- 18–27 septembrie 2026
Brăila devine, începând din 18 septembrie, scena Festivalului Internațional de Teatru și Arte Performative, eveniment organizat de Teatrul „Maria Filotti” Brăila, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brăila și cu susținerea sponsorilor și partenerilor. Ediția din acest an se desfășoară în perioada 18–27 septembrie 2026, cu prelungiri sub forma a două întâlniri programate ulterior, pe 3 și 4 octombrie.
Potrivit organizatorilor, programul este construit în jurul spectacolelor de teatru, al întâlnirilor cu artiști și profesioniști ai scenei, dar și al unor momente muzicale și de poezie. Alături de producțiile proprii ale Teatrului „Maria Filotti”, pe scena brăileană vor urca și trupe invitate din Tulcea, Galați, Chișinău, Târgoviște, Suceava, Bacău, Râmnicu Vâlcea, Constanța, Reșița și Sibiu, precum și compania independentă Thin Red Line. Repertoriul propus publicului cuprinde atât comedie și dramaturgie contemporană, cât și montări după autori consacrați precum Arthur Miller, William Shakespeare sau August Strindberg.
Festivalul se deschide vineri, 18 septembrie, de la ora 18.00, în Sala Mare, cu spectacolul „O oră de liniște”, de Florian Zeller, în regia lui Ciprian Chiricheș, producție a Teatrului „Maria Filotti”. În aceeași zi este vernisată, în Holul Monumental al teatrului, o expoziție de pictură naivă semnată de Ioan Măric, membru al Uniunii Artiștilor Plastici Iași, care poate fi vizitată, cu intrare liberă, până pe 27 septembrie.
O componentă distinctă a ediției din acest an este seria de întâlniri „Dialoguri de festival”, conferințe susținute de critici și oameni de teatru precum Tamara Constantinescu, Iulia Popovici sau Călin Ciobotari, în dialog cu regizori, actori și alți invitați. Aceste discuții completează programul artistic și sunt gândite ca un spațiu de schimb de idei între public și creatorii din spatele scenei, abordând teme precum debutul în regie sau reperele scenei brăilene.
Programul se încheie duminică, 4 octombrie, de la ora 18.00, în Sala Mare, cu recitalul de poezie și teatru „Domnule și frate Eminescu”, susținut de actorul Constantin Chiriac.
Organizatorii precizează că biletele, în valoare de 35 de lei, pot fi achiziționate de la Agenția Teatrală, situată pe strada Mihai Eminescu nr. 2 din Brăila, sau online, pe platforma BLT.ro. Informații suplimentare pot fi obținute și telefonic, la numărul 0239 613 969.
Prin diversitatea spectacolelor și prin seria de dialoguri cu artiști din generații și spații teatrale diferite, Festivalul Internațional de Teatru și Arte Performative Brăila își propune să fie nu doar o succesiune de reprezentații, ci un spațiu de întâlnire între artiști, instituții teatrale și public.


Spectacole, expoziții și concert (PROGRAM)
VINERI 18 SEPTEMBRIE
EXPOZIȚIE DE PICTURĂ NAIVĂ, Holul Monulental al Teatrului ,,Maria Filotti”
Expoziție de lucrări ale pictorului Ioan Măric
Expoziția reunește lucrări prin care Ioan Măric se întoarce, prin memorie și culoare, în lumea în care și-a trăit copilăria. În picturile sale, oamenii, obiceiurile, sărbătorile, credința, umorul și întâmplările de odinioară devin fragmente vii ale unei lumi păstrate în suflet.
Inspirat de Luncani, locul său natal, artistul transformă amintirile și tradițiile într-un univers pictural plin de culoare, expresivitate și căldură. Fiecare lucrare devine astfel o mărturie despre rădăcini, despre oamenii care i-au fost aproape și despre frumusețea unei lumi pe care timpul o schimbă, dar pe care arta o poate păstra vie.
O întoarcere la origini, la copilărie și la acea lume care continuă să existe în sufletul artistului.
