„Cultura are legătură directă cu sănătatea mentală a unei națiuni”

Interviu cu Dragoș Buhagiar, președinte al UNITER

Daniel Sur: Cum vedeți situația managementului teatrelor, cu multe numiri provizorii și criterii neclare?

Dragoș Buhagiar: În general, UNITER privește cu îngrijorare problema provizoratelor din managementul teatrelor. Considerăm că, alături de sănătate și educație, cultura ar trebui să fie o prioritate reală a statului. În țările europene și nu numai, există politici culturale ferme, pentru că se înțelege că investiția în cultură nu înseamnă un profit imediat, ci o investiție în viitorul unei societăți, în formarea și echilibrul generațiilor tinere. Cultura are legătură directă cu sănătatea mentală a unei națiuni și cu calitatea educației informale pe care o primesc copiii și tinerii noștri.

Pe de altă parte, UNITER este o organizație de breaslă. Uniunea nu poate interveni direct în relația contractuală dintre un angajator și un manager care semnează un contract de management. Este o relație reglementată prin contract, în care anumite condiții sunt negociate și asumate. Noi reprezentăm artiștii și, din acest motiv, nu putem interveni brutal într-un acord semnat între două părți.

Putem însă să ne exprimăm public dorința ca această situație să fie rezolvată și să purtăm un dialog constant cu autoritățile – cu primarii, cu factorii decizionali și, eventual, chiar la nivel prezidențial – pentru ca aceste numiri provizorii să fie clarificate cât mai urgent. Interimatele nu pot oferi stabilitate și direcție pe termen lung. Teatrele nu se pot dezvolta coerent, nu își pot consolida trupa, repertoriul sau strategia artistică.

În mod firesc, proiectul unui manager ar trebui să acopere cel puțin trei ani, dacă nu cinci, pentru a exista o viziune și o construcție reală. Cum poți avea coerență dacă nu știi dacă vei mai fi director peste câteva luni? Este o situație delicată, care, din punctul nostru de vedere, trebuie rezolvată urgent.

Totodată, nu putem ignora faptul că vorbim despre intelectuali, despre oameni de cultură care au semnat și au acceptat anumite condiții contractuale. Nu este rolul nostru să întrebăm de ce au semnat. Rolul nostru este să susținem stabilitatea și profesionalizarea sistemului teatral prin dialog, prin poziționare publică și prin apel constant la responsabilitate instituțională.

Daniel Sur: Ați făcut demersuri în acest sens?

Dragoș Buhagiar: Da, desigur. Am transmis semnale în repetate rânduri. De exemplu, în cazul Bucureștiului, am propus o întâlnire cu primarul general al Capitalei. Ne dorim o discuție deschisă, prietenească și bazată pe încredere, atât cu primarul general, cât și cu membrii Consiliului General.

De asemenea, intenționăm să solicităm o discuție și cu prim-ministrul. Intervențiile noastre sunt, desigur, consultative, dar le considerăm necesare și utile. Credem că este datoria noastră să atragem atenția asupra acestor probleme și sperăm ca aceste demersuri să aibă efect.

Daniel Sur: Cum negociați relația UNITER cu teatrele, primăriile și ministerul culturii pentru a proteja libertatea artistică și coerența administrativă?

Dragoș Buhagiar: În momentul în care considerăm că intervenția noastră este utilă și ține de competența noastră, UNITER intervine. De curând, am adresat o scrisoare deschisă ministrului Culturii, în care am atras atenția asupra necesității de a ne concentra – și implic aici toate uniunile, pentru că facem parte din Alianța Națională a Uniunilor de Creatori din România (ANUC) – asupra elaborării unei noi legi a culturii și, implicit, a unei noi legi a teatrului.

