Școala de Vară de la Telciu, Bistrița-Năsăud

Centrul pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale

În 2012 au început Conferințele de vară, care, în timp, au devenit Școala de Vară de la Telciu. Între 2016 și 2019 au fost organizate 4 ediții la care au participat în total peste 500 de participanți, fiecare ediție durând 7 zile și având în medie câte 25 de invitați, majoritatea profesori, cercetători și artiști.

Valer Simion Cosma:

Context

Telciu e una dintre localitățile care invalidează, chiar și la o privire superficială, falsa opoziție dintre ruralitate și modernitate, atât de puternic consolidată în cultura română și la nivel de opinie publică. Telciu arată cât se poate de clar că ruralitatea este parte din modernitate și că nu poate exista o înțelegere profundă a satului actual și a istoriei satului în ultimele două secole dacă perpetuăm acea falsă opoziție și o reprezentare butaforic-escapistă a satului. Cumva am pornit de la un interes personal pe care l-am intersectat cu interesele altor cercetători și artiști deschizând o zonă de intersecție fertilă, atât în plan teoretic, cât și artistic.

Problema accesată

Punctul de plecare inițial a fost ideea de a discuta despre ruralitate și modernitate în ruralitate, în afara marilor centre universitare și culturale. Acestei idei i s-a adăugat dorința de a facilita copiilor din Telciu acces la activități artistice specifice marilor orașe și a le oferi posibilitatea de a lucra cu artiști consacrați.

Începutul

În 2012, am inițiat Conferințele de vară de la Telciu, evenimentul academic din care au izvorât organizația și proiectele desfășurate. Mai exact, în acel an am organizat o conferință la Telciu pentru că nu mi-am permis să o organizez la Cluj din cauza costurilor, iar la Telciu am primit sprijin financiar și logistic din partea autorităților locale. La invitația primarului, care a asumat sprijinul financiar și pentru alte ediții, am decis să repet povestea și să o transform într-o conferință anuală.

Așa am ajuns să intru în contact cu tot mai multă lume din mediul universitar autohton și internațional. În 2014 am întâlnit-o la Berlin pe Manuela Boatcă, iar ea s-a implicat în organizarea ediției din 2015 a conferințelor, impunând o schimbare de direcție esențială. Din succesul acelei ediții dedicate examinării din perspectivă decolonială a modernității și a relației Est-Vest avea să rezulte ideea școlii de vară. La acea ediție ne-am pomenit cu multă lume venită în sat să asiste la prezentările cuprinse în cadrul conferinței, ceea ce e un lucru destul de rar pentru evenimentele academice, inclusiv atunci când se desfășoară în centre urbane mari. Și ca să putem organiza acea școală de vară era nevoie de un cadru instituțional, de un ONG.

Echipa

Teoretic, nucleul echipei e constituit de cei trei membri fondatori, dar din start a fost mai multă lume implicată, iar după prima ediție a școlii de vară numărul a crescut, prin 2018 fiind formalizată o formulă mai extinsă care includea și pe Agota Abran, Anastasia Oprea, Claudiu Lorand Maxim, Adrian Rista, Andreea Aștilean, Andrei Herța, Vlad Gheorghiu, Emil Florea și sper să nu uit pe nimeni. Aveam și un board academic care-i includea pe Manuela Boatcă, Cornel Ban, Ovidiu Țichindeleanu și Mladina Tlostanova.

Practic, echipa era organizată jurul Școlii de vară, care devenise cel mai important și amplu proiect, din care ulterior s-au dezvoltat programul de rezidențe artistice Culese din Telciu și o serie de proiecte de educație prin cultură adresate tinerilor din mediul rural. Vorbesc la trecut pentru că în contextul pandemiei activitatea asociației s-a redus masiv, ultimul proiect fiind derulat în 2021. Ne-am împrăștiat cu toții, unii intrând în mediul instituțional și dezvoltând alte proiecte, care într-un fel duc mai departe misiunea asociației și a școlii de vară. Ultima ediție a conferințelor (a 9-a) a avut loc în 2020, în format online.

O organigramă dinamică

Deși organizația și proiectul său principal (școala de vară) aveau o structură ierarhică destul de standard, modul de funcționare era mai degrabă unul orizontal și multe roluri erau interșanjabile. Plus că mai mereu apăreau lucruri de rezolvat unde nu se ținea neapărat cont de o organigramă foarte strictă. Alocarea sarcinilor se făcea în general pe bază de voluntariat.

