Martin Schulz în conferința de la SNSPA
Amenințările și provocările la adresa Uniunii Europene nu au fost niciodată mai mari ca în secolul 21. Avem, acum, o criză multiplă în zona în care trăim. Și trebuie să luăm notă că nicio țară din Uniunea Europeană, niciun membru al Uniunii Europene, singur, nu este capabil să concureze din punct de vedere economic sau militar împotriva unor forțe în ascensiune la nivel mondial sau împotriva super-puterilor deja cunoscute și care s-au impus cu mai bine de 80 de ani în urmă. Vorbesc despre forțe în ascensiune, precum China sau India, sau despre superputerile permanente, cum sunt Statele Unite și Rusia.
Rusia este, până astăzi, a doua armată nucleară din lume.
Iar Uniunea Europeană este această piață unică – cea mai bogată și mai puternică din lume. Țări de pe tot mapamondul doresc să obțină acces la piața noastră unică, cu bunurile și serviciile lor. Dar ele sunt în același timp nu numai partenerii noștri, ci, de asemenea, concurenții noștri. China și Statele Unite privesc piața unică a Uniunii Europene nu cum o vedem noi, ca o formă de protecție economică. Ei o consideră un concurent. Analizând obiectiv, Legea privind reducerea inflației, adoptată de un guvern democratic – de către majoritatea democrată din Senat și din Camera Reprezentanților din Washington – este un program împotriva industriei Uniunii Europene. Iar acesta este un partener democratic al Uniunii Europene.
Nici nu mai vorbesc despre acele țări care au economie de stat, cu ajutoare de stat, care-și sprijină companiile, atunci când au rezultate financiare slabe și când nu obțin profit, și care acordă acestor întreprinderi subvenții de stat pentru a ne concura. Este cazul Chinei. Și aș putea continua cu multe exemple.
De ce piața unică europeană, piața noastră comună, este cel mai bun instrument? Dacă am combina forța noastră economică în acordurile comerciale internaționale, am putea să punem noi condiții concurenților noștri și, cum este astăzi cazul, să ne impună ei, unilateral, condițiile. Acesta este un element care ne-ar putea întări enorm. Dar, dacă nu vom combina puterea noastră economică cu una politică, dacă vom continua să fim divizați politic în 27 de opinii diferite, 27 de strategii diferite, nu avem nicio șansă să facem față provocărilor.
Ne confruntăm, în special din punct de vedere politic, cu China sau cu Rusia sau cu Statele Unite sau cu India sau cu Pactul Asiatic… Indonezia este cel mai mare membru dintre țările membre ASEAN: are peste 200 de milioane de locuitori și o medie de creștere economică între 8 și 12% în fiecare an. Să nu uităm nici că este cea mai mare democrație musulmană din lume. Forța sa nu poate fi ignorată: 220 de milioane de cetățeni. Țara mea, Germania, are 82 de milioane de locuitori.
India și China sunt țări vecine. Fiecare dintre ele are 1,4 miliarde de cetățeni. Împreună, 2,8 miliarde de cetățeni. O treime din populația lumii se află doar în aceste două țări vecine. Dacă aceste două țări vecine, care sunt concurente la nivel internațional (iar India este, așa cum am văzut recent, o democrație șubredă, pe care totuși ar trebui să o atragem alături de noi pentru că, în mod sigur, nu putem fi alături de China, care nu e de partea noastră și nu e o democrație), dacă aceste două țări ar intra într-un conflict militar, ceea ce nu este exclus, el ar fi resimțit în întreaga lume.
Cum ar putea țări precum Luxemburg sau Belgia sau Slovenia sau Portugalia să concureze cu China sau Statele Unite? Noi, germanii, suntem a treia putere economică din lume. Generăm 35% din PIB-ul nostru în export, dar 67% din exportul nostru se îndreaptă către această piață internă a Uniunii Europene. Depindem de o Uniune Europeană puternică poate mai mult decât din toate celelalte țări. Ce trebuie să înțelegem cu toții, în Uniunea Europeană, în fiecare dintre statele membre, inclusiv în România, este că suntem o comunitate de țări mici. Unii nu vor să înțeleagă asta. Dar suntem țări mici. Dacă nu vom coopera și nu ne vom stabili legături mai profunde – economice, politice, militare și de securitate –, în secolul 21 vom pierde.
