Foto: Aurel Obreja / Sursa foto: UN Women
Conflictul din Ucraina a adus în prim-plan nevoia adaptării din mers la situații greu de imaginat, a unor recalibrări din perspectiva relaționării interumane. Pe de-o parte au apărut provocări profesionale majore pentru cei implicați direct în gestionarea crizei refugiaților, pe de altă parte, s-au dislocat sentimente și trăiri noi, generate de situații inedite, complexe, dificile. Psihologii, în special cei din cadrul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, au fost în linia întâi în punctele de trecere a frontierei, fiind cei care au luat contact direct cu frica, deruta și durerea refugiaților
„Frica de a ajunge într-o țară străină și frica de necunoscut afectează dezvoltarea personalității și dinamica familiei”
Interviu cu psihologul Mariana Boiciuc
Să vorbim despre frică, pentru că în această perioadă frica este cuvântul de ordine. De fapt, care sunt tipologiile de sentimente, de temeri, de angoase pe care le-ați identificat în această perioadă, vis-à-vis de criza refugiaților din Ucraina? Și aici mă refer nu doar la frica acelora care au fugit din calea războiului sau a celor care au rămas, dar și la frica noastră, a celor aflați relativ aproape de zona de conflict.
Este normal ca în această perioadă noi toți să avem un grad mai ridicat de anxietate. Venim deja după doi ani de pandemie, în care am fost nevoiți să ne adaptăm de la o zi la alta. Acum spectrul unui război derulat în apropierea noastră a amplificat mai mult teama. Iar această stare preexistentă îi face și pe refugiați să trăiască acut angoasa de moarte. Oamenii simt nevoia să fugă din calea războiului, mai ales mamele cu copii, care trăiesc neputința, frustrarea, furia chiar. Pentru că situația este de așa natură încât noi nu avem cum să știm ce o să se întâmple.
N-ai cum să trasezi o demarcație foarte rigidă între crizele care ne-au bulversat în ultimii doi ani: pandemia, criza economică, urmate acum de criza refugiaților din Ucraina. Din perspectiva terapeutului s-a simțit o modificare, un specific al temerilor celor cu care lucrați?
Experiențele acestea succesive accentuează frica. Se adâncesc și temerile legate de durata acestui război și de consecințele economice care ne afectează în mod direct și pe noi – prin creșterea prețurilor la mâncare, utilități și transport – precum și cele legate de neputința de a face față acestora pe termen lung.
Ce poți să-i spui unui copil care pleacă doar cu mama lui într-o țară străină, a cărei limbă nu o cunoaște, se desparte de tatăl pe care nu se știe dacă îl va mai revedea? Cât de dificil este pentru o mamă să gestioneze o asemenea situație?
Copiii au cel mai mult de suferit, pentru că nu înțeleg de ce războiul le distruge visele. Și-au privit tații cum i-au condus la trenuri, mașini sau autobuze și și-au luat rămas bun de la ei, fără să știe dacă îi vor mai revedea. Pentru copii sunt mai traumatizante angoasa de separare, pierderea căminului, a familiei. Frica de a ajunge într-o țară străină și frica de necunoscut le afectează dezvoltarea personalității și dinamica familiei. Iar situația în întregime poate conduce la încetinirea sau stagnarea dezvoltării cognitive. În afara evenimentelor de război, copiii și adolescenții sunt supuși unui stres suplimentar în exil, stres generat de procesul de migrare, educația, exprimarea, o limbă nouă pe care nu o înțeleg etc.
Copiii se pot teme din cele mai diverse motive, uneori este vorba despre o reacție adaptativă care apare în situații de pericol, una dintre aceste temeri fiind teama de incertitudine sau de necunoscut. Acest sentiment interferează cu dezvoltarea lor personală și cu procesul lor de schimbare spre nou, creează un mare disconfort și hrănește apariția gândurilor care le sabotează oportunitățile. În astfel de situații, poti să le spui acestor copii lucruri pozitive: „nu renunța să ai încredere în tine”, „te vei descurca”, „ești puternic”.
V-ați confruntat cu un caz, cu o poveste care v-au marcat?
O mamică tânără de 24 de ani, cu trei copii având vârste diferite – 5 ani, 3 ani, respectiv 10 luni – își ștergea discret lacrimile, să nu o vadă copiii plângând, să nu se întristeze ei. Acasă, în Donețk, și-a lăsat părinții, frații, bunicii și soțul care fusese înrolat în luptă. Îi explică băiatului mai mare că vor merge într-un loc unde o să-i placă foarte mult. Nu cunoștea multe despre România, dar a ales-o pentru că e țară membră NATO: „Unde voi ajunge, cine mă va ajuta, cum vor rezista copiii mei, dacă eu voi reuși. Acestea erau întrebările care mă răscoleau. În autobuzul cu care am călătorit am întâlnit și alte mame ca mine, care și-au luat inima în dinți și au plecat la drum fără să aibă stabilită o destinație exactă. După 11 ore de călătorie, am coborât din autobuz într-o gară mică. Era noapte și acolo am așteptat un tren spre Lvov. Garnitura a venit după aproximativ trei ore și am urcat în ea. A urmat o călătorie cu multe opriri, iar după 18 ore am ajuns la Lvov. În tren toți vorbeau de… Europa. Eu m-am hotărât pentru Romania. Nu știu de ce, pur și simplu am auzit câteva lucruri despre România, de pildă că este în NATO. A contat că este mai aproape de Ucraina și o să-mi fie mai ușor să mă întorc în țara mea. Acum sunt aici, nu știu ce voi face, cum mă voi descurca, nu cunosc limba. De când am ajuns aici am fost ajutați, oamenii au fost minunați. Am făcut o alegere bună. Vă mulțumesc din suflet. Mă voi ruga pentru oamenii din România, ei cu adevărat sunt prietenii noștri”.
Mariana Boiciuc este psiholog, consilier superior în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș.
- Stelian Blagoslov, omul care face din metal altceva decât a învățat la școală și acum vizează un festival de artă la Baia Mare - 12 decembrie 2022
- O perioadă în care cuvântul de ordine este „frica” - 27 iulie 2022
- Între Gogol și Buhnici… - 21 iulie 2022