Principalul sfat pe care l-aș da tuturor e să fie atenți la oamenii din echipă și la colaboratori. Adică să facă eforturi să-i plătească decent, să evite voluntariatul pe perioade lungi și să facă eforturi să construiască un climat cât mai tihnit și mai colegial. Noi nu am reușit mereu și inclusiv eu am făcut unele greșeli, îndepărtându-mi colege și colegi foarte dedicați sau nefiind atenți la suprasolicitarea și epuizarea unora.

Formatul proiectului

Ne-am dorit să facem din sat un spațiu al producției culturale contemporane, care să urmărească teme relevante și care să contribuie la o mai bună cunoaștere și înțelegere a ruralului. Trebuie specificat că școala de vară a continuat și a completat Conferințele de vară de la Telciu inițiate în 2012 începând cu anul 2016, având loc imediat după cele 3 zile dedicate conferințelor, cu o zi de tranzit între ele care includea și un eveniment de deschidere. O parte dintre universitarii participanți în cadrul conferințelor rămâneau pentru a ține cursuri în cadrul școlii de vară sau pentru a participa la cursurile ținute de alții.

Pe de altă parte, unii dintre participanții la școala de vară veneau mai repede pentru a asista și la lucrările prezentate în cadrul conferinței, cu atât mai mult cu cât cele două evenimente abordau în fiecare an o tematică similară. Școala de vară implica 6 zile de cursuri (câte 2 pe zi) susținute de profesori și cercetători de top din România și străinătate, precum Julie Klinger (SUA), Mladina Tlostanova (Suedia), Julia Roth (Germania), Cornel Ban (Danemarca), Manuela Boatcă (Germania), Anca Parvulescu (SUA), Marius Turda (UK), Daniela Gabor (UK), Juan Francisco Gamella (Spania), Ovidiu Țichindeleanu (România), Victoria Stoiciu (România), Vintilă Mihăilescu (România), Călin Goina (România), Matei Costinescu (România), Aurelian Giugăl (România), Corina Tulbure (Spania), Bogdan Popa (România), Don Kalb (Olanda/Norvegia).

Seri la căminul cultural…

Serile se încheiau cu spectacole de teatru sau proiecții de filme urmate, cel mai adesea, de discuții cu artiștii prezenți. Actori precum Katia Pascariu, Andrei Șerban, Alexandru Potocean, Doru Taloș au fost prezenți an de an la Telciu cu diferite spectacole și filme. La acest tip de evenimente desfășurate la căminul cultural din sat sau în curtea centrului de informare turistică participau deopotrivă săteni și cursanți din afara satului. În paralel cu aceste activități se desfășurau ateliere artistice (de teatru, film documentar, modelaj în lut, pictură sau percuție) desfășurate de artiști invitați (Gianina Cărbunariu, Vlad Petri, Lucia Mărneanu, Katia Pascariu, Mihaela Michailov, Maria Brudașcă, Tiberiu Bleoancă, Claudiu Lorand Maxim, Silvana Râpeanu, Mircea Ardeleanu, Pablo Valarezo, Bence Makkai, Ion Bragă, Circus Fairies etc.). Aceste ateliere erau adresate copiilor și tinerilor din Telciu, dar și copiilor cursanților școlii de vară sau a invitaților, care-și însoțeau părinții la Telciu.

Programul s-a dezvoltat de la an la an, asta și în funcție de resursele financiare disponibile și de interesul arătat de participanți. Interesul arătat de copiii din sat pentru ateliere ne-a determinat să extindem, începând cu 2017, activitățile adresate acestora și în afara celor 8 zile ale evenimentului, invitând artiști care să lucreze timp de o lună sau chiar două pe parcursul verii, urmând ca în funcție de specificul atelierului să fie prezentate realizările în debutul școlii de vară. De exemplu, la ultima ediție a fost prezentat spectacolul de teatru „Tot pe drum, pe drum, pe drum” realizat de Katia Pascariu și Mihaela Michailov pe parcursul a aproape două luni de muncă cu copii de gimnaziu din Telciu. Spectacolul a fost ulterior prezentat și la București, la Centrul Educațional Replika.