Prin urmare, eu continui să lupt pentru integrarea europeană, împotriva celor din afară care doresc să distrugă Uniunea Europeană. Pentru că ea are mulți adversari – din motive ideologice, în unele cazuri, alteori din motive economice. Dar Putin, cu siguranță, din motive ideologice: pentru că îl deranjează conceptul nostru de societate modernă deschisă, care prețuiește diversitatea și care consideră că viitorul copiilor și nepoților noștri constă în libertate și autodeterminare. Ideea unei democrații transnaționale, bazată pe respect reciproc și pe toleranță ca principii necesare unei vieți demne și decente împreună, o asemenea concepție nu este, cu siguranță, cea pe care o susține Federația Rusă. Dimpotrivă, vrea să ne dezbine și să ne distrugă. Pentru că gândirea lor este alta: cei care pot, dau ordine, iar ceilalți trebuie să le urmeze. Acesta este viziunea Rusiei. Viziunea noastră este: respect, toleranță și demnitate. Și, prin urmare, nu sunt surprins că rușii finanțează acele partide din societățile noastre care sunt intolerante, lipsite de respect și indecente. Acest lucru nu este surprinzător. Iar acesta este situația în țara dumneavoastră. Aceasta este în țara mea. În cazul unei țări precum Germania, vă puteți imagina asta!, în recentele alegeri europene, un partid a avut cap de listă un admirator declarat al Waffen SS… Avem în Germania un astfel de partid de dreapta pe care până și extrema dreaptă din Franța și Italia îl respinge. Ceea ce, în ochii mei, este un semnal de alertă pentru Germania. Într-o țară responsabilă pentru crimele de război din cel de-al Doilea Război Mondial, prin regimul lui Hitler, un partid pune lider de listă, în alegerile europene, o persoană care laudă SS-ul.
Asta arată că trăim vremuri dramatice. Trăim într-o lume în schimbare în care se ruinează certitudinea că am învins dictaturile, că am avut o victorie definitivă împotriva acestei gândiri opresive, de exterminare, asupra visului marilor imperii. Reapare dorința de a domina prin forță, în locul statului de drept. Domnia violenței în loc de respect.
Acești oameni, gândind în acest fel, primesc din ce în ce mai mult sprijin în toate statele membre ale Uniunii Europene și sunt susținuți de chinezi, sunt susținuți de ruși și – trebuie să fim sinceri – sunt, de asemenea, sprijiniți de unele elemente ale democrației din Statele Unite ale Americii. Gândirea lui Donald Trump nu este atât de departe de acest tip de viziune politică, așa cum ar trebui să fie în mod normal. Donald Trump nu este respectuos și nu este tolerant și, sincer, ca opinie personală, nu este un om decent. Dar poate fi următorul președinte al Statelor Unite. Și ce se va întâmpla dacă va face o înțelegere cu Putin?
Noi, ca europeni, ar trebui să ne pregătim să rămânem, mai mult ca niciodată, împreună. Pentru că, alfel, am fi singuri și nicio țară din Uniunea Europeană nu este suficient de puternică. Nici țara voastră, nici țara mea și, cu siguranță, nici țările mai mici din Uniunea Europeană – țările baltice, de exemplu – nu ar fi în măsură să își apere singură interesele.
Deci, mai mult ca niciodată, în secolul 21 integrarea europeană este – așa văd eu lucrurile – nu numai necesară, ci este chiar calea supraviețuirii vieții democratice. Iar democrațiile sunt cel mai bun instrument prin care putem oferi copiilor și nepoților noștri aceleași privilegii pe care noi le avem în timpul vieții noastre.
Extinderea Uniunii Europene nu înseamnă altceva decât integrarea în comunitatea națiunilor și statelor a unor națiuni și state care nu sunt încă membre, dar care aparțin Europei și ideilor noastre. Acest lucru este valabil pentru țările din Balcanii de Vest, la fel ca și pentru Moldova. Și, mai devreme sau mai târziu, trebuie să găsim calea extinderii Uniunii Europene. Aceste națiuni pot deveni membri ai familiei noastre europene.
Dar un lucru este, de asemenea, clar. Atâta timp cât Uniunea Europeană nu va putea să își reformeze tratatele și va continua în aceeași formulă ca acum, în special păstrând principiul unanimității, fiecare extindere duce la o paralizare a Uniunii Europene.
Aceasta este marea noastră contradicție istorică: că, pe de o parte, avem nevoie, geopolitic, de această extindere, dar, pe de altă parte, structural nu suntem pregătiți. Fiecare extindere crește dificultatea luării deciziilor. Iar problema este că, pentru cetățenii obișnuiți, o comunitate mare, cu o mulțime de tendințe și direcții diferite, dacă nu oferă soluții, este percepută ca nefiind necesară sau contraproductivă. Asta înseamnă că Uniunea Europeană are nevoie de o reformă totală.
Dar aceasta este aceeași dezbatere pe care am avut-o acum 20 de ani: cum putem lărgi Uniunea, dacă ea încă nu este reformată. A fost înainte ca țara voastră să devină membră a Uniunii Europene. Aceeași dezbatere era și atunci. Și, apoi, am început procesul. Pentru că știam în acel moment că Tratatul de la Maastricht și Tratatul de la Amsterdam sau Tratatul de la Nisa nu erau suficiente. În acel moment, erau 15 state membre, iar problemele erau deja evidente. Dar cu siguranță că sistemul de tratate nu avea să fie suficient pentru 25 sau, mai târziu, 28 de state membre.
