Sari la conținut
Prima pagină » Articole recente » Oameni – Case – Orașe. Dinamica utilizării spațiului public și a spațiului privat

Oameni – Case – Orașe. Dinamica utilizării spațiului public și a spațiului privat

Încet-încet, în noul „acasă” se topesc toate valorile, sentimentele și aspirațiile epocii postindustriale, dar înglobăm și toate fracturile sociale, ideologice, educaționale și economice ale între-lumilor industriale și postmoderniste. Omul – casa – orașul devine o axă prin reconstrucția căreia se pot reduce disparitățile dintre comunități și poate fi contracarată recenta ghetoizare digitală care, netratată, provoacă deja un ultraconservatorism simplist și violent, având ca efect conflicte politice șocante și extreme.

| Dezbatere coordonată de Corina Taraș-Lungu |

Nicu Ilie: „Problema lui „acasă” – denotativ și conotativ – este deja una de o complexitate extremă”

Toată această tranziție de la o lume metamorfică, mai mult sau mai puțin egală cu sine timp de sute de ani, la una dinamică și polimorfă, toată această căutare a unui nou echilibru între politic și privat, între solid și virtual, între individual și colectiv are, ca prim epicentru cultural, reinventarea locuirii. Strategiile și scenariile de dezvoltare umană corespund în mare parte cu cele pentru dezvoltarea urbană. Punctul de plecare îl constituie studiile și datele brute care arată corelații clare între urbanitate și Produsul Intern Brut sau valoarea adăugată, valabile nu doar în era contemporană, ci și în orice alt moment istoric.

Dana Buzura-Gagniuc: „Eu sunt casa mea!”

Casa mea, adică cele trei camere, o bucătărie, două holuri, două băi, o terasă, o curte cu pomi, foarte multe flori, două pisici și-un cățel, spațiul cald și calm în care mă întorc cu o formă naivă de nestăpânită emoție în fiecare zi când vin de la biroul rece și convențional ori de la shopping sau de la orice alte întâlniri, activități, acțiuni… este deopotrivă și casa mea de vacanță… Poate și din considerentul pur subiectiv care-mi spune că viața trebuie să fie relaxantă, frumoasă, liberă, colorată, echilibrată și după serviciu și înainte. Din convingerea că ne putem permite simplu și cu un minimum de efort o vacanță în fiecare după-amiază

Andra Mitia Dumitru: „Spațiul determină comportamentul uman, asta este admis și la nivel de științe sociale și din perspectivă urbanistică”

Am vizitat recent un cartier în Berlin, Friedrichshain, care s-a transformat vizibil în ultimii 30 de ani. De la un cartier muncitoresc din partea estică a Berlinului a devenit un pin cultural pentru întregul oraș și pentru turiștii săi. Privit în zoom out, el este acum un obiectiv cultural în sine. Locuitorul tipic al acestui cartier este un tânăr(ă) cu vârsta cuprinsă între 30 și 40 de ani, care are preocupări în zona industriilor creative și un venit care se înscrie în categoria upper middle class. Cât despre preocupările și nevoile lui culturale, acestea țin de grădinărit urban, estetică, arte și gastronomie. Gentrificarea este la ea acasă în acest cartier, pe toate palierele.

Gruia Bădescu: „Dacă ar fi să împrumutăm ceva de oriunde, ar fi ideea de oraș pentru oameni”

Un oraș eficient pentru locuitori este un oraș în care nevoile locuitorilor sunt îndeplinite prin felul în care funcționează toți parametrii de infrastructură. Dar un deziderat mai bun ar fi un oraș care să ofere o anumită calitate a vieții pentru toți locuitorii. Pentru că eficiența de multe ori poate să însemne să satisfaci anumiți parametri cantitativi, dar calitatea e mai importantă. Important nu e doar să ajungi de la A la B repede, ci să ai un oraș în care să îți facă plăcere să locuiești, să ai spații publice de calitate, să ai activități de loisir diverse. Vrem orașe care să fie bune pentru locuitorii lor.

Alberto Groșescu: „Infrastructura nu ne permite mai multă interacțiune cu spațiul public, dar nevoia există”

Legat de memoria Bucureștiului, Dâmbovița are încă și a avut un rol destul de important în ceea ce privește dezvoltarea orașului. Există o oportunitate foarte clară, mare parte a orașului vechi a fost gândită în raport cu Dâmbovița. Dacă ne uităm pe o hartă, o să vedem că existau niște poduri, care legau cele mai importante artere. Vorbim de secolele XVII-XVIII, care au dispărut. Se poate crea prin aceste poduri o punte reală de conectare cu memoria și de o reactivare a ei. Au fost multe locuri lăsate în urmă, mă refer aici și la sistematizarea din anii 1980 din această zonă, când s-a demolat foarte mult. Merită recuperate aceste locuri și da, e nevoie de inițiative noi pentru Dâmbovița.

