InventART. Raport de teren dintr-un muzeu în care AI-ul nu e zeitate

TEMA GENERALĂ: artă contemporană și tehnologie interactivă, inserate într-un muzeu tehnic de patrimoniu.
TEMA SPECIFICĂ: InventART, în ultima zi a programului de vară organizat de Asociația Culturală Neo Art România.
CARACTERISTICI: instalații multimedia, traseu multimedia și augmentat, vernisaj de noi lucrări, ateliere pentru copii, acces gratuit.
DATA ȘI LOCUL: 29 august 2026, Muzeul Național Tehnic „Dimitrie Leonida”, Parcul Carol, București.

Subsemnatul, polițist al galeriilor, prezent la fața locului în ultima zi a programului de vară a unui program cultural care a trecut, în bună parte, neobservat, aduce la cunoștința publicului următoarele:

CĂ Muzeul Național Tehnic „Dimitrie Leonida” din Parcul Carol, instituție fondată pe ideea că patrimoniul tehnic merită să fie văzut, înțeles și conservat, a găzduit în vara lui 2026 programul InventART, organizat de Asociația Culturală Neo Art România, în parteneriat cu muzeul și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), în cadrul NeoArtConnect (NAC) – Anuala de Artă și Știință, ajunsă la ediția a IV-a.

CĂ proiectul are două componente: o expoziție centrală cu cinci instalații multimedia create special pentru proiect, inspirate de inventatori români, și un traseu permanent cu zece puncte multimedia și augmentate integrate în colecția existentă a muzeului.

CĂ subsemnatul s-a prezentat la fața locului pe 29 august, data ultimului eveniment din această vară, beneficiind de un tur privat oferit de Andreea Sandu, curatoarea și coordonatoarea proiectului.

CĂ primul lucru pe care l-a observat subsemnatul este că InventART aduce în Parcul Carol o practică pe care marile muzee europene o folosesc de câteva decenii: arta contemporană intră peste patrimoniul existent și îl pune într-o altă lumină.

CĂ subsemnatul consemnează cu satisfacție profesională că practica a ajuns și în Parcul Carol.

CĂ expoziția centrală reunește cinci instalații, fiecare inspirată de un inventator român ales din colecția muzeului. Conceptul curatorial a pornit de la o cercetare asupra a douăzeci de inventatori, din care au rezultat cele cinci lucrări prezente.

CĂ instalația lui DAI — Dan Adrian Ionescu — pornește de la Eugen Pavel, inventatorul Hiper CD-ROM-ului, și scalează un CD-laser la dimensiuni care permit vizitatorului să vadă fizic, cu ochiul liber, cum se imprimă informația pe un disc. Procesul invers: din foarte mic, foarte mare.

CĂ subsemnatul a privit lamelele și a înțeles mai mult despre stocarea digitală decât dintr-un deceniu de utilizare inconștientă a suporturilor respective.

CĂ instalația Marei Olaru — fostă studentă a lui Alexandru Berceanu la UNATC, prezent și el în expoziție — pune o întrebare directă despre raportul dintre om și inteligența artificială. Ideea este simplă: umanul rămâne mai fiabil și mai creativ decât AI-ul, care trebuie privit ca instrument, nu ca zeitate.

CĂ subsemnatul consemnează că, după atâtea discursuri despre AI care se iau foarte în serios, instalația are meritul de a spune lucrurile simplu.

CĂ instalația Lorenei Cocora, intitulată „Perpetuu Solutions”, este inspirată de Pila Karpen — celebrul dispozitiv pe care presa l-a numit, de-a lungul timpului, „perpetuum mobile” — și pune în discuție iluzia sustenabilității: ideea că soluțiile pretins sustenabile ale societății contemporane implică uneori mai multe resurse decât economisesc.

CĂ subsemnatul a stat câteva minute în fața acestei lucrări și a constatat că este una dintre cele mai conceptuale din expoziție. Și una dintre cele mai oneste.

CĂ instalația lui Sergiu Ardelean, „Anima Hibris”, reacționează la prezența corpului — se înroșește, se încălzește, răspunde atingerii. Are acea calitate rară în arta tehnologică: după câteva secunde uiți că te afli în fața unui mecanism.

