Intimitatea iubirii algoritmice în cadrul aplicațiilor de dating este analizată de sociologul Mihai S. Rusu, în cadrul proiectului Matched Society, ca narațiune instrumentalizată și ca formă de comodificare a sinelui într-un context din ce în ce mai tranzacțional.
Demersul inițiat de Asociația VAR Cultural, prin proiectul MATCHED SOCIETY (www.matched society.com) urmărește documentarea, arhivarea și cercetarea fenomenului de găsire a unui partener de cuplu dintr-o perspectivă istorică. Proiectul aduce în prim plan primele manifestări sub forma de anunțuri/ corespondență în ziarele locale sau naționale din România începând cu 1870, trecând prin perioada postcomunistă, care coagulează continuitatea anunțurilor matrimoniale, în formatul fizic al ziarelor și apoi trece la apariția variantelor digitale ale acestui tip de căutare, marcată decisiv de capitalizarea acestui proces de către aplicațiile de dating și migrarea fenomenului de găsire a unui partener aproape exclusiv în mediul online.
Întregul proces de documentare și cercetare s-a desfășurat în perioada martie – iulie 2024, în interiorul unei echipe multidisciplinare și a unui public tânăr adult extrem de activ, răspunsurile și interviurile, oferite de către aceștia membrilor echipei, reprezentând sursa de inspirație pentru o serie de podcast-uri care concentrează teme majore și probleme acute ale utilizatorilor platformelor de dating în România.
Explorarea, pornind de la cercetarea socio-psihologică și continuând prin curatorierea unor produse artistice în lunile august-septembrie, arată cum influențele culturale și sociale au modelat interacțiunile în scopul găsirii unui partener, cum avem nevoie de recunoaștere în întâlnirea cu un „celălalt” și a relevat complexe fragilități, forme de autoreprezentare, procese de idealizare, emoții și detalii raționale și iraționale, contextualizate de modul în care interacționăm romantic în prezent. Matched Society este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și susținut de AMIQ Consulting.(Jenniffer Corrales & Alina Grau)
Dragoste algoritmică
Autor: Mihai S. Rusu
„Ce este dragostea?” e o întrebare care – la fel ca toate marile întrebări filosofice referitoare la existență, sensul vieții și moarte – a rămas fără un răspuns definitiv. După cum o arată întreaga tradiție literară în care este codificată poetic și narativ experiența iubirii, oamenii se pricep mai bine să trăiască dragostea decât să o explice în mod analitic. Științele sociale nu fac nici ele excepție: iubirea interpersonală nu s-a numărat printre temele majore ale psihologiei și sociologiei, cele mai îndreptățite să abordeze acest fenomen social. Abia recent, în ultimele decenii, psihologii (sociali) au dezvoltat teorii ale iubirii (vezi, în acest sens, teoria triangulară formulată de Robert Sternberg), iar sociologii au început să investigheze dragostea ca experiență modelată socio-cultural.
Dacă nu prea știm „ce” este dragostea, sociologia și științele sociale ne pot indica „cum” este iubirea. Sociologul Zygmunt Bauman a scris o carte în care a vorbit despre „iubire lichidă” (Liquid Love: On the Frailty of Human Bonds. Cambridge: Polity, 2003). Aceasta este specifică modernității târzii a vremurilor noastre postmoderne, fiind caracterizată de un ethos consumerist, adiaphoric (indiferență emoțională) și individualism hedonistic sexualizat. Ea se diferențiază radical de formele „solide” ale iubirii romantice, caracteristice societății moderne, de până la revoluția culturală și cea sexuală din 1968: iubirea care stă la baza căsătoriei, iubirea infuzată cu mitul veșniciei și doctrina sufletelor pereche. Această iubire a lui „până-când-moartea-ne-va-despărți” a fost înlocuită, în societatea postmodernă, de iubirea lichidă: episodică și mercurială, redusă la fling-uri și one-night stand-uri. O formă lichefiată de iubire care, disociată de căsătorie, relevă, mai presus de orice, fragilitatea legăturilor umane în condiția postmodernității neoliberale.
Iubirea lichidă teoretizată de Zygmunt Bauman își atinge apogeul în dragostea algoritmică a platformelor digitale. Pe urmele lui Tinder, lansată în toamna anului 2012, aplicațiile de dating au explodat în ultimii ani. Acestea s-au diversificat pe criterii fractalice: găsim aplicații generale (Bumble), pentru oameni căsătoriți (Ashley Madison) și părinți celibatari (Stir – Single Parent Dating), vârstnici (+50) (eharmony & SilverSingles), creștini (ChristianMingle), mozaici (Jswipe) și musulmani (Salams & Muzz), latino și afro-americani (Latiner & BlackCupic), gay și queer (Grindr & HER), elite (EliteSingles) și intelectuali (MeetMindful).
