În anii 1980, în plină perioadă totalitară, cântam în grupul SONG și eram elevă la liceul Zoia Kosmodemianskaia (actuala Școală Centrală). Am promovat treapta a II-a după un examen unde proba de română a fost o plăcere, iar cea de „economie politică” – un chin. Am învățat pe dinafară – par cœur ar zice francezii, dar „cœur” (inimă – în traducere) nu exista când înghițeai fraze stereotipe și tâmpe despre Congresele PCR – un manual întreg. Norocul meu că memoram ușor. Orele de economie politică din liceu au fost supliciul suprem. „Tovarășul și tovarășa” erau niște figuri obtuze, analfabete, ale căror formulări tâmpe intrau în manuale. Conducători abjecți și perverși din cauza cărora nu trebuia cu niciun chip să vorbesc la școală despre faptul că părinții mei o ascultau în crucea nopții pe Monica Lovinescu la Radio Europa Liberă.
Unul dintre costumele de scenă SONG era format din blugi și ie. Cu ia m-am descurcat, aveam de la bunici, dar cu blugii a fost mare aventură. De unde să facă ai mei rost de un veștmânt occidental? N-aveam nici rude în străinătate și nici relații de partid, fiindcă niciunul din ei nu era membru. Nu mai țin minte cum și de unde, dar părinții mei au reușit să fac rost de o pereche de pantaloni, asemănători blugilor.
Ce m-a salvat pe mine în perioada aceea de la disperarea gri, mizerabilă, a fost SONG-ul. Plus pasiunea pentru teatru. Eram adolescentă și nu exista nicio speranță că voi putea trăi altfel. Nici nu-mi imaginam cum e să treci granița. Nici măcar la bulgari. Trăiam într-o închisoare mai mare, viața curgea disciplinat între școală, repetiții, spectacole de teatru și două ore de televiziune alb-negru pe zi, din care jumătate erau ode patriotice închinate cuplului odios.
Când i-am povestit nepotului meu despre așa-zișii mei blugi și un amărât de casetofon la mâna a doua pe care ascultam niște casete hârâite a avut senzația că inventez. Poate să pară superficială povestea, dar n-aș vrea să-mi amintesc cozile la mâncare, cartelele pentru zahăr și ulei, frigul din case, electricitatea tăiată, totul în numele plătirii datoriilor externe. Mult mai târziu am aflat că, de fapt, îngrășam conturile bancare ale siniștrilor conducători și ai securiștilor lor. Ceea ce, într-un fel de ecou pervers politic, facem și în 2026, pentru că mulți dintre cei care conduc azi sunt tributari acelor acțiuni de sorginte securist-comuniste.
O parte din tinerețea mea s-a petrecut în comunism. Nu am nicio nostalgie, niciun regret. Nu pot deplânge perioada aceea doar pentru că ea coincide cu tinerețea. Ca să mă protejez de disperare am trăit o lungă perioadă într-un fel de somn greu, fără vise ori idealuri. M-am trezit în 1989, iarna, și de atunci n-am mai putut să adorm sau să mă mint niciodată. Cine regretă vremea aceea sau îl consideră pe Ceaușescu un lider bun a avut beneficii importante pe vremea lui. De altfel, sunt vizibile legăturile securisto-comuniste și azi.
Oamenii din generația mea am fost martorii, chiar sclavii unor triburi/clanuri de ticăloși. Majoritatea analfabeți, impostori. Sau oportuniști. Avem o zestre urâtă, de care e necesar să ne debarasăm dacă vrem o viață normală pentru copiii și nepoții noștri. Să începem prin a nu uita și a gândi cu propria minte (cultivată, totuși, de lectură, nu de Tik Tok). Tragic, dar absolut toate palierele societății sunt asfixiate de urmașii acelei îngrozitoare perioade, despre care 66,2% cred că a fost „bună”!
Când am citit studiul INSCOP, publicat în vara anului 2025, despre „nostalgia” după comunism, am decis că trebuie să ajung la tineri cu istorii despre acel timp. Așa s-a născut proiectul Sapere aude – Îndrăznește să gândești. Pentru că societatea românească pare să sufere grav de amnezie și nici nu cultivă dialogul între generații.
Adriana Moca a fondat Asociația culturală Vis-a-Vis pe care o conduce din 2014. Este licențiată a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică, secția Actorie, clasa profesoarei Sanda Manu (București), deține o licență de studii teatrale la Institut d`études théâtrales – Paris III și un master de Comunicare și Relații Publice la Universitatea din București. A fost actriță a Teatrului Național din Craiova, jurnalist cultural, om de radio și expert de comunicare în proiecte europene. A fost cadru asociat la Universitatea Media. Susține lecturi publice pentru publicul tânăr și inițiază proiecte artistice și de educație prin cultură.
Articol preluat din broșura Sapere Aude – Îndrăznește să gândești, editată de Asociația Culturală Vis-a-vis și disponibilă online (PDF – link).
Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Revista Cultura este partener.