Restaurări de succes din România, recompensate cu premii la Europa Nostra

Timp de șapte decenii, patrimoniul construit al României a fost tratat cu maxim dispreț, chiar ură (în timpul comunismului), cu dezinteres și neputință în anii de după, până relativ recent. Pentru comuniști, marile construcții istorice documentau un trecut neconvenabil: că „odioasele” regimuri precedente constituiseră un patrimoniu valoros. Sau, în anii ultranaționalismului lui Ceaușescu, că aceste monumente evocau comunități germane sau maghiare, pe care național-comunismul le dorea uitate. Apoi a venit colapsul economic și bugetar.

După 1986, România s-a prăbușit economic și social și, chiar să fi vrut, pur și simplu nu ar fi avut resurse pentru restaurarea patrimoniului. Mult timp, colapsul a fost cosmetizat prin raportări triumfaliste și falsificarea oricăror date reale. Acest colaps a fost vizibil abia după 1990, când, treptat, a devenit transparent și observabil. Abia după 2005 trendul a fost inversat. În tot acest timp, cultura în ansamblul ei, și patrimoniul material, a cărui conservare este costisitoare, au fost privite ca un lux nenecesar.

Cele șapte decenii de degradare continuă au afectat într-o uriașă măsură patrimoniul cultural construit. Multe clădiri au dispărut cu totul, altele sunt încă într-o stare deplorabilă. Altele sunt sub o amenințare directă. Restaurarea și repunerea în circulație a acestui patrimoniu necesită încă eforturi uriașe.

Totuși, există deja numeroase exemple de succes. Inițial prin implicarea unor ONG-uri (Eminescu Trust, Ambulanța pentru Monumente), apoi prin atragerea de fonduri europene și implicarea autorităților locale, unele dintre „obiective” au fost salvate și repuse în circuitul comunitar și turistic. Câteva dintre aceste restaurări au un nivel de excelență care le-a făcut să fie premiate la Europa Nostra, cele mai importante premii europene pentru patrimoniu.

Focus: Transilvania

Un „picnic nobil la castel” a anticipat în suburbiile Clujului, la Răscruci, anunțarea premiilor Europa Nostra din acest an. Aproape de Bonțida și de celebrul său Electric Castle, un alt castel Bánffy a fost restaurat de CJ-ul clujean și pus pe o hartă a celor mai importante obiective de patrimoniu. Într-adevăr, restaurarea palatului de la Răscruci avea să fie recompensată nu doar cu premiul pentru conservare și adaptare funcțională, ci și cu premiul de popularitate.

Clujul adaugă astfel încă un obiectiv cultural de maximă importanță. Rivalitatea cu zona Sibiului este benefică și interesantă. Dacă Sibiului îi adăugăm, firesc, toată zona piemontană a Țării Orzului, scorul este pentru moment în favoarea zonelor săsești. Dar Clujul, ca județ, și Cluj-Napoca, orașul, recuperează prin multe realizări remarcabile din ultimii ani. O a treia zonă a Transilvaniei cu un patrimoniu impresionant (și chiar mult mai complex), Hunedoara, rămâne dominată doar de Castelul Corvin și întârzie să se alăture acestei competiții. Mai mult, din această regiune, unele construcții (Biserica veche din Sântămărie Orlea) sunt pe lista patrimoniului în pericol; altele sunt și ele amenințate, chiar dacă nu sunt listate ca atare.

Rivalitatea celor trei regiuni transilvane nu durează de după 2000, ci de câteva secole. Însă, pentru comunitățile locale și pentru turism, este o „tensiune” benefică. Ea a dus la unele dintre cele mai importante acțiuni culturale, inclusiv statutul de capitală culturală europeană, pe care l-a deținut Sibiul.