Pe aceste aplicații de dating flirtul și accidentalul vieții sociale sunt substituite tehnologic de munca premergătoare a algoritmilor: ceea ce se petrece cumva spontan în spațiul vieții de zi cu zi – magia vieții cotidiene – are loc acum ca urmare a programării algoritmice. Astfel, după ce și-au creat cont și setat preferințele, utilizatorilor nu le mai rămâne de făcut decât să supra-selecteze profilele celor care au trecut de filtrele criteriale ale aplicației. Flirtul, ocheadele și privirile complice, tensiunea emoțională creată de interacțiunea în spațiul fizic cu un „altul romantic” sunt toate date la o parte și înlocuite cu două mișcări: „swipe right” dacă îți place, „swipe left” dacă nu-ți place. Iar apoi așteptăm să se producă tehno-magia din cutia neagră a mecanismului algoritmic. După care să consumăm și să ne lăsăm consumați în întâlniri pasagere. Și apoi să o luăm de la capăt.
Ca instrumente de conectare interpersonală, aplicațiile de dating online precum Tinder pot fi văzute ca echivalente funcționale pentru mai vechile anunțuri matrimoniale din presa scrisă. Din nou, cu o diferență substanțială: dacă, în trecut, anunțurile matrimoniale – după cum le și spune numele – aveau ca finalitate încheierea unui contract marital, aplicațiile digitale de dating scurtcircuitează instituția căsătoriei și sunt folosite preponderent în vederea cunoașterii unei plaje cât mai variate de parteneri romantici. Astfel, în timp ce anunțurile matrimoniale funcționează în cadrul unei „piețe maritale”, aplicațiile de dating sunt instrumentele digitale cu ajutorul cărora utilizatorii navighează în interiorul unei mult mai dinamice piețe socio-sexuale a relațiilor interpersonale.
Imediat după ce și-au făcut apariție, aplicațiile de dating au fost salutate de către o parte a societății (acele categorii care își pun speranțele în ideea că tehnologie poate rezolva problemele cu care se confruntă omenirea) ca o soluție tehno-digitală la problema atât de spinoasă a iubirii. În sfârșit, gândeau aceștia, societatea postmodernă dispune acum de o platformă care să îi conecteze pe indivizi adecvat epocii digitale: rapid, eficient și fără prea multe obligații morale, posibil chiar deloc. Însă revoluția Tinder și platformizarea dating-ului pe care aceasta l-a instituționalizat a dus la o marketizare a intimității și la o comodificare a sinelui celor care acum au ajuns să „se vândă” ca produse pe piața erotico-romantică generată de aplicațiile de dating. În loc să ofere o soluție tehnică la problema iubirii în epoca postmodernă, aplicațiile de dating sunt acuzate că au instituit o „cultură a agățatului” („hook-up culture”), în care tot ce contează este eficientizarea stabilirii unor întâlniri în vederea consumării actelor sexuale pasagere.
Studii realizate în științele sociale asupra aplicațiilor de dating au evidențiat alte două aspecte asociate acestui culturi digitale a agățatului: comodificarea sinelui și obiectificarea celorlalți. Primul dintre acestea – comodificarea sinelui – face referire la strategiile pe care utilizatorii le întrebuințează în vederea producerii și vânzării propriei imagini ca una dezirabilă socio-erotic în cadrul aplicațiilor de dating. Critica principală este că, într-o măsură chiar mai extinsă decât pe alte rețele sociale virtuale precum Facebook și Instagram, aplicațiile de dating încurajează utilizatorii să își aranjeze propria imagine în vitrina digitală a profilului de Tinder spre a fi admirată, aleasă și, în cele din urmă, consumată. Sinele și mai ales proiecția digitală a acestuia devin astfel o marfă a cărei valoare e dată de dezirabilitatea consumării ei într-o aplicație de dating.
Utilizatorii aplicațiilor de dating care își comodifică sinele devin, prin aceasta, niște antreprenori romantici pe platformele digitale. Obiectificarea alterității face pereche cu comodificarea sinelui. Această constă în reducerea celuilalt la un obiect al dorinței, care poate fi ales (sau nu) dintr-un singur „swipe”. Deloc întâmplător, în literatura de specialitate dedicată aplicațiilor de dating a apărut noțiunea de „relationshopping”. Aceasta face referire la faptul că, atunci când intră în aplicație, utilizatorii pășesc metaforic într-un fel de mall al relațiilor din care pot alege posibili parteneri similar oarecum modului în care selectăm produse fizice de pe rafturile unui magazin.
Într-o lume digitalizată, întrebarea care contează nu mai este aceea legată de natura dragostei („ce este iubirea?”). Relevantă devine întrebarea referitoare la însăși posibilitatea dragostei: mai este posibilă iubirea – orice ar însemna aceasta – într-o lume a intimităților digitale și a match-making-ului algoritmic? Într-o astfel de lume, dragostea nu mai plutește în aer; iubirea – dacă mai poate fi vorba de așa ceva – este programabilă algoritmic în intestinele digitale ale unei platforme tehnice.
Rezultatele anchetei sociologice online asupra utilizării aplicațiilor de dating
Introducere
Aplicațiile de dating au devenit extrem de populare ca mijloace digitale de facilitare a descoperirii unor parteneri romantici. La nivel global, numărul utilizatorilor acestor aplicații a crescut într-un ritm alert în ultimul deceniu, ajungând în 2023 la 381 milioane de persoane (Statista, 2024a). Geografic, cei mai mulți utilizatori sunt localizați în lumea occidentală, în Statele Unite și Marea Britanie (Statista 2024b).
