Mă gândesc ce-ar zice Gogol dacă ar da o raită prin prezentul nostru românesc și colorat și s-ar intersecta cu „cazul Buhnici”. Și cum ar scrie el cu umoru-i inegalabil (așa ca-n „Suflete moarte”) că până și vecina slăbește din cauza problemelor domnului de peste drum, evident, fără să fi avut vreodată vreo legătură cu ele. Nu știu cine e Buhnici și nici nu vreau să știu, pentru că – din ce se vede – nu e din sfera mea de interes. Pe niciun plan.
Ce știu? Sau… ce văd? Văd cum, periodic, în spațiul public apar nume interesante: Elodia, Cioacă, Vulpița, Buhnici, respectiv personaje ivite de nicăieri cu traseu spre niciunde. Dar, care ne bulversează prezentul și așa tulburat de probleme, temeri și frici, și ne aruncă în false polemici și războaie… Iar noi ne înrolăm în una din armate, ne situăm pe o baricadă, ne războim fervent, luăm poziție, apărăm, înfierăm, suntem contra sau pentru, poate chiar și „pentru contra” (vorba lui Creangă) și așa mai departe… până nu mai știm pentru ce-am intrat în război, cu cine ne batem, de unde-am pornit și unde ne-am fi dorit să ajungem. Dar, important e să fim combatanți. Și ne consumăm atât de multă energie care, Doamne, s-ar putea orienta spre cauze mai nobile.
Cazul Buhnici nu cred că e „un caz”. E o mostră a vidului tematic din spațiul public, a unei lipse acute de conținut, de subiecte serioase de discutat și dezbătut în mediul on-line, a unei vulgarizări a comunicării publice și a scăderii nivelului de analiză a mediei vizavi de exprimările din mediul on-line (și nu numai). Nu-l condamn pe Buhnici, dar nici pe cei care s-au apucat de ripostat. Acesta e nivelul dialogului, din păcate. Dar condamn lipsa conținutului din spațiul public, din media… Că, dacă acest conținut era plin cu subiecte serioase, provocate de oameni pregătiți… un derapaj de acest fel ar fi trecut neobservat. Într-un lan de grâu, un fir de neghină rămâne izolat… După cum, pe un câmp necultivat, oricât ar fi solul de fertil, tot buruieni vor crește. Eu n-aș fi putut niciodată să mă aricesc la faptul că un vlogger ia vergeturile peste picior. Nu există femeie în lumea asta care să nu fi fost luată la un moment dat peste picior de cineva, căreia să nu-i fi spus vreun neinspirat, sau poate chiar vreun apropiat, că e proastă, urâtă, slabă, grasă, cretină, ridicolă. Așa, și? Unde-i știrea în toată povestea asta? Aș răspunde, jurnalistic, evident: o știre e ceea ce decid eu că e o știre. Așadar, media și mediul on-line au decis că aceasta e o știre. Și, – pentru a câta oară? – lumea a căzut cu capu-n jos în această capcană.
(P.S. Sper să nu spună cineva vreo chestiune de genul „Nu știu cine e Gogol, dar știu cine e Buhnici”, că-mi și dau foc la pălărie în piața publică! Am doar două pălării… mă tem să nu trebuiască să-mi cumpăr una nouă, tocmai acum în prag de concediu…)
- Din tinerețea lui Augustin Buzura - 21 septembrie 2024
- Stelian Blagoslov, omul care face din metal altceva decât a învățat la școală și acum vizează un festival de artă la Baia Mare - 12 decembrie 2022
- O perioadă în care cuvântul de ordine este „frica” - 27 iulie 2022