„Doar un zeu”: Heidegger și critica tehnicii care caută un salvator

La cincizeci de ani de la moartea lui Martin Heidegger, o recitire a criticii tehnicii și a ideii de salvare care traversează opera filosofului

Martin Heidegger a murit la 26 mai 1976. Cinci zile mai târziu, „Der Spiegel” a publicat interviul pe care filosoful îl acordase revistei la 23 septembrie 1966, cu condiția să apară abia după moartea lui. Titlul ales de redacție a fost „Nur noch ein Gott kann uns retten”, „Doar un zeu ne mai poate salva”. Discuția începea cu anii lui în național-socialism și ajungea, spre final, la tehnică și la ce mai poate face filosofia în fața ei.

Azi, Heidegger e citit în umbra „Caietelor negre”, cele nouă volume apărute între 2014 și 2022, cu pasajele lor despre iudaism, despre național-socialism și despre istoria Occidentului. Nimeni nu-l mai poate citi azi fără să țină cont de antisemitismul din ele. În mai 2026, British Society for Phenomenology și-a ținut conferința anuală la Universitatea Sussex, între 21 și 23 mai, sub titlul „Heidegger 50 Years On – Is There Still a God That Can Save Us?”. Printre temele anunțate era și inteligența artificială.

La Heidegger, ideea de salvare se schimbă mult între anii 1930 și 1966. La mijlocul anilor ’30, transformarea pe care o așteaptă e legată de Germania și de destinul unui popor, iar Hölderlin face parte din această așteptare. După război, poezia rămâne în centrul scrisului său, dar poporul nu mai apare în același fel. În 1966, salvarea nu mai ține de o voință omenească. Pe drum scrie o critică a tehnicii care se citește bine lângă discuțiile despre AI.

Tehnica și promisiunea politică

În 1935, Heidegger ține cursul „Introducere în metafizică”, publicat abia în 1953. Germania apare acolo între Rusia și America, pe care le vede ca două variante ale aceleiași transformări, în care tehnica și organizarea economică ajung să modeleze existența. Germania ar putea găsi între ele o cale a ei.

În ediția din 1953 apare și pasajul despre „adevărul interior și măreția” mișcării național-socialiste, cu o paranteză despre întâlnirea dintre tehnica planetară și omul modern. În interviul din 1966, Heidegger spune că paranteza exista în manuscris încă din 1935 și că doar nu a citit-o la curs. Mai mulți cercetători au pus la îndoială această explicație și au susținut că formularea a fost adăugată la pregătirea ediției. Dacă au dreptate, în 1953 Heidegger lega retroactiv nazismul de tehnică.

Heidegger devenise rector al Universității din Freiburg și membru al Partidului Nazist în 1933. A renunțat la rectorat în 1934.

În aceiași ani începe să scrie despre artă și poezie. În iarna 1934–1935 ține primul său curs despre Hölderlin, pornind de la imnurile „Germanien” și „Der Rhein”. Poezia este legată acolo de istoria unui popor și de posibilitatea unui alt început. În 1935–1936 ține conferințele din care va ieși „Originea operei de artă”, publicată în 1950 în volumul „Holzwege”. Acolo opera de artă deschide o lume pentru o comunitate istorică, iar Heidegger dă ca exemplu un templu grecesc.

Arta și poezia sunt prezente în gândirea lui încă din anii 1930, în aceeași perioadă în care Heidegger se implică politic. După război, rolul lor se schimbă în scrisul lui, iar poezia nu mai este pusă în legătură cu întemeierea unui popor în același sens.

Când lumea devine resursă

La 1 decembrie 1949, la Bremen, Heidegger ține conferința „Das Ge-Stell”, a doua dintr-o serie de patru. Spune acolo că agricultura, devenită industrie alimentară motorizată, este „în esență același lucru” cu fabricarea de cadavre în camerele de gazare și în lagărele de exterminare, cu blocada și înfometarea unor țări și cu fabricarea bombei cu hidrogen. În „Die Frage nach der Technik”, conferința din 1953 publicată în 1954, comparația nu mai apare.

În textul publicat, Heidegger descrie felul în care tehnica modernă ne face să privim lucrurile. Un râu e văzut ca sursă de energie, o pădure ca lemn, pământul prin ceea ce poate produce. Dă exemplul Rinului pus în slujba unei hidrocentrale și îl compară cu Rinul din imnul lui Hölderlin. Numește „Gestell” felul în care lucrurile ajung să fie puse la dispoziție, iar ceea ce este astfel disponibil numește „Bestand”. Și omul poate ajunge să fie privit în acest fel, prin ceea ce poate produce sau furniza.