Credem că ar fi mai util să ne dăm mâna și să lucrăm împreună. Și când spun acest lucru, nu mă refer doar la uniuni. Ne dorim o colaborare reală cu Ministerul Culturii, cu Ministerul Muncii și cu Ministerul Finanțelor. Considerăm că munca artiștilor este atipică și nu poate fi încadrată în aceleași tipare administrative ca munca din alte instituții ale statului, chiar dacă vorbim tot despre instituții de cultură, precum muzee sau biblioteci. Munca în teatru are o specificitate clară, care trebuie înțeleasă și reglementată adecvat.

Atitudinea noastră este una de reconciliere. UNITER nu este, ca să folosesc un termen la modă, un „hater”. Este o instituție care încearcă să creeze punți între artiști și instituțiile statului. Aceasta este, cred, principala noastră motivație.

Nu credem că dezbaterile purtate exclusiv online sau în social media pot duce la soluții reale. Este necesar să ne așezăm la masă și să facem, în primul rând, o radiografie precisă a situației actuale. Nu cred că este benefic să importăm pur și simplu modele occidentale, pentru că România are un sistem puternic de teatre de repertoriu. Orice schimbare trebuie făcută gradual, pe termen mai lung, și cu luarea în considerare a contextului financiar al țării.

Daniel Sur: Cum poate UNITER să susțină mobilitatea internațională a trupelor și să stimuleze coproducțiile cu teatre din alte țări?

Dragoș Buhagiar: Este, într-adevăr, o problemă spinoasă, care s-a discutat mult, inclusiv în spațiul online. Uniunea Teatrală, la fel ca celelalte uniuni de creație – fie Uniunea Muzicologilor, Uniunea Scriitorilor sau Uniunea Arhitecților – primește timbrul teatral pentru anul respectiv. Acest timbru se întoarce în sistem sub formă de finanțări pentru diverse proiecte: festivaluri, spectacole, acțiuni ale teatrelor independente, turnee în străinătate, mobilitate culturală și proiecte educaționale.

UNITER a fost verificată în privința gestionării acestor fonduri, iar situația este transparentă. Susținem numeroase programe și proiecte culturale pe teritoriul României, iar deciziile privind finanțarea se iau de către Consiliul Director – Senatul UNITER, pe baza dosarelor depuse și analizate. Nu sunt decizii arbitrare; documentele pot fi consultate.

Timbrul teatral nu se întoarce doar la București. El susține proiecte în toată țara – la Sibiu, Cluj, Iași, Timișoara și în alte centre culturale. Finanțarea este alocată atât festivalurilor consacrate, cât și celor emergente sau proiectelor din mediul independent. Pentru anul în curs încă nu am deschis sesiunea de finanțare, vom decide curând care vor fi pașii următori.

În ceea ce privește mobilitatea internațională, aceasta nu depinde exclusiv de UNITER. Depinde foarte mult de managementul fiecărui teatru. Există teatre care au o prezență constantă în circuitul internațional – cum sunt Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași sau Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova. Vizibilitatea acestor instituții este influențată de management și de festivalurile asociate. De exemplu, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu sau Festivalul „Interferențe” al Teatrului Maghiar din Cluj au creat contexte care facilitează schimburile culturale și mobilitatea trupelor.

Am observat însă că, în ultimii ani, tot mai multe teatre reușesc să realizeze turnee internaționale. UNITER nu poate interveni direct în toate aceste procese, dar contribuie prin proiecte europene și parteneriate. Recent, am derulat un proiect european numit NAT – Nature, Arts, Technologies, inițiat de Centrul Italian al Institutului Internațional de Teatru și finanțat prin programul Creative Europe al Uniunii Europene, alături de Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe și alte trei centre culturale din Cipru, Georgia și Italia. Este un exemplu de cooperare care a beneficiat de finanțare europeană și de implicarea echipei UNITER.

De asemenea, prin organizarea Festivalului Național de Teatru, invităm critici și directori de festival din Europa și din alte zone ale lumii. Ei pot descoperi producțiile românești, iar în multe cazuri teatrele au fost ulterior invitate în festivaluri internaționale. Acesta este un mod indirect, dar eficient, de a stimula mobilitatea și coproducțiile.

