Florin-Vasile Pop, care, ca fotograf, semnează Emanuel Luca, este licențiat al Facultății de Litere din Baia Mare, specializarea Limba și literatura română – Etnologie. Este doctorand și a absolvit cursurile de master pe temele „Drepturile omului” și „Etnologie și Antropologie Socială” și studii postuniversitare pe tema valorificării patrimoniului cultural. Este redactor-șef al publicațiilor Archeus (din 2003) și Vatra Chioreană (din 2006). A coordonat proiectele de cercetare și valorificare a patrimoniului cultural: Biserici din Ţara Lăpuşului. Tururi virtuale și Biserici din Ţara Chioarului. Tururi virtuale. În vara lui 2022 a publicat albumul Claca de coasă din Țara Chioarului. Priviri contemporane. Între 2006 și 2013 a participat la proiectul de inventariere a siturilor arheologice şi a monumentelor istorice din Maramureș și la Programul naţional eGISpat. Domenii de interes: patrimoniu cultural, mitologie, imagologie, fotografie, film documentar.
Pregătiri pentru stagiul de practică etnografică
Dacă tot am intrat în horă și cu arheologii, într-un proiect comun, zicem și noi că azi am făcut o periegeză în zona Copalnic-Mănăștur, Dealu’ Mănășturului, Preluca Veche, Preluca Nouă, Aspra, Săhelbe – locuri în care vom ajunge și în perioada de practică de teren. Alături de colegii Vasile Chira și Daniel Pop (Etnologie anul I și anul II la Facultatea de Litere din Baia Mare), am făcut un tur de recunoaștere, bucurându-ne să găsim oameni fani, cu brațele și cu sufletele deschise. Am vizitat și locul de cazare / campare – însă, deocamdată, nu suflăm o vorbă (nici nu punem poze de-acolo), ca să nu vi se smintească gândul doar întru visare. Tot ce vă putem spune e că veți găsi toată tihna și confortul să vă refaceți după sesiune și, dacă e nevoie, să luați în piept și restanțele…
Dar întâlnirile cu oamenii locului vor fi cele mai importante. Am vorbit și noi cu câțiva dintre ei. Pe unii i-am găsit acasă, alții erau pe câmp, la prășit mălaiul, la coasă sau la fân. Bucuroși să ne întâlnim. Bucuroși să vă întâlnească…
Luni ne-am pre-umblat, urcând dinspre Mănăștur, pe Vicinal, până pe dealurile Prelucilor, și-apoi coborând înspre Cheile Lăpușului prin Săhelbe, să facem o scurtă recunoaștere pentru perioada de practică etnografică din iulie. La volan, Vasile. Eu – în dreapta, încercând să filmez câte ceva de pe drum prin parbrizul mașinii, și Daniel – cuminte, pe bancheta din spate. Acum, trebuie să vă spun că Vasile e olar. Un olar bun. Așa că învârte de volan, precum învârte în atelierul lui roata. Îl bănuiesc că îi e dor de roata veche și, tocmai de aceea, mișcă și piciorul iute pe pedale. Eu recunosc: începusem să apăs, din ce în ce mai des, pe o frână imaginară aflată în dreptul scaunului meu din dreapta la fiecare curbă. Daniel – cuminte, pe bancheta din spate, încă nu zicea nimic. Până la un dâmb mai mare de urcat. Biserică-n dreapta. Soare-n apus. Sat în vale. Copilăria lui Vasile peste două dealuri. Curbă-n stânga. O balotieră legată după tractor, aproape în mijlocul drumului. Vasile apasă frâna mai tare. Daniel zice vezi, numa’, vezi, că ne sar aparatele (foto) din mașină. Vasile ne spune mă iertați, râde și salută oamenii veniți de la fân, schimbă câteva vorbe cu ei. Eu încerc să zâmbesc, cam palid, și mergem mai departe.
Ne mai întâlnim pe drum cu câțiva oameni, la câmp, în spatele unei cositoare mecanice. Și-apoi, un grup ce terminase de balotat fânul, lângă o casă. Ajungem în Săhelbe și… nu se mai aud motoare. Nici cositoare. Din capătul drumului, vedem doar o femeie ce mână calul la prășit. Facem poze. Daniel ne „vinde” câteva idei de încadrare și compoziție foto, până ce ajung oamenii cu prășitoarea la capătul brazdei. Chipurile se deslușesc. Mă bucur să-i cunosc. Terezia Florian. Mircea Florian. Un pinten de deal însorit.