Potrivit unui studiu realizat de către Pew Research Center (Vogels și McClain, 2023) pe un eșantion reprezentativ la nivelul populației adulte a Statelor Unite ale Americii, în 2023 unul dintre trei americani a folosit o aplicație de dating (30%). Conform aceluiași studiu, aplicațiile de dating sunt cel mai populare în rândul tinerilor (18-29 ani), iar bărbații recurg în mai mare măsură la aceste aplicații de dating decât femeile (34% vs. 27%). Totodată, din punctul de vedere al orientării sexuale, aplicațiile de dating sunt mai intens folosite de către membrii comunității LGBTQ+ (51%), comparativ cu respondenții heterosexuali (28%).
Pe fondul apariției și masificării utilizării aplicațiilor de dating și în România, studiul de față își propune să surprindă o serie de aspecte referitoare la cine, cum, de ce și cu ce efecte folosește aplicații de dating în societatea românească. În acest sens, printr-o anchetă sociologică pe baza unui chestionar aplicat online au fost culese date de la un eșantion neprobabilistic de 214 respondenți. Chestionarul a fost aplicat pe platforma digitală Typeform (https://varcult.typeform.com/to/EzVJ4Nv1) iar datele au fost culese în perioada februarie– aprilie 2024. Au fost acceptate răspunsuri doar din partea persoanelor care au răspuns afirmativ la întrebarea filtru referitoare la faptul că au experiența utilizării cel puțin a unei aplicații de dating.
Desigur, numărul redus al respondenților și tipul de eșantionare neprobabilistică nu permit generalizarea rezultatelor dincolo de populația de la care răspunsurile au fost culese. Cu toate acestea, rezultatele obținute pe eșantionul investigat în studiul de față indică o serie de tendințe referitoare la modul în care aplicațiile de dating sunt întrebuințate în vederea formării de noi relații sociale, de cuplu, dar și sexuale. În cele ce urmează, prezentăm rezultatele obținute acordând o atenție deosebită modului în care răspunsurile înregistrate variază în funcție de gen.
Descrierea eșantionului
Eșantionul non-probabilistic, de conveniență, a cuprins un număr de 214 respondenți care au completat integral chestionarul auto-administrat pe o platformă online. Din perspectiva datelor socio-demografice, acesta se prezintă în felul următor: în funcție de genul respondenților, eșantionul cuprinde 147 femei (69%) și 62 bărbați (29%), respectiv 5 dintre cei care au completat chestionarul s-au declarat „non-binari” (2%) (Figura 1). Având în vedere procentul foarte redus din eșantion reprezentat de persoanele cu gen „non-binar”, acestea au fost excluse din analizele care urmează, întrucât numărul mic al acestor cazuri nu permite constituirea unei categorii cu care să poată fi operate analize statistice.
În privința vârstei respondenților, vârsta medie a eșantionului este de 33,9 ani, iar abaterea standard are valoarea 8,4. De asemenea, distribuția respondenților în funcție de vârstă, ilustrată în Figura 2 de mai jos, indică o distribuție normală, gaussiană a datelor. Vârsta mimină este cea stabilită de către cercetători (18 ani), iar cel mai vârstnic respondent a fost în vârstă de 86 de ani. Faptul că între cel mai în vârstă respondent (86 ani) și următoarea cea mai în vârstă persoană care a completat chestionarul (56 ani) există o distanță de 30 ani indică faptul că sunt relativ puține persoanele cu vârste peste 50 ani care să folosească în mod activ aplicații de dating.
Ca nivel educațional, majoritatea respondenților este absolventă a învățământului universitar: 39% dintre aceștia dețin o diplomă de licență, 47% au absolvit masterate, iar 4% sunt doctori în științe. În schimb, numai 10% din eșantion este alcătuit din respondenți cu educația pre-universitară (7% învățământ liceal, respectiv 3% au absolvit un colegiu sau o școală postliceală) (Figura 3). O astfel de distribuție reflectă faptul că eșantionul supra-reprezintă categoriile înalt educate în același timp în care sub-reprezintă persoanele care aparțin unor categorii caracterizate de niveluri educaționale mai reduse. În plus, dacă avem în vedere și faptul că cei mai mulți dintre respondenți își au rezidența în mediul urban (95%), aceasta poate indica și faptul că utilizatorii aplicațiilor de dating tind să provină din rândurile mai educate ale populației, care au acces la dispozitive mobile și abilități digitale și conectare la internet. O astfel de distribuție a respondenților în eșantion este frecvent întâlnită în eșantioanele neprobabiliste alcătuite din respondenți (auto)selectați din mediul online și trebuie luată ca o limită metodologică a acestui studiu.
Un alt factor socio-demografic relevant este statutul marital al respondenților. Figura 4 arată că eșantionul folosit în studiul de față este alcătuit în mare parte din persoane singure (categoria care include și persoanele văduve, respectiv divorțate), aceastea reprezentând un procent de 54%. Un astfel de procent este de așteptat, în condițiile în care aplicațiile de dating sunt folosite în vederea cunoașterii unor potențiali parteneri romantici, căutați în special de către persoanele care nu se află în relații. Pe de altă parte, faptul că în eșantion sunt incluse și persoane care se află în relații mai scurtă sau de lungă durată (14% se află în relații mai scurte de 1 an și 24% se află în relații mai lungi de 1 an), precum și persoane căsătorite (7%) arată că aplicațiile de dating nu sunt exclusiv folosite de către celibatari.
