Autor: Georgiana Sârbu
Apărut în nr. 272

In intreg spatiul european, pasarile cu un colorit intunecat (unora dintre ele li se mai adauga si regimul nocturn), au fost asociate cu intunericul si moartea, motiv pentru care cântecul lor, noaptea sau ziua, este considerat de rau augur. Pasari cobitoare, prevestitoare de boli, nenorociri sau moarte, astfel sunt conotate aparitiile lor de catre oameni, care le-au alungat, temându-se de mesajele pe care le pot transmite. Totusi, fara a anula semnificatia acestor pasari – de mesageri funebri –, interpretarea cântecului lor este diferita, in functie de momentul, locul si modul in care se face auzit. Astfel, ele pot sa vesteasca schimbarile vremii, nasterea unui prunc (când cântecul seamana cu scâncetul unui copil mic), si chiar nunta (cântecul deasupra casei in care este o fata mare).
Conditia lor actuala se datoreaza, in mare parte, unei greseli savârsite cu mult timp in urma. De exemplu, corbul este blestemat de Dumnezeu (sau de Noe), sa se hraneasca tot timpul cu hoituri pentru ca nu si-a dus la bun sfârsit indatorirea; pornind de la aceasta intâmplare se crede ca aceasta pasare doreste, nu numai ca prevesteste, moartea celor din jur.
Pasarile care „fac a rau“ sunt considerate a fi, in special, cucuveaua, bufnita, huhurezul, pasari nocturne, dar si cucul, corbul, cioara, pasari care au, in general, un regim de viata diurn.

1. Cucuveaua este, dintre pasarile nocturne, mesagerul cel mai de temut al mortii, nu numai la noi, ci peste tot in Europa.1
Numita si pasarea mortilor2  in tinutul Maramuresului, sau vesnica Piaza rea a tuturor oamenilor3 ea vesteste moartea atunci când cânta pe casa sau in preajma ei (pe poarta, pe cumpana fântânii, pe grajd sau pe un pom din gradina4), potrivit urmatoarei credinte populare: „Când cânta cucumeaua (cucuveaua) pe cosul casei, ori pe alte oleaburi, e rau de pustietate; cica moare cineva din casa aceea“5. Expresia „i-a cântat cucuveaua“ a luat nastere chiar de la credinta ca aceasta pasare prevesteste moartea6.  Cântecul ei deasupra unei case in care tocmai a murit cineva va atrage moartea din nou: „Când mortul se afla in casa, si cânta cucuvaia pe casa, are sa mai moara cineva din casa aceea“7. Cu aceeasi functie, de sol al mortii, e intâlnita si in satul Radu Voda, unde s-a desfasurat o parte a anchetei:
„Am inceput sa cred dupa ce a murit o vecina. Lânga noi traia o femeie batrâna, cam la 65 de ani; era singura, ca-i murise barbatul. Si in fiecare noapte, timp de vreo saptamâna, s-a auzit cucuveaua care-i cânta când pe casa, când pe grajd, la vite. A venit ea de doua ori la barbatu-meu sa-l roage s-o impuste, ca noi avem pusca, dar el nu s-a dus ca a avut treaba saptamâna aia. Si cam la o luna dupa ce-a cântat cucuveaua, femeia s-a imbolnavit, a cazut la pat si a murit“8.
Totusi, cântecul acestei pasari nocturne nu este legat numai de orizontul intunericului, ea poate prevesti  nunta sau nasterea unui copil, celebrari ale bucuriei, ale inceputului vietii (atât nasterea, cât si nunta reprezinta un inceput, o noua etapa a existentei lumesti): „Când râde cucuveica pe o casa unde este fata mare, e semn ca se va marita“; „Daca cântecul cucuvelei nu-i jalnic, ci mai mult tipator, apoi in acea casa se va naste in curând un copil“9. Trebuie subliniata distinctia intre semnificatiile sunetelor pe care le produce.
Conditia actuala a cucuvelei e explicata de legenda genezei sale: ea este metamorfoza unei femei maltratate de barbatul ei. Cântecul ei nocturn este plânsul acestei femei chinuite de care Dumnezeu se indura: „Cucoveaua e din vadana. Traia cu un om si el o batea, ca tot in urma lui imbla de frica. Batând-o el asa, ea tot striga «vau! vau! si Dumnezeu a prefacut-o in cucoveuca». Legenda ne arata ca nu ea este malefica, ci buha: „Cucoveuca când vine la fereastra si striga: <<cucoveau, cucoveau! Hi, hi, hi!>> Are sa se nasca un copil, iar de este fata in casa, are sa-i vie Ursitoriul. Numai cât buha când vine la fereastra si striga: <<Pu hu! Pu hu!>> Are sa moara cineva. Buha e pasarea mortii“10. Asadar, cucuveaua, potrivit acestei legende, nu poate fi o intrupare de rau augur, deoarece cântecul ei, atât de temut, nu este decât o exprimare a vechiului sau chin, iar aparitia ei aproape de casa poate fi interpretata ca o dorinta de a se apropia de camin, de familie. Casnicia ratata o face sa se apropie de casele unde in curând va exista implinire in acest sens. Nasterea unui copil reprezinta o implinire intr-o casnicie. Anuntând aceasta nastere, ea ia parte la implinirea care i-a lipsit de-a lungul existentei, ca femeie.