Și am cerut o convenție la nivelul Uniunii Europene. Convenția a adoptat un proiect de constituție, dar proiectul de constituție a eșuat. Și apoi s-a întâmplat următorul lucru: mesajul inițial – „aprofundăm legăturile din Uniune și apoi o extindem” –, când am văzut că procesul durează mult, a fost schimbat cu „mergem în paralel cu extinderea și cu reforma”. Apoi reforma a eșuat, dar extinderea a avut loc. Iar acest lucru a fost exact în interesul acelora care doreau să provoace paralizarea Uniunii Europene. Dar acești oameni, cum sunt cei din Partidul pentru Independența Regatului Unit, care aveau să se manifeste în Parlamentul European ca susținători ai Brexitului, susțineau atunci extinderea Uniunii fără reforma ei. Apoi a venit extinderea, care a condus la un blocaj și mai mare în cadrul Uniunii Europene. Iar atunci au susținut că Uniunea este ineficientă și inutilă. Deci extinderea este o problemă la care nu am nicio soluție pentru moment. Eu insist să reformăm Uniunea Europeană.
Dar problema noastră este că trăim în vremuri de război. O dezbatere academică a acestei teme sau observațiile pe care le fac acum nu ajută în niciun fel cetățenii moldoveni. Și nu voi vorbi aici și despre Serbia, sau jocul dublu pe care președintele sârb îl face de obicei. Nu vorbesc nici despre Turcia – pentru că, dacă extindem Uniunea Europeană, primind Ucraina, ceea ce este necesar mai devreme sau mai târziu – , ce le spunem turcilor? Ei așteaptă de mai bine de 60 de ani ca Uniunea Europeană să își țină promisiunea. Iar dacă primim Ucraina, dar nu și Turcia…
Și, dacă vreodată Recep Tayyip Erdogan va fi înlocuit de un președinte CHP, poate İmamoğlu, primarul Istanbulului, reprezentant al unui partid pro-occidental deschis la minte, care în nici un caz nu reprezintă o societate musulmană, ci o societate democratică într-o țară musulmană, ce îi spunem: „Nu, nu este posibil să aderați la Uniunea Europeană”? Dacă ei argumentează: „Ne-am întors la o bază politică ce împărtășește aceleași principii ca ale voastre”, noi continuăm să spunem „nu”?
Asta cred: trebuie să convingem oamenii că este nevoie să reformăm structurile decizionale din cadrul Uniunii Europene. Aceasta înseamnă trei elemente-cheie. În primul rând, renunțarea la principiul unanimității în Consiliu. În al doilea rând, să renunțăm la a avea câte un comisar pentru fiecare țară. Este necesar un fel de guvern european. Și, în al treilea rând: o nouă ierarhie a competențelor. Uniunea Europeană nu trebuie să intervină în fiecare detaliu din piața unică. Dar Consiliul Local al Municipiului București ar putea decide el care este soluția la problema schimbărilor climatice? Ce ar putea să decidă? Această problemă nu va fi rezolvată la București sau în orice altă localitate. Asemenea soluții pot veni doar din instituții care reunesc regiunile lumii. Deci, o nouă ierarhie a competențelor este necesară, iar Uniunea Europeană ar trebui să se concentreze asupra elementelor importante. Moneda noastră comună, o politică fiscală comună, o strategie comună de investiții economice, comerțul internațional, apărarea și securitatea, lupta împotriva crimei organizate. Toate lucrurile pe care un stat național nu le poate rezolva de unul singur. Și poate că Uniunea ar trebui să renunțe la această suprareglementare din cadrul pieței unice, care este neplăcută pentru o mulțime de oameni. Și, apoi, un vot majoritar în Parlament și în Consiliu, ca regulă.
O asemenea schimbare înseamnă, de exemplu, pentru noi, germanii, că riscăm să fim respinși în Consiliu. Astăzi, dacă Germania și Franța se unesc în Consiliu, este dificil pentru celelalte țări… Dar trebuie să schimbăm această situație de la Bruxelles pentru care adesea dau următorul exemplu: „Imaginați-vă că Statele Unite ale Americii nu ar avea un președinte și i-ar aduce la Washington pe cei 50 de guvernatori care ar lua decizii pe principiul unanimității!” Aceasta este modalitatea în care este organizată Uniunea Europeană. Și, prin urmare, cauza pentru care extinderea trebuie precedată de reforma Uniunii Europene. Iar acest lucru este urgent pentru că trăim vremuri dramatice.
Selecție și traducere: Nicu Ilie
Martin Schulz este președinte al Fundației Friedrich-Ebert-Stiftung. Ca politician social-democrat, a fost membru al Parlamentului European din 1994 până în 2017, Președinte al Parlamentului European între 2012 și 2017, președinte al Partidului Social-Democrat din Germania (SPD) în 2017-2018 și membru al Bundestag (2017-2021).
Din 2012 este Doctor Honoris Causa al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București.
Întâlnirea de la SNSPA cu profesorii și studenții (din care am selectat fragmente) a avut ca temă „Europa după alegerile europarlamentare. Implicațiile pentru România”. Evenimentul a fost moderat de rectorul SNSPA, Remus Pricopie. Vedeți mai jos înregistrarea integrală a conferinței.