Aplicații de dating, timpul și frecvența utilizării
La nivel global, cea mai populară aplicație de dating este Tinder, cu peste 58 milioane de descărcări în anul 2023 (Statista 2024c). În clasamentul popularității în rândul utilizatorilor, Tinder este urmată de Litmatch (35 milioane descărcări), Bumble (31 milioane), SweetMeet (30 milioane) și Badoo (25 milioane). Alte aplicații populare la nivel global sunt FRND, Omi, TanTan, Hinge și happn, toate cu peste 10 milioane de descărcări în anul 2023.
În mare, situația existentă la nivel global este similară cu cea obținută la nivelul eșantionului pe care se bazează studiul de față: cea mai populară aplicație de dating este Tinder, folosită de 89% dintre respondenți, urmată de Bumble, (65%) și Facebook Dating (27%). Alte aplicații de dating pe care le folosesc respondenții români ai acestui studiu sunt OkCupid (21%), Badoo (15%), happn (7%) și Grindr (6%). Un procent considerabil de respondenți, de 15%, au declarat că folosesc alte aplicații de dating, ceea ce reflectă diversitatea pe care utilizatorii digitali o au la dispoziție. Totodată, datele prezentate în Figura 5 indică un tipar de comportament în acest domeniu, care constă în aceea de a utiliza în mod simultan sau succesiv mai multe aplicații de dating.
Un aspect pe care îl vom investiga în mod sistematic în acest raport constă în diferențele de gen. În privința utilizării aplicațiilor de dating, Figura 6 de mai jos arată că nu există diferențe de gen semnificative: atât respondenții femei cât și cei bărbați preferă, în mare, aceleași aplicații de dating.
Următoarele aspectele asupra cărora ne vom concentra atenție fac referire la istoricul utilizării aplicațiilor de dating, respectiv la frecvența și durata utilizării acestora. Figura 7 arată că aproximativ jumătate din eșantion a folosit aplicații de dating în ultimele trei luni, bărbații întrebuințând aceste aplicații într-un procent mai mare decât femeile (52% comparativ cu 37%).
În ceea ce privește istoricul utilizării aplicațiilor de dating, datele prezentate în Figura 8 arată că 90% dintre respondenți au folosit prima oară aceste aplicații începând cu anul 2014, doar 10% dintre aceștia având experiențe anterioare cu acest fel de aplicații. Lucrurile sunt explicabile prin faptul că cele mai importante aplicații de dating au fost create în acea perioadă. Astfel, Tinder a fost lansat în 2012, iar Bumble în decembrie 2014. Aceste aplicații au devenit extrem de populare la nivel global aproape instantaneu, fiind folosite și de către utilizatori din România. O analiză pe genuri arată că bărbații au adoptat mai repede aplicații de dating (2017), comparativ cu femeile, pentru care media anului prin întrebuințări este 2018. Cu toate că diferența nu este semnificativă statistic, ea indică totuși o tendință generală: anume, că bărbații tind să fie mai rapizi în adoptarea unor comportamente digitale de dating online.
Frecvența accesării aplicațiilor de dating (Figura 9) relevă faptul că că cei mai mulți dintre respondenții care le-au folosit în ultimele trei luni au făcut-o zilnic (18%). Acest rezultat ne spune că nu doar platformele de Social Media 2.0 de tipul Facebook, Instagram, TickTock sau Youtube au devenit parte din viața cotidiană a multor persoane, ci și aplicații de dating online. Pentru un procent mai redus, de doar 3%, aplicațiile de dating sunt accesate chiar de mai multe ori în fiecare zi. Alții o fac săptămânal (11%) sau o dată la câteva săptămâni (5%), ceea ce indică faptul că nu există un model temporal dominant de utilizare a acestor tipuri de aplicații.
În schimb, de îndată ce introduce factorul gen în analiză, se detașează o serie de diferențe semnificative. Din datele de care dispunem (Figura 10) reiese că bărbații din eșantionul acestui studiu sunt caracterizați de un tipar temporal mai activ de utilizare a aplicațiilor de dating. Mai precis, procente substanțial mai ridicate ale respondenților bărbați accesează aplicații de dating săptămânal (16%) și zilnic (29%), în timp ce femeile o fac în proporții mai reduse (săptămânal – 10%, iar zilnic – 13%).
O altă dimensiune a temporalității utilizării aplicațiilor de dating constă în timpul petrecut cu acestea în zilele în care sunt întrebuințate. Din acest punct de vedere, se poate observa (Figura 11) că cei mai mulți respondenți – femei și bărbați deopotrivă – petrec în total mai puțin de 10, respectiv 30 de minute pe zi. Există însă și categorii mai reduse de respondenți care petrec peste două ore pe zi pe aplicații de dating. Și aici se remarcă diferențe notabile de gen: 8% dintre femei au declarat că petrec mai mult de două ore pe zi pe aplicații de dating, în timp ce numai 3% dintre respondenții bărbați au declarat că fac același lucru.