Heidegger nu se oprește la o mașină sau alta. Îl interesează schimbarea felului în care lucrurile ne apar. Omul face parte din această schimbare și nu se află în afara ei, ca un utilizator care o poate controla din exterior. De aceea consideră că definiția obișnuită a tehnicii, ca instrument folosit de om, este corectă, dar insuficientă.

Salvarea

După război, Heidegger revine des la Hölderlin. Din imnul „Patmos” reia versul „Acolo unde este primejdia, crește și ceea ce salvează” și îl aplică tehnicii. Pentru el, ceea ce poate salva trebuie căutat chiar în apropierea primejdiei.

În 1955, la Meßkirch, ține conferința „Gelassenheit”. Vorbește despre o atitudine față de lucrurile tehnice în care acestea pot fi folosite fără să ajungă să hotărască singure felul în care omul gândește și trăiește. Cuvântul german e greu de tradus. Se apropie de ideea unei desprinderi, a unei distanțe față de lucruri.

În interviul din 1966, întrebat dacă filosofia mai poate schimba ceva, Heidegger spune că nu poate produce o schimbare imediată a lumii. Urmează fraza cu zeul, apoi o continuare citată mai rar: prin gândire și poezie se poate pregăti doar o disponibilitate pentru apariția zeului sau pentru absența lui în prăbușire. Nu spune cine ar fi acest zeu și nici cum ar veni.

AI și noua promisiune

Despre AI se vorbește mult ca despre o tehnologie care va accelera cercetarea. Se vorbește și despre locurile de muncă pe care le poate desființa. În martie 2023, Future of Life Institute a cerut o pauză de cel puțin șase luni în dezvoltarea sistemelor mai puternice decât GPT-4. În primăvara aceluiași an, Geoffrey Hinton a plecat de la Google ca să poată vorbi liber despre riscurile dezvoltării AI, iar în octombrie Marc Andreessen a publicat „The Techno-Optimist Manifesto”.

În spatele unui model AI există și o muncă despre care se vorbește mai puțin. Datele trebuie strânse și etichetate, iar o parte din această muncă o fac oameni.

La sfârșitul lui 2021, OpenAI a semnat trei contracte cu firma Sama, în valoare totală de aproximativ 200.000 de dolari. Lucrători din Kenya citeau și etichetau texte cu descrieri de violență, abuz sexual și alte materiale toxice, pentru un instrument care urma să recunoască automat astfel de conținut. OpenAI plătea Sama 12,50 dolari pe oră, iar lucrătorii primeau între 1,32 și 2 dolari, în funcție de poziție și de performanță. Datele provin dintr-o investigație publicată de „Time” în ianuarie 2023. OpenAI a confirmat colaborarea, iar Sama a contestat o parte din detalii.

Munca acestor oameni a fost împărțită în sarcini măsurabile, exact în felul în care Heidegger descria omul devenit „Bestand”. Cine folosește interfața nu are de unde să știe de această muncă.

La Heidegger, problema ajunge mai departe de cazul concret. Tehnica este pentru el cadrul în care omul ajunge să gândească și să decidă, iar în interviul din 1966 spune că omul nu o poate stăpâni prin propriile puteri. Întrebat ce formă politică s-ar potrivi epocii tehnice, spune că nu știe și că nu e convins că ar fi democrația.

Cazul din Kenya are însă și o parte mai palpabilă. Condițiile muncii au fost stabilite în cadrul unei relații între companii. Investigația „Time” a putut identifica aceste lucruri și le-a făcut publice. E tocmai genul de control democratic de care Heidegger se îndoia. Oricât ne-ar modela tehnica privirea, contractul cu Sama are o semnătură.

Ce înseamnă să fii salvat

Heidegger a descris felul în care tehnica transformă lucrurile și oamenii în resurse. Nu spune cine ar trebui să stabilească limitele acestui proces. În 1966 ajunge la ideea unui zeu care ar putea salva și admite că acest zeu s-ar putea să nu vină.

Textele lui aparțin altei epoci și nu pot fi transformate în comentarii despre ChatGPT. În interviul din 1966 rămâne o întrebare pe care Heidegger nu o formulează: dacă nu există un salvator, cine răspunde pentru ceea ce construim?