Sari la conținut
Prima pagină » Articole recente » Ștefan Vaida: „Printre oamenii care se mută de la oraș la sat apar și cei care vor să restaureze”

Ștefan Vaida: „Printre oamenii care se mută de la oraș la sat apar și cei care vor să restaureze”

| Interviu realizat de Corina Taraș-Lungu |

Pentru fiecare dintre noi o casă înseamnă ceva – locul de care aparținem, proprietatea noastră, ceva care ne oferă statut sau stimă de sine. Ce înseamnă pentru un restaurator o casă? E obiectul muncii tale, ce simbolistică îi atribui?

Îmi vine să citez dintr-o cărțulie care se numește „Marea lume mică” și care zice așa: „o casă este mai mult decât materialele din care este construită”. Pentru mine o casă înseamnă un loc mic, foarte bine ancorat într-un loc mare, nu e un loc rupt de context. Cred că este important să știi în ce context te afli, să socializezi și să faci parte din el, chiar dacă de multe ori îți dorești, ca om modern, să fii singur. Muzica face parte din casa mea, în casa mea se vorbesc foarte multe limbi străine, nici nu mi-am imaginat altfel. Pentru mine acasă este un loc unde se adună oameni, nu este un loc pe care să-l împart doar eu cu mine. Cel mai frumos lucru care i se poate întâmpla unei case este să fie locuită. „Acasă” este un loc unde toată lumea e binevenită, spontan, fără invitații în prealabil. Cultura politicoasă venită din oraș nu este neapărat valabilă la țară. Aici nu toți oamenii bat la ușă (râde).

Ce materiale îți plac?

Îmi plac materialele organice. Nu mă grăbesc să fug repede la cumpărături în oraș pentru că atunci pot să aduc un material dintr-o zonă și să-l introduc într-o altă zonă, ceea ce s-ar putea să nu funcționeze. Prin compozițiile pe care le folosești, prin aglomerările de materiale și tehnici, produci niște efecte. E important să folosești materialul care este cel mai apropiat de tine. Apoi aș refolosi foarte mult din materialul vechi. Sunt restaurator, așa că merg din principiu într-o direcție ecologică, nu aș putea fi niciodată consumerist. Dacă ești restaurator trebuie să ai niște principii, dacă în viața de zi cu zi ești un om care consumă iresponsabil, care folosește plasticul și căruia nu-i pasă de lumea înconjurătoare, înseamnă că te trădezi pe tine.

Ce numim casă tradițională?

Este o casă cât mai bine testată în timp. Mă feresc de termeni de care s-a abuzat cum e cuvântul „tradițional”.

Ce este rusticul?

Rusticul în construcție e o senzație de care noi, restauratorii, ne ferim. De această senzație s-a profitat timp de 30 de ani prea mult. O să încerc să definesc stilul rustic în construcții, deși el nu are o definiție clară. O primă idee ar fi faptul că schimbi rolul, destinația și funcționalitatea unui obiect, introducându-l în casă. Astfel îi transformi funcția practică într-o funcție estetică. A doua idee a rusticului, mai soft așa, este importanța mare pe care o acordăm texturii obiectului. De exemplu, acum decapăm obiectele vechi încercând să le transformăm din grosiere în obiecte de lux. Și al treilea aspect este intenția. În restaurare nu contează doar finalitatea, ci contează foarte mult dacă intenția ține de onestitate. Rusticul își dorește să inducă în eroare, să simuleze niște efecte vizuale.

Care e ingineria unei case de peste 200 de ani realizată din piatră, pământ, nisip sau lemn?

Iarăși ne întoarcem la intenție. Omul sau meșterul care a realizat o casă ce dăinuiește și după 200 de ani s-a gândit la foarte multe lucruri când a creat-o, conștient sau inconștient. Inconștient, prin toată informația și experiența pe care le-a acumulat din mediu. Forma, funcționalitatea și aspectul unei case se cristalizează în timp, în zeci sau sute de ani, în funcție de climă, de orientarea cardinală, de soare, de intemperii, în funcție de curenți și de sol și, foarte important, în funcție de lucruri pe care noi nu le cunoaștem nici măcar astăzi. Așa că, dacă vrei să faci o modificare la casă, să dărâmi o șură pentru că nu o mai folosești, trebuie neapărat să te gândești că asta ar putea să aibă un efect pe care nu îl cunoști.

Un restaurator e un om al trecutului sau al prezentului?

Un restaurator se ocupă cu istoria și cu trecutul, dar el gândește în perspectivă. El gândește cum poate să facă un obiect care vine din trecut să supraviețuiască cât mai mult în viitor. Hai să îți spun ceva comic. M-am dus la Hornbach să caut un pigment, niște oxizi cu care să zugrăvesc o casă. Prafurile astea au fost din ce în ce mai puțin folosite după 1990, iar prin 2010 deja dispăruseră de pe piață. M-am dus în Hornbach ca să văd dacă au ajuns suficient de departe încât să refolosească acești pigmenți, iar tipul de la raion, șocat de întrebarea mea, s-a uitat la mine cu milă și mi-a recomandat niște pigmenți „moderni”. Eu, în sinea mea, eram la rândul meu șocat și mă întrebam care dintre noi este mai evoluat. El mă vedea ca pe un om rămas în urmă, iar eu îl vedeam tot ca pe un om rămas în urmă, pentru că știam că pigmentul meu supraviețuiește mai mult în timp. Ca restaurator îți pui întrebarea: ești un om rămas în urmă sau ești un om evoluat? E schizofrenic…

Cât de implicate sunt autoritățile și Ministerul Culturii când vine vorba de conservarea caselor de acest gen?

