Sari la conținut
Prima pagină » Articole recente » Iulia Gabriela Iordan, antreprenorul pasionat de turismul responsabil și de revitalizarea moștenirii culturale locale

Iulia Gabriela Iordan, antreprenorul pasionat de turismul responsabil și de revitalizarea moștenirii culturale locale

ALUNIȘ, BUZĂU. Iulia Gabriela Iordan s-a născut și a crescut la București, dar a descoperit că toți străbunicii ei sunt din Buzău. În copilărie, venea des în satul Sibiciul de Jos, unde străbunica ei păstra o casă de vacanță. S-a întors aici în urmă cu șapte ani să depoziteze niște cărți și nu a mai plecat.

A lucrat mulți ani în turism și în promovare, ca antreprenor al propriilor proiecte, și a călătorit mult. În 2016, a ieșit din toate activitățile din cauza unui episod de burnout. Și-a luat atunci un an sabatic și a decis să-l dedice călătoriilor și picturii. A decis apoi să se mute din București și a închiriat o casă lângă Sibiu. Nu a mai ajuns acolo, pentru că, întoarsă după 17 ani în micul sat din Buzău, a simțit că aici trebuie să rămână. Văzută cu ochi de adult, zona a început să devină interesantă. Iar poiana descoperită la Aluniș a fost dragoste la prima vedere și inspirație pentru un nou proiect.

Arta, pictura în special, a fost un fir roșu în viața Iuliei. A pictat în adolescență, dar a abandonat la 16 ani, când i s-a spus că nu se poate trăi din asta. A încercat să urmeze, ca auditor, cursurile UNARTE și și-a dat seama că mediul academic nu poate să ofere artiștilor lucrurile de care ei au nevoie. Atunci s-a gândit pentru prima dată că va trebui să inițieze un proiect în care arta să aibă un loc privilegiat. Prima idee a fost înființarea unui centru de artă în București, dar, după cum spune, lucrurile nu s-au legat. S-au legat, în schimb, la Aluniș, unde primele activități organizate au fost expozițiile de debut pentru artiști. Iar Iulia pare să aibă încredere în energia proprie lucrurilor și locurilor și în faptul că ce e să fie va fi și ce nu, nu. Așa cum are încredere și în energia zonei. (Carmen Corbu)

Iulia Gabriela Iordan

Locuri de muncă pentru localnici și experiențe pentru turiști

Găzduit de un relief spectaculos, Centrul de Artă Aluniș se află la intersecția mai multor importante borne culturale, spirituale și istorice din Ținutul Buzăului. Drumurile din sat nu au cunoscut încă perfecțiunea asfaltului, iar liniștea întreruptă doar rareori de zgomotele turmelor de oi ne indică faptul că am ajuns în locul potrivit. Poposim întâi la casele de oaspeți sau, în limbaj internațional, la retreatul amenajat în urma unor eforturi de promovare a turismului local. Clădirile cu aspect tradițional au fost extinse anul acesta cu o zonă de glamping. Acolo ne întâmpină niște doamne binevoitoare, localnice pricepute la frământatul de prăjituri fragede, țesut covoare și olărit, îndeletniciri recuperate de investiția Iuliei Gabriela Iordan în zonă. Bucătăria de aici are propriul chef, care folosește produse achiziționate de la localnici, iar o grădină proprie se află în faza de planificare.

Asociația a creat locuri de muncă pentru localnici și a dezvoltat experiențe de agrement pentru turiști, contribuind exponențial la revitalizarea culturală și la evoluția economică a zonei. La Aluniș Retreat se organizează atât întâlniri cu caracter local, cât și evenimente cu circuit deschis, precum concerte, expoziții, șezători de țesut cu bătrânele satului, drumeții cu ghid de turism local, plimbări cu căruța, vizite în gospodării, astfel încât transferul cultural este încurajat.

Centrul de Artă este o clădire care a fost cândva o școală, preluată de asociație după 10 ani de abandon din partea autorităților. Spațiul se află în directa vecinătate a unor așezări rupestre, care induc o stare de calm și introspecție oricui. Ambivalentă din perspectivă estetică, îmbinând tradiționalul cu arta contemporană, Școala de Olărit de la Colți este un spațiu creativ, unde tinerii și copiii sunt inspirați să se împrietenească cu lutul și unde activează primele femei olar de pe Valea Buzăului. Rezidenți din toată țara vin aici să studieze și să creeze ceramică de bună calitate.

