| Teodora Barbu |
Filmele Noului Val Românesc sunt cunoscute pentru realismul lor, cadre lungi, dialoguri scurte, emoțiile fiind rareori explicate direct. Totuși, spectatorul înțelege și simte tensiunea dintre personaje. Emoția nu se află doar în replici, ci și în obiectele care apar constant în cadru. Unul dintre acestea este masa.
În decursul timpului, am urmărit felul în care masa apare în filme reprezentative ale Noului Val Românesc și ce rol are în construirea relațiilor dintre personaje, a sensului cinematografic. Am luat în considerare atât aspectele vizuale, cât și funcția narativă și socială a obiectului.
Pe un corpus de 14 filme, semnificațiile mesei au fost extrase pornind de la aspect, dinamica personajelor și raportul lor față de obiect, până la rolul scenei în firul narativ al filmului. Am reușit astfel să identific mai multe tipare de apariție a obiectului cotidian-casnic: semn tranzacțional de putere, indicator al conflictului familial, al austerității, al izolării și al ritualului de întâmpinare al oaspeților.
Dar de ce masa? Până și holul gol sau tocul ușii pot avea semnificații profunde într-un film.
Deși este un obiect banal, prezent în orice locuință, masa spune o poveste, prin modul în care este prezentă, cine se așază în jurul ei sau cine rămâne singur în fața ei. În film, acești factori oferă indici despre relațiile dintre personaje, despre mediul social și despre valorile culturale pe care regizorul le construiește. Recurența acestui obiect în filmele analizate face posibilă compararea modului în care aceeași imagine capătă sensuri diferite.
Schimb de putere: cum spune masa o poveste?
În mai multe filme ale Noului Val Românesc, masa nu este locul în care personajele se adună pentru a mânca, ci spațiul în care se negociază puterea. Fie că este vorba despre Filantropica, Polițist, adjectiv, Aferim!, 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile sau A fost sau n-a fost?, masa organizează întâlniri în care personajele negociază, sunt evaluate sau încearcă să își impună autoritatea.
În aceste scene, felul în care personajele sunt așezate spune aproape la fel de mult ca dialogul. De cele mai multe ori, ele sunt plasate față în față, iar masa devine o graniță simbolică între interese diferite. Decorul este unul sobru, alcătuit din obiecte funcționale: documente, pahare, telefoane, obiecte care întăresc impresia unui spațiu controlat, lipsit de elemente personale.
În Aferim!, masa reflectă direct ierarhia socială, raporturile de putere specifice Țării Românești din secolul al XIX-lea. Boierul Costandin, interpretat de Teodor Corban, ocupă centrul scenei și dispune de spațiu, confort și abundență, în timp ce Carfin Pandolean rămâne la marginea mesei, cu libertate limitată atât fizic, cât și simbolic. Diferența dintre cei doi nu este exprimată doar prin dialog, ci și prin organizarea vizuală a scenei: accesul inegal la hrană, poziționarea personajelor și libertatea de mișcare transformă masa într-un indicator al statutului social și al relației de dominație dintre boier și rob. Hrana și locul ocupat la masă nu mai au doar o funcție practică, ci devin semne ale unei ordini sociale rigide, în care puterea și privilegiul sunt distribuite inegal.
O logică asemănătoare apare și în Filantropica. Deși contextul social diferă, personajul Pavel Puiuț, aflat în poziția de autoritate domină scena prin locul pe care îl ocupă în raport cu masa, sau în A fost sau n-a fost?, unde așezarea invitaților în platoul televizat reproduce vizual raporturile de control dintre moderator și participanți.
Conflictul familial în jurul mesei
Sieranevada și Un cartuș de Kent și-un pachet de cafea de Cristi Puiu, Toată lumea din familia noastră de Radu Jude și Marți, după Crăciun de Radu Muntean plasează masa în centrul spațiului domestic, acolo unde personajele se întâlnesc, discută și își împart viața de zi cu zi. Aceste scene arată că apropierea fizică nu garantează și apropierea emoțională.
