Ultima întâlnire din această primă etapă a seriei Memoria povestită a adus în discuție una dintre cele mai sensibile teme ale prezentului: memoria în era digitală. Dacă, altădată, memoria se sprijinea pe albume de familie, scrisori, sertare cu fotografii și arhive păstrate cu grijă în case, astăzi ea se mută aproape integral în telefoane, cloud-uri, servere și platforme online.
Întâlnirea a devenit, firesc, un dialog între generații. Participarea elevilor de la Colegiul Național „George Coșbuc”, coordonați de prof. Mădălina Vlădescu, a adus în prim-plan perspectiva generației care s-a născut direct în spațiul digital. Pentru adolescenți, memoria nu mai are aproape deloc materialitate: fotografiile nu mai stau în cutii, conversațiile nu mai sunt scrisori, iar arhiva personală se construiește în timp real pe ecrane. Intervențiile lor au fost poate cele mai vii și mai sincere momente ale întâlnirii.
Un moment aparte a fost intervenția unui elev nevăzător, cititor pasionat, care a vorbit despre felul în care tehnologia îi facilitează accesul la lectură și cunoaștere. În acel moment, discuția despre digitalizare a depășit una din principalele temeri legată de pierderea autenticității și a arătat și cealaltă față a tehnologiei: aceea de instrument de acces, libertate și recuperare a lumii. Foarte interesantă a fost relatarea unui mod de comunicare în privat pe rețele între tineri, care duce la organizarea de grupuri sociale restrânse, în locul comentariilor publice la postări. Personal, consider că este necesară prezența publicului tânăr într-o discuție pe tema digitalului.
Dialogul dintre invitați a construit o hartă complexă a memoriei contemporane. Alina Pavelescu a adus perspectiva arhivelor și a memoriei documentare, într-un timp în care documentul însuși își schimbă natura și suportul. Dan Romașcanu a vorbit despre începuturile internetului și despre fragilitatea memoriei digitale, amintind cât de ușor poate dispărea o întreagă epocă online dacă infrastructurile tehnologice nu mai pot fi accesate. Nicu Ilie a discutat despre accelerarea capacității de arhivare și despre transformările pe care tehnologia le produce în felul în care stocăm și consumăm memoria colectivă. Violeta Borzea a adus în discuție relația dintre manuscris, editare și păstrarea unei memorii afective prin intermediul cărții. Daniel Sur, moderatorul întâlnirii, a reușit să mențină echilibrul unei conversații care a traversat constant literatura, tehnologia, arhivele și experiența personală.
Poate că una dintre cele mai importante concluzii ale serii a fost aceasta: memoria nu mai este doar un spațiu interior sau familial. Ea devine tot mai mult o negociere între om și tehnologie. Delegăm aparatelor ceea ce înainte păstram în minte, iar algoritmii încep să decidă, discret, ce merită să revedem, ce ni se amintește și ce dispare în uitare digitală.
Seria Memoria povestită, derulată în parteneriat cu Revista Cultura, căreia îi mulțumesc, a pornit de la fotografii vechi, documente și arhive personale, dar a ajuns inevitabil la această întrebare contemporană: cine va păstra, peste zeci de ani, urmele vieților noastre digitale? Și, mai ales, în ce formă vor mai putea fi ele citite? Am gândit de la început aceste evenimente ca niște dialoguri constructive și pot să afirm că au avut un mare succes. Meritul este și al invitaților, al moderatorilor și, nu în ultimul rând, al publicului numeros.
După șase întâlniri dedicate memoriei, fotografiei, arhivelor și poveștilor care se transmit între generații, seria Memoria povestită va lua o pauză până la toamnă, când vom extinde și geografic tematica. Rămâne însă convingerea că memoria continuă să fie una dintre marile teme ale lumii contemporane, tocmai într-o epocă în care avem impresia că tehnologia nu ne mai lasă nimic să uităm. „Media sunt extensii ale omului”, afirma Marshall McLuhan[1]. În prezent memoria digitală pare să devină extensia memoriei noastre.
[1] McLuhan, M. (1964). Understanding media: The extensions of man. McGraw Hill.