2. Bufnita. Pasare esentialmente nocturna, rapitoare capabila sa vada in cel mai deplin intuneric, bufnita este in folclorul românesc o aparitie de rau augur. Cântecul ei in spatiul diurn este perceput ca prevestitor de rele, de boli, tocmai pentru ca este o incalcare, o inversare a conditiei sale nocturne: „/…/mai ales cântecul se aude ziua, mare nenorocire, e semn de holera, de ciuma“11 .
Functia de prevestitoare a mortii se releva si in momentul in care este auzita cântând in cimitir12. De altfel, aparitia oricarei pasari cu un colorit inchis in acest spatiu al mortilor este considerata un semn nefast.
Totusi, bufnita nu este conotata in totalitate negativ. Poate in mod surprinzator, ea se numara printre mesagerii primaverii: „Când bufnita prin luna lui februar va cânta, e semn de primavara timpurie“13 .
Multe dintre prevestirile bufnitei sunt legate de vreme. Cântecul ei, in functie de anotimpul, locul si momentul in care cânta, are semnificatii diferite, toate indicând schimbarea vremii. Când se aude dinspre rasarit va fi vreme buna, iar când se aude dinspre apus, anunta vreme rea. Cântecul ei pe inserat, vara, prevesteste ploaia, iar iarna, ninsoarea. In general, indiferent de locul in care cânta (cu exceptia cimitirului), se crede ca bufnita vesteste schimbarea vremii, mai ales ploaia14.

3. Huhurezul, alaturi de rudele sale nocturne, „meneste a rau“15 . Insa, comparativ cu bufnita sau cucuveaua, care inevitabil sunt asociate cu prevestirile nefaste, huhurezul dispune de o aura malefica mai putin accentuata, tocmai pentru ca aparitia lui nu este legata intens de semnele privind moartea. Potrivit credintelor populare, el este cunoscut, mai ales, ca prevestitor al bolii si al schimbarilor vremii 16 .
Caracterul malefic mai putin accentuat al prevestirilor sale se datoreaza, poate, si legendelor referitoare la geneza sa: huhurezul s-ar fi nascut din copilul abandonat in padure de parintii sai. Chinuit, el isi striga pâna in zilele noastre parintii 17.  Alta legenda vorbeste despre metamorfoza unui tânar argat nedreptatit de stapânul sau. Pierzând vacile in padure, de frica stapânului si a lupilor care incepusera sa se auda, se roaga lui Dumnezeu sa-l transforme intr-o pasare. Transformat in pasare, continua sa caute vacile, chiuind „huhuu! huhuu!“18 .
Poate si datorita acestui spatiu al genezei sale – padurea, in timpul noptii – , care poate fi asociat obscuritatii, frigului, spaimei la fiecare adiere de vânt, la fiecare umbra, un spatiu in care se simte orice schimbare a naturii, a vremii, multe dintre credintele populare se refera la capacitatea acestei pasari de a prevesti orice schimbare meteorologica:
„Când cânta huhurezii – semn de ploaie“;
„Când cânta huhurezul, are sa fie frig“;
„Când cânta huhurezul in padure, ii a vreme rea“.19
Cântecul lor e semn de ploaie si de frig, nu si de vreme buna, iar acest lucru poate fi explicat tot prin trimitere la geneza.

NOTE:

1) „Poporul a facut repede din ea o pasare a nenorocirii /…/. Pretutindeni în Europa, strigatul cucuvelei în apropierea unei case este o prevestire de moarte. Este de neînchipuit ce mare numar de pasari au fost condamnate la supliciu.“, Jean-Paul Clébert, Bestiar fabulos. Dictionar de simboluri animaliere“, Ed. Artemis/ Cavallioti, 1995, p.97.
2) „Tare urât face, aceea-i paserea mortilor. Are asa ca un zberet, plâns de copil, noi o numim paserea mortii, ca e musai sa moara cineva când o auzi“, Inf. Teodosia Tite, 70 ani, Sapanta (ancheta, iulie, 2002).
3) T. Pamfile, Mitologie româneasca, Ed. Grai si Suflet – Cultura Nationala, Bucuresti, 2000, p. 75.
4) v. S. Fl. Marian, Înmormântarea la români, Ed. Grai si Suflet – Cultura Nationala, Bucuresti, 1995, p. 8.
5) A. Gorovei, Credinti si superstitii ale poporului român, Ed. Grai si Suflet – Cultura Nationala, Bucuresti, 1995, p. 68.
6) v. Efrim Junghietu, Paremii prefunerare, în „Revista de etnografie si folclor“, Tomul 40, nr. 1, 1995, p. 54.
7) A. Gorovei, op. cit., p. 68.
8) Inf. Sârbu Maria, 46 ani, sat Radu-Voda  (ancheta, august, 2002).
9) A. Gorovei, ibidem.
10) E. N. Voronca, Datinile si credintele poporului român, Iasi, Ed.Polirom, 1998, vol. I, p. 385.
11) S. Fl. Marian, Ornitologia poporana româna, Cernauti, 1883, vol. I, p. 209.
12) Ibidem, p. 210 : „Când cânta în cimitir, are sa moara cineva“.
13) A. Gorovei, op. cit., p. 268.
14) v. S. Fl. Marian, op. cit., vol. I, p. 209-210.
15) Ibidem, p. 219.
16) Mai exista credinta ca el prevesteste foamete, dar aceasta este rar întâlnita,
v. I. Muslea, Ov. Bârlea, Tipologia folclorului. Din raspunsurile la chestionarele lui B. P. Hasdeu, Bucuresti, Ed. Minerva, 1970, p. 293.
17) v. I. Muslea, Ov. Bârlea, op. cit.,  p. 293.
18) T. Brill, Legendele românilor, vol. III, Ed. Grai si suflet – Cultura nationala, Bucuresti, 1994, p. 333.
19) A. Gorovei, op. cit., p. 266, 109.