Pasarile prevestitoare. Corbul

In intreg spatiul european, pasarile cu un colorit intunecat (unora dintre ele li se mai adauga si un regim nocturn), au fost asociate cu intunericul si moartea, motiv pentru care,  cântecul lor, noaptea sau ziua, este considerat de rau augur. Pasari cobitoare, prevestitoare de boli, nenorociri sau moarte, astfel sunt conotate aparitiile lor de catre oameni, care le-au alungat, temându-se de mesajele pe care le pot transmite. Totusi, fara a anula semnificatia acestor pasari – de mesageri funebri –, interpretarea cântecului lor este diferita, in functie de momentul, locul si modul in care se face auzit. Astfel, ele pot sa vesteasca schimbarile vremii, nasterea unui prunc (când cântecul seamana cu scâncetul unui copil mic), si chiar nunta (cântecul deasupra casei in care este o fata mare).

Negrul intens al penelor, regimul alimentar – se hraneste, cu predilectie, cu   hoituri, cu resturi ale cadavrelor – au facut din corb mesagerul funerar cel mai de temut, asa cum apare in credintele populare si chiar in doinele si baladele românesti:
„Pasare cobitoare (…). Daca cloncaneste când zboara deasupra vreunei fiinte, aceea va muri“;
„Când croncanesc, trag a hoit (…). Se zice ca atunci isi striga pe lup sa vina la vite sa le manânce (…); nici o pasare nu ciuguleste din vreun hoit, pâna nu e inceput de corb“ (1).
„De croncaneste croncaul  pe deasupra satului, are sa fie boala intre vite“(2).
Corbul nu este privit doar ca o pasare prevestitoare de moarte. I se atribuie un rol „activ“: deoarece hrana lui e constituita din hoituri, se crede ca el doreste moartea celorlalte fiinte. Pentru a-si obtine mâncarea „preferata“, este capabil sa faca orice  – sa-l anunte, de exemplu, pe lup, care, omorând vite, i-ar asigura hrana mult dorita.
Pentru a-i explica atributele funerare si valentele malefice, trebuie sa ne intoarcem in timp, la momentul in care corbul infaptuieste o greseala care atrage dupa sine un blestem. Mai multe legende vorbesc despre aceasta greseala : Noe l-a trimis, dupa potop, sa caute pamântul, apoi sa se intoarca si sa-i dea de veste. Corbul insa, uita sa se mai intoarca, ramânând sa se infrupte cu numeroasele hoituri ce zaceau in urma potopului. Noe il blesteama sa-si schimbe culoarea penelor (din albe au devenit negre) si sa se hraneasca numai cu hoituri, iar puii sai sa iasa in anotimpul cel mai rece al anului.(3)
Este interesant de vazut cum credintele populare au transformat episodul biblic al potopului. Vechiul Testament nu pomeneste de aceasta intâmplare care duce la decaderea corbului: dupa 40 de zile de la potop, Noe da intr-adevar drumul unui corb, care se intoarce insa, negasind pamânt, apoi trimite un porumbel, dar nici acesta nu gaseste pamânt, fiind trimis apoi dupa sapte zile, când se intoarce cu celebra ramura de maslin, simbol al pacii si al impacarii Domnului cu oamenii.(4) Asadar, nimic despre greseala corbului sau despre pedeapsa. Poporul a grefat pe aceasta intâmplare amanunte care satisfac nevoia lui de-a explica atributele funerare, malefice, ale acestei pasari.
Prevestirile corbului sunt legate, in mentalitatea populara, de moartea oamenilor si a animalelor:
„Daca doi sau trei corbi trec pe deasupra unui sat croncanind si mâncându-se unul pe altul, ei prevestesc boala grea in acel sat si multa moarte intre oameni ori dobitoace“(5).
Aparitia lor reprezinta un pericol pentru intreaga colectivitate umana, nu numai unul  individual. In ce priveste teama oamenilor de patrunderea corbului in spatiul satului sau al casei – prevestitoare de moarte –, aceasta e justificata de credinta ca locul acestei pasari e in salbaticie, departe de colectivitatea umana. Aparitia lui e ne-naturala (se incalca conditia care i-a fost harazita) si din aceasta cauza este considerata aducatoare de rau.
Ceea ce conduce la ambiguitate (si la ambivalenta, in acelasi timp) sunt câteva caracteristici, care, potrivit unor credinte, ar face din corb un animal benefic, chiar sfânt. Pentru ca a hranit cândva pe Sf. Ilie, se sustine ca este o pasare sfânta. Intr-adevar, de data aceasta intâmplarea biblica nu mai este deformata, deoarece Ilie a fost hranit de corbi la porunca Domnului: „Corbii ii aduceau pâne si carne dimineata, si pâne si carne seara, si bea apa din pârâu“(6).
Alte credinte care sustin latura benefica a corbului afirma ca „E pacat sa-l impusti, pentru ca are in gura (pe cerul ei) semnul crucii /…/. Cel care-l omoara, zace un an /…/.  Daca e omorât, bate piatra. Daca-i ia cineva puii, nu se mai fac bucatele“(7). Semnul crucii este cel care il sacralizeaza, facând-o „pasare a lui Dumnezeu“.
Pentru ca este o pasare legata de sfera mortii, nu trebuie sa fie prejudiciata. Cel care ii  face rau  va fi pedepsit cu boala. A aduce un prejudiciu corbului inseamna a prejudicia insasi comunitatea. Furându-i puii, „nu se mai fac bucatele“; recolta – conditia de subzistenta a intregii comunitati  –, e compromisa, distrusa fie de piatra, fie de lipsa ploii („Daca omori un corb (daca il impusti), nu mai ploua trei ani“(8 ), cauze diametral opuse.
Revenind la trasaturile care fac din corb o pasare divinatorie, ea este inzestrata si cu puterea de a prevesti ploaia sau viscolul.(9)

NOTE:
1. I. Muslea, Ov. Bârlea, op. cit., p. 295.
2. E. N. Voronca, Datinile si credintele poporului român, Ed. Polirom, Iasi, 1998, vol. II, p. 98.
3. v. T. Brill, op. cit., vol. III, p. 322-323; E. N. Voronca, op. cit., vol. II, p. 97.
4. Vechiul Testament, Genesa, 8; 7.
5. S. Fl. Marian, op. cit., vol. II, p. 8.
6. Vechiul Testament, 1 Împarati, 17; 3.
7. I. Muslea, Ov. Bârlea, op. cit., p. 295.
8. Gh. F. Ciausanu, Superstitiile poporului român în asemanare cu ale altor popoare vechi si noua, Bucuresti, Librariile Socec, 1914, p. 356.
9. v. I. Muslea, Ov. Bârlea, op. cit., p. 295.