Pereții care vorbesc. Scurtă istorie a street art-ului în România

În martie 2026, graffiti-ul a revenit în centrul unei dispute administrative la București. Pe 14 martie, primarul general Ciprian Ciucu vorbea despre afișajul ilegal, asociat în aceeași declarație cu graffiti-ul și tagging-ul, ca despre „o boală oribilă care sluțește Bucureștiul”. Câteva zile mai târziu, într-o dezbatere dedicată explicit graffiti-ului, primarul susținea că trebuie făcută diferența între artă și vandalism și îi invita pe artiști să identifice împreună suprafețe urbane unde să poată lucra legal.

Primăria Capitalei a pus în discuție un program pentru curățarea graffiti-ului și a afișajului neautorizat de pe fațadele clădirilor din zonele construite protejate. Proiectul prevedea acoperirea a 80% din costurile intervenției pentru proprietarii care intră în program. În paralel, municipalitatea a cerut simplificarea procedurilor pentru intervențiile asupra clădirilor de patrimoniu.

Disputa arată cât de instabilă este încă granița dintre artă urbană, intervenție ilegală și vandalism în România. Tagging-ul și intervențiile ilegale asupra clădirilor sunt tratate de administrație ca probleme de vandalism și de întreținere urbană. În scena artistică, graffiti-ul și street art-ul sunt privite ca o cultură formată în mai bine de trei decenii, cu propriile coduri, artiști, spații, festivaluri și forme de legitimare.

În ultimii ani, această cultură a devenit suficient de vizibilă pentru a intra în conflict direct cu politicile privind spațiul public. Pereții pe care artiștii îi consideră suport pentru intervenție sunt, în același timp, proprietăți private, monumente istorice sau suprafețe administrate de instituții publice.

Graffiti-ul românesc după 1989

Înainte de 1989, pereții din România vorbeau într-un limbaj controlat de regim. Mozaicurile propagandistice, sloganurile despre prosperitate și progresul poporului, portretele oficiale și reprezentările muncii formau un vocabular vizual impus. După căderea regimului, pereții au rămas. Pe ei au început să apară, treptat, semne, nume, personaje și mesaje care nu mai treceau prin filtrul unei instituții.

Începuturile graffiti-ului contemporan sunt legate de Statele Unite ale anilor 1960 și ’70. În România, primele forme ale culturii graffiti apar în anii 1990, în legătură cu răspândirea culturii hip-hop. Bucureștiul, Clujul și Timișoara au fost printre primele centre ale fenomenului, iar apoi scena s-a extins către alte orașe.

Primele generații au lucrat într-un spațiu predominant ilegal. Tag-urile, throw-up-urile și piesele de mari dimensiuni erau legate de nume, echipe și teritoriu. Retrospectivele scenei plasează la sfârșitul anilor ’90 apariția unor crew-uri precum UCB și NPA la București, SAGE, SCIENCE sau RATPOISON, precum și a unor grupuri din Brașov, Sibiu și Arad.

În 1999, compilația „HIP-HOP Murale”, editată de A&A Records, a fost însoțită de un concurs de graffiti. În anii următori au apărut primele contacte mai consistente cu scena internațională, iar intervențiile pe trenuri și în spațiul urban au devenit parte din vocabularul scenei românești.

În anii 2000, practica s-a diversificat. Paste-up-ul, stencil-ul, sticker art-ul, muralul și intervenția site-specific au adus alte tehnici și alte relații cu spațiul. Termenul „street art” a ajuns să acopere treptat o zonă mai largă decât graffiti-ul.

Mesajele politice și civice au apărut și ele în spațiul public. Campanii precum „Basarabia Pământ Românesc” sau intervențiile asociate mișcării „Salvați Roșia Montană” au folosit zidurile ca suport pentru mesaje care circulau deja în societate.

Generații, voci, stiluri. Portrete din scena românească

În România, street art-ul s-a construit din practici foarte diferite: graffiti, ilustrație, pictură murală, stencil, paste-up, instalație. Unele nume au rămas în primul rând legate de stradă, altele au intrat în galerii și instituții.

Pisica Pătrată

Alexandru Ciubotariu, cunoscut ca Pisica Pătrată, a început cu stickere și intervenții de mici dimensiuni în București. A lucrat cu paste-up-uri și personaje desenate, iar intervențiile sale au devenit treptat mai ample și mai atent legate de locul în care apăreau.

