Ioana Cotulbea, de la pasiunea pentru plantele medicinale la cercetarea mitologiei

Ioana știe să îți spună că ai greșit adăugând sâmburi de nucă, în loc de coji de nucă, în ceaiul de ceapă făcut pentru a scăpa de tuse. Știe și ce plante să fierbi pentru un ceai cu care să alungi insectele care parazitează florile de ghiveci. A trăit cinci ani pe un vârf de deal, între Sibiu și Mediaș, la o distanță de opt kilometri față de primul drum și de primul sat. A fost o alegere clară de a cumpăra o proprietate undeva în sălbăticie, cu un plan la fel de clar de locuire temporară. Dar, pentru că totul venea după o perioadă de muncă intensă și pentru că locul a vrăjit-o, Ioana a rămas. Iarnă și vară.

Își amintește cum casa cumpărată era singura casă rămasă în zonă și cum a aflat povestea celorlalte case, toate mutate de proprietarii lor, cărămidă cu cărămidă, în perioada colectivizării. A fost o experiență de viață „off the grid” în care a descoperit plantele medicinale și și-a propus să învețe câte ceva despre ele. Și-a dat seama că informația este destul de săracă și mult prea academică și că lipsește o agregare a întregii cunoașteri populare acumulate, de-a lungul secolelor, pe acest subiect. Timp de 12 ani a căutat și a învățat tot ce a putut învăța și a visat la existența unui forum unde oamenii să contribuie cu poveștile lor despre plante. A început proiectul Antropoflora după întâlnirea cu o fostă colegă de facultate, Ilinca Micu, specializată în antropologie.

E fascinată de orice formă de vegetație și de orice poveste țesută de oameni în jurul acesteia. Crede că înțelepciunea populară are un sens al ei, încă foarte util, și pare oricând dispusă să adune și să compare modurile în care mentalul colectiv construiește reprezentări și normele. (Carmen Corbu)

De la plante la mitologie

Fata Pădurii, un proiect Antropoflora

Antropoflora este o platformă care propune exact ceea ce anunță încă din titlu, o abordare antropologică a plantelor. A viziunilor magice despre plante. A influenței culturale asupra abordării vieții vegetale și invers.

Echipa proiectului și-a propus să folosească cultura populară locală pentru a documenta forme ceremoniale, ritualice și mitologice din zone distincte ale României, cu scopul de a studia reflectarea mentalităților trecute în cele actuale, fără rigidități academice.

Chiar în mijlocul pădurii, Ioana ne povestea cum plante ca mătrăguna, papucul doamnei, sângele-voinicului sau muscărița, împreună cu multe altele, au fost subiectul unor monografii complexe. Asocierea lor cu semnificații tămăduitoare și personificate a condus către un studiu aprofundat al unor reprezentări mitologice în mentalul colectiv. Cel mai amplu dintre ele a fost transformat în expoziția imersivă „Fata Pădurii”, dedicată unui personaj central din poveștile maramureșene, ființă fantastică, care alătură, în esența ei, contrariile. Expoziția, găzduită de Romanian Art Movement (RAM) din București, include fotografii instalații video-art și instalații sonore, îmbinând elementele digitale și imersive cu narațiunea tradițională. Scopul a fost recrearea contextului conceptual în care aceste ființe mitologice există și operează, permițând vizitatorilor să experimenteze dimensiunea magică a realității așa cum este ea percepută în cultura tradițională.

Succesul acestei abordări s-a manifestat prin reacțiile publicului și prin generarea de noi narațiuni și mărturii, demonstrând că mitologia Fetei Pădurii rămâne un instrument valid pentru înțelegerea relației dintre om și natură, dintre cunoscut și necunoscut, dintre ordine și haos. În contextul actual al crizei ecologice și al alienării de natură, asemenea narațiuni pot oferi perspective valoroase asupra modului în care comunitățile tradiționale au conceptualizat și gestionat relația cu mediul natural. (Corina Taraș-Lungu)