Terezia ne spune c-a tăiat un cireș acasă. Mergeți de mâncați, că-s coapte cireșele. În gândul nostru, obișnuiți cu tăiat de porci și miei, cireșul tăiat și îmburdat e ceva neștiut… Mergem până acolo. În spatele casei, o creangă mare de cireș era îmburdată la pământ. Plină de cireșe negre și pietroase, dulci și zemoase. Pomul nu era tăiat de tot. Doar deasupra crengii prăvălite la pământ, se vedea o urmă de tăietură. Iute, sigură și precisă. Aproape ca o urmă de bisturiu. Doi oameni culegeau cireșe din crengile plecate. Din cireșul ăsta o căzut un băiat, ne-au spus… Sub crengile mari, cireșele, zdrobite de pământ, nu așteptau nicio explicație. Poate doar noi aveam în gând vorbele Tereziei: Am tăiat un cireș. Mergeți și mâncați!
Mâncăm, ne mânjim pe degete și pe față de negrul dulceții, mulțumim frumos și pornim spre casă un pic grăbiți. Acum, din cauza mea. Că uitasem să las o cheie acasă, pentru Rodi. Și trebuie să știți că timpul măsurat la Preluca și-n Săhelbe, nu-i totuna cu cel scurs în Baia Mare și nici la Mănăștur… Vasile conduce și mai repede spre casă.
Ieșim din Preluca Nouă, străbatem pădurea de pe Rântaș și în dreapta se deschide un luminiș. Încetinește. Ce faini îs, zice deodată, și aproape oprește mașina. În dreapta, într-o vale, pe-un capăt de țol, stăteau patru oameni, uitându-se, la sfârșitul zilei, către un șir de fârcituri puse în rând. Se vedea că unele-s mai vechi iar altele făcute recent, de bună seama, azi sau ieri. Și Vasile repetă, no, ia ce faini… și mașina curge din ce în ce mai încet, precum roata lui de olar. Poate că era vremea de o poză cu clăi, după ce toată ziua am văzut doar cositori mecanice, tractoare și balotiere. Mi-era oricum ciudă și mie că ne grăbim spre casă. Dar, zice Vasile, fârcitura nu-i tare bine făcută. Îi prea ascuțită dintr-odată.. Bunica mea zicea ca trebuie să fie ca un ou. Tata, zic eu, voia să fie ca oucu’, să se așeze în timp. Că trebuie să curgă ploaia de pe ea, zice Vasile… Mașina rula foarte încet de-a lungul gardului, cât să ne sfătuim noi, fiecare în gândul nostru, cu arhitecții noștri dragi de fârcituri – eu, cu tata, Vasile, cu bunica lui. Probabil, în spate, Daniel construia imagini și încadrări ale poveștii ce se derula dincolo de parbriz. În fapt, poate că se lupta cu o cadență… greu de prins pe peliculă.
Mașina gonind bezmetic și grăbit printre cositoare mecanice şi balotiere – mașina încetinind lângă clăi și forme uitate. Fârciturile. Ca niște ouă imense așteptând să fie clocite la soare. Ca niște cuibare de iarbă. Ca o coajă peste gânduri… Poate fi un subiect de film, zicem noi în gând, aproape glumind, scoborând de pe dealurile Prelucilor…
Fârciturile – ouăle ăsta de iarbă care scot vitele și oamenii din iarnă.
Florin Pop
Articolul complet și alte imagini în Cultura 629. Ediția este integral ilustrată cu fotografii de Florin Pop / Emanuel Luca. Deschide în format ePaper/PDF.
Alte articole:
Alte imagini pe pagina de facebook a autorului.
- Poema română: Immersive Experience. Proiect pilot pentru o nouă componentă a Festivalului Enescu - 22 august 2024
- Exportul și importul de bunuri culturale în România - 11 august 2024
- Concursul Enescu se va deschide cu o premieră mondială - 30 iulie 2024