Sala Mare, ORA 18:00 „O ORĂ DE LINIȘTE” de Florian Zeller, regia Ciprian Chiricheș
DISTRIBUȚIE
- Michel – Alin Florea
- Nathalie – Ramona Gîngă
- Elsa – Teodora Antal
- Pierre – Adrian Iacov
- Sebastien – Adrian Ștefan
- Leo – Teofil Memelis
- Pavel – Dan Moldoveanu/Ciprian Chiricheș
- Regia: Ciprian Chiricheș
- Scenografia: Clara Pop
- Asistență de regie: Teodora Antal
- Lighting Design: Lucian Moga
- Traducerea textului: Răzvan Oprea
- Foto: Oana Andrei
Comedia este pansamentul sufletului. „O oră de liniște” este felul suav al autorului Florian Zeller de a ne spune cât de mult greșim în viețile noastre și ne permite să râdem copios cu oglinda în față.
Premisa e simplă: Michel, pasionat de muzică, după căutări de o viață, găsește un album extrem de rar pe care vrea să îl asculte, în liniște, dar viața are alte planuri pentru el. Orice amânare din trecut îl costă dublu acum și cu cât își dorește mai tare liniște, cu atât viața îi umple paharul cu haos. Râdem cu poftă de situația în care se află Michel, dar în paralel ne gândim și la noi și la prețul ridicol pe care suntem în stare să îl plătim pentru micile plăceri de moment.
Sunt multe de spus, dar spectacolul le spune mai bine. Cert este că după o comedie bună, te întrebi puțin din ce colț al sufletului curg lacrimile de bucurie (Ciprian Chiricheș, regizor)
Limită de vârstă- 15+
Durata spectacolului: 1h 45 min
SÂMBĂTĂ 19 SEPTEMBRIE
Sala Mare, ORA 18:00 „RECVIEMUL UNUI TIPOGRAF” de Sever Bârzan, regia Sever Bârzan, Teatrul „Jean Bart” Tulcea
Teatrul „Jean Bart” Tulcea
- Comedie funebră, sinistră și morbidă de Sever Bârzan
- Regia: Sever Bârzan
- Scenografia: Adrian Suruceanu
- Muzica originală: Sever Bârzan
- Coregrafia: Oana-Lavinia Pisaroglu
- Lighting design: Lucian Moga
- Asistent regie: Andra Colidiuc
- Afiș: Blanca Doba
Distribuția
- Victor Tănase – Ionel Durbală
- Dida Tănase – Nicoleta Lungu
- Felicia Mateescu – Irina Naum
- Vali Tănase – Mihai Gălățan
- Preotul Haralambie – Costel Zamfir
- Ali – Cristi Naum
- Poetul Petru Vochină – Nelu Serghei
- Tipograful Bebe Mateescu – Ștefan Huluba
În urma unei erori de comunicare, familia Tănase este forțată de împrejurări să vină laolaltă și să se pregătească să petreacă pe ultimul drum pe tipograful Bebe Mateescu. Vechi dispute revin la suprafață, foste povești de dragoste se înfiripă, iar planuri de business eșuează în fața iubirii. După o întreagă tevatură plină de obiceiuri, tradiții și religie, ținută captivă de matroana familiei, Dida Tănase, va putea familia să ajungă, într-un final, la o înțelegere?
Durata spectacolului: 1h 30 min
Sala Studio, ORA 20:00 „ EVADĂRI(3.1)’’ Adaptare după „Trei surori” de A. P Cehov, regia Zalán Zakariás
Distribuția:
- Olga: Ramona Gîngă
- Mașa: Corina Borș
- Irina: Teodora Antal
- Natașa: Cătălina Nedelea
Scenografia: Daniel Divrician
Regia, adaptarea, coloana sonoră: Zalán Zakariás
La Moscova… La Moscova… La Moscova…
Cehov nu ideologizează niciodată, nu încearcă să ne spună ce să gândim despre personajele sale, despre poveștile sau întâmplările sale. Cehov arată, iar noi simțim esența care pulsează dincolo de firele narațiunii, căutând adevărul lor în propriul nostru adevăr. Trei surori este una dintre ultimele sale drame și nu întâmplător în ea se intensifică, până la disperare, lumea urmăririi obsesive a iluziilor. Tensiuni ascunse ne conduc, pe noi, spectatorii, în viața tainică a personajelor, unde descoperim întrebările lor intime, dorințele, minciunile spuse sieși și celorlalți, într-un cuvânt iluzia că răspunsurile la frământările lor se află altundeva. Undeva la Moscova.