…și produse locale

Pentru că ne-a interesat să dezvoltăm producția artistică locală, începând cu 2018 am dezvoltat împreună cu Claudiu Lorand Maxim programul de rezidențe de cercetare și creație artistică „Culese din Telciu”, invitând regizori de teatru și film, actori, scriitori, dramaturgi și ilustratori să locuiască timp de o lună la Telciu, să documenteze un subiect și să realizeze o creație artistică. O parte din acestea erau prezentate ulterior în cadrul școlii de vară și apoi itinerate într-un turneu prin orașe precum Sibiu, Bistrița, Cluj, Iași, București, Târgu-Mureș, Zalău și Piatra-Neamț, cu ajutorul unor teatre sau asociații partenere. Din aceste rezidențe au rezultat două cărți pentru copii, trei texte dramatice, un scurtmetraj documentar și două spectacole de teatru.

Atât școala de vară, cât și proiectele conexe erau într-o transformare continuă și au contribuit la dezvoltarea în timp a unei rețele naționale și la consolidarea unor parteneriate cu diverse instituții și asociații. Schimbarea esențială, la care cred că a contribuit într-o oarecare măsură și Școala de vară de la Telciu (plus evenimentele conexe), este o creștere a interesului față de ruralul contemporan și fațetele sale.

Colaborarea cu autoritățile locale

Comuna ne-a primit și găzduit cu foarte multă deschidere și chiar entuziasm, aspect foarte important pentru mine, având în vedere că m-am născut și am crescut acolo și pentru o perioadă, în contextul studiilor, m-am îndepărtat destul de tare de satul natal. Perioada 2018-2019 a fost o perioadă efervescentă pentru asociație și pentru legătura cu localitatea, lunile de vară fiind petrecute la Telciu de către o bună parte din membri și colaboratori. Primăria ne-a susținut punându-ne la dispoziție o casă unde găzduiam artiști și începusem încropirea unei mici biblioteci centrată în special pe teorie critică și literatură pentru copii. Contactul cu sătenii se intensificase, prezența noastră fiind puternic resimțită în localitate, iar unii colegi sau colaboratori devenind prezențe regulate în sat și în afara proiectelor desfășurate de asociație. În plus, s-au stabilit contacte cu localnici care se păstrează și azi, chiar dacă activitățile noastre în localitate au încetat.

Parteneriate și endorsement

Au fost parteneri care au venit ei înspre noi, pentru că au fost foarte interesați să-și extindă activitățile și în rural. Parteneriatele s-au dezvoltat cumva organic, de la an la an. I-am ținut aproape pe cei care ne-au susținut de la început, când fondurile erau derizorii și care au acceptat să presteze în primă fază muncă voluntară sau pe onorarii foarte mici, un exemplu elocvent în acest sens fiind Tudor Baciu cu al său Cinemobil.

Nu ne-am pus neparat problema unui succes, iar pentru eșecuri nu am avut prea mult timp de rumegat. Cred că singurul eșec ar putea fi numită ratarea unei finanțări în 2018, dar ne-am mobilizat rapid și am scos-o la capăt, meritul principal fiind al colegei Anastasia Oprea, proaspăt cooptată în echipă la vremea aia și coordonatoare a campaniei de strângere de fonduri. Ea și alte colege și colegi au adus o injecție de entuziasm și energie într-un moment în care alții mai vechi eram un pic blazați. La fiecare ediție apăreau oameni noi în echipă, uneori înlocuind pe alții care se retrăgeau, ceea ce ne-a ajutat să continuăm și să păstrăm o atmosferă de entuziasm.

Colaborări esențiale

Esențial a fost și sprijinul primit de la asociații partenere, precum Reactor de Creație și Experiment din Cluj, Casa Tranzit din Cluj, Centrul Educațional Replika din București, Macaz Bar Coop din București sau Teatrul Gong din Sibiu. Cred că cel mai mult a contribuit la consolidarea brandului Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), atât financiar, cât și prin faptul că cei de acolo au remarcat degrabă munca noastră și ne-au premiat destul de rapid în comparație cu alte asociații, în cadrul Galei Premiilor AFCN. La nivel de prestigiu au contat și parteneriatele cu universități de top, precum cea din Freiburg (Germania) sau cele din Delaware și Washington (SUA), ultimele două sprijinind și financiar desfășurarea edițiilor din 2018-2019 a conferințelor sau deplasarea invitaților pentru a conferenția și ține cursuri la Telciu.

