Imagini: Brăila, înainte și după Panait Istrati

Cândva, demult-demult, Brăila a fost un oraș cosmopolit. În urbea de pe Dunăre trăiau laolaltă greci, turci, ruși, bulgari, everi, armeni, sași. Brăila a fost oraș turcesc trei sute de ani, ceea ce a influențat din plin cultura locală, cu ecouri până în prima parte a secolului al XX-lea. Turcii includeau și un număr mare de negustori greci și mediteraneeni. Era vremea mozaicului etnic, a diversității și a eclecticului european. Dunărea și conflictele imperiale din jur i-au trasat destinul modern. Războiul ruso-turc, încheiat cu Pacea de la Adrianopole (actulul Edirne din Turcia) din 1829, eliberează orașul de sub stăpânirea otomană (raia), dându-i libertăți comerciale depline. În 1836 a fost declarat port liber (porto-franco). Ulterior, aici s-au înființat prima Cameră de Arbitraj Comercial (1836), Bursa de Cereale și Bunuri (1882), Curtea Comercială și Banca Comercială. Șantierele navale, fabricile moderne și docurile au facilitat comerțul cu grâne, orașul transformându-se radical, devenind un magnet pentru negustorii din toată Europa. Este perioada vieții economice înfloritoare, orașul de pe Dunăre ajungând unul dintre cele mai importante centre comerciale din țara noastră.

Brăila – Gara fluvială de M. Volbură (fotograf) – Institutul Național Al Patrimoniului, Romania – CC BY-SA.

De aici și până la seria de povești, care mai de care mai remarcabile, nu a fost decât un singur pas. „Micuța Vienă”, „sălile de bal sau seratele private din saloane mondene”, acolo unde se valsa pe acorduri de pian, personalitățile de tot soiul născute aici, „stabilimentele cu felinar roşu”, faimoșii bandiți locali, miticul Terente, regele bălților, toate-toate au țesut povestea orașului viu, cu o viață electrizantă. Era vremea când italienii veneau la Brăila și stricau piața salariilor. „Orașul cu salcâmi” (Mihail Sebastian) își trăia gloria efemeră. Este „Brăila de legendă”, așa cum unele titluri de ziare încearcă să ne-o fixeze în memorie. „La noi, la Brăila, la tanti Elvira/ Uşor se câştigă lira…”

Dar Brăila nu a însemnat doar glamour. Între cele două războaie mondiale, fațadele opulente de pe strada Regală și averile uriașe din Portul Brăila erau doar o parte a poveștii. Lumea mahalalelor mizere era norma la periferie, cu hamali exploatați și o prostituție generalizată. Familii întregi de muncitori trăiau precar în locuințe insalubre, adesea din chirpici, fără apă curentă, canalizare sau electricitate. Bolile infecțioase, precum tuberculoza sau tifosul, făceau ravagii. În iernile geroase, când Dunărea îngheța și portul se bloca, muncitorii rămâneau fără nicio sursă de venit – cantinele sociale erau mana cerească a vremii.

Brăila: Grup în șir indian pe grinzi din beton – Arhivele Statului Baden-Württemberg, Germania – CC BY.

În Pagini autobiografice, dar și în alte locuri, Panait Istrati a descris cu minuțiozitate această Brăilă a oamenilor săraci și umili. El însuși un copil nelegitim crescut în sărăcie, Istrati a redat cum nu se poate mai bine această lume a oamenilor simpli, a vagabonzilor și a bătăușilor din Comorofca: „Karakioiul mă atrăgea prin voioșia lui pașnică, prin latura-i cosmopolită: când mă plimbam prin Karakioi ori prin Cetățuia descrisă în Chira, îmi închipuiam că sânt pe malurile Bosforului, cunoscut din gravuri și atât de arzător dorit. Greci visători și berbanți; turci cu fețe severe; grecoaice sprâncenate și melancolice; cadâne indolente, sfioase, privind printre uluci și gata să-și coboare vălul aruncat pe creștet; neamuri străine, plecate după procopseală, dar reduse acum la lupta pentru trai, veșnic muncite de nostalgia patriei, nădăjduind mereu s-o revadă într-o zi și sfârșind întotdeauna prin jalnice țintirimuri.”

După 1945, odată cu venirea comuniștilor la putere, Brăila intră și ea, ca mai toate orașele țării, în febra industrială. Apar fabrici și uzine, blocuri și muncitorime, adică exod rural. Populația orașului crește exponențial. De la puțin peste 60 de mii de locuitori în 1930, se ajunge la un maxim de 230 de mii în preajma lui 1989. În același timp, pe măsură ce porturile Constanța și Mangalia cresc, Brăila navală decade. Schimbarea de regim din 1989 aduce cu sine declinul industrial și, implicit, și cel demografic – în 35 de ani postcomuniști se pierde o treime din populație. Orașul de pe Dunăre nu mai reprezintă o atracție. Ca mai peste tot în țară, asta dacă nu ai norocul să locuiești în hub-urile economice vivante, din Brăila se pleacă, nu se vine.

Azi, căderea economică a orașului este acompaniată de poveștile miraculoase despre lumea fascinantă din trecut: unce upon a time in Brăila…

Brăila în 2026. Imagini de Cristi Farcaș. Copyright: Revista Cultura, Fundația Culturală Augustin Buzura

Articol din cadrul proiectului „Locuri de poveste” realizat de Fundația Culturală Augustin Buzura în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române și SNSPA.

Locuri de poveste este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Mențiune AFCN: „Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”