Idealul unei investiții sustenabile poate lua chipul proiectului de pe Plaiul Alunișului, care reușește să revitalizeze tradițiile dintr-o zonă cu populație îmbătrânită, făcându-le atrăgătoare pentru noile generații. (Corina Taraș-Lungu)

Iulia Gabriela Iordan: „Ce facem noi aici este un proiect de economie și dezvoltare socială bazată pe cultură. Pe scurt, noi folosim pârghiile comerciale pentru a fi sustenabili și pentru a putea finanța din surse proprii toate activitățile culturale. Încercăm astfel să avem o autonomie și să nu depindem de finanțări care vin sau nu, care au sau nu continuitate, care apar și dispar.

Am înființat Centrul de Artă în 2020, într-o clădire care a fost școala satului și pe care noi am renovat-o. În cadrul Centrului de Artă sunt găzduite tot felul de evenimente cu intrare liberă: începând cu concerte de muzică arhaică, proiecții de film, spectacole de teatru sau seri de poezie și sfârșind cu tabere pentru copii. De asemenea, găzduim diverse evenimente pe care alte ONG-uri din zonă le organizează. Și este o invitație pe care o adresez mereu tuturor ONG-urilor, aceea ce a veni la noi atunci când au nevoie de un spațiu. Pentru că intenția mea este ca acest loc să poată avea rolul lui hub cultural.

În 2022 am înființat școala de olărit. Când am venit aici, nimic din tot ceea ce ținea de acest meșteșug nu mai era activ. Tradiții documentate ca având o vechime de peste șase mii de ani s-au stins brusc în anii 1990-2000. Vorbim despre ceramica de Monteoru. Olăritul este un meșteșug care se transmite din tată în fiu. Iar faptul că vorbim doar despre tată și fiu, înseamnă că acest meșteșug nu le implica și pe femeile din gospodării, decât, poate, doar în zona de decorare a vaselor. Pentru că era un meșteșug greu. Pentru că este vorba despre cantități de pământ, despre manipularea lor, despre filtrare și amestecare, iar asta presupunea un efort considerabil. Însă acum, cu toată tehnologia apărută, el poate fi practicat și de femei. În 2020-2021, când noi am încercat să repornim o astfel de activitate, am început să căutăm prin comună, să vedem dacă mai găsim olari. Și am aflat că meșterii bătrâni au murit și copiii lor, cei care învățaseră meșteșugul sunt în Germania și practică, evident, alte meserii. Este problema României profund rurale această emigrare masivă a tinerelor generații, de treizeci de ani, continuu. Și atunci, noi am știut că trebuie să o luăm de la zero și am înființat o școală de olărit. Am înființat-o la propriu, în sensul că am construit această școală. Și am văzut-o ca fiind undița, nu peștele. Am adus profesori și ei au format profesional trei femei din sat. Una dintre ele lucrează permanent în atelier și, la rândul ei, face cursuri de olărit cu toți copiii din zonă și copiii care ajung la noi, prin alte ONG-uri, din diverse medii defavorizate din întreaga țară. Avem, în medie, o mie de copii, în fiecare an, care trec prin aceste cursuri. Ar fi de menționat aici și o anumită mentalitate a mediului rural, aceea că părinții nu sunt interesați să caute pentru copiii lor activități extrașcolare, așa cum se întâmplă în orașele mai mari. La școala de olărit avem și spații de cazare pentru artiști care vor să vină în rezidență. Este o casă tradițională, o casă boierească specifică zonei Subcarpaților de Curbură, în care au fost păstrate toate elementele de arhitectură.

