„Încercări de a-mi ucide moartea”, așa scria Ionel Teodoreanu despre La Medeleni și Ulița copilăriei. Într-o oarecare măsură, scriitorul i-a ucis moartea și micului sat Medeleni. Iar asta e cu atât mai spectaculos cu cât a făcut-o oarecum din întâmplare.
De ce a ales acest nume pentru localitatea fictivă din romanele sale nu e clar. Poate pentru că suna frumos. Mai târziu, avea să se dezică de micul sat de pe Prut. Nu acel Medeleni l-a inspirat, ci unul care trăia doar în mintea lui, adunat din amintirile unei copilării dintr-o margine de Iași. Dar era prea târziu. Uriașul său fan-club pusese deja degetul pe hartă și găsise un loc fizic pentru paradisul copilăriei.
Pentru că, da, Medeleniul a fost și este o localitate oarecare din Câmpia Moldovei. În Marele dicționar geografic al României din 1925, autori G. I. Lahovari, C. I. Brătianu, G. G. Tocilescu, despre Medeleni nu (ni) se spun prea multe. Se nota că era un sat situat pe malul Prutului, înconjurat de păduri. Aflat în județul Iași, plasa Braniștea, comuna Golăeşti (sic erat scriptum), avea pe atunci 41 de familii și 139 de locuitori. Se mai amintea că în localitate există o biserică construită la 1798, iar locuitorii lui, pe lângă munca câmpului, cresc și animale (vite, oi, cai și porci – râmători).
După 100 de ani Medeleniul a rămas tot acolo între râurile Prut și Jijia. Stă așa de secole, fiind atestat documentar la 1603. Aparține și acum tot de comuna Golăiești, iar numărul de gospodării nu este nici acum mai mare – o statistică din 2026 îl credita cu 45 de familii: pare un sat încremenit în timp.
Într-un articol despre Medeleni, un localnic spunea că lor le-ar prinde bine o șosea și apă potabilă, pentru că apa din fântâni nu este prea bună de băut. Șosea s-a făcut, dar numai până la intrarea în sat.
Pe site-ul primăriei Golăiești sunt listate la Medeleni două obiective turistice importante. Primul, Biserica cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt”, nu poate fi separat de „stejarii şi ulmii sădiți aici din cele mai vechi timpuri (după spusele bătrânilor… ar fi fost sădiți în timpul lui Ştefan cel Mare)”. Al doilea obiectiv îl reprezintă vechea școală, identificată acum drept conacul din romanul „La Medeleni”.
Într-o lume tot mai mobilă, cu un flux a migrației dinspre sat spre oraș, dinspre estul spre vestul Europei, pe Medeleni nu îl așteaptă zile prea însorite. Sau, poate, dimpotrivă, intrarea Republicii Moldova în UE și o eventuală aderare la Schengen vor scoate atât Medeleniul românesc, cât și pe cel din Republica Moldova din izolarea și sărăcia graniței.
Ce este cert e că vor rămâne poveștile (și cititorii lor) despre vacanțele în lume lipsită de griji a satului idilic al bunicilor. Pentru că în lumea noastră, una tot mai citadină, copiii își petrec tot mai rar vacanțele la țară. Cu siguranță că pentru cititorii de azi Medeleniul încapsulează doar lumea de poveste ce a fost cândva, atunci când vacanța la bunici însemna vis și reverie și, mai apoi, nostalgie. Lumi și spații care par azi tot mai depărtate și mai greu de înțeles!
Fotografii de Cristi Șuțu
Articol din cadrul proiectului „Locuri de poveste” realizat de Fundația Culturală Augustin Buzura în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române și SNSPA.
Locuri de poveste este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Mențiune AFCN: „Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”
- Buștenari – înainte și după Geo Bogza. Imagini vechi și noi - 19 septembrie 2026
- Ciulnița – înainte și după „Tănase Scatiu” - 14 septembrie 2026
- Imagini: Siliștea Gumești, înainte și după Marin Preda - 11 septembrie 2026