Daniel Sur: Cum abordați problema actorilor care joacă mai mult în alte teatre decât în cel unde sunt angajați și a celor salariați, dar neincluși în distribuții?

Dragoș Buhagiar: Online se vehiculează foarte multe afirmații, inclusiv despre actori care ar juca mai mult în alte teatre decât în cel unde sunt angajați. În primul rând, astfel de lucruri ar trebui verificate concret. Problema cu spațiul online – și uneori cu presa – este că apar rapid afirmații care nu sunt întotdeauna fundamentate. Se creează o agitație, apoi subiectul se stinge, iar informația rămâne neclară. Uneori este vorba despre o dorință de senzațional, iar unele afirmații se dovedesc nefondate.

Întrebarea dumneavoastră are însă legătură directă cu managementul instituțiilor. În teatrele în care toată trupa joacă, aceasta este rezultatul unei politici de management: conducerea a ales texte potrivite și regizori care să valorifice potențialul actorilor. De fiecare dată când un regizor se întoarce într-un teatru, el face un fel de casting – fie pentru a lucra cu actori tineri pe care nu îi cunoaște, fie pentru a observa evoluția celor cu care nu a mai colaborat de ceva timp.

Dacă ne uităm la exemple concrete, vedem că unele trupe au crescut semnificativ. Trupa de la Iași a evoluat mult în ultimii ani, la fel și trupele de la Teatrul Național din Târgu Mureș, atât la secția română, cât și la cea maghiară. Trupa condusă de Gábor Tompa la Teatrul Maghiar din Cluj are vizibilitate internațională, iar la Sibiu, Teatrul Național „Radu Stanca” este un exemplu de dezvoltare. Și la Constanța s-a produs o schimbare notabilă: în ultimii ani au lucrat acolo regizori importanți – Andrei Șerban, Andrei Măjeri, Silviu Purcărete – prin workshopuri – iar trupa a câștigat vizibilitate.

Totul are legătură cu managementul. Dacă vrem să discutăm serios despre motivul pentru care unii actori nu joacă, trebuie să ne întrebăm ce instrumente are un manager pentru a-și valorifica trupa. În ultimii ani au existat tăieri de bugete și spectacole din ce în ce mai puține. Cum putem cere performanță în aceste condiții? Ar fi mai logic să discutăm despre programe pe termen mediu, cu bugete predictibile și proiecte coerente. Atunci putem întreba: ai avut resursele necesare, de ce nu joacă toți actorii?

Nu cred că este productiv să ne concentrăm pe știri spectaculoase, ci pe analiza reală a situației. Este nevoie de date și de o discuție serioasă. În același timp, este momentul să înțelegem că nu mai putem funcționa pe o legislație veche, chiar dacă a fost îmbunătățită în timp. UNITER nu se opune reformei, dar considerăm util să fim parteneri în discuții sau cel puțin, observatori. Avem experiență și cunoaștem modul în care funcționează comunitățile teatrale, inclusiv modele din alte țări europene.

Dacă ne uităm la resurse, diferența este evidentă. În Polonia sau Germania se investește mult mai mult în cultură și teatru. La noi, finanțarea este modestă, uneori la limita supraviețuirii. Discuțiile despre reformă se poartă într-un context în care resursele sunt limitate, iar asta face ca soluțiile să fie mai greu de implementat.

Daniel Sur: Ce face UNITER pentru a încuraja dramaturgia română și montările după texte contemporane locale?

Dragoș Buhagiar: Nu știu dacă ați observat, dar în ultimii ani s-a propus în Senatul UNITER ca la Gala UNITER să nu se mai premieze cea mai bună piesă românească a anului. Sigur, juriul era format din regizori și critici. După mulți ani, am constatat că acele piese premiate nu ajungeau în repertoriul teatrelor. Explicația era că există texte foarte frumoase pentru lectură, dar care nu sunt neapărat potrivite pentru scenă. Uneori, dificultatea vine din dialog sau din structura textului, care nu se pretează ușor la montare.

