Celor care l-au pus în grabă pe Augustin Buzura pe raftul cu Slavici și Rebreanu, adaptarea „Raport asupra iubirii”, realizată după texte ale autorului, le creează un disconfort. Oricât de meritoriu ar fi acest raft, al moralismului ardelean, nu toată opera lui Augustin Buzura poate merge acolo.
Poate acest moralism să fi fost folosit de autor ca alibi pentru romanele scrise în perioada comunistă. Dintr-o asemenea citadelă a clasicilor, critica social-politică și de mentalități, cea care a creat marca Buzura, putea trece drept o nebunie a scriitorilor ardelenilor care, cu poza unei lumi ideale în față, vor vedea și vor descrie dureros diferențele pe care le simt între acea poză și lumea reală din stânga și din dreapta lor. Într-o epocă ce mâzgălea realitatea și o retușa din mers pentru a o vinde ca fiind însăși imaginea ideală, Buzura și-a găsit o astfel de cale pentru propria libertate de expresie. Nu știu dacă asta constituia o disidență (cuvânt pe care l-am atât îndrăgit după 1990, poate până peste marginile oricărei realități). Am bănuiala că nici Augustin Buzura nu știa. Pentru că disidența sa, câtă va fi fost, nu venea dintr-o ideologie politică oponentă, ci din aplicarea unei scări umane, trans-istorice, peste realitățile lumii sale. Iar comunismul (cu propaganda caracteristică) rămânea, pur și simplu, în offside. Numitul moralism era, așadar, un bastion artistic și o cale de legitimare a operei sale într-o lume a-tot-cenzurată.
Dar romanele lui Buzura au mult mai multe layere, iar asta devine și mai evident în cărțile de după căderea comunismului. Îndeosebi, „Raport asupra singurătății”, roman ce a atras mai puțină atenție pentru că a apărut într-o epocă în care lumea nu mai citea, iar Buzura era deja etichetat. Poate chiar multiplu etichetat. Artistic, dar și politic. Dez-etichetarea și re-etichetarea nu e o treabă ușoară pentru nimeni și necesită o gimnastică intelectuală la care puțini suntem dispuși. Meritul dramatizării Ramonei Mitrică, realizată chiar după „Raport asupra singurătății”, este acela de a esențializa romanul și de a rafina un Augustin Buzura aproape inedit și profund incompatibil cu etichetele ce i-au fost aplicate. Moralist? Personajul său se revoltă contra moralei. Doric, după cum îi descrie opera Nicolae Manolescu? Găsim, aici, o multitudine de stări liminale și subliminale. Datat? Textul încalcă mari tabuuri încă existente în lumea noastră, oricât de transparentă ar fi ea, și suscită, pe fond, polemici privind acceptabilitatea socială și abisurile impulsurilor, dorințelor și emoțiilor. Și, mai presus de toate, relevă poezia intrinsecă a romanelor lui Buzura, greu bănuită în afara unei astfel de esențializări.
Montarea piesei este un spectacol-lectură susținut de actorul Vlad Ivanov. Redus la un singur personaj, romanul devine un monolog cu un carusel de emoții, în care amintirile se succed alert, contorsionate de gratiile autocenzurii. Personajul doctorului Cassian, reconstruit de Vlad Ivanov, este, de asemenea, contraintuitiv în raport cu tonul sobru, reținut, „ardelenesc”, al scriiturii lui Augustin Buzura. Cassian-ul lui Vlad Ivanov se agregă treptat, contorsionat, ca și amintirile care compun personajul, căpătând tot mai multă cromatică de la replică la replică. În apogeul dramatic rezultă un personaj teluric, zdrobit de propriile porniri și impulsuri, un freudianism cu nuanțe arhetipale. Autoexilat într-o cabană din vârf de munte, bătrânul doctor Cassian explorează dragostea și moartea, ca stări esențiale ale ființei, în alternanța lor mai întâi, apoi într-un amestec din care cu greu mai pot fi distinse.
În tandem cu performance-ul lui Vlad Ivanov, percuționistul Lucian Maxim, prezent pe scenă, realizează live, în contrapunct, o muzică ce potențează dramatic replicile sau recompune, metalingvistic, stările abisale ale personajului. Proiecția video, concepută și realizată de Mihai-Adrian Buzura, pune în fața spectatorului zidul de bârne al cabanei, cu ferestre minuscule, în care peisajele în mișcare reconstituie trasee imaginare și ecouri ale unei vieți tot mai îndepărtate. În apogeu, ecranul este inundat de imagini arhetipale, din pridvoare maramureșene, scene cu Eva, Adam, mărul și șarpele.
Opera este deschisă. Forța cărților unui mare autor constă în faptul că oferă deschideri spre o multitudine de chei de interpretare și dă multiple voci aceluiași personaj. Fiecare nouă lectură poate releva nu doar nuanțe specifice fiecărui cititor, dar și, pentru unul și același cititor, noi căi de receptare în funcție de granița vârstelor și de contextul cultural fluid în care cu toții evoluăm. Relectura marilor cărți, cum sunt cele ale lui Buzura, reprezintă nu doar un efort necesar pentru buna cunoaștere a societății în care trăim (și al cărei ADN, cu influențe permanente, este cultura). Reprezintă și o recompensă intelectuală distinctă, poate mai profundă, poate doar diferită, la fiecare nouă lectură, pentru fiecare cititor.
Spectacolul „Raport asupra iubirii” poate fi văzut în reprezentanții extraordinare. Premiera a fost la Londra (centrul ArtsDepot), în iunie și a fost organizată de Profusion International. La București (sala Atelier a TNB), spectacolul a fost jucat în decembrie și a fost organizat de Fundația Culturală Augustin Buzura în cadrul galei sale anuale.
- Note pentru o proastă înțelegere a politicii - 6 decembrie 2024
- Cazuri dovedite și situații în care s-a invocat denaturarea procesului electoral prin cyberatacuri și AI - 30 noiembrie 2024
- De câte milioane de voturi e nevoie pentru a câștiga alegerile? - 26 noiembrie 2024