Piața de artă: valori, segmente și cifre credibile
Cifrele pieței de artă din România sunt cunoscute îndeosebi doar pe segmentul vânzărilor în licitații. Toate celelalte părți ale pieței (vânzarea în galerii, vânzarea din ateliere, transferurile din colecții private) sunt complet în afara vizibilității. Artiștii, colecționarii privați și nici măcar galeriile nu oferă niciun fel de raportare. La rândul său, INSE nu publică date generale specifice.
Dimensiunea reală a pieței de artă din România este greu de evaluat fără aceste date primare. Studiile estimative o plasează într-o foarte mare marjă: între 25 de milioane de euro (raportul publicat în 2024 de Scemtovici & Benowitz Gallery – vezi cifrele pe News.ro) și circa 13 milioane de euro (raportul Artmark pe 2025).
Însă piața internă reprezintă doar o parte a pieței de artă. Comerțul internațional cu opere de artă (în acest caz pictură și tehnici picturale) face obiectul unui recent raport Eurostat.
Deși baza de date europeană a fost constituită începând cu 1988, România raportează doar foarte recent datele. 2025 este așadar un an care permite un spot analitic, fără a permite o analiză a evoluției.
România: exporturi de o jumătate de milion de euro
Conform Eurostat, în 2025, România a înregistrat un export de 562 de mii euro în cazul operelor de artă realizate prin tehnici picturale. Denumirea generică a indicatorului analizate de Eurostat este: picturi și desenele executate manual, inclusiv colaje și plăci decorative, excluzând desenele tehnice. Cifrele de vânzări includ atât operele contemporane, cât și pe cele mai vechi de 100 de ani.
Aproape tot exportul României este extracomunitar. Din suma totală, 524 mii euro au fost direcționate către țări din afara Uniunii Europene, în timp ce doar 37 de mii de euro au ajuns în statele membre ale UE.
Însă, ca la toate celelalte segmente de economie creativă, balanța comercială a României este una ferm negativă. Importurile de pictură ale României au fost, în același an, de 2.775.871 euro, din care 916.829 euro din țări Extra-UE și 1.859.042 euro din statele Uniunii. Rezultatul este un deficit comercial de 2.213.800 euro, care arată că, deși există un apetit internațional pentru arta românească și deși, de la an la an, piața internă pare în creștere, echilibrul este realizat doar cu importuri semnificative.
De altfel, deficitul comercial al sectorului este unul istoric și se menține începând cu secolul 19, când au fost realizate primele colecții de pictură în România.
Comerțul cu artă în Uniunea Europeană
La nivelul Uniunii Europene, exporturile de picturi către țări non-UE este evaluat în 2025 la 2.326 milioane euro. Pe continent, Franța este liderul absolut (1 miliard euro, 46% din total), urmată de Germania (451 milioane euro, 19%), Italia (232 milioane euro, 10%) și Belgia (149 milioane euro, 6%). Aceste cifre plasează Europa ca un actor major pe piața globală de artă, dar și ca un spațiu în care concentrarea valorică este puternic polarizată către câteva țări cu tradiție și infrastructură culturală solidă.
În Estul Europei, Polonia se detașează ca lider necontestat, cu exporturi totale de 11,4 milioane de euro (din care 9 milioane către țări non-UE). Grecia urmează cu 7 milioane de euro, iar Ungaria înregistrează exporturi de 2,8 milioane euro.
În privința importurilor, Polonia este singura cu un comerț exterior echilibrat: importuri de 11.515.606 euro. Pentru celelalte țări din zonă, importurile au cifre incomparabil mai mari față de România – și la fel deficitul balanței comerciale. Valoare importurilor în Grecia este de 19.430.377 euro, în Cehia de 12.495.535 euro, iar în Ungaria de 5.511.315 euro.
Dinamica globală a pieței de artă: între crize și adaptare
Rapoartele internaționale, precum Art Basel & UBS Global Art Market Report 2025, arată că piața globală de artă a înregistrat vânzări estimate la 57,5 miliarde de dolari în 2024, în scădere cu 12% față de anul precedent, dar cu un număr de tranzacții în creștere cu 3%, ajungând la 40,5 milioane. Această dinamică arată o schimbare structurală: în timp ce segmentul de top al pieței (opere de peste 1 milion de dolari) s-a contractat, segmentul de prețuri accesibile (sub 50.000 de dolari) a înregistrat o creștere robustă, reprezentând 85% din vânzările dealerilor. Baza de cumpărători s-a lărgit și se lărgește constant cu noi colecționari care intră pe piață, atrași de prețuri mai accesibile și de diversitatea opțiunilor.
Un alt trend semnificativ este digitalizarea comerțului cu artă, care schimbă în mod esențial vechile pattern-uri ale pieței. Deși vânzările online au scăzut față de vârful din 2020 (când reprezentau 25% din total), ele au rămas duble față de 2019, stabilizându-se la 18% în 2024.