Principalele surse finanțare

Nu am avut vreo schemă sau rețetă. Am început cu niște finanțări modeste de la primăria locală, iar din 2017 am început să accesăm finanțări de la AFCN. Practic aceste finanțări de la AFCN au susținut toate proiectele noastre și au permis dezvoltarea lor, fără această sursă de finanțare nu cred că am fi putut face ceva atât de amplu. Aplicasem și în 2016 la AFCN, dar nu am reușit. Dar ulterior am lucrat cu oameni care deja derulaseră proiecte de acest gen (Claudiu Lorand Maxim) și ne-am învățat rapid și alții să scriem și să derulăm astfel de proiecte, încât în timp am ajuns să avem o echipă foarte pricepută la așa ceva. Procesul de scriere a proiectelor și de pregătire a aplicației era unul colectiv, uneori desfășurându-se la distanță, alteori adunați la Casa Tranzit în Cluj pentru câteva zile.

Stres și auto-exploatare

Colege și colegi precum Anastasia Oprea, Agota Abran, Claudiu Lorand Maxim, Andrei Herța, Theodor Constantiniu, Andreea Aștilean, la care se adaugă colaboratori precum Ștefan Baghiu și Laura Trocan au avut un rol esențial în scrierea și câștigarea finanțărilor. Scrierea proiectelor și pregătirea deconturilor la final de an erau cele mai stresante și epuizante activități. Problema principală era că finanțările, deși completate și de sprijin financiar din alte surse deja menționate, nu puteau asigura onorarii pentru membrii echipei, astfel încât aceștia să nu mai fie nevoiți să aibă și alte locuri de muncă sau să lucreze în paralel și în alte proiecte. Asta înseamnă epuizare, stres și exploatare sau auto-exploatare.

Entuziasmul ne ținea legați, dar neajunsurile financiare erodau echipa și făceau ca în timp, colegi sau colege foarte dedicate, să fie nevoite să renunțe la proiectele noastre. Burnout-ul ne-a atins pe toți în diferite grade și ne-a tăiat în timp din energie și entuziasm, pentru că oricât ne bucuram de câștigarea încă a unei finanțări AFCN, știam ce urmează ca implementare și decont și era foarte frustrant că trebuie să repetăm anual acest ciclu mare consumator de energie.

Beneficiarii

Avem mai multe categorii de beneficiari. În primul rând, cursanții participanți la școala de vară, fie ei studenți, doctoranzi, activiști sau cercetători/universitari. Apoi e categoria copiilor/tinerilor din sat care participau la ateliere, spectacole de teatru, proiecții de filme, concerte etc. Apoi categoria mai largă a localnicilor care participau în special la teatru și film. Însă unii câștigau financiar din cazarea contra cost a cursanților în casele sau pensiunile lor, din mesele servite în restaurantele locale sau din diferite forme de comerț. Foarte importantă este categoria artiștilor care au beneficiat de rezidențe sau au venit la Telciu cu creațiile lor, în fața unui public de multe ori diferit față de cel cu care erau obișnuiți. Invitații din zona academică au fost iarăși o categorie de beneficiari importantă, Telciu facilitând un contact diferit cu ruralitatea față de incursiunile în registru turistic.

Înainte de spectacol TSS 2019, foto: Ioana Ofelia

Rezultate

Pot spune rezultatele mi-a și ne-a depășit așteptările. De fapt, onest vorbind, la vremea la care am inițiat conferințele (2012) și apoi școala de vară (2016) nu așteptam ceva foarte clar, nu aveam vreun obiectiv pe termen lung. M-a surprins interesul oamenilor din mediul universitar și cultural față de o ruralitate explorată în alt registru decât cel bucolic sau mizerabilist, fără lamentații despre satul care nu mai e ce a (ar fi) fost vreodată.

Rezultatele principale cred că țin în mare de două registre. Pe de o parte, școala de vară și celelalte proiecte au contribuit la o reașezare a tematicii ruralității și o reafirmare a importanței ameliorării diferențelor dintre rural și urban în privința accesului la cultură și educație. Pe de altă parte, am putut observa cum pentru unii copii din Telciu a avut un rol formator și le-a lărgit orizonturile, unii fiind astăzi studenți și vorbind despre importanța participării la acele ateliere și la spectacolele de teatru organizate.