Maria Duda: „Încă nu știm să folosim spațiul public ca spațiu gol confortabil”

Când suntem în spațiul public urban, reflexul cultural este unul defensiv: ori nu îndrăznim să îl folosim pentru că nu știm dacă avem voie sau cum, ori îl ocupăm parțial, sustrăgând din el zone care au ca scop apărarea unei proprietăți fictive: locul meu de parcare, locul meu de pubelă, spațiul de sub fereastra mea. Cumva tindem să ne excludem orașului. Orașul, până la urmă, este suma experiențelor trăite împreună și a oportunităților ce se nasc din conlucrarea spre un bine comun. Vidul acesta de experiență în relația cu spațiul public poate fi explicat de experiențele prin care a trecut și societatea și orașul (în special cultura orașului) în ultimii 80 de ani, însă este educabil. Avem exemple în Sibiu, Cluj, Reșița, Anina, orașe unde locuitorii se reîmprietenesc cu spațiul lor public și devin, cu ajutorul unei administrații mai atente și cu încredere în comunitatea locală și profesioniști, la rândul lor mai atenți la bunul comun și astfel la nevoile comune.

Irina Niculescu-Belenyi: „Proiectele de modificare a spațiului public au o durată de timp care de multe ori depășește interesul electoral”

Legislația nu este neapărat relaxată, în multe cazuri este mult prea restrictivă și neadaptată realității din teren. În alte cazuri este într-adevăr ambiguă și sancțiunile greu de aplicat.
În mod normal există o lege națională care indică direcția generală, autoritățile locale trebuie să preia reglementările și să le adapteze realității specifice fiecărui oraș. Astfel apar planurile generale de urbanism, strategiile de mobilitate, hotărârile de consiliu,etc. Din păcate, Bucureștiul este împărțit în 7 entități diferite, fără o ierarhie clară și, mai ales, fără o structură orizontală care să coordoneze deciziile dintre primării. În ultimii 10 ani au fost tot felul de bâlbâieli legate de planurile coordonatoare și în momentul acesta avem un plan urbanistic general vechi de 20 de ani și câteva reglementări care dictează dezvoltarea orașului.

Cătălin Berescu: „Proprietatea privată generalizată duce la imobilitatea forței de muncă. Asta explică și isterica migrație externă”

După mulți ani de muncă ideologică și doctrinară, după citit metri de literatură, suburbanizarea poate fi făcută și sub o formă decentă, ceea ce nu e cazul la noi. Avem pe de-o parte o manieră aproape americană, de ocupat integral teritorii și de extins pe distanțe lungi, și o altă manieră balcanică, care are șansa ca într-un viitor foarte lung să producă niște mahalale simpatice, dar acum produce zonele cele mai ridicole ca dezvoltare urbanistică. Mai țineți minte formula lui Nicușor Dan: „București, un dezastru urbanistic”? Problema e că în toată lumea există o guvernanță metropolitană bine definită legal, în vreme ce în România avem niște forme asociative foarte slabe, care gândesc metropolitanul din punct de vedere pur economic, fără nicio idee de planificare urbanistic-teritorială. Asta vine de la Minister. Niciunul dintre miniștrii dezvoltării nu au avut nicio tangență cu problemele de planificare teritorială și dezvoltare. Cred că nici nu le înțeleg, nici nu le acceptă.

Ștefan Vaida: „Printre oamenii care se mută de la oraș la sat apar și cei care vor să restaureze”

Îmi plac materialele organice. Nu mă grăbesc să fug repede la cumpărături în oraș pentru că atunci pot să aduc un material dintr-o zonă și să-l introduc într-o altă zonă, ceea ce s-ar putea să nu funcționeze. Prin compozițiile pe care le folosești, prin aglomerările de materiale și tehnici, produci niște efecte. E important să folosești materialul care este cel mai apropiat de tine. Apoi aș refolosi foarte mult din materialul vechi. Sunt restaurator, așa că merg din principiu într-o direcție ecologică, nu aș putea fi niciodată consumerist. Dacă ești restaurator trebuie să ai niște principii, dacă în viața de zi cu zi ești un om care consumă iresponsabil, care folosește plasticul și căruia nu-i pasă de lumea înconjurătoare, înseamnă că te trădezi pe tine.