Ioana Cotulbea: „Ideea a venit anul trecut, când am demarat proiectul Antropoflora și am fost să documentăm mai multe ritualuri. Noi am realizat atunci mai multe interviuri și, printre altele, mi s-a părut foarte interesant să merg în Maramureș, la ritualul de Sânziene, care, ca toate celelalte ritualuri de Sânziene, este despre alungarea dăunătorilor din grădină și a spiritelor rele. Am fost la Moisei, care e lângă Borșa. Și, vorbind cu oamenii despre Sânziene, au început să-mi povestească despre Fata Pădurii, pentru că într-un fel sunt legate toate ființele astea mitologice: Sânziene, Iele, Zâne bune, Zânele rele, după aia toate duhurile pădurii, printre care și Fata Pădurii. E foarte bogată în detalii toată mitologia asta. Mi-au povestit întâmplător, pentru că nu i-am întrebat despre Fata Pădurii. Prin urmare, proiectul Antropoflora, inițiat dintr-o pasiune pentru etnobotanică, a evoluat într-o amplă cercetare interdisciplinară asupra mitologiei.

Pentru mine, Fata Pădurii era ceva nou, adică știam de existența acestui personaj, dar în niciun caz nu știam atât de multe detalii. Și mi s-a părut interesant că, pentru toți acești oameni, Fata Pădurii e atât de prezentă, încât am zis că merită să sap un pic mai mult. Mi s-a părut interesant cum unii dintre ei mi-au spus că Fata Pădurii acum e în oameni. Era o contradicție cu o explicație mult mai comună pe care noi culesesem: că Fata Pădurii a murit, că i-a fost și găsit corpul în pădure.

De la asta am pornit. Apoi am văzut că partea frumoasă la personajul ăsta este ambivalența. Adică ea nu este neapărat bună sau neapărat rea. Acum se păstrează mai mult latura malefică, o evoluție a percepției probabil influențate destul de mult de Biserică. Și aici părerile sunt contradictorii. În timp ce unii susțin că Biserica spune că este satana acolo și că o astfel de temă nici măcar nu trebuie studiată, noi am găsit un preot care ne-a spus că, atâta vreme cât oamenii cred în lucruri de genul ăsta, e bine. Pentru că, atunci când oamenii nu or să mai creadă în asta, nu or să mai creadă în nimic. Cred că oamenii întotdeauna or să tindă să creadă în ceva. Până la urmă, tot aspectul ăsta de basm e un mod de a explica forțele și proprietățile naturii. În trecut a fost un fel de a transmite informația mai departe, pentru că e cel mai ușor să o transmiți prin poveste.

Și am mai găsit o caracteristică definitorie a acestei ființe mitologice: capacitatea de metamorfoză. În mărturiile culese, Fata Pădurii apare când ca o femeie de o frumusețe răpitoare, cu păr lung care îi este și veșmânt, când îmbrăcată în haine multicolore sau de dimensiuni neobișnuite, precum o zadie uriașă păstrată de o femeie dintr-un sat maramureșean care susține că o rudă a ei a găsit-o în pădure și că, atât de mare fiind, nu poate fi decât a Fetei Pădurii. Alte ipostaze includ transformarea în iapă albă, în câine, sau manifestarea sub forma unei flăcări albastre care se întinde până la orizont.

O altă direcție care s-a detașat în cercetarea noastră a fost că, dincolo de aspectul său supranatural, Fata Pădurii îndeplinește un rol normativ important în comunitate. Poveștile despre pedepsele aplicate celor care încalcă regulile, precum lucrul în zilele de sărbătoare, servesc la menținerea unor norme sociale și a unui cod moral implicit. Această funcție se intersectează uneori cu cea a altor ființe supranaturale, precum Marțolea, care pedepsește femeile care țes în zilele de marți, deși realitatea economică a familiilor numeroase făcea adesea necesară încălcarea acestei interdicții. Știu că le-am întrebat pe femeile din Maramureș dacă această pedeapsă li se părea în regulă și mi-au spus că nu prea, că azi viața e mai ușoară, dar înainte nu aveai încotro, trebuia să mai încalci interdicția.”

