Obiectele din casa. Semne si prevestiri (II)

In imaginarul popular, spatiul casei e investit cu functia oraculara. De aceea, locuinta, obiectele, fiind legate de existenta cotidiana, au un rol primordial in cadrul semiologiei mortii.

Casa, ca spatiu care a adapostit si a protejat omul in timpul vietii, comunica diferite semne. Semne prevestitoare in interiorul casei, considerate nefaste, sunt reprezentate de trosnetul si pocnetul spontan al unei largi categorii de obiecte, precum si deteriorarea lor:
„(…) a meselor, a scaunelor, a laitelor, a paturilor, a lazilor, a stâlpilor de la horn, a usilor, a paretilor, a icoanelor, a oglinzilor si a grinzilor.
Stricarea de sine si momentana a sticlelor, a blidelor, a oalelor, a tingirilor, precum si a altor obiecte din casa“1 .
In general se considera ca „Nu-i a bine când pocneste in casa“2 .
Se observa in enumerarea de mai sus prezenta obiectelor casnice de uz zilnic. Deteriorarea blidelor, oalelor, sticlelor, presupune, de fapt, spargerea lor si implicit, producerea cioburilor, care sunt conotate negativ3 . De la aceasta credinta porneste si considerarea oglinzii drept prevestitoare de rau atunci când se sparge. Cazând din perete si / sau spargându-se, oglinda prevesteste chiar moartea: „Când cade oglinda din cui si se strica e semn de moarte“4 ; Oglinda de crapa in doua, fara nici o cauza, iti moare cineva“5 .
In mentalitatea populara, obiectele care se strica prevestesc moartea, deoarece, e vorba, in special, de obiecte care nu se mai pot repara (cioburile nu pot fi lipite); un obiect odata spart, nu va mai fi niciodata la fel. Stricate, obiectele nu mai pot fi folosite, iar rolul lor in interiorul casei se sfârseste aici. In plan simbolic, acestea sugereaza ireversibilitatea mortii.
Se mai crede ca spargerea oglinzii prevesteste 7 ani de saracie in casa sau, in functie de câte bucati rezulta in urma spargerii, atâtea necazuri (ghinioane):
„Daca spargi oglinda poti sa ai 7 ani de saracie sau, in câte bucati se sparge, atâtea ghinioane o sa ai. O vecina de-a noastra a spart o oglinda când era in ultimul an de liceu si a picat bacalaureatul de 2 ori in anul ala pentru ca oglinda se sparsese in doua bucati“6 .
Caracterul oracular al oglinzii se remarca si in planul oniric, aparitia acesteia având semnificatii diferite, grupate insa tot intr-o sfera negativa7 . Ea poate sa prevesteasca boala, lacrimi sau ipocrizia celor din jur: „Oglinda de visezi, plângi ori ai scurgere mare de sânge“;
„Oglinda e fatarnicie sau fete de oameni straini“8 .
Aflata in acelasi câmp semantic si material cu oglinda, sticla ferestrelor si a usilor devine prevestitoare de moarte atunci când se sparge fara motiv9 . Deteriorarea  lor e ireparabila, ca si in cazul oglinzii, al oalelor etc.
Usa ocupa un loc special in cadrul prevestirilor casei (s-a vazut deja, la inceputul acestui capitol, legatura ei cu un alt prevestitor – ceasornicul casei). Spatiu de delimitare intre doua lumi, o „invitatie la calatorie spre un alt tarâm“10, din afara si dinauntru, ea poate prevesti moartea, mutarea din casa sau venirea oaspetilor:
„Când trasneste usa, e semn ca te vei muta din acea casa“;
„Când usa se deschide singura, are sa-ti vina cineva“11 .
Insa, aceeasi „deschidere de sine a usilor“ e considerata si semn de moarte, potrivit lui S. Fl. Marian12 , ceea ce da nastere ambiguitatii unora dintre credinte. Ea poate fi considerata si o invitatie spre intrare in spatiul casei (oaspetii), dar si un semn al iesirii din acel spatiu (moartea).
O alta prevestire de moarte in interiorul casei parvine prin intermediul ceasului, mai exact oprirea ceasului dupa miezul noptii. „Explicatia poate veni din credinta ca intre aceste ore umbla diavolul care se face simtit cu mijloacele lui“13 , afirma Ernest Bernea. Tic-tacul consecvent al ceasului simbolizeaza insasi viata, bataile inimii, ritmul ei. De aceea, oprirea lui inseamna, pentru cei ai casei, o posibila moarte.
Casa insasi, adapostul locuit al lumii de aici14, poate prevesti moartea stapânilor. Adapostindu-l de-a lungul vietii, ii anunta acum plecarea in alta casa, mormântul. E vorba de imaginea casei suparate15 , casa care „se innegureaza“ in iminenta mortii unuia din membrii familiei. Mirosul de tamâie sau busuioc se va face simtit in acest spatiu, intarind prevestirea de moarte: „Se crede ca daca intra cineva intr-o casa si i se pare ca miroase a tamâie, in acea casa va muri cineva“16.
Este natural ca mentalitatea populara sa investeasca acest spatiu protector al omului in timpul vietii – casa –,  precum si obiectele din casa, care au un rol bine determinat in uzul cotidian, cu functie prevestitoare. Cu ele omul intra cel mai des in contact direct, daca ne putem exprima in aceasta maniera. Sunt obiectele pe care omul le utilizeaza in mod consecvent (aici omului ii este asigurata odihna zilnica, aici se hraneste si se apropie de divinitate prin rugaciunea in fata icoanei si a candelei), de aceea se considera ca ele pot anunta orice schimbare care intervine in acest spatiu.