„Suntem Cornelia și Mihai Isidor și am construit o casă eficientă energetic”

Am început să schițăm planul casei înainte să avem terenul, ba chiar înainte să știm dacă vom putea să ne construim o casă.
Am pornit de la ideea că ne trebuie o casă simplă, cu amprentă mică și cu etaj, pentru că vrem să profităm cât mai mult de suprafața terenului. O casă simplă este cea mai bună alegere, dacă te interesează eficiența energetică. Nu o spunem noi, ci este un fapt confirmat de studii „inginerești”. Cu cât forma casei este mai complexă și are multe colțuri și îmbinări, cu atât se formează mai multe punți termice și casa devine tot mai scump de izolat. O casă în formă de cub este ideală.

Irina Chițu: „Românii se simt mai realizați și mai în siguranță dacă sunt proprietari”

Nu ar trebui făcut doar un calcul pur aritmetic între chirie și rată. Decizia ține atât de nevoie și dorință, cât și de putință. Chiria îți dă libertate, dar nu și stabilitate. Principalul avantaj în cazul chiriei este acela că nu ești legat de un loc, te poți muta de câte ori vrei, într-o zonă mai bună sau în altă țară, oriunde primești o ofertă mai bună, sau, acum cu telemunca, poți lucra de la mare sau din vârf de munte. Apoi, nu ai cheltuieli cu reparațiile, nu dai bani pe mobilier. Și nici nu trebuie să ai mulți bani și economii, ca în cazul în care vrei să cumperi propria casă. Dacă ești tânăr, stai întâi cu chirie, ca să testezi mai multe locuri și să înțelegi ce îți dorești pe termen lung. Dezavantaje: când ai o familie deja vrei propriul spațiu, pe care să-l decorezi cum vrei.

Victor Toriani Gabriel Gorea: „Putem avea tendința să copiem structuri locative în care ne-am simțit în siguranță sau ne-am simțit iubiți”

Casa, ca spațiu locativ, este foarte importantă prin energia, starea și dispoziția pe care o ai sub acel acoperiș. Casa, ca spațiu, mai poate fi și o ancoră de bine prin amintirile și nostalgiile pe care le poți accesa revăzând-o. Sau dimpotrivă, poate fi un spațiu în care fac eforturi să merg pentru că emoțiile asociate acelui loc nu sunt chiar echilibrate. De aceea, e frumos ca acel spațiu al casei, dincolo de decorațiunile exterioare, să fie înfrumusețată cu clipe de bine și bucurie alături de cei dragi sau alături de tine.

Cristian China-Birta: „Oricât de aspirațional ai fi, îți trebuie să ai și un locușor al tău, să știi că baia e pe dreapta, că soarele intră pe un geam…”

Delocalizarea este super ok, dar poți să pleci de lângă prieteni? Eu nu pot, am nevoie de ai mei cu care să beau o bere. Superputerea mi se pare exact asta, să ai 5 prieteni pe care să te poți baza toată viața. Pentru că pe ăștia 5 contezi, dacă îi ai și pe ei. Nu pe milioanele de like-uri pe care le strângi în social media. Să ai 2 milioane de followers e un stres, nu un câștig. Din cei 2 milioane 2 mii te înjură, 10.000 vor ceva de la tine și restul sunt indiferenți. Deci adevărata putere tot la noi, ca oameni, se rezumă.

Irina Moscu: „Spaţiul generează gânduri şi emoții care nu te lasă niciodată indiferent”

Povestea e importantă, dar mai ales emoția ca vehicul/catalizator al poveștii. Poveștile/cuvintele se transformă în metafore vizuale, un limbaj care îți dă libertatea să interpretezi şi creează o deschidere în conştiinţă. Scenografia e un limbaj poetic, condensat, care trebuie descoperit, descifrat. E o artă de sinteză. Ceea ce sculptăm pe scenă nu e ceva material, nu e spațiul, ci experiența publicului. E o calitate foarte importantă, cea care stă şi la baza locuirii. Arhitecții sunt responsabili pentru împlinirea relației om-spațiu, cum sunt scenografii pentru cea actor-spațiu-public.

Andrei Diaconescu: „Românii au un interes tot mai crescut pentru locuințe care să reflecte foarte bine stilul lor de viață”

Cu siguranță, sustenabilitatea și certificarea verde vor continua să fie foarte importante, mai ales că astfel de criterii oferă acces la creditele verzi, cu multiple beneficii pentru proprietari. Cred că dezvoltările multifuncționale vor fi la fel de populare, deoarece conceptul propus de acestea înseamnă timp mai mult pentru familie sau activitățile care ne fac plăcere. Ca un exemplu, aș menționa One Cotroceni Park, pe care îl dezvoltăm în prezent pe locul fostei platforme Ventilatorul și care este cel mai mare proiect de regenerare urbană din Bucureștiul actual, care va revitaliza un întreg cartier. Cu oferta rezidențială din acest ansamblu, One pătrunde și pe segmentul veniturilor medii și medii-ridicate.