CĂ RIZI Studio a creat o lucrare inspirată de Ștefan Georgescu-Gorjan — inginerul care a coordonat proiectul tehnic al Coloanei Infinitului — și a destructurat coloana pentru a arăta componenta ei de inginerie. Un tribut adus unei perioade în care artiștii și inginerii puteau lucra împreună fără să pară că au fost convocați pentru o fotografie de protocol.

CĂ Alexandru Berceanu, regizor și cercetător la UNATC, l-a ales drept reper pe Ștefan Odobleja, unul dintre precursorii ciberneticii, și a pornit de la mecanismul florii-soarelui care se întoarce după lumină numai până ajunge la maturitate — un punct de plecare pentru o reflecție asupra ideii de feedback și conexiune inversă, atât de importantă în gândirea lui Odobleja.

CĂ în afara expoziției centrale, traseul permanent prin muzeu augmentează zece exponate din colecție: tramvaiul, automobilul Persu — primul automobil cu profil aerodinamic și cu roțile integrate în interiorul caroseriei, inspirat din forma unei picături de apă —, Baby Betatron, laserul realizat de echipa lui Ion I. Agârbiceanu, mașina cu aburi și, printre ele, un exponat asociat Elisei Leonida Zamfirescu, prima româncă inginer și una dintre primele femei din lume care au obținut o diplomă de inginer.

CĂ subsemnatul consemnează că, din ce a putut vedea, prezența femeilor în istoria tehnicii românești expusă în muzeu este încă mult mai mică decât ar trebui.

CĂ fiecare augmentare conține și o narațiune alternativă înregistrată de doamna Laura Albani, directoarea muzeului, care completează informațiile de pe etichetele exponatelor.

CĂ automobilul Duesenberg ar fi aparținut Principelui Nicolae. Povestea automobilului este însă suficient de complicată încât merită spusă cu prudență: există surse care leagă mașina de principe și de pilotul Jean Calcianu, dar și discuții privind identificarea exactă a exemplarului aflat astăzi în muzeu.

CĂ afli și povestea brevetului lui Persu. Ford și General Motors au manifestat interes pentru cumpărarea brevetului, dar nu s-au angajat să construiască automobile după invenția lui, iar Persu a refuzat ofertele.

CĂ despre laserul lui Agârbiceanu afli că a fost realizat de echipa condusă de fizicianul Ion I. Agârbiceanu, fiul scriitorului Ion Agârbiceanu. Primul laser cu heliu-neon construit în România a fost pus în funcțiune în 1962, România devenind astfel a patra țară din lume care avea un laser operațional de concepție și construcție proprie.

CĂ muzeul, cu toate astea, este întunecos. Subsemnatul consemnează faptul în mod obiectiv: lumina este insuficientă în zone în care ai vrea să privești, să înțelegi, să stai.

CĂ instalațiile sunt răspândite prin spațiul muzeului și trebuie descoperite pe parcurs, printre exponatele colecției permanente.

CĂ InventART a avut o prezență media destul de discretă. Un proiect cofinanțat de AFCN, prezent în cadrul celei de-a IV-a ediții, cu parteneri instituționali și media și cu lucrări care merită văzute, a trecut vara aceasta aproape neobservat în presa culturală.

CĂ aici organizatorii nu pot fi făcuți singurii vinovați.

CĂ expoziția centrală se încheie pe 13 septembrie. Traseul multimedia „Micii Inventatori” rămâne în muzeu ca experiență educativă permanentă.

CĂ întrebarea rămâne: de ce un proiect care face exact ce ar trebui să facă arta contemporană în relație cu patrimoniul — să îl facă vizibil, să îl reinterpreteze, să aducă publicul — ajunge să fie văzut de mai puțini oameni decât merită? Nu e societatea pregătită pentru astfel de expoziții?

CĂ până la pronunțarea unei concluzii definitive, CD-laserul continuă să înregistreze date la scară uriașă.

CĂ AI-ul continuă să nu fie o zeitate.

CĂ Pila Karpen continuă să se miște.

CĂ publicul, sperăm, va continua să vină până pe 13 septembrie.

Semnat:
Sergentul Galeriilor
Datoria mai presus de orice!
Arta să vă seducă.