Această diferență a timpului petrecut pe aplicațiile de dating poate semnala că bărbații tind să folosească aplicațiile în scopuri mai degrabă pragmatice, anume pentru a stabili cât mai rapid posibil întâlniri față în față în context fizic. În schimb, datele sugerează ipoteza că femeile ar prefera să petreacă mai mult timp în conversații și/sau să studieze în mai amănunt informațiile de natură non-vizuală referitoare la potențialii parteneri identificați prin aplicațiile de dating.
De interes pentru studiul de față a fost și înțelegerea comportamentului pe care utilizatorii îl desfășoară odată ce au accesat aplicația de dating. Am obținut date despre acest lucru rugându-i pe respondenții care au completat chestionarul să ne împărtășească ce obișnuiesc să facă atunci când utilizează aplicațiile de dating. Rezultatele prezentate în Figura 12 arată că cei mai mulți (46%) utilizează o strategie de maximizare a contactelor, optând pentru a da „like” cât mai multor potențiali parteneri și apoi așteptând să se producă „potrivirea”. O altă strategie frecvent apelată constă în a da „like” câtorva persoane (2-5) și apoi utilizatorul adoptă o poziție de expectativă (37% dintre respondenți ai declarat că operează în acest mod). Mai puțin (14%) sunt cei care dau un singur „like”, așteptând apoi să fie contactat/ă. În fine, există și o categorie foarte redusă (3%) de utilizatori pasivi, care, deși au conturi pe aplicații de dating, aleg să nu dea „like” unor potențiali parteneri și să fie contactate sau contactați fără să inițieze ei sau ele vreo acțiune în cadrul platformei digitale.
Figura 13 detaliază tiparele de comportament și strategiile de abordare întrebuințate de către utilizatori pe aplicațiile de dating în funcție de genul respondenților. Ceea ce se remarcă este că un procent semnificativ mai ridicat dintre femei aleg să adopte o abordare conservatoare, anume să dea un singur „like” și să aștepte să fie contactate (17% dintre femei fac acest lucru, comparativ cu numai 6% dintre bărbați). Cele mai multe femei din eșantionul acestui studiu (50%) merg, în schimb, pe varianta maximizării expunerii, alegând să dea „like” unui număr cât mai mare de parteneri posibili și să aștepte să fie contactate în urma acestor „like”-uri (bărbații fac același lucru, în mod curios, într-o proporție mai mică de numai 39%).
Motivația creării contului, scopurile întrebuințării și utilitatea aplicațiilor de dating
Ce anume au urmărit să obținută utilizatorii atunci când și-au creat profile pe aplicații de dating? Chestionarul pe care l-am aplicat a inclus un item care ne permite să surprindem motivațiile care au stat la baza intrării în lumea aplicațiilor de dating. La întrebarea cu variante multiple de răspuns, Figura 14 de mai jos arată că cei mai mulți dintre respondenți au optat pentru „Să reflecte adevărul despre mine / să mă reprezinte” (82%) și mai puțin pentru varianta de răspuns „Să mă pun într-o lumină bună” (32%), în timp ce o mică parte a respondenților au urmat sfaturile prietenilor și cunoștințelor (7%).
Figura 15, care detaliază aceleași date distribuite în funcție de genul respondenților, evidențiază faptul că femeile din eșantionul nostru sunt mult mai preocupate ca informațiile încărcate pe platformă „să reflecte adevărul despre mine” – 86% dintre femei au bifat acest răspuns. În schimb, bărbații par mai degrabă interesați ca informațiile dezvăluite despre sine să „îi pună într-o situația cât mai favorabilă” (48%), chiar dacă aceasta, după cum putem bănui, ar putea include și postarea unor informații nu tocmai conforme cu realitatea.
La fel de important de cunoscut sunt scopurile pentru care persoanele studiate utilizează aplicațiile de dating. În Figura 16, constatăm că – la întrebarea la care au avut posibilitatea de a alege răspunsuri multiple – respondenții declară că utilizează aplicații de dating „Pentru a cunoaște parteneri pentru o relație de cuplu” (70%). Alții o fac „din curiozitate” (46% dintre respondenți au bifat acest răspuns). Există și o categorie semnificativă de respondenți care folosesc aceste aplicații în scopuri mult mai pragmatice pe termen scurt, anume „Pentru a descoperi parteneri sexuali” (33%), dar și pe termen lung: „Pentru a-mi găsi soț/soție” (doar 9%). O altă categorie importantă utilizează aplicațiile mai degrabă ca pe un instrument de analiză a compatibilității relaționale: răspunsul „Pentru a vedea cu cine sunt compatibil/ă” a fost selectat de 24% dintre persoanele studiate.