Alte zone ale Transilvaniei au reușit și ele investiții remarcabile în domeniul patrimoniului. Blaj-Alba Iulia sau Oradea au fost obiectul unor reabilitări remarcabile, cu un impact cultural, turistic și economic cert. La rândul ei, Timișoara a beneficiat de interesul (și fondurile) garantate de titlul de capitală culturală în 2021 (/2023). Există însă și zone în care protecția și recuperarea patrimoniului e critică: Hațegul și, mai presus de toate, Herculane.

În vechiul Regat, monumentele au fost mai puține – și lăsate în și mai mare măsură să se degradeze. Doar patrimoniul religios, păstrat adesea doar prin acțiunea unor comunități locale, atrage în mod special atenția. Includerea în lista UNESCO a unora dintre aceste monumente – dar și restaurări remarcabile din ultimii ani – fac ca Moldova și Oltenia să intre și ele în această discuție despre conservare și utilizare inteligentă a patrimoniului construit.

În rezumat, doar Muntenia centrală, cu Bucureștiul în prim-plan, refuză să aibă o acțiune coerentă în domeniul patrimoniului.

Răscruci, 2026

În 2026, într-o competiție care a adunat 261 de aplicații din 40 de țări, premiantul ediției Europa Nostra a fost Castelul Bánffy din Răscruci. Odinioară o reședință nobilă, parțial arsă în timpul războiului și apoi transformată în școală ajutătoare, a fost readusă în atenția Europei ca un exemplu de renaștere culturală. Premiul european nu este doar o recunoaștere a muncii depuse și a unei restaurări reversibile și de maximă pertinență (condiții impuse de Europa Nostra). Într-adevăr, echipele au recuperat tavane sculptate și pictate, tâmplării și ancadramente, au reconstituit parcul istoric și au tratat ansamblul ca pe un organism unitar. Dar asta nu a fost toată povestea.

Chiar mai important a fost conceptul de refuncționalizare, care a stat la baza restaurării. Construcția nu a fost transformată într-un muzeu static, care să elogieze un trecut parțial asumat, ci într-un spațiu viu, un hub cultural integrat în comunitate.

La fel de importantă a fost refacerea parcului domeniului. Iarăși, motivele nu au fost doar istorice, ci și comunitare. Construcția în sine, indiferent de valoarea intrinsecă și chiar independent de calitatea restaurării, avea o funcționalitate redusă fără integrarea în întregul său ambient cultural și natural.

După redeschidere, palatul din Răscruci a găzduit o expoziție de artă contemporană (dedicată artiștilor clujeni de după 1990), dar și mai multe evenimente participative. Picnicul la castel a dat tonul acestora. Acesta a fost urmat de un amplu eveniment de 1 iunie, dedicat copiilor și familiilor.

Proiectul restaurării de la Răscruci a fost gestionat de Consiliul Județean Cluj, cu fonduri proprii și europene. Castelul fusese nerevendicat după 1990 și a intrat în proprietatea CJ. Restaurarea a început după 2007, iar întregul proiect, de la design până la deschidere, a durat aproape 20 de ani.

Premiile Europa Nostra

Europa Nostra este un ONG olandez înființat în anii 1960. Prin publicațiile și proiectele realizate, s-a impus ca inițiativa cea mai importantă din Europa în domeniul protejării patrimoniului. Susținerea atrasă prin programul Europa Creativă îi permite să acorde cele mai importante premii europene în domeniul patrimoniului. Premiul pentru Restaurare și refuncționalizare este doar unul dintre premiile acordate. Alte premii vizează patrimoniul imaterial, implicarea civică ș.a. Numeroase proiecte din România au fost premiate și în aceste secțiuni.

În ultimii ani, România a obținut în mod repetat premii Europa Nostra, concurând cu proiecte de mare anvergură din Marea Britanie, Germania, Italia, Franța și toate celelalte țări europene.