Pisica Pătrată a devenit una dintre figurile recognoscibile ale scenei românești de artă urbană. A apărut în București și în alte orașe, în spații independente, galerii și muzee. În 2010, editura Vellant a publicat albumul „Pisica Pătrată”, considerat primul album românesc de street art. Volumul reunea lucrări realizate în mai multe orașe.

Ciubotariu este și unul dintre fondatorii Muzeului Benzii Desenate.

vezi și Alexandru Ciubotaru a.k.a. Pisica Pătrată (interviu)

Obie Platon

Obie Platon a început să facă graffiti în 2000 și a construit ulterior o practică în care geometria, arhitectura și simbolurile culturale se întâlnesc cu muralismul. A studiat arhitectura la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. Studiile de arhitectură au rămas un reper important în felul în care lucrează cu suprafața și cu relația dintre imagine și clădire.

Unul dintre proiectele sale cunoscute este „Intuiția”, un mural de aproximativ 250 de metri pătrați realizat la Bacău pentru persoane cu deficiențe de vedere. Lucrarea a fost transpusă și în limbaj Braille și a folosit o vopsea cu proprietăți de purificare a aerului.

Obie Platon este și fondatorul URBANART ROMANIA și a participat la proiecte și festivaluri de artă murală în mai multe țări.

Saddo

Saddo a fost unul dintre membrii fondatori ai The Playground, unul dintre primele colective românești asociate scenei de street art. Grupul s-a format la Cluj și a reunit artiști interesați de graffiti, ilustrație, sticker art, paste-up și alte forme de intervenție urbană.

Practica lui Saddo s-a deplasat treptat către pictură și ilustrație, iar artistul a expus și a lucrat în mai multe contexte internaționale. Imaginarul său este populat de personaje hibride, animale și scene cu o atmosferă onirică, în care influențele din arta medievală și renascentistă nord-europeană se întâlnesc cu vocabularul grafic al ilustrației contemporane.

Robert Obert

Robert Obert este artist urban, ilustrator și autor de benzi desenate. Practica sa combină murale, desen, ilustrație și tehnici mixte, cu un imaginar influențat de cultura cyberpunk și de teme sociale și politice.

Obert a fost unul dintre inițiatorii documentarului „De ce scriu ăștia pe pereți?”, proiect pornit împreună cu John Dot S. și realizat ulterior de Alin Boeru. Filmul, lansat în 2023, reunește mărturiile a peste 40 de artiști și documentează mai multe generații ale scenei românești de graffiti și street art.

În „The Urban Prophecy”, Obert dezvoltă o bandă desenată distopică în paralel cu intervenții murale.

Maria Bălan

Maria Bălan lucrează cu desenul, linogravura, xilogravura, paste-up-ul și pictura murală. Intervențiile ei sunt adesea de mici dimensiuni și sunt concepute în raport cu locul în care apar.

Temele sale includ probleme de mediu și situații de vulnerabilitate socială. Prima sa expoziție personală, „Neștiuții”, a adus în galerie această preocupare pentru persoane și realități care rămân de multe ori în afara reprezentărilor vizuale obișnuite.

Wanda Hutira

Wanda Hutira este artistă multidisciplinară, cu o practică ce include pictură murală, ilustrație și design de obiect. A lucrat mai mulți ani în publicitate.

Unul dintre proiectele sale a fost realizat împreună cu UNHCR, cu participarea unor adolescenți refugiați și români, în cadrul unei inițiative dedicate Zilei Mondiale a Refugiaților. Muralul a fost construit pornind de la ideile tinerilor implicați în proiect.

Hutira a participat la festivaluri și proiecte internaționale.

vezi dosarul „De ce scriu ăștia pe pereți” în revista Cultura (ePaper)

Aeul

Personajul lui Aeul — un hibrid între porc și câine, desenat minimalist și repetat în nenumărate variante — este ușor de recunoscut în București. Îl întâlnești în ganguri, pe suprafețe mici sau pe clădiri abandonate.

Aeul revine constant la acest personaj, pe care îl multiplică în intervenții de dimensiuni și contexte diferite. Personajul porc-câine a devenit una dintre principalele sale semnături vizuale.

Unele lucrări dispar după câteva zile, altele rezistă ani. Multe dintre ele sunt realizate pe suprafețe care se schimbă rapid sau sunt demolate.