Adela Pârvu: „Eu cred că putem trăi frumos, decent, fără a ne înrobi, fără a ne tortura singuri pentru a atinge niște standarde consumeriste”

Amenajarea casei contează pentru starea de bine. De ce? Pentru că într-o lume unde totul pare să fie haotic sau oricum supra-stimulant prin cantitatea de informații de tot felul, singurul loc în care simți că poți ordona cumva lumea este propria locuință. Bineînțeles că această organizare este gândită în funcție de nevoile, dar și de preferințele celor care urmează să locuiască în spațiul ce urmează a fi amenajat, deci da, există un transfer de personalitate din partea beneficiarilor pentru că ei enunță ce-și doresc, iar designerul vine să creioneze cum se poate materializa acest vis.

Ana-Maria Istrati: „Fiecare tip de locuință are o tipologie de cumpărător care o vizează”

În cazul achizițiilor imobiliare, se spune că primele trei caracteristici care influențează prețul proprietății sunt date de: locație, locație și… locație. Locația înseamnă mai mult decât simpla adresă a imobilului. Locația înseamnă adresa ca zonă generală de interes și, nu de puține ori, chiar de prestigiul adresei și zonei…

Gabriela Timiș Sinevici: „Nu putem trăi departe de natură”

Cred că întotdeauna a contat priveliștea, doar că oamenii în timp își schimbă prioritățile. Sunt două aspecte importante… într-o lume digitală în care trăim, priveliștea este foarte importantă pentru imagine și starea de bine, celălalt aspect fiind căutarea relaxării în natură, cât mai departe de agitația și stresul orașului.

Rareș Timiș Sinevici: „Timp, imaginație, puțină îndemânare sau dispoziția de a învăța”

Trăim într-un sătuc destul de autentic. S-a modernizat în ultimul timp, au fost asfaltate străzi, s-a introdus canalizare, apă curentă și internet, agricultura se face puțin mai modern, deși încă, pe ici colo, se mai folosește și tracțiunea animală. În rest, lucrurile sunt la fel ca acum 30 de ani.

Alex Filip: „Să restaurezi o casă veche costă cu siguranță mai mult decât să construiești una nouă, de la zero”

M-am atașat rapid de sat, de regiune, fiindcă soția mea este de aici. Alina e lipoveancă get-beget din Sarichioi, născută și crescută aici, în cea mai mare comunitate de ruși-lipoveni din România. Ne-am dorit amândoi o căsuță mică de oaspeți, respectând specificul locului și contribuind la conservarea tradițiilor și obiceiurilor locului. Astfel, pot spune că am investit amândoi foarte mult suflet în tot acest proiect, iar misiunea noastră socială depășește orice obiectiv de business.

Hanna Derer: „După jumătate de secol de comunism, oamenii au alte priorități decât clădirile vechi”

În câteva decenii de când lucrez ca arhitect proiectant practicant, am avut un singur beneficiar care a dat dovadă de un interes intens față de ce urma să se întâmple cu proprietatea lui, iar el nu mai locuia în România de foarte mult timp. A trecut practic o generație de la evenimentele din 1989 și, din păcate, printre prioritățile celor care au rămas să trăiască în România se numără, în primul rând, supraviețuirea. La începutul anilor 1990 nu puteam să înțeleg indiferența și, uneori, chiar reavoința oamenilor față de clădirile istorice. Pentru mine era absolut firesc ca ele să te intereseze și să le apreciezi. Constatam cu surprindere că, de fapt, mă număr printre membrii unei minorități.

Constantin Ștefănucă: „Încercăm să nu intervenim prea mult în istorie.”

Din clădirea autentică s-au păstrat ferestrele, care au fost restaurate. Am găsit îngropate în zid obloanele, niște obloane din lemn, imense, care închid complet ferestrele. Sunt niște elemente de utilitate și de decor în același timp. În rest, am refăcut totul cum a fost.

Addenda: Locuirea – calitatea se măsoară în minute și metri pătrați

În imagine: Stage design realizat de Irina Moscu pentru spectacolul „Pasărea retro se lovește de bloc și cade pe asfaltul fierbinte”, foto: Bereczky Sandor

 

Etichete:

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.