Sari la conținut
Prima pagină » Articole recente » Imaginea de sine, de la realitate la artă

Imaginea de sine, de la realitate la artă

Imaginea de sine a devenit în timp un subiect important de exploatat nu numai prin pictarea de autoportrete, dar și prin utilizarea fotografiei și a filmului. În contemporaneitate, imaginea eului este un subiect excesiv folosit prin toate mijloacele de expresie vizuală, atât în artă cât și în viața de zi cu zi. De la simplul album de familie, la crearea unei identități pe rețelele de socializare, Facebook sau Instagram, fotografia care reflectă imaginea personală nu mai este un simplu document de identificare, ci poate fi un instrument de creație de sine stătător.

Fotografie, artă și politică

Pornind de la viața reală spre artă, sau invers, de la artă spre viață, artiștii vizuali au folosit adeseori imaginea personală și povestea vieții private ca sursă de inspirație în creația artistică. În anii `30, artista suprarealistă Claude Cahune folosea fotografia autoportret și textul pentru a-și contura imaginea și pentru a se identifica. Arta sa era de natură politică și personală. Claude Cahune își dezvăluia o identitate androgină. În autobiografia intitulată „Disavowals” sau „Cancelled confessions”, artista afirmă: „Masculin? Feminin? Depinde de situație. Neutru este unicul gen care mi se potrivește”(1).. Mai târziu, artista Cindy Sherman va folosi fotografia autoportret cu scopul de a trage un semnal de alarmă asupra modalității prin care mass media poate uniformiza identitatea personală. Începând cu anii `70, ea realiza mai multe serii de fotografii alb-negru și color cu tematica autoportretului folosind diverse roluri. Imaginea femeii în viziunea lui Cindy Sherman era realistă, plină de dramatism, grotesc, vulnerabilitate, artista alegând să distrugă stereotipurile create de societate și să prezinte adevărul din spatele scenei. Cindy Sherman recunoștea că este fascinată de latura respingătoare a imaginii mai mult decât de cea frumoasă: „Am ajuns în punctul în care am înțeles cum oamenii se pot manipula pentru a arata într-un anumit fel. Sunt dezgustată de modul în care oamenii ajung ei înșiși să arate frumos. Sunt mult mai fascinată de cealaltă parte”(2). Uneori linia între viață și artă este aproape insesizabilă, așa cum se întâmpla la artista de origine sârbă Marina Abramović, pentru care performance-ul este parte din viață. Alehandro Jodorowski afirmă că „pentru Marina Abramović, nu există nici o diferență între artă și viață”(3).

„Jurnal” – o reflectare a contemporaneității

Într-o abordare up-datată la practicile actuale în materie de folosire a imaginii de tip autoportret, proiectul pe care îl propun sub titlul „Jurnal” cuprinde o serie de colaje fotografice și fotografii care urmăresc o traiectorie proprie în căutarea identității. Imaginile pot fi pagini rătăcite dintr-un jurnal, fragmente de timp materializate, prezențe ale memoriei care se desfășoară vizual în reprezentări originale. Instantanee surprinse pe parcursul vieții, autoportrete fotografice sau detalii din spațiul intim al atelierului, aceste pagini de jurnal urmăresc momente din trecutul recent. Seria cuprinde colaje, instalații fotografice, un fel de album personal atipic. „Jurnal” trimite la un exercițiu de reorganizare și recontextualizare, într-o modalitate nouă: clipe vizuale mixate, care aduc în prezent idei, senzații, sentimente trecute. Imaginile sub numele de „Clipe” sunt diferențiate cu anumite hash-taguri, ca formă de facilitare a găsirii de indicii pentru interpretarea lor. Această serie pornește de la arhiva fotografică realizată cu telefonul și postată pe Instagram în ultimii ani, ceea ce a și condus la soluția hash-tagurilor din titlul fiecărui colaj foto. Fotografiile sunt alese spontan, fără un criteriu cronologic, au la bază o mișcare naturală, fără un ghidaj al rațiunii, fără autoanaliză. Împreună, ele se transformă în povești personale, care amintesc de clipe trecute, dar care recompun în actualitate o nouă stare. Un exercițiu de meditație, de limpezire a gândurilor și a intenției, prin folosirea unui joc. Alegerea stilistică de a porni de la o serie de fotografii care sunt prelucrate prin filtrele de Instagram și de a le asocia cu fotografii analog din arhiva personală e o formă de acceptare și de implicare a imaginii, indiferent de context și tehnică.

Bibliografie:
1.Claude Cahun, Biography, Claude Cahun 1894–1954 | Tate
2.Larry Frascella, “Cindy Sherman’s Tales of Terror,”Aperture 86.103 (Summer 1986), p.49
3.Marina Abramović, Încălcând toate granițele, trad. din engleză de Florin Tudose, Ed. Pandora, București, 2019

Daniela Zbarcea este artist vizual, trăiește și lucrează în București. În prezent urmează cursuri doctorale la Universitatea Națională de Arte București, cu tema de cercetare „Reprezentări vizuale autobiografice în arta contemporană”. Mai multe imagini cu proiectele artistei pot fi găsite pe site-urile www.danaartgallery.ro și www.danielazbarcea.weebly.com.

 

 

 

 

 

 

 

 

Etichete:

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.