Ca atare, am decis reformularea premiului prin introducerea unui nou premiu în palmaresul premiilor cu nominalizări al Galei Premiilor UNITER, și anume Premiul pentru „Cel mai bun text dramatic românesc montat în premieră absolută”, în speranța că astfel vom valoriza mai bine noua dramaturgie românească și vom susține punerea în scenă a textelor noi. A fost o explozie de producții care folosesc dramaturgie românească, iar nominalizările au crescut. Anul acesta au existat multe spectacole eligibile și probabil vor fi mai multe nominalizări decât de obicei. Dacă în trecut erau trei nominalizări, acum pot fi maximum cinci – acesta este plafonul stabilit de Senatul UNITER. Așteptăm ședința Senatului pentru a vedea ce propuneri vor avea colegii noștri.

Daniel Sur: Ce inițiative ar trebui dezvoltate pentru a atrage publicul tânăr și a întări comunitatea teatrală?

Dragoș Buhagiar: Există o prejudecată greșită că tinerii nu merg la teatru. Dacă ați observat, în ultimii patru ani, în cadrul Festivalului Național de Teatru a apărut un program educațional – un modul educațional care a fost inițiat cu ani în urmă de Mihaela Michailov și care s-a dezvoltat de la ediție la ediție. În acest program sunt implicate universitățile de teatru din țară și licee, iar rezultatele sunt foarte bune: sălile sunt pline.

Percepția că tinerii nu sunt interesați de teatru este eronată. Am lucrat bine în această direcție, inclusiv cu Primăria București, care ne-a sprijinit în dezvoltarea modulului educațional. Considerăm că este un succes. Toată lumea se concentrează pe acest aspect – nu doar UNITER. De ani de zile dezvoltăm programul educațional, iar liceele s-au apropiat de noi și participă activ.

Daniel Sur: Cum poate UNITER să promoveze egalitatea, diversitatea și incluziunea în teatrul românesc?

Dragoș Buhagiar: Nu mi se pare că există o problemă. Dacă vă uitați în ultimii ani la nominalizări și la premii, veți observa că sunt reprezentate toate categoriile, iar foarte mulți colegi au fost recompensați. În sensul întrebării dumneavoastră, nu cred că există o inegalitate. Sunt regizori, regizoare, actori și actrițe care au primit premii – exemple există, trebuie doar să ne uităm la date.

În lumea teatrului românesc, nu consider că a existat o problemă de discriminare. UNITER este o organizație deschisă pentru toate minoritățile, dar în teatru nu au fost astfel de dificultăți. Nici în trecut – nici măcar pe vremea lui Ceaușescu – nu cred că au existat probleme sistemice de acest tip în teatru. Singurul criteriu viabil și valabil este VALOAREA.

Daniel Sur: Privind următorii 5–10 ani, ce direcții strategice ar trebui să adopte UNITER pentru a rămâne relevant?

Dragoș Buhagiar: Nu cred că ne pierdem relevanța. În ultimii patru ani, valul de înscrieri în UNITER este semnificativ – am ajuns la 1950 de membri. Programul pe care l-am dezvoltat împreună cu Aura Corbeanu, s-a bazat pe continuitate și deschidere. Dacă vă uitați la juriile formate și la selecțiile din Festivalul Național de Teatru, veți observa că au fost implicate teatre care anterior nu aveau vizibilitate. Am deschis toate geamurile și ușile uniunii.