Coon One

Coon One este unul dintre numele scenei contemporane de graffiti și street art din România. Lucrează cu lettering, personaje și grafică digitală, pornind de la experiența graffiti-ului.

Personajul său principal a apărut în 2012, prin desene realizate pentru stickere. Imaginea a circulat ulterior între spațiul stradal, ilustrație și mediul digital.

În august 2026, Elite Art Gallery i-a prezentat prima expoziție personală, „Off the Grid”, cu lucrări realizate pe parcursul unui an.

Homeboy LDJ

Homeboy LDJ face parte din generația timpurie a graffiti-ului românesc și are peste 25 de ani de activitate în scenă. Artist originar din Brașov, a rămas asociat în special cu lettering-ul și cultura underground a graffiti-ului.

În spatele numelor ajunse ulterior în galerii există o comunitate mult mai largă, formată din oameni care au desenat în trenuri, pe ziduri, în hale industriale și în spații abandonate, construind un vocabular comun înainte ca termenul „street art” să devină uzual.

Harcea Pacea

Adrian Cîrdei, cunoscut ca Harcea Pacea, este artist stradal, arhitect și activist. A început intervențiile în spațiul public în 2007, pornind de la graffiti și extinzându-și practica spre stencil, paste-up, intervenții site-specific și lucrări realizate cu spray, cretă sau marker.

Pentru Harcea Pacea, lucrările sunt frecvent legate de un loc, de o problemă sau de un context social.

Sweet Damage Crew

Sweet Damage Crew este unul dintre colectivele care au contribuit la dezvoltarea muralismului contemporan din România. Grupul reunește artiști cu stiluri diferite și a lucrat în proiecte de mari dimensiuni în București și în alte orașe.

În 2015, colectivul a realizat „Make a Point”, un mural de mari dimensiuni pe calcanul de pe strada General Eremia Grigorescu din București. Lucrarea a devenit una dintre imaginile recognoscibile ale scenei de muralism bucureștene.

În 2024, muralul a fost înlocuit de „Homage to Brâncuși”, realizat de Felicia Simion în colaborare cu Sweet Damage Crew.

Strada devine infrastructură

Un moment important în transformarea relației dintre arta urbană și instituțiile culturale a fost apariția unor proiecte care au oferit artiștilor spații legale și vizibilitate publică.

Street Delivery, lansat în 2006 pe strada Arthur Verona din București, a introdus într-un cadru cultural mai larg intervențiile urbane, instalațiile, pictura murală și alte forme de ocupare temporară a spațiului public.

În paralel, au apărut proiecte și festivaluri dedicate artei urbane în mai multe orașe. FISART, SISAF, Artown, Romanian Street Art, Bridge Delivery sau programele Un-hidden au contribuit, în momente diferite, la apariția unei infrastructuri pentru muralism și street art.

Harta Un-hidden România documentează în prezent sute de lucrări din mai multe orașe. Ghidul Un-hidden Street Art Guide din 2025 propune 15 trasee tematice în orașe precum București, Brașov, Cluj, Constanța, Iași, Ploiești, Reșița, Sibiu, Târgu Jiu și Timișoara.

Street art-ul a intrat și în traseele turistice ale orașelor. A fost folosit în proiecte de regenerare urbană și în programe culturale, iar administrațiile au început să-l includă și în strategiile lor de imagine.

De la crew-uri la muralism

În România, practicile vechi au continuat să existe în paralel cu formele noi. Graffiti-ul ilegal, muralul comandat, intervenția spontană și proiectul finanțat de o instituție pot exista în același oraș, uneori la câteva sute de metri distanță.

Din punct de vedere administrativ și juridic, diferențele dintre aceste practici contează: un tag pe o clădire istorică nu ridică aceeași problemă ca un mural autorizat. În spațiul public, toate ajung să concureze pentru aceleași suprafețe și pentru aceeași atenție.

Festivaluri, hărți, instituții

În ultimii ani, festivaluri și programe dedicate artei urbane au apărut în tot mai multe orașe. Unele sunt proiecte independente, altele sunt susținute de administrații locale, fundații sau organizații culturale.

StreetWise 2026, desfășurat între 4 și 6 septembrie în zona Pasajului Feroviar Lujerului și a Parcului Liniei, a reunit 100 de artiști și a folosit mai mult de 2.000 de metri pătrați de suprafață pentru intervenții. Festivalul a continuat proiectul pilot din 2025. O parte dintre lucrările realizate cu un an înainte au fost însă acoperite, ceea ce arată cât de fragilă poate fi memoria murală.

