În anii 1950-60, Occidentul a scăpat de pericolul revoluției comuniste interne prin diminuarea semnificativă a proletariatului. Boom-ul economic al acelor ani a dus la creșterea semnificativă a clasei mijlocii prin creșterea nivelului de trai al unei părți importante a proletariatului. Muncitorimea a fost trasă în sus pe scara socială.
Tot în anii aceia, același Occident, mai ales pe dimensiunea sa europeană, a evitat posibilitatea unei prăbușiri în istorie, construind reconcilieri, impunând ideea că trebuie să ne facem țările mai bune, nu mai mari. S-a început cu reconcilierea franco-germană.
Pe măsură ce inteligența a devenit materia prima principală, datorită revoluției informaționale, s-a demonstrat că teritoriul nu mai este cheia prosperității. Țări mici, investind în inteligența propriilor cetățeni, gestionând-o eficient, și-au mărit semnificativ calitatea vieții. Prin extinderea NATO și UE, primordialitatea reconcilierilor naționale și ideea țării mai bune au fost impuse și țărilor Europei Centrale. Așa s-a păstrat pacea în UE timp de 77 de ani.
Aici avem o mare miză a următorilor ani. Clasa mijlocie scade semnificativ, părți importante din populație fiind forțate să se reîntoarcă la statutul de proletariat. Situație paradoxală, în condițiile în care bogăția Occidentului a tot crescut. Din păcate, averile se acumulează la vârf, ceea ce sporește polarizarea socială. Redistribuirea nu funcționează. Pentru prima data în 60 de ani, în SUA tinerii preferă să stea acasă cu părinții, chiriile fiind prea scumpe. Mobilitatea socială a scăzut dramatic.
În cealaltă evoluție importantă, teritoriul pare că eclipsează din nou inteligența, datorită goanei după noi resurse. Și cât timp în povestea asta a fost doar Rusia și alți câțiva revizioniști mai mici, lucrurile păreau doar excepția care confirmă regula. Dar, odată cu înscrierea SUA pe aceasta orbită a extinderii țărilor, mă tem că excepția este noua regulă. Și din păcate nu ne vom opri aici. Tot mai multe companii chinezești de turism îi îndeamnă pe chinezi să viziteze partea extrem-orientală a Rusiei, „teritorii care au aparținut în trecut Chinei”. Poate este doar marketing, poate nu.
Istoria relațiilor internaționale este foarte clară când ne demonstrează că cele mai rele războaie s-au dus pentru pământ. Primul război mondial a fost un război și pentru colonii. Iar al doilea pentru controlul Heartland-ului și anexarea de „spațiu vital”.
Cum ieșim din acest dublu impas, refacerea clasei mijlocii și descurajarea anexărilor teritoriale, a schimbării granițelor prin forță? Probabil tot prin război. Ca să confirmăm caracterul paradoxal al strategiei.