adevărat să combatem sărăcia în România. Cred că a venit momentul să lăsăm deoparte sloganele populiste și să ne uităm cu atenție la nevoile cetățenilor acestei țări până nu va fi prea târziu.

„În realitate, serviciile sociale furnizate de stat sunt mai scumpe decât cele furnizate de către ONG-uri, pentru că noi avem o capacitate de a ne adapta mult mai mare, gândim mai aplicat. Din păcate, criza finanțărilor ne-a făcut să ne mulțumim cu puțin în servicii sociale și să găsim soluții inovatoare. Viitorul este al parteneriatului public-privat, unde publicul furnizează acele servicii foarte specifice, cum ar fi servicii pentru copiii din sistem sau centre pentru violență domestică, iar furnizorii privați asigură servicii în comunități, în proximitatea beneficiarilor, pentru a preveni instituționalizarea. Și mă refer aici la orice tip de serviciu în comunitate, pentru a preveni instituționalizarea oricărui beneficiar, fie că vorbim de persoane cu dizabilități, copii sau vârstnici.”

INITIATIVE CULTURALE INDEPENDENTE

„Ar fi mai logic să discutăm despre programe
pe termen mediu, cu bugete predictibile
și proiecte coerente. ”

Interviu cu Dragoș Buhagiar, președinte al UNITER

| Autor: DANIEL SUR |

În mod firesc, proiectul unui manager ar trebui să acopere cel puțin trei ani, dacă nu cinci, pentru a exista o viziune și o construcție reală. Cum poți avea coerență dacă nu știi dacă vei mai fi director peste câteva luni?

„Credem că ar fi mai util să ne dăm mâna și să lucrăm împreună. Și când spun acest lucru, nu mă refer doar la uniuni. Ne dorim o colaborare reală cu Ministerul Culturii, cu Ministerul Muncii și cu Ministerul Finanțelor. Considerăm că munca artiștilor este atipică și nu poate fi încadrată în aceleași tipare administrative ca munca din alte instituții ale statului, chiar dacă vorbim tot despre instituții de cultură, precum muzee sau biblioteci. Munca în teatru are o specificitate clară, care trebuie înțeleasă și reglementată adecvat. Atitudinea noastră este una de reconciliere. UNITER nu este, ca să folosesc un termen la modă, un „hater”. Este o instituție care încearcă să creeze punți între artiști și instituțiile statului. Aceasta este, cred, principala noastră motivație.”

ARTE

Muzici și faze și metafaze

MUZICI ȘI FAZE
Regia: CRISTIAN BAN
TEATRUL EXCELSIOR

| Autor: NICU ILIE |

Cu acest spectacol, tinerii de azi pot vedea că și bunicii lor au fost, cândva, tineri. Ei bine, poate nu chiar „tineri” – după standardele actuale –, dar suficient de aproape de ceea ce se poate numi adolescență. Iar întregul demers, dincolo de faptul că e amuzant, poate funcționa și ca exercițiu de empatie. Oricât de diferite ar fi generațiile, vârstele au toate aceleași ritmuri ale vieții: iar pe unele se poate dansa…

Montarea lui Ban operează o stilizare accentuată: acțiunea, personajele și mediul sunt reduse la trăsături definitorii. Spectacolul se construiește, în schimb, într-o zonă metatextuală, prin dialogul direct cu spectatorii, intermezzo-uri, false concursuri cu publicul, mișcarea la vedere a decorurilor, muzica diegetică și pluripersonalitatea actorilor. 

ARTE

<< Istoria concretă, palpabilă, în toată asprimea sa, are nevoie așadar – și a avut întotdeauna nevoie – de „manageri”, „manageri ai puterii în istorie”, după cum a avut și va avea nevoie de gândire strategică, de idei, de cadre teoretice, de o filosofie, pentru a încerca măcar descifrarea sensului acestui management, a posibilităților și scopurilor sale concrete. >>

Puterea trebuie înțeleasă, asumată și judecată

MANAGERI AI ISTORIEI
GEORGE CRISTIAN MAIOR
Editura RAO

| Autor: IULIA MOISE |

George Cristian Maior propune o abordare integratoare a puterii, pendulând cu naturalețe între cele trei câmpuri de cercetare și îmbinând cu eleganță rigoarea analizei istorice cu finețea reflecției teoretice.

Dacă Machiavelli, Richelieu sau Bismarck au demonstrat, cu luminile și umbrele lor, ce înseamnă, în lumina curgerii istoriei, ideea de superpolitică, Woodrow Wilson este cel care, prin moștenirea sa politică, definește „diferența calitativă dintre politician și omul de stat” – conchide George Maior. Wilson este, fără îndoială, „un superpolitician”, a cărui acțiune politică exprimă plenar toate calitățile și atributele superpoliticii.

Maior continuă, astfel, să exploreze tema incertitudinii, introdusă cu mai bine de 10 ani în urmă – ca principiu epistemologic inovator menit să permită investigația empirică a exercițiului puterii sub vasta umbrelă conceptuală și filosofică a postmodernității și a postmodernismului. În fața acestor noi realități tehnologice care aduc cu sine incertitudini tot mai complexe, gândirea strategică trebuie să evolueze și ea.

ARTE

Raport către Matisse
Scurtă incursiune în canonul artei românești

România. Reprezentarea identitară a portului popular în artă
Curator: Erwin Kessler, curatorul expoziției
Muzeul Național de Artă al României

| Autor: NATALIA TODEASĂ |

Sub pretextul că urmărim un simbol schimbând registrul de la popular la național, expoziția „cu ia” de la MNAR gravitează afectuos în jurul ideii de canon al artei românești. Este o demonstrației constructivistă în forță, fascinant de urmărit „pe viu”.

Rulea, cu un solo în trei timpi, reușește să marcheze memorabil închiderea secvenței de cultură vizuală, cu o tehnică de Ai Weiwei: iile lui sunt contrafaceri autentice, obiectul vestimentar își păstrează toate caracteristicile etnografice, dar se și  contaminează de consumerism, având brodate logourile Mitsubishi, Adidas și Chupa-Chups. Aurel Tar reia portretul Mariei Rosetti de la Rosenthal, într-o România emigrantă, imitând în pictură de șevalet tampografia și grafica asiatic publicitară, și ne avertizează, la unison cu năzuințele curatorilor, că transferul de informații odată încheiat ne va rămâne amprentat și după ieșire. Exit and transfer information. Și poate, la plecare, un selfie într-un cut-out.