Cât de caracteristic este acest lucru lumii noastre? Ne lăsăm măcinați clipă de clipă de slăbiciunile omenești, de gelozie, de vinovăția pasiunilor, pentru că refuzăm prezentul, luptăm pentru ceea ce nu există, visăm că undeva, în altă parte, ne va fi mai bine. Fiecare își poartă propriul Moscova în sine. Cine este? De ce se află pe această lume? Care este scopul vieții sale?
Cehov nu oferă răspunsuri, dar pune întrebări magistrale.
DUMINICĂ 20 SEPTEMBRIE
Sala Mare, ORA 18:00 „OMUL CARE ADUCE PLOAIA” de Richard Nash, regia Andrei Huțuleac
Distribuția:
- Lizzie Curry – Ileana Ursu
- Bill Starbuck – Teofil Memelis
- Harry Curry – Valentin Terente
- Noah Curry – Ciprian Chiricheș
- Jim Curry – Blanca Doba
- File – Sever Bârzan
- Șeriful Thomas – Marcel Turcoianu
- Regia : Andrei Huțuleac
- Asistenta de regie: Dora Bârzan
- Scenografia: Maria Nicola
- Lighting Design: Lucian Moga
Traducerea: Vlad Cristache
Adaptarea textului : Corina Moise & Andrei Huțuleac
1957. E secetă în niciăieriul American din vestul Statelor Unite. Dar e secetă și în inimile membrilor familiei Curry. Harry, tatăl familiei, cei doi băieți (Noah și Jim) și singura fată, Lizzie, încearcă să facă față deopotrivă uscăciunii de afară… dar și celei dinăuntru.
Cea mai mare problemă a acestei familii e că Lizzie e nemăritată și fără prea mari perspective. Așa că, atunci când Bill Starbuck, un individ misterios care promite să aducă ploaia, le pășește pragul, Harry Curry îl primește cu brațele deschise. Nu doar pentru că speră să aducă ploaia, ci mai ales un pic de lumină în sufletul lui Lizzie.
O poveste din epoca de aur a Hollywood-ului despre fragilitatea speranței, dar mai ales despre importanța de a o păstra vie în vremuri grele.
Durata 2h 10 min
LUNI 21 SEPTEMBRIE
Sala Mare, ORA 18:00 „MOARTEA UNUI COMIS VOIAJOR’’ de Arthur Miller, regia Mădălin Hîncu
- Distribuția:
- VALENTIN TERENTE – Willy Loman
- MONICA IVAȘCU – Linda Loman
- SEVER BÂRZAN – Biff Loman
- TEOFIL MEMELIS – Happy Loman
- MARCEL TURCOIANU – Unchiul Ben
- LIVIU PINTILEASA – Charley
- ADELIN ILIE – Bernard
- ADRIAN ŞTEFAN – Howard Wagner
- CĂTĂLINA NEDELEA – Femeia / Letta
- TEODORA ANTAL – O voce / Miss Forsythe
- REGIA: MĂDĂLIN HÎNCU
- ASISTENT DE REGIE: TEODORA ANTAL
- SCENOGRAFIE: CLARA POP
- TRADUCERE: IOANA IERONIM
- VERSIUNE SCENICĂ: MĂDĂLIN HÎNCU
„Moartea unui comis voiajor”, de Arthur Miller, este una dintre piesele fundamentale ale dramaturgiei americane postbelice și una dintre cele mai puternice interogații dramatice asupra Visului American. Întrebarea care străbate întreaga operă este simplă și neliniștitoare: este acest vis o promisiune reală sau doar o iluzie colectivă?
Pornind de la această premisă, Miller urmărește destinul unei familii din clasa mijlocie a Brooklynului anilor ’50. În centrul poveștii se află Willy Loman, un comis voiajor ajuns la vârsta senectuții, care încearcă să mențină aparența succesului în timp ce ascunde de familie și de cei apropiați degradarea treptată a sănătății sale mintale. Figura lui Willy devine astfel expresia fragilității unui ideal social care promite ascensiunea, dar poate genera, în același timp, deziluzie și eșec.
Structura piesei combină prezentul cu incursiuni frecvente în memorie, construind un univers dramatic în care amintirile, regretele și speranțele neîmplinite se întrepătrund. Prin aceste reveniri în trecut, este dezvăluită treptat istoria familiei Loman și sursa tensiunilor care o macină.