Defalcate pe gen, răspunsurile relevă faptul că bărbații sunt semnificativ mai interesați de utilizarea aplicațiilor de dating în vederea facilitarea unor relații sexuale. Astfel, în timp ce doar 27% dintre femei au optat acest răspuns, jumătate dintre bărbați (50%) au selectat răspunsul „Pentru a descoperi parteneri sexuali”. Pe de altă parte, din nou în conformitate cu rolurile tradiționale de gen în care femeile sunt încurajate să fie mai „cuminți”, utilizatoarele de sex feminin au declarat într-o mai mare măsură decât bărbații că întrebuințează aplicațiile de dating pentru a cunoaște potențiali parteneri pentru o relație de cuplu (73% vs. 65%).
Un alt aspect de interes pentru studiul de față a fost utilitatea percepută în rândul utilizatorilor a aplicațiilor de dating. Figura 18 arată o distribuție echilibrată a răspunsurilor de-a lungul scalei Likert în cinci trepte, care variază de la „Deloc” la „Foarte mult”. Ca observație generală, se distinge faptul că majoritatea respondenților nu apreciază aceste aplicații ca fiind deosebit de utile, cele mai multe răspunsuri indicând faptul că utilitatea acestora nu este nici foarte mare dar nici foarte mică (36%).
Figura 19 de mai jos indică faptul că nu există diferențe notabile între respondenții femei și cei bărbați: imaginea de ansamblu care se detașează în rândul ambelor categorii declară de respondenți este că utilitatea aplicațiilor de dating este una relativ modestă. Însă chiar și așa, acest lucru nu pare să îi descurajeze pe respondenți să folosească aceste instrumente digitale.
De la online dating la întâlniri față-în-față
Ce se întâmplă după ce utilizatorii stabilesc un contact pe aplicația de dating? Continuă relaționarea și în afara aplicației printr-o întâlnire față în față? Figura 20 arată că majoritatea utilizatorilor s-au întâlnit fizic cu persoana cu care aplicația i-a făcut „potrivire” și a avut o conversație online (69%). Având în vedere că, la nivelul societății românești, cu puține excepții, cele mai multe interacțiuni au loc între persoane heterosexuale, e de înțeles de ce există variații minimale între răspunsurile obținute de la femei, respectiv de la bărbați.
Am constatat anterior că o treime dintre respondenți folosesc aplicațiile de dating în vederea găsirii unor parteneri pentru relații sexuale (vezi Figura 16). În continuarea acestui aspect, am fost interesați să înțelegem cum decurg conversațiile purtate în cadrul aplicațiilor de dating, în special dacă există tendința ca discuția să ia o tentă sexuală. Răspunsurile obținute (Figura 21) arată că există această tendință, în condițiile în care aproape jumătate din eșantionul anchetat a declarat că tendința de sexualizare a conversației pe aplicațiile de dating are loc „des” și „întotdeauna”, aceasta fiind observată în special de către femei.
Pe respondenții care au declarat că s-au întâlnit fizic ulterior realizării „potrivirii” înăuntrul aplicației de dating i-am întrebat ce s-a întâmplat după ce s-au văzut față în față cu persoanele desemnate ca „match” de către aplicație. Figura 22 relevă că pentru o categorie de aproximativ 22% dintre respondenți „nu s-a întâmplat nimic”, în sensul că întâlnirea nu a evoluat în direcția formării unui cuplu. Alții au declarat că sunt încă împreună (21% femei, respectiv 13% bărbați), iar 11% dintre respondenți (bărbați și femei deopotrivă) au declarat că s-au despărțit. Cumulând acest două categorii, rezultă că un procent destul de însemnat dintre persoanele care s-au întâlnit au format o relație. Pentru alții, pe de altă parte, întâlnirea s-a consumat numai pe plan sexual, fiind o relație de tipul „one night stand” (7% femei, respectiv 18% bărbați).
Criterii de selecție
Care sunt criteriile în funcție de care utilizatorii aplicațiilor de dating selectează potențialii parteneri? Cât de mult contează aspectul fizic, codificat vizual în modul în care arată persoana în poza de profil afișată în aplicație, comparativ cu alte trăsături non-vizuale? Pentru a decela cum stau lucrurile, i-am rugat pe respondenți să precizeze care sunt criteriile care stau la baza preferințelor lor cu privire la posibilii parteneri de pe aplicațiile de dating. Figura 23 de mai jos arată că aspectul fizic este elementul cel mai des invocat. Înfățișarea persoanei contează semnificativ mai mult pentru femei (55% comparativ cu 31% în cazul bărbaților), fapt care sfidează ideea consacrată în literatura de specialitate, conform căreia bărbații sunt mai degrabă interesați de aspectul fizic al femeilor, în timp ce femeile ar trebui să fie mai interesate de statutul socio-economic al bărbaților.
Emoții: rușine, frică, siguranță
Ca și anunțurile matrimoniale din presa scrisă de dinaintea lor, aplicațiile digitale de dating se bucură de o reputație îndoielnică pentru o bună parte a populației. În cazuri extreme, persoanele care recurg la astfel de metode pentru a identifica și interacționa cu posibili parteneri se poate confrunta cu prejudecăți, stereotipuri și chiar stigmatizare. În cadrul acestui studiu, ne-am întrebat care este încărcătura afectivă asociată utilizării aplicațiilor digitale de dating. În acest sens, unul dintre itemii incluși în chestionar i-a întrebat pe participanții la studiu „În ce măsură te-ai simțit rușinat/ă pentru că folosești aplicații de dating?”. Figura 24 de mai jos arată că marea majoritate a respondenților nu resimt rușine ca urmare a utilizării acestor platforme, atât în rândul bărbaților cât și al femeilor (47% din rândul ambelor categorii au declarat „deloc”). Concluzia pe care o putem desprinde din aceste date este că utilizarea aplicațiilor de dating a devenit ceva banal, iar odată cu înmulțirea persoanelor care o folosesc s-a produs o „normalizare” morală a acestora care face ca utilizatorii să nu resimtă vreun motiv de rușine pentru faptul că apelează la astfel de mijloace de conectare socială.
