Nord-vestul țării, orașul minier Baia Mare, în județul Maramureș. Locul în care inginerul Ștefan Pintea a refuzat să tacă în fața minciunii unui regim întreg, în anii epocii comuniste. În ce fel de lume s-a născut povestea din romanul lui Augustin Buzura? Ce îi aducea pe oameni de la sat la oraș, dezrădăcinându-i? Cum era mediul industrial apăsător de atunci și ce urme a lăsat el în memoria locuitorilor?
Baia Mare (Nagybánya în maghiară, Frauenbach în germană – adică „Pârâul/Râul Doamnelor”, cum apare în romanul lui Augustin Buzura) este orașul reședință al județului Maramureș. Este situat în depresiunea cu același nume, pe cursul mijlociu al râului Săsar, la poalele Munților Gutâi – Carpații Orientali.
Minereurile neferoase (cupru, aur, argint etc.), din belșug în munții din jur, i-au creionat evoluția istorică. De altfel, chiar etimologia localității face referire la resursele locului – substantivul „baie” însemnând chiar exploatare minieră subterană, mină, iar primele informații cu privire la exploatările de minereuri neferoase provin din secolul al XIV-lea.
Este perioada când Baia Mare a avut statut de „oraș liber regal” în cadrul Regatului Ungariei, beneficiind de autonomie și privilegii economice datorită minereurilor de aur și argint. Ulterior, cu destrămarea Regatului Ungariei și formarea Principatului autonom al Transilvaniei (în 1541), Baia Mare, alături de minele și monetăria de aici, a trecut în proprietatea principilor Transilvaniei. De la sfârșitul secolului al XVII-lea (mai precis din 1694), zona a intrat sub jurisdicție austriacă, fiind parte a Imperiului Habsburgic. După unirea de la 1918 orașul aparține României.
Activitatea economică principală i-a influențat demografia. La sfârșitul secolului al XVII-lea populația orașului era de doar 3.500 de locuitori. Ulterior, cu dezvoltarea industriei miniere, Baia Mare crește, nu așa de spectaculos însă. În 1896 avea puțin peste 9.000 de locuitori, iar în 1948 aproximativ 20 de mii.
Creșterea mare, desigur, s-a înregistrat în anii comunismului, la finalul anilor 1980 ai secolului trecut ajungându-se la aproape 150 de mii de locuitori, o explozie demografică, o creștere de șapte ori a populației în aproximativ 40 de ani. Este perioada industrializării în masă și a exodului rural. Orașul crește demografic în principal datorită extinderii mineritului, a industriei chimice și a prelucrării lemnului.
O creștere atât de bruscă nu putea să nu altereze armonia socială. Mineritul fiind o activitate grea, nou-veniții nu erau nici cei mai bogați, nici cei mai educați dintre oameni. „Explozia industrială” umple periferiile orașului de cămine de nefamiliști. În centru, blocurile iau locul caselor. Ordinea și echilibrul maramureșenilor sunt tulburate de noii-veniți. Romanele lui Augustin Buzura notează aceste forme de precariat economic – și de precariat moral.
În postcomunism, după schimbarea de regim din 1989, parte și datorită clauzelor de preaderare la structurile Uniunii Europene, mineritul intră ușor-ușor în declin și, cu el, și orașul Baia Mare. În cele trei decenii post-1989 orașul își „pierde” aproape o treime din populație.
Fotografie: Emilburzo, 2016. Sursa imaginii: Wikimedia Commons, CC BY-SA 4.0
În prezent, în „satul” global contemporan, pentru Baia Mare eficiență înseamnă să gestionezi decent tranziția post-industrială. Ce metode sunt pentru a schimba un fost gigant miniero-metalurgic de pe traseul lui istoric? Cum îl racordezi la modernitatea digitală de azi? Azi orașul suferă din lipsa accesului direct la rețelele globale de transport. Miza zilelor noastre, luând în calcul și modelul economic al României de acum, unul de strictă dependență de fluxurile de capital străin, înseamnă păstrarea capitalul uman și atragerea investitorilor externi. Sunt și alte câteva probleme majore pe care orașul trebuie să și le rezolve, de la criza ecologică (orașul a fost timp de decenii unul din cele mai poluate orașe din Europa), la migrația forței de muncă, inclusiv a celei înalt calificate (brain drain) – cu deficit de specialiști în domenii de vârf precum IT și alte sectoare tehnologice. În absența unor astfel de idei și măsuri, orașul va regresa, își va continua declinul. Dar nu oare asta e tendința în capitalismul polilor de creștere de azi?
Articol din cadrul proiectului „Locuri de poveste” realizat de Fundația Culturală Augustin Buzura în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române și SNSPA.
Locuri de poveste este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Mențiune AFCN: „Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”
- Imagini. Baia Mare – fundalul operei lui Augustin Buzura - 27 septembrie 2026
- Buștenari – înainte și după Geo Bogza. Imagini vechi și noi - 19 septembrie 2026
- Ciulnița – înainte și după „Tănase Scatiu” - 14 septembrie 2026