Masa devine locul în care tensiunile familiale ies la suprafață. Ea reunește personajele în același spațiu, dar evidențiază distanțele dintre ele: tăcerile, reproșurile și conflictele sunt amplificate tocmai de imposibilitatea de a evita confruntarea, apropierea fiind una forțată. Decorul familiar, fețele de masă, farfuriile și mâncarea, creează imaginea unei vieți de familie obișnuite, însă această aparență ascunde relații fragile și dezechilibrate.
În Sieranevada (Cristi Puiu), masa pregătită pentru parastas sugerează inițial unitatea familiei, însă întâlnirea se transformă treptat, pe parcursul filmului, într-o succesiune de conflicte și resentimente acumulate. Spațiul destinat comuniunii devine, astfel, un loc al tensiunii și al confruntării.
Un contrast interesant apare în Un cartuș de Kent și-un pachet de cafea de Cristi Puiu, unde masa facilitează apropierea dintre tată și fiu. Aici, conversația și gesturile cotidiene transformă spațiul domestic într-un loc al memoriei și al afecțiunii, demonstrând că aceeași masă poate susține atât apropierea, cât și distanțarea dintre personaje.
Pentru Toată lumea din familia noastră, Radu Jude alege să ilustreze conflictul depășind nivelul verbal. În momentul în care Marius răstoarnă masa, gestul nu reprezintă doar o izbucnire de furie, ci simbolizează prăbușirea ordinii familiale. Obiectul care, în mod tradițional, adună familia laolaltă devine ținta violenței, iar distrugerea lui marchează destrămarea relațiilor dintre personaje.
Austeritatea în absența individualității
Filmele După dealuri (Cristian Mungiu) și Eu când vreau să fluier, fluier (Florin Șerban), masa își pierde rolul de spațiu al intimității și devine expresia unui mod de viață guvernat de reguli și disciplină. Simplă, din lemn sau piatră, lipsită de decorațiuni și de elemente personale, ea reflectă mediul instituțional în care este integrată. Fie că vorbim despre o mănăstire sau despre un penitenciar, masa nu mai aparține individului, ci colectivității.
La prima vedere, cele două spații sunt asemănătoare prin estetica lor minimalistă. Obiectele sunt puține, repetitive, iar lipsa ornamentelor transmite ideea de uniformizare. Totuși, semnificația austerității diferă. În Eu când vreau să fluier, fluier, simplitatea spațiului este asociată controlului instituțional și restrângerii libertății individuale. Masa face parte dintr-un decor care impune disciplină și supraveghere, iar interacțiunile dintre personaje sunt strict reglementate.
În schimb, în După dealuri, aceeași austeritate este legată de viața monahală și de renunțarea voluntară la confortul material. Masa devine un loc al ritualului și al comunității religioase, unde regulile nu sunt impuse prin constrângere fizică, ci prin asumarea unui mod de viață bazat pe ascetism și disciplină spirituală. Chiar și atunci când apare o masă mai bogată, aceasta este rezervată unor momente colective bine organizate și respectă ordinea comunității.
În ambele filme, personajele folosesc masa într-un mod funcțional, fără spontaneitate sau intimitate. Dialogurile sunt puține, iar comportamentul este dictat de regulile spațiului în care se află. Tocmai de aceea, momentele în care personajele își exprimă emoțiile sau se revoltă capătă o forță aparte: ele contrastează cu ordinea rigidă care domină cadrul și scot în evidență conflictul dintre individ și sistemul din care face parte.
Prin simplitatea obiectelor și organizarea strictă a spațiului, masa devine un simbol al disciplinei și al limitării individualității. Lipsa ornamentului vorbește la fel de mult ca prezența lui, transformând un obiect obișnuit într-un indicator al puterii, al regulilor și al modului în care acestea modelează comportamentul uman.
Martor al singurătății
Până în acest moment, masa a fost asociată cu întâlnirea și comunicarea. În tiparul extras, masa este prezentă, dar în jurul ei nu se adună nimeni. Ea devine un spațiu al izolării, în care un personaj rămâne singur, iar lipsa interacțiunii spune mai mult decât un dialog.