În ceea ce privește activitatea de restaurare, premii au fost obținute și pentru proiectele educative din acest domeniu, cum este cel al Ambulanței Monumentelor (în 2020) sau cele de la Bruckenthal (2010), respectiv Bonțida (2008). Treptat, România învață valoarea patrimoniului, dar și valorificarea lui – comunitară și turistică. În acest cadru, proiectele românești premiate nu sunt simple restaurări – ci studii de caz pentru cum poate fi reactivat patrimoniul într-o societate în plină transformare.

O hartă narativă a proiectelor românești premiate

2024 – Biserica săsească din Alma Vii (Sibiu)

Un proiect al Fundației Mihai Eminescu Trust, cu sprijinul Institutului Național al Patrimoniului. Restaurarea continuă și astăzi, iar echipa MET a transformat șantierul într-un spațiu de dialog despre materiale tradiționale și tehnici de lucru. Intervențiile au consolidat incinta fortificată și au reactivat spațiul pentru activități comunitare. Turismul cultural a crescut, dar fără a perturba ritmul satului – un echilibru rar și care constituie unul dintre obiectivele actuale în reintegrarea patrimoniului.

2024 – Biserica Sf. Mihail, Cluj-Napoca

Finanțată prin fonduri europene, restaurarea a fost apreciată de juriu pentru intervenția structurală sensibilă într-o zonă seismică și pentru soluțiile adoptate la acoperișul baroc – rare în Europa Centrală. Echipa interdisciplinară a reușit să păstreze caracterul stilistic al monumentului, integrând în același timp elemente moderne de accesibilitate. Astăzi, biserica este un spațiu polivalent: folosit atât liturgic, cât și pentru concerte și evenimente culturale.

2022 – Casa Libertății Religioase, Cluj-Napoca

Înainte de restaurare, clădirea prezenta fisuri majore și zone aflate în pericol de colaps. Intervenția, susținută de comunitatea unitariană și de parteneri locali, a scos la lumină elemente arhitecturale din secolele XV–XIX: o scară medievală cu balustrade încastrate în piatră, arcade gotice, fragmente de zidărie veche. După recuperare, clădirea a devenit un spațiu pentru dialog interconfesional, expoziții și conferințe, reactivând o parte importantă din istoria urbană a Clujului.

2021 – Biserica de lemn din Urși (Vâlcea)

Un proiect coordonat de Fundația Pro Patrimonio, finanțat prin donații, sponsorizări și fonduri locale. Restaurarea a fost un exemplu de conservare interdisciplinară într-un sat izolat, cu resurse limitate. Echipa a folosit materiale tradiționale, a plantat copaci pentru viitoare intervenții și a implicat comunitatea în fiecare etapă. Juriul a apreciat modul în care proiectul a generat un sentiment de responsabilitate locală și a creat oportunități de formare.

2017 – Palatul Culturii, Blaj (Alba)

Finanțat de autoritățile locale, proiectul a primit Grand Prix pentru felul în care a reușit să recupereze o clădire ruinată – fără intervenții agresive. Restauratorii au folosit doar ceea ce mai rămăsese din structura originală, completând cu elemente strict necesare. Palatul a devenit un centru cultural activ, cu un impact social și economic vizibil în oraș.

2013 – Frescele de la Dragomirna (Suceava)

Restaurarea, realizată într-un timp scurt, a vizat o suprafață de aproape 900 m². Echipa a folosit materiale naturale și tehnici reversibile, păstrând tehnicile caracteristice secolului XVII. Juriul a remarcat profesionalismul intervenției și modul în care a reușit să stabilizeze un ansamblu fragil, integrat astăzi în traseele turistice ale Bucovinei.

2012 – Mănăstirea Golia, Iași

Proiectul a fost elaborat de Institutul Național al Monumentelor Istorice pentru Consiliul Județean Iași, în vederea accesării fondurilor Phare. Restaurarea a vizat ansamblul monastic și infrastructura de acces, pregătind terenul pentru dezvoltarea turistică a zonei. Intervenția a reactivat un spațiu urban major, cu o bogată istorie, integrându-l în viața culturală a orașului.

