De câte milioane de voturi e nevoie pentru a câștiga alegerile prezidențiale și de câte pentru a le pierde?
Pe o matematică simplă (care în niciun caz nu va fi cea reală), Călin Georgescu adună înainte de turul 2 2,1 milioane de voturi, primite în primul tur pe numele său, cu 1,2 milioane de la George Simion și 0,1 milioane de la Terheș. Cu 3,4 milioane ar fi peste Viorica Dăncilă la precedentele alegeri, dar mult sub Iohannis, care a câștigat alegerile cu 6,5 milioane.
Sunt cifre brute, doar pentru a calibra discuția și orizontul de așteptare.
De-a lungul timpului, prezidențialele au fost câștigate cu: 6,3 milioane de voturi (Iohannis, 2014), 5,27 milioane (Băsescu, 2009), 5,1 milioane (Băsescu, 2004), 6,7 milioane de voturi (Iliescu, 2000), 7 milioane (Constantinescu, 1996), 7,4 milioane (Iliescu, 1992) și 12,2 milioane (Iliescu, 1990).
De-a lungul timpului, prezidențialele au fost pierdute (în turul 2) cu: 3,3 milioane de voturi (Dăncilă, 2019), 5,2 milioane (Ponta, 2014), 5,2 milioane (Geoană, 2009), 4,8 milioane (Năstase, 2004), 3,3 milioane (Vadim, 2000), 5,9 milioane (Iliescu, 1996) și 4,6 milioane de voturi (Constantinescu, 1992). În 1990 alegerile au fost într-un singur tur.
În rezumat, cele mai puține voturi cu care a fost câștigat mandatul de președinte au fost 5,1 milioane în 2004. Cele mai multe voturi cu care a fost totuși pierdut mandatul de președinte au fost 5,9 milioane (în 1996). După 2007, când a început migrația masivă, care a resetat demografia și demografia electorală, cele mai puține voturi obținute de un câștigător au fost în 2009 (când s-a înregistrat și cea mai mică marjă). Atunci, câștigătorul, Traian Băsescu, a avut 5.277.068 de voturi primite, iar înfrântul, Mircea Geoană, 5.206.747. Diferența între ei a fost de 0,68 de puncte.
La un prim calcul (iarăși – prea puțin semnificativ pentru că sunt multe alte variabile), Călin Georgescu trebuie să aducă în turul 2 circa 2,9 milioane de voturi peste cele deja obținute și 1,6 milioane peste cele contabilizate de polul antieuropean.
De partea ei, Elena Lasconi are nevoie în turul 2 de circa 3,3 milioane de voturi peste cele deja obținute (1,7 milioane au votat-o). În total, candidații de centru-dreapta au însumat 3,9 milioane de voturi în primul tur.
De reținut că în primul tur candidații moderați, de centru-stânga sau de centru-dreapta, incluzându-l pe Marcel Ciolacu, au cumulat 5,7 milioane de voturi.
Chiar și contabilizând în sfera PSD foștii membri de partid care acum au candidat ca independenți
(Mircea Geoană, Cristian Diaconescu, Ana Birchall), partidul s-a situat sub 30%.
Prima variabilă importantă este prezența la vot. Dacă luăm același 2007 ca an de ruptură în practicile electorale, prezența la vot crește în turul 2. În 2014 creșterea a fost de 10 procente. În anii anteriori, prezența la vot a fost în scădere la turul 2 față de turul 1, chiar și în 2000, când Corneliu Vadim Tudor a intrat în turul 2, provocând publicul de centru-dreapta să se mobilizeze pentru a-l vota pe Ion Iliescu, un adversar totuși acceptabil, dată fiind alternativa. Totuși, între cele două runde a fost o scădere de 8% a prezenței la vot, ceea ce indică faptul că o parte a alegătorilor centriști a preferat să nu voteze în acele alegeri.