Cred că cel mai bun răspuns este acesta: dacă ne vin sute de noi membri, este un semn de confirmare. Ne-am bucurat foarte mult de acest interes și ne-am dori să putem continua programele noastre – Programul „Artiștii pentru Artiști”, Gala HOP, Gala UNITER, Festivalul Național de Teatru și alte inițiative. Ne-am dorit să dezvoltăm parteneriate strategice cu instituțiile statului, așa cum avem cu Ministerul Culturii pentru FNT, și să extindem colaborarea cu Primăria Generală și cu primăriile de sector. Prin astfel de parteneriate am putea crea programe noi, cu previzibilitate financiară pe termen mediu, pentru că dezvoltarea culturală are nevoie de planificare.

Așa cum am mai zis, ne-am dorit să participăm la elaborarea unei noi legi, împreună cu colegii din ANUC, nu singuri. Considerăm că este nevoie de o lege a culturii și apoi de o lege a teatrului. O lege a culturii ar trebui să includă o viziune pe termen lung – de exemplu pe zece ani. Problema este că miniștrii se schimbă frecvent, iar continuitatea lipsește. Cum putem construi o strategie dacă politica culturală se modifică la fiecare schimbare de mandat?

De asemenea, considerăm importantă susținerea publicațiilor de specialitate. Așa cum Uniunea Scriitorilor sau Uniunea Arhitecților au reviste, și teatrul are nevoie de publicații. UNITER finanțează, cu ajutorul Ministerului Culturii, Revista Teatrul Azi. Am depus aplicații pentru a sprijini mai multe reviste de teatru, atât în București, cât și în alte orașe. Este esențial să existe spații de reflecție și dezbatere, pentru că acestea contribuie la dezvoltarea comunității profesionale.

Daniel Sur: Ați lucrat în orașe precum Budapesta, Moscova, Ljubljana, Tokyo, Luxemburg și Thessaloniki. Cum vă adaptați limbajul vizual la contexte culturale diferite, fără a pierde identitatea artistică?

Dragoș Buhagiar: Eu am avut norocul să lucrez cu un regizor foarte bun. Atunci când colaborezi cu un regizor care are un limbaj teatral puternic, coerent și profund, lucrurile nu sunt complicate. Mesajele artistice, dacă sunt bine definite și pornesc din text – nu din alte raționamente – ajung la public, pentru că teatrul, prin definiție, este universal. Din acest motiv, mie nu mi-a fost greu să mă adaptez.

Pe de altă parte, ca scenograf, comunic nu doar verbal. Comunic prin desene – schițe de costume, de mobilier, de amplasament, de atmosferă, de lumini. Este o formă de comunicare vizuală. Îmi adaptez limbajul în funcție de nivelul tehnic al spațiului cultural cu care lucrez. Nu sunt un scenograf care lucrează de la distanță, „prin poștă”, fie în țară, fie în străinătate. De exemplu, am avut premieră la Craiova cu „Regele Lear”, alături de Silviu Purcărete și Vasile Șirli. Am stat acolo o lună și jumătate, nu am plecat din Craiova.

Prezența pe teren este importantă. Atunci când lucrezi direct cu echipa și ești implicat în procesul de creație, ai posibilitatea să descoperi lucruri noi și să îți îmbunătățești mijloacele de comunicare. Teatrul este, în esență, o formă de comunicare – totul ține de comunicare.

Sunt o persoană adaptabilă. Nu încerc să impun concepte fixe, ci particip organic la procesul de repetiție. Dacă apar idei noi sau soluții mai bune, mă repliez și îmi adaptez propunerile. Este un proces viu, în care creația evoluează împreună cu spectacolul.

Daniel Sur: Cum a evoluat limbajul dumneavoastră vizual și ce elemente considerați esențiale pentru un spectacol memorabil?

Dragoș Buhagiar: Eu am avut tot felul de transformări în viața mea. Am început, ca orice scenograf, să construiesc, pentru că la început am crezut că scenograful trebuie să se impună. Am înțeles însă foarte repede că fac parte dintr-o echipă și că munca mea nu este separată. Scenograful nu este un artist de prim plan. Dar în momentul în care își înțelege poziția în echipa de creație, lucrurile se clarifică.