Cred că anii 1990-2000 au fost foarte importanți. Era nevoie de un program guvernamental pentru niște zone mai bine conservate. Cred că am pierdut startul ăsta, iar acum, în tot haosul ăsta s-au cristalizat niște asociații, niște ONG-uri, care au preluat din responsabilitățile statului. Mai bine zis, din munca pe care nu a făcut-o statul. Între timp, nu mai cred în programe mari, care mi s-ar părea acum un pic cam artificiale. Lucrurile merg de la sine, printre oamenii care se mută de la oraș la sat apar și cei care vor să restaureze și care fac dintr-o ruină un confort.

În ce măsură o casă tradițională într-un mediu rural poate să-ți ofere confort?

Din experiență și din toate proiectele pe care le-am văzut, se poate foarte bine, din toate punctele de vedere. Se pot crea spații mult mai confortabile ca la oraș, pentru că ceea ce îți oferă orașul poate să-ți ofere satul între timp. Inversul nu e valabil. Internetul și infrastructura au ajuns și la țară. În zona mea, lucrurile inovative se întâmplă mai mult în sate. După o lungă perioadă în care orașul a impus trendul, senzația mea e că acum, uneori, trendul pornește și de la sat.

Care este regula de aur când intervenim într-o casă veche?

Este important să nu afectăm structura unei case. E important ca ea să aibă o evoluție liniară, să nu o ciuruim cu tot felul de găuri și de sisteme pe care le înlocuim foarte rapid, în funcție de modă. Când m-am întors acasă, la țară, cât priveam cu ochii nu găseam pe cineva care să cunoască verbul „a restaura”, acum toată lumea vrea să-l folosească, în orice context. Îmi zic oamenii: „am restaurat clanța la ușă”. Ca să echilibrez situația eu folosesc mai mult cuvântul „reparație”, pentru că îmi dă sentimentul de firesc, nu simt că fac ceva exclusivist.

Care e psihologia meșterului?

În România meșterii sunt multifuncționali, nu sunt atât de specializați, ca în alte părți. Relația cu meșterul trebuie să fie o relație de încredere, pentru că astfel vei obține un efect pozitiv. Dacă vrei să negociezi orice, oricând, la sânge, e cel mai probabil să-ți creezi tu singur probleme, deoarece pui presiune pe meșter. Psihologic, meșterul este în câștig, pentru că întotdeauna clientul este la mâna lui. Dacă negociezi, el, ca să fie sigur că nu lucrează în plus – pentru că în restaurare poți să ai cu 30-40% mai mult de lucru decât estimezi inițial –, va adăuga această marjă la costul negociat, deci clientul va plăti în plus. Dacă pui meșterul sub presiune de timp, tot ce poate face e să lucreze mai puțin bine sau mai repede. Iar toate aceste lucruri merg pe socoteala clientului, care, crezând că iese în câștig pentru că negociază, ajunge să plătească și de 2 ori în plus. Mai mult, dându-i încredere meșterului, el își va da silința și va încerca să lucreze mai bine, pentru că și pentru el este importantă motivația, nu doar banii.

Ai o arhivă fotografică impresionantă din peste 100 sate transilvănene. Să zicem că aș vrea să descopăr în esență peisajul tradițional, arhaic. Te provoc să îmi faci itinerarul ideal.

Arhiva este a Asociației Monumentum. Păi, te-aș provoca eu pe tine să nu descoperi doar peisajul arhaic, ci să descoperi și peisajul contemporan. Nu te-aș trimite doar în locuri unde poți să vezi niște monumente, te-aș trimite și în locuri unde poți să vezi cum funcționează o lume reală. A merge în țigănia satului, în slam, cum se zice aici, să vedem sărăcia și să bem o cafea la un prieten. Te-aș duce într-o plimbare să-ți arăt cel mai mare pom din zonă, un stejar. Te-aș mai trimite pe deal la mine, să vezi munții, la o cetate în Hosman, dar nu te-aș trimite nicăieri unde să nu întâlnești un om.

Ștefan Vaida este restaurator din satul Alțâna, județul Sibiu. Este parte din Asociația Monumentum și o fărâmă din Albastru, comunitatea care a demarat cartografierea caselor albastre din România. De asemenea, Ștefan Vaida face parte din proiectul Ambulanța pentru monumente, care are ca scop salvgardarea patrimoniului imobil prin punerea în siguranță a unor obiective de patrimoniu importante aflate în stare avansată de degradare sau de precolaps.

Un comentariu la „Ștefan Vaida: „Printre oamenii care se mută de la oraș la sat apar și cei care vor să restaureze””

  1. Pingback: Oameni - Case - Orașe. Dinamica utilizării spațiului public și a spațiului privat - Revista Cultura

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.