Pentru cei mai mulți respondenți utilizarea aplicațiilor de dating este o experiență relativă sigură. Cu toate acestea, bărbații se simt mult mai în siguranță decât femeile: întrebați în ce măsură s-au simțit în siguranță în interacțiunile avute cu alte persoane în cadrul aplicațiilor de dating, bărbații au răspuns „mult” și „foarte multe” într-un procent de 51%; în schimb, numai 32% dintre femei se simt în siguranță. Îngrijorător, varianta de răspuns „foarte mult” a fost aleasă de doar 3% dintre respondenții femei care au fost studiați în cadrul acestui studiu (Figura 25).
Una dintre acțiunile specifice care afectează sentimentul de siguranță în aplicațiile de online dating este hărțuirea. Rugați să evalueze afirmația „M-am simțit hărțuit/ă” în cadrul interacțiunilor pe care le-am avut pe aplicațiile de dating, respondenții au oferit răspunsuri care indică faptul că aceste cazuri de hărțuire sunt relativ rare (Figura 26). Numaidecât, și aici se poate observa o situație diferită în funcție de gen: bărbații sunt, de regulă, într-un procent mult mai mic ținte ale comportamentelor de hărțuire în cadrul acestor aplicații decât femeile.
Frica este o altă emoție de bază care este asociată cu eventualitatea unei întâlniri fizice cu o persoană cunoscută prin aplicații de dating online. A te întâlni fizic cu cineva pe care l-ai cunoscut numai în mediul digital poate fi o experiență riscantă. I-am întrebat pe respondenții care au completat chestionarul „În ce măsură ți-a fost frică să te întâlnești fizic cu persoane întâlnite prin aplicația de dating?”. Figura 27 arată că, în general, persoanele anchetate nu resimt frica în mod semnificativ. Totuși, aceeași figură evidențiază distribuții notabil diferite pentru respondenții femei și cei bărbați. Astfel, în timp ce bărbații declară că nu le-a fost frică „deloc” să se întâlnească fizic cu partenere (de presupus femei) (56%), doar 21% dintre femei au declarat că nu le-a fost „deloc” frică. La celălalt capăt al scalei, numai 2% dintre bărbați au raportat că le-a fost frică „foarte mult” și 3% „mult”, în timp ce pentru femei aceste procente sunt mult mai însemnate (6% „foarte mult”, respectiv 17% „mult”).
Ca reacție la sentimentul de frică, persoanele studiate au adoptat diverse strategii de precauție atunci când s-au întâlnit fizic cu persoane cunoscute online în aplicații de dating. Peste jumătate dintre bărbați declară că nu au luat nicio măsură de siguranță (53%), comparativ cu numai 8% dintre femeile din eșantion, fapt ce arată încă o dată că frica este inegal resimțită între bărbați și femei. Cel mai frecvent apelat mijloc de precauție de către femeile care s-au întâlnit fizic cu persoanele cunoscute online a fost să aleagă un loc de întâlnire public (85%), respectiv să informeze o prietenă sau un prieten cu privire la întâlnirea la care participă (65%). Datele indică faptul că, de cele mai multe ori, femeile din eșantionul studiat au recurs la o strategie care a inclus ambele măsuri de siguranță.
O măsură extremă constă în blocarea unui utilizator. Din totalul eșantionul investigat, marea majoritate a respondenților a recurs la această măsură a blocării unei persoane pe aplicațiile de dating cel puțin o dată. Figura 29 arată că femeile apelează la acest mijloc într-o proporție mai mare decât bărbații (80% dintre femei au blocat vreodată pe cineva comparativ cu doar 65% dintre bărbați).
Potrivit informațiilor prezentate în Figura 30, de cele mai multe ori motivul blocării a fost natura conversației („Nu mi-a plăcut conversația” au răspuns peste 70% dintre respondenți). Nesiguranța a fost un alt motiv important, mai ales în rândul femeilor, care au selectat „Nu m-am simțit în siguranță” într-un procent de 53%. În schimb, bărbații tind să blocheze o persoană cu care se întrețin pe aplicațiile de dating în special pe motive estetice, pentru simplul motiv că „nu mi-a plăcut de ea” (32%).