Graffiti – regenerare urbană în Sectorul 6 din București (galerie foto)

Peretele urban are astfel o istorie diferită de cea a unui tablou. Poate fi restaurat, acoperit, demolat, repictat sau cedat altui artist. Chiar și o lucrare devenită celebră poate avea o viață limitată.

Documentarea scenei se face prin fotografie, film, arhive online, hărți și publicații.

ORHAN și întrebarea despre Banksy

În ultimii ani, cazul ORHAN a adus în discuție și anonimatul, precum și relația dintre street art, politică și notorietate.

Artistul lucrează între București și Londra. Lucrările lui abordează frecvent teme politice și sociale.

În presa română a fost numit uneori „Banksy de România”. Formula a fost folosită ca reper pentru poziționarea lui ORHAN într-o scenă internațională în care Banksy este un reper binecunoscut pentru figura artistului anonim.

În 2025, în jurul unor intervenții electorale din București, două imagini au ajuns să circule împreună în spațiul online: un stencil asociat cu propaganda electorală și o lucrare satirică semnată ORHAN. Cele două imagini aveau autori și intenții diferite.

În graffiti, numele de stradă a fost dintotdeauna mai important decât identitatea civilă. În street art, anonimatul poate deveni strategie artistică, instrument de protecție sau mecanism de construire a unei imagini publice.

Interviu cu Orhan: „O imagine-manifest nu doar arată, ci condamnă, pune întrebări și implică privitorul în povestea pe care încerc să o spun”

Cine are dreptul asupra peretelui?

În jurul unui perete pot intra în conflict dreptul de proprietate, regulile administrației și libertatea de exprimare a artistului. Publicul privește, fotografiază și distribuie lucrarea.

În practică, aceste drepturi ajung frecvent să se suprapună sau să intre în conflict.

Un exemplu relevant a fost proiectul lui Gabriel Miloia din Oradea, în 2012. Artistul a realizat, în trei nopți, intervenții pe mai mult de 70 de clădiri din oraș, folosind un portret realizat prin stencil. Unele persoane au confundat imaginea cu portretul lui Victor Ponta, premier în acel moment. Miloia a primit o amendă de 100 de lei, iar proiectul a intrat rapid într-o discuție despre politică, artă și dreptul de a interveni asupra spațiului urban.

Andrei Felea a folosit, la rândul său, în 2019, imaginea lui I.L. Caragiale și întrebarea „Eu cu cine votez?” într-o intervenție din cadrul BuchARTest. Lucrarea se înscria într-o tradiție mai veche a artei publice care folosește imaginea și textul pentru comentariul social.

Lucrările din spațiul public au statut diferit: unele sunt autorizate, altele apar fără nici o permisiune. Miza lor variază la fel de mult — de la simpla prezență vizuală până la comentarii despre politică, memorie, mediu sau problemele sociale.

Administrația trebuie să distingă între aceste situații din punct de vedere juridic și practic. Artiștii le privesc din interiorul unei culturi în care intervenția asupra spațiului public face parte din istoria proprie.

În România, această cultură are deja o istorie de peste trei decenii. Există generații diferite, arhive, albume, filme, festivaluri, galerii, colecționari și trasee urbane. Există artiști care au rămas aproape exclusiv în stradă și artiști care au intrat în instituții, târguri și colecții.

Muralul de sute de metri pătrați este partea pe care o vede astăzi cel mai ușor publicul. În spatele lui există însă mii de intervenții mici, crew-uri, nopți petrecute în spații abandonate, schimburi de informații și o memorie transmisă de la o generație la alta.

Intervențiile ilegale asupra clădirilor, mai ales asupra patrimoniului, rămân o problemă concretă pentru oraș. În jurul graffiti-ului și street art-ului există o cultură artistică matură, cu propriile istorii și practici.

Astăzi, disputa se poartă în jurul unor lucruri foarte concrete: ce suprafețe pot fi pictate legal, cine decide asupra lor și ce se întâmplă cu lucrările care există deja. Street art-ul românesc a devenit parte din istoria vizuală recentă a orașelor românești. Ce va rămâne din această istorie depinde, în bună măsură, de pereții care vor supraviețui.

ilustrație: StreetWise