Un alt fel de periferie a periferiei

Aș mai adăuga că prin aceste proiecte Telciu a devenit un model academic și cultural, în sensul în care am demonstrat că satele pot fi foarte bine locuri în care să se discute teorie critică, să se producă spectacole de teatru contemporan și să găzduiască evenimente de calibrul celor găzduite în marile centre universitare. Într-un fel, aceasta a fost una din ambițiile mele și, aveam să constat, a fost împărtășită de multă lume. E un gest politic și epistemologic să ancorezi (temporal) perspectiva critică într-un sat din Europa de Est, un fel de periferie a periferiei. Să vezi și să analizezi lumea de acolo, să produci dezbatere și teorie critică într-o școală de sat, la masă cu teoreticieni și artiști din toată lumea.

Proiectul „Școala de vară de la Telciu” a încetat în contextul pandemiei, chiar dacă asociația noastră a mai derulat mici proiecte, adresate în special copiilor. Dar povestea continuă și produce încă efecte. Îmi amintesc că la prima ediție, în 2016, primarul Sever Mureșan îmi povestea mie și unui coleg că i-ar plăcea mult ca pe termen lung despre Telciu și activitățile noastre academice să se vorbească cumva cum se vorbea despre școala lui Gusti. Cred că într-o oarecare măsură, adaptat la epoca noastră, ne-a ieșit asta.

Despre emoții

Construirea și dezvoltarea echipei a mers foarte bine și am reușit să lucrăm de-a lungul anilor oameni foarte serioși și dedicați, colegi/e și colaboratori deopotrivă. Impactul internațional ne-a depășit așteptările, școala de vară ajungând rapid cunoscută în medii universitare din SUA, America Latină, UK, Spania, Germania, Ungaria etc.

Anecdotele lămuresc mai clar acest aspect. Un universitar român rezident în SUA și devenit om de bază în echipa noastră își lansa în 2017 o carte la New York când o tânără (postdoc) i-a cerut pe lângă un autograf o recomandare pentru a putea participa la ediția din acel an a conferințelor și a școlii de vară, știind că selecția pentru conferință este destul de riguroasă din cauza numărului mare de propuneri. El nu avea habar de acest eveniment, dar a tresărit când a auzit numele localității, fiind născut și crescut undeva în vecinătate. Așa că după ce a ajuns acasă s-a pus pe căutat informații despre conferințe și școala de vară, a luat rapid legătura cu noi și ni s-a alăturat.

O altă întâmplare care m-a bucurat a fost să fiu invitat în 2020 să particip online la susținerea unei disertații de masterat la Universitatea Humboldt din Berlin în care un capitol era dedicat școlii de vară de la Telciu și particularității acesteia în peisajul academic global. Tot din acest registru, recent, la o conferință internațională am stat de vorbă cu câțiva participanți, universitari din țări occidentale, care îmi vorbeau despre școala de vară și regretul lor că nu au participat în acei ani ante-covid, fiind convinși că vor mai fi ediții. Nu ne știam înainte de acea conferință, dar ei cunoșteau destul de bine proiectul și aveau colegi sau cunoscuți care participaseră.

Legătura cu comunitatea

Într-un alt registru, publicarea în 2022 la Cornell University Press a cărții Creolizing Transylvania de către Anca Parvulescu și Manuela Boatcă este într-o măsură și consecința proiectelor telcene, după cum mărturisesc chiar autoarele în acknowledgement-ul lucrării.

La ultima ediție a școlii de vară, actorii Andrei Șerban și Mădălina Brândușe au prezentat sub forma unui spectacol lectură textul „Povestea gaborilor din Telciu”, scris de ei în acea vară în urma unei rezidențe de o lună în cadrul programului Culese din Telciu. La lectură au participat inclusiv membri din mica comunitate locală de gabori și au savurat lectura. Seara, la căminul cultural aceiași actori și încă alți doi colegi au jucat în spectacolul Vi me som rom (Și eu sunt rom). Sala era plină, la un loc fiind săteni, cursanți și invitați ai școlii de vară, precum și o parte din comunitatea locală de gabori, printre care și o doamnă căreia la final actorii i-au adus un tort surpriză și toată sala i-a cântat la mulți ani, fiind ziua ei de naștere.

A fost un moment emoționant și important din perspectiva mesajului pe care ne străduiam să-l transmitem și a legăturilor comunitare pe care voiam să le închegăm. Și m-am bucurat tare să aflu că în 2022 textul dramatic creat la Telciu a fost pus în scenă și itinerat în câteva comunități de romi. Inclusiv în Telciu.

