Imagini. Odobești - înainte și după vizita lui Ștefan Gheorghidiu

Vrancea, podgoriile de la poalele munților, în orașul Odobești. Locul a fost cândva decorul ideal pentru refugii boeme și pasiuni ascunse. Aici, în vara anului 1916, Ștefan Gheorghidiu, din „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” trăia un episod de gelozie chinuitoare. Ce le atrăgea aici pe personajele lui Camil Petrescu? Cum era acea atmosferă de vilegiatură și ce memorie păstrează vechile crame?

Reclamă din perioada antebelică, în perioada acțiunii din *Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război* de Camil Petrescu

Odobeștiul, oraș de pe malul stâng al râului Milcov, se află situat la contactul Subcarpaților de Curbură cu Câmpia Română. Podgoriile din jur i-au creat faima.

Situat foarte aproape de reședința de județ, Focșani, orașul și-a început existența ca o așezare de răzeși (secolul al XIII-lea). Peste două secole a aparținut de Principatul Munteniei. Obobești apare și în cronica lui Grigore Ureche, care relatează despre un canal construit de Ștefan cel Mare în jurul localității.

În perioada modernă, începând cu secolul al XVII-lea, se dezvoltă aici cultura viței de vie – vii prezente încă din vremea domnitorului Petru Rareș. De altfel, podgoria Odobești apare în Descrierea Moldovei (Dimitrie Cantemir), autorul considerând-o a treia ca importanță după cele de la Cotnari și Huși.

Cea mai importantă cramă era Beciul Domnesc, construit în 1834 și care este amintit și de Camil Petrescu.
Fotografie de Cristian Șuțu.

Foarte important, în istoria economică a Moldovei, Odobeștiul a reprezentat un pilon central în comerțul cu Imperiul Rus, inclusiv cu regiunea Kievului. Legăturile comerciale dintre Odobești și spațiul rusesc/ucrainean s-au dezvoltat mai ales în secolul al XVIII-lea. Intermediarii au fost așa-numiții negustorii cazaclii.

Negustorii cazaclii erau comercianți de diverse origini (cazaci, greci, aromâni, moldoveni) asociați în rețele de afaceri care aveau ca principal scop achiziția de vin din Moldova și exportul lui spre mari orașe din est, cum ar fi Kiev sau Moscova. Aceștia s-au stabilit în număr mare la Odobești, formând chiar un cartier care le poartă numele. Au dominat mult timp piața locală, fiind cei care fixau prețul vinului. Pe atunci vinurile moldovenești (în special Galbena de Odobești) erau la mare căutare în regiunea Kievului pentru mesele nobiliare și ceremoniile religioase. Astfel, localitatea s-a metamorfozat; dintr-o simplă podgorie într-un motor economic important, stimulând-se astfel numeroase industrii conexe – dogărit, transporturi, hanuri.

Negustorii ruși de vinuri au ctitorit la Odobești Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Cazaclii. Lăcașul de cult servea atât ca centru spiritual, dar și ca loc de întâlnire pentru acești comercianți.

După Unirea Principatelor din 1859, acest monopol și rutele către Kiev și est au început să scadă. Taxele vamale mari, impuse de regimul țarist pentru vinurile românești, au reorientat comerțul.

Odobești în perioada interbelică, când încă era o destinație mondenă

Conacul Duiliu Zamfirescu, din apropiere de Odobești, în perioada comunistă. Toate vilele rurale și conacele construite în anii precedenți în marile podgorii de pe dealurile din jur au fost naționalizate și transformate în sedii de IAS-uri. În prezent, mai toate sunt ruinate. Imagine reprodusă prin amabilitatea Muzeului Județean Vrancea.

În perioada comunistă podgoria a trecut sub controlul statului. S-au înființat Întreprinderi Agricole de Stat (IAS) și Cooperative Agricole de Producție (CAP). Tot atunci s-a schimbat și structura urbană. O parte însemnată a clădirilor istorice și lăcașurile de cult au fost distruse pentru a face loc blocurilor comuniste și clădirilor utilitare.

Prăbușirea regimului comunist a a adus cu sine retrocedarea pământurilor și a cramelor. Acest lucru a dus inițial la fragmentare, iar ulterior la apariția unor producători privați moderni care au revitalizat brandul viticol local. În schimb, din cauza lipsei de rentabilitate, gara istorică și linia de cale ferată Focșani-Odobești au fost dezafectate.

Orașul a intrat în comunism cu o populație redusă, de aproximativ 4.500 de locuitori. Scăderea a fost amplificată și de emigrarea în masă a comunității evreiești, istoric importantă în comerțul cu vin. Urbanizarea comunistă din intervalul 1966–1989 a dublat populația – 8.500 de locuitori la finele comunismului. Această creștere s-a datorat inclusiv înglobării administrative a satelor vecine Unirea și Botești (începând cu anul 1968).

Podgorie din Odobești. Foto: Cristian Șuțu.

Colapsul regimului comunist a declanșat inițial un val de migrație economică în străinătate, iar populația a scăzut ușor. Ulterior, datorită dezvoltării de noi cartiere rezidențiale și a unei relative stabilizări economice, Odobeștiul a crescut, având azi aproximativ 9.400 de locuitori. În prezent, orașul are ca principală vulnerabilitate această dependență economică de monocultura viticolă, dependență ce poate fi amplificată (și) de schimbările climatice (secetă și grindină), dar și de îmbătrânirea accentuată a populației generată de exodul tinerilor. Riscurile sociale (excluziune și abandon școlar din comunitățile marginalizate), izolarea logistică generată de dezafectarea căii ferate, se constituie și ele ca impedimente pentru dezvoltarea economică și, totodată, pun o presiune financiară însemnată pe bugetul local prin costurile destinate asistenței sociale.

Cramă modernă de lângă Odobești. Fotografie de Cristian Șuțu.

Articol din cadrul proiectului „Locuri de poveste” realizat de Fundația Culturală Augustin Buzura în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române și SNSPA și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Locuri de poveste este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Mențiune AFCN: „Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”