Un alt pattern de luat în calcul este ce se întâmplă cu voturile obținute de candidați între cele două tururi. Regula euristică este că președinții în funcție tind să își păstreze mandatul, câștigând ambele tururi, dar în cazul în care niciunul dintre candidați nu era deja la Cotroceni, de cele mai multe ori turul final a fost câștigat de cel care în primul tur s-a clasat pe 2. Retroactiv, în 2019 Iohannis a avut 3,5 milioane de voturi în primul tur și 6,5 milioane în turul 2. În 2014, când nu era deja președinte, același candidat a avut 2,8 milioane de voturi (cu un milion mai puțin decât Victor Ponta) în primul tur și 6,3 milioane în turul decis. În anii de dinainte traseul câștigătorului a fost: 2009, președinte în funcție, 3,1 milioane de voturi (locul 1) în primul tur și 5,27 milioane de voturi în turul 2. 2004 – 3,5 milioane de voturi (locul 2), respectiv 5,1 milioane în final. 2000 – 4 milioane de voturi în turul 1, 6,7 milioane în final (candidatul fusese deja președinte în perioada anterioară). În rezumat, cea mai mare remontadă a fost de 3,5 milioane de voturi, mult peste dublu, în alegerile din 2014, când calitatea candidaților a fost, de asemenea, contestată, iar votul de centru-dreapta împărțit în primul tur între șase candidați.
De unde vin asemenea voturi în plus? O mare parte de la candidații din același spectru politic, dar și de la un număr important de nehotărâți (evident prin creșterea participării la turul 2).
În acest an, lipsesc (cel puțin deocamdată) instrumentele de prognoză privind prezența la turul 2. Însă aceste alegeri sunt din start mai complicate decât toate celelalte runde, dată fiind decizia guvernului de a programa alegerile parlamentare între cele două runde de prezidențiale. Efectul, mai ales după rezultatele neprevizionate de la primul tur, este greu de prevăzut și cu siguranță depinde și de rezultatele parlamentarelor. Dar, una peste alta, trei duminici consecutive de mers la vot, inclusiv în perioada zilelor libere de sărbători, solicită intens electoratul și reclamă un interes, o hotărâre, o emoție deosebită din partea acestuia. Sunt afectate în special alegerile parlamentare, unde votul reclamă prezența în circumscripția electorală de care aparține alegătorul. Însă de rezultatul acestora depinde în bună măsură și mobilizarea pentru turul 2 al prezidențialelor.
Alte variabile importante sunt legate de creșterea gradelor de informare și de emoție. Șocul produs de apariția din neant a unui candidat pro-rus și filo-fascist complică și simplifică lucrurile. Le complică întrucât pe termen scurt poate crea o emulație care să îl propulseze în continuare. De asemenea, potențiala lui colaborare cu partidele extremiste le poate face pe acestea să obțină scoruri neprevăzute la alegerile parlamentare, cu potențialul de a depăși o treime din viitorul parlament. Le simplifică întrucât aceeași apariție șocantă poate duce la mobilizarea electoratului partidelor centriste (în alegerile parlamentare) și a electoratului proeuropean în cele două duminici de vot rămase, cu accent pe duminica turului 2.
O altă variabilă cu rezultate directe asupra votului din turul 2 este dată de faptul că PSD, încă cel mai puternic partid și cu cel mai disciplinat electorat, nu va avea candidat în turul 2. Reacția la această situație este greu de prevăzut. Partidul nu-și va asuma o poziție până după anunțarea rezultatelor la alegerile parlamentare pentru care misiunea este de a recupera simpatizanții periferici, pierduți acum. Aproape 50% din electoratul acestui partid nu a votat candidatul partidului. Creditat cu 35%, ceea ce la prezența la vot de duminica trecută însemna circa 3,3 milioane de voturi, candidatul partidului, premierul Ciolacu, a strâns doar 1,76 de milioane. Pentru el, toate calculele electorale s-au dovedit greșite. Riscul asumat, de a candida când avea un grad de simpatie mult sub cel al partidului, plus cel de a cupla parlamentarele și prezidențialele, lasă acum partidul fără plan B și în situația de a face eforturi uriașe pentru a rămâne cel mai mare partid al țării. În ecuația alegerilor prezidențiale, cu o conducere demisionară, partidul poate să nu conteze și să fie lipsit de opțiuni. Deși interesele sale îl conectează cu social-democrația europeană, iar partidul a acționat constant pentru integrarea euro-atlantică (pe care a și inițiat-o tehnic), unele evoluții recente („epoca Dragnea”) îl plasează (poate nu ca partid, ci printr-o parte din cadre și din alegători) într-o zonă confuză, care poate pica victimă unor promisiuni nerealiste și sloganuri lipsite de concretețe. În aceste condiții, săptămâna aceasta, de până în alegerile parlamentare, este decisivă pentru PSD, care, în acest moment, riscă inclusiv să fie surclasat de AUR în parlament.