Din nou despre context

Pandemia și restricțiile aferente ne-au scurtcircuitat masiv proiectele, determinându-ne să renunțăm. În 2020, pregăteam o nouă ediție a școlii de vară și a conferințelor, lărgind parteneriatele internaționale și având o serie de profesori de top în program. Ne pregăteam să prezentăm Fabrici și uzine (regia Adina Lazăr), primul spectacol de teatru documentar produs de asociația noastră și Sunt una dintre fortunate (regia Claudiu Lorand Maxim), un spectacol produs de Muzeul Județean de Istorie și Artă-Zalău printr-un proiect AFCN coordonat de mine și care implica o parte din colegi și colaboratori din proiectele telcene.

Aveam în lucru producția spectacolului „Celule de bază ” (de Petro Ionescu și Raul Coldea), prima producție telceană, bazată pe un text documentat și scris la Telciu în cadrul rezidențelor „Culese din Telciu”. Treceam la o altă etapă, în care producția artistică locală – în sensul unor creații realizate la Telciu și despre Telciu de către artiști invitați – era în plină dezvoltare iar parteneriatele dezvoltate în timp ne asigurau reprezentații în teatre din mai multe orașe.

Sincopa covid

A trebuit să renunțăm, concentrându-ne pe organizarea online a conferinței și pe o serie de ateliere adresate copiilor, online și offline. A fost cumplit de desfășurat activități în contextul de atunci și ne-a erodat puternic emoțional. În septembrie 2020 aveam să o pierdem pe Leti Hovrea, colaboratoare de bază din Telciu, care ne-a „hrănit” și găzduit în aproape toate evenimentele, localul ei fiind unul dintre spațiile reper pentru noi, un centru de întâlnire. Lipsa accesului la îngrijire medicală din cauza restricțiilor au făcut-o să decedeze prematur la nici 50 de ani. A fost greu de digerat această situație.

Pandemia a răvășit puternic peisajul local și ne-a făcut pe mai toți să ne reorientăm, să ne repliem. Ne-a tăiat aripile și n-am mai găsit puterea, după, să reluăm totul, cu atât mai mult cu cât cei mai mulți dintre noi, inclusiv eu, ne-am angajat în diferite locuri și am început să derulăm proiecte acolo.

Experiența altor comunități europene
în programul de la Telciu

Aurelian Giugăl:

De-a lungul anilor, în mica localitate bistrițeană s-au adunat zeci de cercetători, studenți și localnici pentru a discuta teme din sfera socialului. Pentru o mică perspectivă a temelor, voi da două exemple de dezbateri de la cea de șasea ediție, din 2017, a întâlnirilor și discuțiilor de la Telciu: Universuri Rurale Postsocialiste/Postcoloniale vs. Descreștere, Defuturism și Decolonialitate și (De)localizând Europa: Estul, Celălalt și Ruralul.

Siri M. Kjellberg (Lund University, Sweden) a vorbit despre comunitățile suedeze care practică o agricultură ce nu are în centrul conceptul de creștere economică agricolă. Descreșterea ca tranziție în practica decolonială, dreptul la subzistență și suveranitate alimentară în comunități suedeze care maximizează alte valori decât creșterea face referire la tipul de agricultură post-industrială ce implică un experiment de suveranitate alimentară având în centru solidaritatea socială ca tip dominant de economie. Cuvintele cheie au fost agro-ecologia, agro-biodiversitatea, de-creșterea și solidaritatea socială, toate văzute ca modalități post-industriale și decoloniale.

Logan Strenchock (Central European University, Budapest) a vorbit despre cargo-biciclete, convivialitate, și parteneriate alimentare creative, inspirate de de-creștere, active în Budapesta. Este vorba tot despre o agricultură ce funcționează ca o alternativă la sistemele alimentare convenționale, un experiment de parteneriat urban/rural ce funcționează pe principiul descreșterii (degrowth), folosind resurse financiare limitate, dar care implică o puternică solidaritate umană. Este un procedeu viabil în cadrul colectivității la care participa și Logan Strenchock, un fel de fermă futuristă al unei agriculturii eliberate de mașinism și chimizare.

Articol din ediția specială „Inițiative independente în cultură”, CULTURA 634