Totodată, târgurile de artă și-au consolidat poziția ca sursă principală de achiziții pentru cumpărătorii noi, care cumpără ocazional sau își încep acum colecțiile. La marile târguri, cota acestora este de 31% din vânzările dealerilor, în creștere față de 2023. Concluzia este că, deși piața se confruntă cu provocări economice și geopolitice, ea rămâne dinamică și în căutare de noi modalități de a atrage un public nou.
Evoluția pieței europene: un deceniu de schimbări
O privire asupra ultimului deceniu dezvăluie tendințe contrastante la nivelul Uniunii Europene. Exporturile Extra-UE au scăzut dramatic, de la 5.609.594.212 euro în 2015 la 2.326.285.417 euro în 2025, o reducere care reflectă schimbări în cererea globală și o reorientare a pieței către alte regiuni. În schimb, importurile Extra-UE au crescut de la 1.972.036.065 euro în 2015 la 2.276.883.387 euro în 2025, un semn că Europa rămâne o parte importantă a circuitului de artă, chiar dacă din ce în ce mai multă valoare părăsește continentul.
Pe un termen și mai lung, Europa a pierdut treptat teren pe piețele globale. Dacă în perioada interbelică și în primii ani de după război Franța era liderul global absolut, dominând cu autoritate piața globală, importanța sa a scăzut rapid în deceniile următoare, când Marea Britanie și Statele Unite au devenit principalele nuclee ale comerțului cu artă, atât în ce privește arta de patrimoniu, cât și cea contemporană.
Cifrele întregii piețe
În acest context, Brexitul a dus la o pierdere rapidă a poziției UE în comerțul internațional de artă, mai ales că venea în contextul în care, după 2010, Extremul Orient a avut o ascensiune rapidă. Pe piața de licitații, Hong Kong și China au avut o creștere explozivă în ultimele decenii, iar la un moment dat păreau că va amenința poziția de lider a Statelor Unite. Cu toate acestea, după pandemie, SUA a reușit să își consolideze poziția dominantă, reprezentând în prezent circa 44% din piața globală. Marea Britanie se clasează pe 2, cu 18% din piață.
Incluzând și „consumul intern” de artă (comerțul intracomunitar, dar și piața locală din fiecare stat), UE este pe locul 3 în lume, la egalitate cu piața din China și Hong-Kong.
(Cotele sunt pentru întreaga piață de artă, nu doar pentru tehnicile picturale).
Și totuși: pictură?
Vânzările unor tablouri ale marilor maeștri și chiar unele opere contemporane (Ghenie, de exemplu) fac cu regularitate titluri de presă. Totuși, în ecosistemul pieței de artă ele au o pondere tot mai mică. Din punct de vedere creativ, postmodernismul, prin manifestul Fluxus și mișcarea New Age, a dus la deprecierea mediilor picturale în raport cu forme mai actuale de artă: instalații, videoart și chiar NPC.
Cifrele din segmentul precedent se referă la întreaga piață de artă, unde pictura mai are o cotă de sub 50%. Însă, chiar și așa, ea reprezintă încă principala formă de artă tranzacționată, deși a pierdut rolul dominant.
Trebuie menționat și că indicatorul statistic urmărit de Eurostat – pictură și tehnici picturale, lucrări executate manual – este relevant atât pentru top-market, prin picturi cu valoare de patrimoniu, cât și pentru segmentele mai ieftine ale pieței. Operele majorității autorilor contemporani sunt cotate la mii de euro (uneori și mai puțin). Iar celelalte tehnici picturale: desen, acuarelă etc. duc și mai jos plafonul celor mai ieftine achiziții.
Perspectivele picturii românești
În ceea ce privește arta românească, pictorii români au dificultăți în a-și crea o notorietate atât în țară, cât și în străinătate. Intrarea în circuite artistice a autorilor contemporani, prin participarea la târguri, expoziții și rezidențe internaționale, a dinamizat într-o oarecare măsură vânzările. Totuși, pentru marea majoritate, opera este prea puțin cunoscută. În același timp, autorii de patrimoniu ai României au fost izolați timp de decenii, prin barierele impuse de comuniști, dar și prin inerția din deceniile ulterioare, și nici măcar pictorii vechi (Grigorescu, Tonitza, Andreescu) nu au o notorietate internațională.
Nu în ultimul rând, un handicap – poate cel mai important – este lipsa de educație vizuală a publicului din România. Faptul că marea majoritate a locuințelor nu dețin opere de artă, iar colecțiile sunt puține și slab articulate face ca piața internă să fie prea puțin lichidă și, consecutiv, să genereze un interes investițional foarte redus. Iar faptul că nici marile muzee românești nu cumpără în mod curent artă, așa cum este cazul marilor muzee din lume, face ca și perspectiva de creștere să rămână totuși una modestă.
Datele utilizate în acest articol provin de la Eurostat și din Art Basel & UBS Global Art Market Report 2025, și se referă la anul 2025. Surse: Eurostat – Comerțul cu picturi și desene, Art Basel & UBS Global Art Market Report 2025. În realizarea articolului a fost utilizat Mistral AI.