Ideea revitalizării tradițiilor și meșteșugurilor a continuat cu abordarea unui alt meșteșug, cel al țesutului la război. Am derulat timp de un an un proiect care se numește „Țesem legături”, în care am documentat etnografic tot ceea ce s-a păstrat în zonă legat de această activitate. Și am mers și am filmat toate bătrânele, din toate satele din zonă, care mai știau tehnicile de țesut. Pentru că ele sunt ultimul tren. Dacă se pierde ce mai știu ele, se pierde tot. Cu tot ce am strâns din această documentare, am creat o colecție muzeală pentru Muzeul Lânii de la Pătârlagele. Iar o altă urmare a programului „Țesem legături” a fost că am pus în funcțiune în sat două războaie de țesut. Pentru că aceste femei, care știu încă să țeasă, au vrut să o facă din nou, atunci când și-au dat seama că meșteșugul lor mai poate fi valorizat de cineva. Pentru că, pur și simplu, ele s-au oprit din țesut atunci când au văzut că ceea ce știu și pot ele să facă nu mai are valoare în ochii nimănui. Și au suferit foarte mult din cauza asta. Nici măcar familia nu mai folosește rezultatul muncii lor și aceste opere de artă sunt, efectiv, ținute undeva, într-un dulap sau prin pod, iar apoi, după moartea acestor femei, sunt aruncate. Acum, cu aceste femei, noi organizăm ateliere pentru copiii din zonă și pentru cei care vin în taberele noastre sau organizăm ateliere pe care le includem în programele noastre pentru turiști. Din păcate, economic vorbind, piața nu este pregătită să absoarbă, la prețuri corecte, produsele finale ale acestor meșteșuguri. Noi ne-am gândit la tot felul de rețete pentru a le valorifica și ne-am dat seama că nu se poate obține un preț care să poată să acopere timpul îndelungat necesar pentru țeserea unui covor. Un covor se țese într-o iarnă. Asta înseamnă un cost mare. Și fără o stimulare financiară care să vină din parte autorităților, centrale sau locale, nu contează, acest meșteșug nu poate fi reluat în condiții de rentabilitate.”

Cristina Iacob: „Am fost aici încă de la înființarea atelierului de olărit. Eu am luat în primire cuptorul. Și așa a început totul. Iar, pentru mine, totul aici este miraculos, adică, în același loc, pot avea natură, sat și artă. Când nu sunt aici, predau arte plastice la Liceul Francez din București, dar încerc să mă întorc în fiecare weekend. Ceramica este foarte populară în această perioadă, mai ales ceramica de obiect de design. Cred că are și o funcție terapeutică, pentru că poți face cu mâna ta ca un boț de pământ să capete o formă și să se transforme într-un obiect care, la rândul lui, să aibă un rost și poate și un sens în viața ta. Asta în afară de partea senzorială, de atingere a lutului, de modelare, care este foarte bună pentru starea noastră. Fac uneori asta și cu elevii mei de la București. De altfel, cred că olăritul ar trebui să fie o experiență pentru toți copiii, mai ales pentru cei mici, ca formă de cunoaștere printr-o astfel de joacă.”

Ecoturismul care susține proiectele de artă

Iulia Gabriela Iordan: „Proiectul, așa cum l-am gândit eu, este un proiect de dezvoltare 360 de grade a unei comunități, având în centru cultura și, după aceea, elemente de sprijin cum ar fi: independența în ceea ce privește energia electrică, apa și alimentele și respectând toate principiile sustenabilității.

Noi avem trei principii în tot ceea ce facem: folosim mână de lucru locală, folosim numai materiale naturale și totul are în vedere sustenabilitatea, adică avem pompe de căldură peste tot, panouri fotovoltaice peste tot, avem o amprentă foarte mică de carbon, aproape spre zero, colectăm selectiv și reciclăm, deși, în mediul rural, aceasta înseamnă un efort foarte mare. În ceea ce privește hrana, lucrăm cu furnizori locali, de pe o rază de maximum 50 de kilometri, iar acum încercăm să ne descurcăm mai bine cu grădinile proprii de legume, adică suntem încă în proces de învățare. Nici cu găsirea meșterilor nu a fost foarte ușor, însă noi sperăm că astfel de inițiative îi încurajează.”

***

La Aluniș, la orice eveniment al familiilor sau al comunității, se fac aproximativ 30 de feluri de prăjituri.

Aluniș se află în Geoparcul Ținutul Buzăului. Este unul dintre cele mai importante astfel de locuri din lume datorită cantității enorme de fosile. Și este unul dintre cele mai bine conservate din lume, pentru că nu au existat drumuri, nu a existat dezvoltare economică, nu s-a construit, este un loc rămas undeva într-o bulcă. În altă perspectivă, zona aceasta este un fel de Athos românesc, este considerată o zonă scară, pentru că aici sunt 37 de schituri rupestre. Iar această zonă a fost inaccesibilă, la propriu, în ultimii zeci de ani. Drumul dintre Colți și Aluniș, de exemplu, a fost asfaltat în 2021, iar ultima porțiune a fost asfaltată anul acesta.

Fotografii de Cristian Șuțu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.