Orice spectacol pornește de la un text sau de la impresia pe care textul o lasă regizorului. Regizorul este cel care adună ideile tuturor și le transformă într-un spectacol. Nu este un proces pur mecanic sau rigid, ci unul de coerență artistică. Scenograful, alături de actori, compozitori și coregrafi, este o piesă din mecanism – ca într-un ceas. Dacă piesele nu funcționează împreună, mecanismul nu merge.

Nu este vorba de subordonare, ci de un acord fin. Scenograful este în slujba spectacolului și a actorului. Trebuie să îi ofere actorului posibilități prin costum, obiecte și spațiu, astfel încât personajul să se dezvolte. La fel, trebuie să ofere regizorului soluții și idei, să fie adaptabil. Orgoliul sau înțelegerea greșită a rolului într-o echipă nu fac decât să creeze discrepanțe.

Eu am trecut printr-un proces de epurare artistică. Am renunțat la elementele decorative, la ideea de spectacol încărcat, și m-am concentrat pe fluiditatea lui. Obiectele din scenă nu sunt doar decor; ele își schimbă semnificația în funcție de modul în care sunt folosite. În Regele Lear, pe care l-am montat alături de Silviu Purcărete, spațiul nu este un decor clasic, ci un ansamblu de obiecte care capătă sens în spectacol.

Obiectele cotidiene, atunci când sunt puse în mâna actorului, devin elemente de teatru. O serie de scaune poate deveni un pat, o masă poate deveni o scenă, iar dacă joc sub masă, acel spațiu poate deveni o grotă. O hârtie poate sugera o stâncă, o cutie de carton poate deveni o ascunzătoare. Semnificația nu este dată de obiect în sine, ci de felul în care este integrat în spectacol.

Daniel Sur: Ce proiecte internaționale sau inovative pregătiți și ce direcții noi doriți să explorați pentru a provoca publicul și a redefini teatrul?

Dragoș Buhagiar: Pentru mine, fiecare spectacol este o nouă intenție, un teritoriu neexplorat. Ceea ce facem noi nu funcționează după reguli prestabilite sau formule fixe. De multe ori, ideile apar în cele mai neașteptate contexte.

Vă dau un exemplu: una dintre cele mai bune idei de spațiu de joc mi-a venit într-un aeroport, unde am stat cinci ore și am început să desenez schițe. Asta dovedește că nu trebuie să mă aflu într-o clădire pe care scrie „teatru” pentru a crea. Spațiul de creație nu are program fix. Ce am conceput atunci, pentru un spectacol după un text de Coelho, mi s-a părut foarte aproape de esența teatrului.

Mi s-a întâmplat să fiu la o petrecere și, fiind atât de preocupat de repetiții, să mă retrag pentru o jumătate de oră în bucătărie și să schițez pe o hârtie ideile care îmi veneau. Când ești cu adevărat preocupat, intri într-un sos al tău de creație, într-un flux personal de creație. Desigur, ne încărcăm din cărți, din expoziții, din experiențe culturale, dar uneori simt că suntem conectați la ceva mai presus de noi.

Nu sunt atât de orgolios încât să spun că toate ideile îmi aparțin exclusiv. Sunt venite de la Doamne, Doamne, de la Dumnezeu sunt venite. Pentru că noi suntem ființele Lui. Uneori simt că sunt ajutat de o forță superioară. Dacă uităm această dimensiune, cred că pierdem ceva esențial.

Avem în continuare invitații pentru proiecte internaționale, inclusiv în Japonia și Polonia. Vom vedea cum se vor materializa. Important este să rămânem lucizi, corecți și deschiși. Sper ca, dincolo de orgolii, să revenim la umanitate și la ideea că nu ne poate fi bine decât ÎMPREUNĂ. Acesta este, de fapt, și mesajul Uniunii Teatrale: solidaritate, colaborare și construcție comună.