În prima scenă din Moartea Domnului Lăzărescu, masa din bucătărie este integrată într-un apartament degradat, îngust, iar personajul ocupă singur spațiul. Conversația telefonică pe care o poartă nu reușește să rupă sentimentul de abandon, ci îl accentuează. Decorul auster, puținele obiecte și absența altor personaje transformă masa într-un martor tăcut al singurătății și al vulnerabilității protagonistului, puncte cheie în traseul domnului Lăzărescu pe parcursul filmului.
În Polițist, adjectiv (Corneliu Porumboiu), singurătatea capătă o altă formă. Personajul este surprins în rutina zilnică, iar camera urmărește îndelung gesturile banale desfășurate în jurul mesei din bucătărie. Scena nu este construită în jurul unui conflict, ci al repetării unor acțiuni cotidiene care transmit distanțare emoțională și interiorizare. Ritmul lent și cadrele prelungite invită spectatorul să observe rutina personajului și să înțeleagă starea sa, mai degrabă decât să urmărească evoluția acțiunii.
Ritualul alimentar
Dintre toate ipostazele identificate, ritualul mesei este cea mai apropiată de semnificația tradițională a alimentației. În Sieranevada și 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, masa devine un spațiu în care se reafirmă apartenența la o comunitate și respectarea unor norme sociale. Abundența preparatelor, aranjarea atentă a tacâmurilor și distribuirea locurilor în jurul mesei sugerează existența unui ritual colectiv, în care fiecare participant are un rol bine definit.
În Sieranevada, masa pregătită pentru parastas devine centrul reuniunii familiale și păstrează funcția tradițională de comemorare și comuniune, unde apropierea este doar aparentă. Entuziasmul reunirii este superficial, susținut de respectarea ritualului mai degrabă decât de o apropiere afectivă autentică, iar pe măsură ce dialogurile înaintează ies la suprafață conflicte, resentimente și tensiuni care fragmentează unitatea familiei.
O situație diferită apare în 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, unde masa respectă convențiile unei întâlniri sociale, însă atmosfera este dominată de disconfort și constrângere. Gesturile politicoase și organizarea impecabilă a cinei contrastează puternic cu starea interioară a personajului principal. Ritualul este păstrat la nivel formal, însă își pierde funcția de apropiere și comunicare autentică.
În loc de concluzii…
Masa depășește rolul unui simplu obiect de decor și devine un element esențial al limbajului cinematografic. Prin modul în care este integrată în cadru și prin relațiile pe care le organizează, aceasta contribuie la construirea tensiunilor, a identităților și a dinamicii dintre personaje.
Cele cinci tipare identificate demonstrează că același obiect poate dobândi semnificații diferite în funcție de contextul narativ și social. În unele filme, masa reflectă autoritatea și raporturile de putere; în altele, evidențiază fragilitatea relațiilor familiale, izolarea individului sau importanța ritualurilor colective.
În estetica realistă a Noului Val, aceste semnificații nu sunt construite prin simboluri evidente sau prin dialoguri explicative, ci prin gesturi cotidiene, poziționarea personajelor și organizarea spațiului. Tocmai această simplitate transformă masa într-un reper vizual care spune adesea mai mult decât cuvintele.
Privind aceste filme din perspectiva unui singur obiect, devine evident că realismul românesc acordă o importanță aparte detaliilor cotidiene. Masa nu este doar locul unde personajele mănâncă, ci spațiul în care negociază, se confruntă, își afirmă statutul, păstrează tradiții sau își trăiesc singurătatea.
(Foto: Sieranevada, regia Cristi Puiu \ Sursa: Sieranevada by Cristi Puiu)
Acest text reprezintă o sinteză a lucrării mele de licență „Masa în cinematografia Noului Val Românesc: funcții identitare, relaționale și culturale” prezentată în iunie 2026 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. Îi sunt recunoscătoare doamnei coordonatoare, Dr. Ruxandra Gubernat-Rammelt, pentru răbdarea, încrederea și implicarea cu care m-a însoțit pe parcursul acestei cercetări, contribuind esențial la forma finală a lucrării.