***

În mitologia românească, relația dintre om și natură este mediată de entități supranaturale. Prin prisma cercetărilor proiectului Antropoflora, aceste entități capătă noi interpretări și perspective contemporane, demonstrând persistența lor în imaginarul colectiv și relevanța lor continuă în înțelegerea relației noastre cu mediul natural. Fata Pădurii, una dintre cele mai proeminente entități mitologice, își asumă rolul de protectoare a ecosistemului forestier. Ea îi pedepsește pe cei care încalcă regulile nescrise ale pădurii, în special pe ciobanii care, din vremuri străvechi și până în prezent, pătrund ilegal în pădure, tasând pământul și distrugând substratul necesar creșterii ciupercilor și hranei animalelor sălbatice. Pădurarii și tăietorii de lemne, chiar și atunci când lucrează legitim în pădure, nu sunt nici ei scutiți de influența acestei entități mitologice.

Cercetarea de teren a relevat și persistența altor credințe mitologice, precum cele legate de vârcolaci sau tricolici, demonstrând bogăția și complexitatea patrimoniului imaterial românesc. Aceste narațiuni populare, transmise din generație în generație, constituie nu doar un patrimoniu cultural valoros, ci și o modalitate de înțelegere a relației tradiționale dintre om și mediul său natural, oferind perspective relevante pentru problemele ecologice contemporane.

Un aspect particular al mitologiei românești este păstrarea ambivalenței acestor entități feminine, fenomen atribuit influenței mai reduse a Inchiziției în spațiul românesc comparativ cu Occidentul. Această caracteristică se reflectă și în practica vrăjitoriei autohtone, unde aceeași persoană poate practica atât magia albă, cât și cea neagră, spre deosebire de practicile occidentale, unde această dualitate a fost scindată sub presiunea Bisericii.

***

„Te strigă noaptea, în timp ce se freacă de pereții casei tale și-i scrijelește cu unghiile. Apare în calea celor care umblă prin păduri odată ce s-a lăsat întunericul. Pe cei ce-i răspund la strigare, pe cei ce nu vor să-i facă pe plac sau pe cei pe care nu-i place îi pocește, îi înălbăstrește, îi înnebunește.

Personaj mitologic, spirit al naturii sălbatice și înspăimântătoare, duh al pădurii, stafie sau ființă vie? În mentalul colectiv, Fata Pădurii este un personaj arhetipal prezent de-a lungul timpului și revitalizat recent ca simbol al misterului feminin. În Maramureș însă, reprezentarea acestei entități nocturne se apropie mai mult de imaginea unei femei în carne și oase.

Cercetăm gândirea magică ce a dat naștere atât fetei Pădurii, cât și familiei extinse de spirite sălbatice, care trăiesc între lumi, cu un picior pe Pământ și unul pe tărâmurile fabuloase. Credințele magice, superstițiile, ritualurile păstrează vie conexiunea cu natura în toată complexitatea ei, iar creaturile supranaturale care populează mentalul colectiv reflectă componenta misterioasă a vieții, tot ceea ce nu putem explica și conține în 3D. Acesta este primul proiect din seria care va sonda dimensiunea magică a realității.

Conceptul de organic fantastic se va regăsi și în asocierea cu povestea ferigii, despre a cărei floare înzestrată cu puteri magice se spune că poate fi observată doar într-o anume noapte din an și doar de către cei aleși. Feriga face însă parte dintr-o familie vegetală de peste 400 de milioane de ani, cu mult înaintea apariției plantelor cu flori, care și-a păstrat sistemul de reproducere prin spori și respectiv, nu face flori.”

***

Artiști în expoziție:

• Ioana Cîrlig – Fotografie
• Aural Eye – Projection-art
• Maria Balabaș și Mihai Balabaș – Compoziție sonoră
• BIOMA – Ilustrații botanice
• Tudor Chiliman (naturalgoritm) – Instalație de artă organică
• Ioana Cotulbea și Sanda Veber – Video-art
• Andra Stănciulescu – Design de obiect
• Georgiana Zamfir – model Fata Pădurii

Fotografii de Cristian Șuțu și imagini din expoziția Antropoflora

Articol din ediția tematică Oamenii din spatele inițiativelor culturale independente, Cultura 642

Cultura 642