NOTE:
1. S. Fl. Marian, „Inmormântarea la români“, Bucuresti, Ed. Grai si suflet – Cultura nationala, 1995, p. 7.
2. I Nicolau, C. Huluta, op. cit., p. 49.
3. Exista totusi credinta ca cioburile aduc noroc, dar numai in unele obiceiuri de nunta, când mireasa sparge cu pantoful un pahar, cioburile aruncându-le apoi pe casa (obiceiul exista in satul Radu Voda, jud. Giurgiu).
4. A. Gorovei, op. cit., p. 148.
5. E. N. Voronca, op. cit., vol. II, p. 349.
6. Inf. Tatu Valentina, 32 ani, sat Radu-Voda, jud. Giurgiu (ancheta, august 2002).
7. Trebuie mentionat ca oglinda nu e circumscrisa intotdeauna intr-o sfera negativa: „Capacitatea oglinzii de a dubla imaginea sau da a arata lucrurile nevazute are si un rol pozitiv, care ii confera o functie apotropaica. Necuratul, vazându-si chipul in oglinda, se sperie de propria imagine. De aceea, obiceiul de a fixa oglinzi la intrarea in casa sau in hol avea cândva si acest rol de a filtra, ce retinea vizitatorii nedoriti“ ( v. I. Evseev, Enciclopedia simbolurilor si arhetipurilor culturale, Timisoara, Ed. Amarcord, 1999, p. 340).
8. E. N. Voronca, ibidem.
9. v. I. H. Ciubotaru, „Marea Trecere“, Ed. Grai si suflet, Buc, 1999, p. 14.
10. J. Chevalier, A. Gheerbrant, „Dictionar de simboluri“, Bucuresti, Ed. Artemis, 1995, vol. III, p. 113: „Poarta sau usa simbolizeaza locul de trecere dintre doua stari, dintre cunoscut si necunoscut, dintre lumina si intuneric, dintre bogatie si saracie. Poarta se deschide spre un mister. Dar are si o valoare dinamica, psihologica, caci ea nu marcheaza doar un prag, ci il si invita pe om sa il treaca. Poarta este o invitatie la calatorie spre un alt tarâm“.
11. A. Gorovei, op cit, p. 245.
12. Ibidem, p. 7.
13. E. Bernea, op. cit., p. 17.
14. v. I. Ghinoiu, „Lumea de aici, lumea de dincolo“, Bucuresti, Ed. Fundatiei Culturale Române, 1999, p. 59 – 63.
15. v. I. H. Ciubotaru, op. cit., p. 17.
16. A. Gorovei, op. cit., p. 148.