2010 – Biserica de pe Deal, Sighișoara (Mureș)

Restaurarea completă a vizat o biserică gotică din secolele XIII–XIV, aflată în situl UNESCO al orașului Sighișoara. Lucrările au consolidat structura, au restaurat picturile și au introdus o structură metalică reversibilă pentru susținerea bolților. Biserica găzduiește astăzi un muzeu dedicat patrimoniului evanghelic transilvănean și este centrul vizual al uneia dintre cele mai populare destinații culturale din România.

2001 – Coloana fără sfârșit, Târgu Jiu (Gorj)

Restaurarea ansamblului brâncușian a implicat echipe internaționale și expertiză tehnică specializată. Intervenția a vizat structura metalică și protecția anticorozivă, readucând Coloana la forma ei originală. Proiectul a repus în valoare una dintre capodoperele modernismului european.

1999 – Rimetea Heritage (Alba)

Un proiect coordonat de Transylvania Trust, finanțat prin granturi internaționale și contribuții locale. Restaurarea a vizat 138 de case tradiționale, transformând satul într-un model european de conservare rurală. Rimetea a devenit un magnet pentru turismul cultural și un exemplu de colaborare între specialiști și comunitate.

1998 – Biserica „Calvaria”, Mănăștur (Cluj)

Premiată cu o diplomă Europa Nostra, restaurarea a consolidat structura unei biserici medievale ascunse în țesutul urban dens al Clujului. Proiectul, susținut de parohia locală și de autorități, a redat vizibilitatea unui monument discret, dar important.

1991 – Biserica fortificată din Biertan (Sibiu)

Unul dintre primele proiecte românești premiate. Restaurarea, realizată cu sprijin internațional și local, a consolidat zidurile și turnurile și a contribuit la includerea sitului în patrimoniul UNESCO. Biertan rămâne un reper al turismului cultural transilvănean.

Cine are inițiativă în domeniul patrimoniului?

Multe dintre aceste restaurări au fost posibile datorită fondurilor europene, care au permis intervenții ample și bine documentate. Încă din perioada de preaderare, prin programul Phare, și până azi, prin PNRR, atragerea de finanțări sau cofinanțări a fost esențială pentru proiectele majore – nu doar pentru cele premiate. Alături de acestea, altele sunt încă în derulare (vezi lista celor mai importante).

Treptat, autoritățile locale din multe zone s-au implicat în proiecte de patrimoniu relevante. Revitalizarea unor centre urbane – în Iași, Oradea, Deva sau Blaj – au transformat spații abandonate în puncte de interes și dezvoltare.

Însă, după 30 de ani, cel mai mare impact încă îl au programele de început, lansate în anii 1990 de fundația britanică Mihai Eminescu Trust, prima care a avut o acțiune susținută și rezultate remarcabile. Într-o perioadă când autoritățile abandonaseră chiar și acțiunile de conservare a monumentelor, MET a lansat un amplu program de recuperare a satelor și monumentelor săsești, reușind să le transforme într-un reper european. În 2026, bilanțul MET vorbește de la sine: 94 de sate, 6 orașe, peste 1.300 de proiecte și peste 700 de clădiri restaurate.

În fond, așa cum o demonstrează toate aceste inițiative, premiate sau nu la Europa Nostra, patrimoniul nu este o poveste despre trecut. Restaurarea nu este un mod de a face dreptate (sau nedreptate!) unor personaje istorice și unor comunități.

Patrimoniul reprezintă conștientizarea unor identități (proprii sau de proximitate), are rolul de a stimula gândirea critică și, mai direct decât toate celelalte, de a oferi experiențe noi, autentice. Și, nu în ultimul rând, de a recupera o infrastructură critică în dezvoltarea unor comunități și a unei națiuni: cea culturală, aflată într-o precaritate acută.