O eventuală decizie ca PSD să o susțină pe Lasconi în turul 2 pare logică dacă partidul dorește să continue linia proeuropeană în care s-a angajat și care a făcut posibile toate realizările cu care partidul se laudă, de la creșterea economică a României, la creșterea veniturilor populației, pentru a numi doar două. Totuși, evident, susținerea candidatului USR ar fi ea însăși problematică, dată fiind istoria ultimilor ani. În esență, modul cum va juca în rundele de alegeri rămase depinde mult de capacitatea partidului de a-și proiecta viitorul ca entitate și ca structură politică și de a intra în calculele politice ale perioadei 2025-2029.
Pentru electoratul partidului, indiferent de reacția de la centru, comportamentul se anticipează ca fiind unul divergent. Vor fi absențe de la vot în turul 2 al prezidențialelor și vor fi migrații către fiecare dintre cei doi candidați în cursă. Ponderea acestor migrații depinde de rezultatele parlamentarelor, de asumarea de la centru a susținerii unui candidat și de emoția și interesul care se vor menține în celelalte zone ale spectrului politic. Din acest punct de vedere, la o primă estimare, rezultă că un tur 2 cu Ciolacu și Georgescu ar fi fost mai previzibil, electoratul de PNL și USR având potențialul de a se mobiliza mai ușor pentru a bloca ascensiunea unui candidat ultraradical.
PNL este, de asemenea, o parte a ecuației. „Decapitat” după alegerile din primul tur, partidul are o nouă conducere care și-a anunțat deja susținerea fermă pentru Elena Lasconi. Dar în alegerile din 24 noiembrie candidatul partidului a valorificat doar circa 40% din electoratul pe care acest partid contează. Mai mult, harta pe circumscripții indică faptul că în foarte multe zone în care liberalii au câștigat alegerile locale câștigătorul de duminica trecută a fost Călin Georgescu. Chiar și fără a cunoaște dinamica internă a votului (dacă acești alegători sunt chiar votanții PNL sau dacă votanții PNL s-au abținut), partidul are potențialul de a influența rezultatele parlamentare și prezidențiale. Cel puțin pe hârtie, un rezultat mai slab decât cel de săptămâna trecută este de neimaginat, iar plusurile pe care noua conducere le poate determina, chiar și în timpul scurt rămas, vor duce la efecte concrete.
USR a avut fluctuații majore în cei câțiva ani de la înființare. Prezența candidatului său în turul 2 este, în fond, o mare surpriză (eclipsată de lipsa PSD în turul 2 și de apariția unui candidat aproape nescontat în sondaje). Elena Lasconi a performat peste capacitatea previzibilă a partidului și, în aceste condiții, partidul nu o poate ajuta în runda finală a prezidențialelor pentru că a epuizat și depășit propriul bazin electoral. Chiar și în condițiile în care partidul ar valorifica la parlamentare valul de simpatie creat, Lasconi va avea în continuare nevoie să atragă din afara partidului milioane de voturi. Nici chiar susținerea PNL nu este suficientă. Tot rămâne un deficit de circa două milioane de voturi, care nu pot fi aduse doar din mobilizarea nehotărâților (ținând cont că o parte dintre aceștia vor merge și spre contracandidatul său). Pentru a-și facilita victoria, Lasconi are nevoie de dialog politic și de o deschidere foarte mare către alte partide. De o bună înțelegere a modului cum s-a schimbat deja polaritatea electorală și care sunt actualele linii de tensiune din viața politică. Alegătorii lui Mircea Geoană și Cristian Diaconescu o vor susține în marea lor majoritate, dar susținerea etnicilor maghiari și a unei părți din electoratul lui Ciolacu nu este garantată.
De partea cealaltă, AUR se prezintă în alegeri ca „partid suveranist”. Deși candidatul său a pierdut alegerile și s-a clasat abia pe 4, va încerca să profite la parlamentare de voturile obținute de acesta. Va concura pentru ele cu alte formațiuni neparlamentare (previzibil SOS, dar posibil și alte entități politice; așa cum s-a dovedit, acel spectru politic „se mișcă sub radar”, iar surprizele apar ca un șoc, direct în ziua alegerilor). Previzibil, AUR va avea în parlamentare un scor superior celui din 2020, dar spectrul în care acesta se poate situa este imprevizibil. Posibil între 14 și 25%, chiar și peste. În condițiile crizei PSD, are unele șanse să devină cel mai important partid din parlament. În sine, rezultatul ar fi șocant pentru că până în prezent experiența întregului partid, prin care ar fi putut să-și probeze competența sau incompetența, se reduce la câteva posturi de primar al unor foarte mici localități. Însă, indiferent de rezultatele proprii, AUR susține candidatul antieuropean, iar cea mai mare parte a alegătorilor săi se va conforma.