Concluzii
Revoluția digitală generată de apariția internetului, a dispozitivelor mobile (smartphones) și a platformelor social media a redefinit și repertoriul practicilor de comunicare socială în domeniul interacțiunilor romantice. Aplicațiile de dating precum Tinder și Bumble au devenit instrumente foarte populare în rândul populației alfabetizate digital (adolescenți și mai ales tineri adulți) pentru identificarea unor posibili parteneri socio-sexuali. Studiul de față, întemeiat pe datele culese printr-un chestionar completat online de către un eșantion non-probabilist de 214 respondenți care au utilizat aplicații de dating, a explorat cum anume întrebuințează utilizatorii aceste aplicații, ce îi motivează să o facă și cu în ce scopuri. Totodată, studiul a explorat componenta afectivă a utilizării aplicațiilor de dating, investigând măsura în care utilizatorii resimt emoții precum rușine și frică, dar și măsurile de siguranță pe care le iau pentru a se proteja împotriva unor potențiale pericole.
Principalele rezultate obținute în cadrul acestui studiu pot fi sintetizate astfel: cei mai mulți utilizatori ai aplicațiilor de dating preferă să folosească Tinder, aceasta fiind aplicația „standard” la nivel global în domeniul „digital dating”. Ca profil socio-demografic, utilizatorii aplicațiilor de dating sunt, de regulă, persoane aflate în afara unor obligații relaționale („single”), din mediul urban, cu vârsta medie de 33 ani și care dispun de o înaltă pregătire educațională (studii universitare la nivel de licență și masterar).
Ca tipar comportamental de utilizare, datele obținute în acest studiu relevă faptul că cei mai mulți utilizatori – femei și bărbați deopotrivă – recurg la o strategie de maximizare a expunerii pe aplicațiile de dating. Mai exact, cel mai frecvent comportament constă în a da „like” cât mai multor persoane, așteptând ca, după ce algoritmii platformei digitale să calculeze „potrivirea”, utilizatorul să fie contactat/ă. Surprinzător, rezultatele indică faptul că femeile recurg la această strategie de maximizare a expunerii în mai mare măsură decât bărbații, aceștia din urmă preferând să dea „like” doar câtorva persoane (între 2 și 5).
O altă diferență importantă între respondenții femei și bărbați a fost constatată în privința motivelor pentru care utilizatorul și-a creat cont pe aplicațiile de dating. În timp ce cele mai multe femei declară că sunt interesată ca profilul pe care și l-au creat „să reflecte adevărul despre mine”, punând astfel preț pe autenticitatea informațiilor despre propria persoană încărcate pe aplicație, bărbații urmăresc mai degrabă „să mă pun într-o lumină mai bună”, fapt ce include posibilitatea afișării unor informații personale care să nu fie neapărat acurate.
În privința scopurilor urmărite, se disting alte diferențe notabile în funcție de genul respondentului: dacă pentru femei, scopul cel mai frecvent declarat este acela de a „cunoaște parteneri pentru o relație de cuplu”, bărbații sunt mai interesați să „descopere parteneri pentru relații sexuale”. Atât între bărbați, cât și în rândul femeilor, există o minoritate care declară că scopul urmărit în utilizarea aplicațiilor de dating este acela de „a-mi găsi soț/soție”, fapt ce arată că aplicațiile de dating pot fi întrebuințate și ca echivalent funcțional digital pentru anunțurile matrimoniale din presa scrisă.
Emoțiile negative sunt prezente în spațiul digital al aplicațiilor de dating și le afectează în special pe femei. Rezultatele acestui studiu indică faptul că o parte însemnată a utilizatoarelor de gen femeiesc sunt hărțuite pe acest tip de aplicații, ceea ce le creează un sentiment de nesiguranță. Acesta devine cu atât mai pregnant în situația în care se pune problema tranziției de la online la fizic, anume atunci când femeile stabilesc întâlniri față în față cu parteneri bărbați identificați prin aplicații de dating. Ca măsuri de precauție, cele mai multe femei adoptă o serie de practici defensive în cazul în care aleg să se întâlnească fizic cu cineva cunoscut prin aplicația de dating, îmbinând de regulă tipul locației întâlnirii (loc public) cu informarea unei prietene sau prieten cu privire la întâlnirea pe care o are.
Ca limite metodologice, este important de subliniat că studiul de față are un caracter explorator iar rezultatele descriptive relatate în cadrul acestei analize sunt bazate pe un eșantion neprobabilist care nu permite extrapolarea acestora dincolo de populația studiată. În pofida acestor limitări de natură metodologică, rezultatele obținute în acest studiu pot indica o serie de linii de cercetare viitoare asupra spațiului online al dating-ului. Una dintre acestea este constituită de aprofundarea diferențelor de gen în privința utilizării aplicațiilor de dating.
Bibliografie
Statista (2024a). Number of dating service users worldwide from 2018 to 2028, by segment(in millions), https://www.statista.com/forecasts/891146/eservices-dating-services-online-user-by-segment-worldwide.
Statista (2024b). User penetration rate for online dating services worldwide as of 2023, by country, https://www.statista.com/statistics/1358139/global-reach-online-dating-services-by-country/.
Statista (2024c). Most popular dating apps worldwide in 2023, by downloads(in millions). https://www.statista.com/statistics/1359417/most-downloaded-dating-apps-worldwide/.
Vogels, Emily A. și McClain, Collen (2023). Key findings about online dating in the U.S. Pew Research Center, https://www.pewresearch.org/short-reads/2023/02/02/key-findings-about-online-dating-in-the-u-s/.