Dincolo de AUR, zonele politice din care Georgescu mai poate atrage voturi sunt foarte limitate. Bazinul extremei drepte a fost atins și depășit încă din primul tur. Simpatizanții SOS și ai altor partide necunoscute de pe buletinele de vot sunt deja contabilizate pentru Călin Georgescu din primul tur. Mai mult, un efect posibil este ca o parte dintre cei care l-au votat pe Georgescu în baza unor impresii superficiale și a unor videoclipuri de pe rețelele sociale să își schimbe opțiunea până la turul 2. Chiar dacă neorganizată, campania de conștientizare a pericolelor și riscurilor pe care le reprezintă candidații extremiști, este posibil să aibă unele rezultate.
Pentru ambii candidați un bazin electoral disponibil este mobilizarea nehotărâților. Totuși, potențialul este limitat. În sondajele preelectorale, 8,5% din populația cu drept de vot declara că în niciun caz nu va participa la alegeri. Chiar dacă sondajele au avut mari probleme de predicție, în mod cert există procente de populație complet neinteresate de alegeri. Apoi, cifrele electorale pe baza cărora operăm de mulți ani sunt nerealiste. Pe listele electorale sunt înscriși 18 milioane de alegători, dar numărul celor plecați din țară este necunoscut. Estimările variază enorm, între 2 și 5 milioane. Multe calcule se fac pe baza cifrei de 15,5 milioane de români în țară. Diferențele între asemenea cifre sunt uriașe, mai ales când le exprimăm în procente de vot. Astfel, prezența de pe 24 noiembrie, 9,4 milioane, este cotată în mod oficial ca reprezentând 52,55%. În mod real, excluzând cele 0,8 milioane de voturi din străinătate, prezența la urne a rezidenților de pe teritoriul țării ar putea avea un indice de până la 75%, deja înregistrat în primul tur. Marja disponibilă ar fi de maxim 3 milioane, dintre care mulți alegători refuză în mod ferm să ia parte la viața politică.
În concluzie, concepute în trepte, cele trei runde de alegeri au avut un debut surprinzător, care a resetat toate calculele politice. S-a ieșit complet din sfera previzibilului, iar scenariile au marje enorme. Concluzia este că în acest moment orice rezultat este previzibil și că totul depinde de gradul și capacitatea de mobilizare a electoratului. Dincolo de numele câștigătorului, partidele politice sunt într-un moment-cheie în a-și (re)defini identitatea și în a-și asigura supraviețuirea și relevanța în anii următori. Contextul le forțează să ia asemenea decizii rapid, fără puneri în scenă și congrese fastuoase. Paradigma în care toate partidele operau, de la PSD la PNL,USR și chiar AUR s-a schimbat brusc și necesită repoziționări rapide, atât din partea perdanților în prima rundă, cât și din partea câștigătorilor.
La rândul lor, alegătorii au propriile inerții în percepția politică. La urma urmelor, inerția este chiar glue-ul care îi ține legați de opțiuni pe care le-au făcut inițial cu ani în urmă și în alt context. Resetarea rapidă a electoratului nu este însă posibilă, astfel încât misiunea partidelor, de a reacționa rapid, va fi foarte dificilă.
Oricum, alegerile parlamentare au devenit de o importanță enormă. Pe lângă rolul de primă importanță de a genera majorități stabile și eficiente, alegerile parlamentare sunt un prag esențial pentru întreaga evoluție de după, inclusiv pentru alegerea președintelui. Votul la parlamentare, care întotdeauna s-a dovedit de mai mic interes, devine acum o etapă de maximă importanță în alegerea președintelui și în condiționarea acțiunilor sale în anii de după alegeri.
vezi și:
- Clima – agentul secret al istoriei - 25 aprilie 2025
- Ce e în neregulă cu viața la sat? - 19 martie 2025
- Imaginea străinilor în percepția publică - 13 martie 2025