În acest context, fiul cel mare, Biff, încearcă să-și găsească propriul drum și să se elibereze de presiunea idealurilor impuse de tatăl său. Însă această încercare îl conduce inevitabil spre o confruntare dureroasă cu propriul trecut și cu imaginea tatălui pe care o purta până atunci.
Din această confruntare se naște o tensiune emoțională intensă, care transformă piesa lui Miller într-un portret profund al relațiilor familiale și al contradicțiilor destinului omenesc. „Moartea unui comis voiajor” rămâne astfel o explorare dramatică remarcabilă a distanței dintre aspirațiile oamenilor și realitatea în care sunt nevoiți să trăiască.
MARȚI 22 SEPTEMBRIE
Sala Mare, ORA 18:00 „A DOUĂSPREZECEA NOAPTE” de William Shakespeare, regia Andrei Huțuleac, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați
Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați
Atenționare: Primele două rânduri fac parte din spațiul viu al spectacolului. Acțiunea ajunge până la voi, inclusiv cu apă. Veți găsi la locuri mici „instrumente de protecție” pe care vă rugăm să le folosiți. Vă recomandăm să luați acest aspect în considerare la alegerea locurilor. Vă mulțumim pentru înțelegere!
- Regia artistică: Andrei Huțuleac
- Text: William Shakespeare
- Traducerea: Mihnea Gheorghiu
- Versiunea de scenă: Adrian Nicolae
- Asistent regie: Mihai Păun
- Scenografia: Maria Nicola
- Light design: Lucian Moga
Distribuția
- Denisa Dutcovschi – Viola
- Visarion Udatu – Sebastian
- Ştefan Forir – Orsino
- Petronela Buda – Olivia
- Vlad Ajder – Malvolio
- Costin Stăncioi – Feste
- Ciprian Braşoveanu – Sir Toby Belch
- Radu Horghidan – Sir Andrew Aguecheek
- Oana Mogoş – Maria
- Mihai Păun – Fabian/Un căpitan de navă
- Răzvan Clopoţel – Antonio
- Aurelian Gheorghe/Theodor Crețu/Claudiu Hotnogu – Valentin, Curio
A douăsprezecea noapte este una dintre cele mai îndrăgite comedii ale lui William Shakespeare. Scrisă în perioada 1601-1602, piesa este o poveste despre iubire, identitate și confuzie, construită pe jocuri de aparențe și personaje memorabile (Olivia, Viola, Malvolio). Regizorul gălățean Andrei Huțuleac își face astfel debutul, cu această producție, pe scena teatrului din orașul său natal. Pe scena Teatrului Dramatic Galați, A DOUĂSPREZECEA NOAPTE a mai fost montat de două ori – prima dată în 1977 (regia: George Rada; scenografia: Victor Crețulescu), cea de-a doua variantă, în 2004 (regia: Dan Tudor; scenografia: Doru Zanfir).
„Pentru a da un ecou timpurilor pe care le trăim, am plasat acțiunea spectacolului în perioada Weimar-ului german, cu amestecul lui paradoxal de decadență (vezi kabarett-ul și cântecele lui de eliberare sexuală) și rigiditate excesivă (vezi ochii suspicioși cu care majoritatea societății germane privea aceste debușee „underground”).
Ca și atunci, și acum, mi se pare că acest melanj de exces și conservatorism se manifestă într-un paradox rău-prevestitor. Așa cum bine zice Feste: „Vin vremuri grele pentru bufoni”.
Personajele din piesă sunt exact ca oamenii realității contemporane. Pe rând: excesivi și sentimentali, cruzi și patetici, cu momente de grație alternate celor de încrâncenare.
De altfel, spectacolul A douăsprezecea noapte (deși rezistă foarte bine ca spectacol comic, energic, care bucură și emoționează publicul) este, mai presus de toate acestea, o scrisoare deschisă adresată tuturor celor care trăim aceste timpuri: o meditație simplă asupra ideii că, exact precum personajele din piesă, absorbiți de micile noastre vieți, de trecătoarele noastre emoții, riscăm să nu vedem cum, la umbra ignoranței noastre, cresc mari și neiertătoare istorii.” Andrei Huțuleac, regizorul spectacolului
Durata spectacolului: 2h 15 min
Vârstă recomandată: 14+
MIERCURI 23 SEPTEMBRIE
Sala Mare, ORA 18:00 „LEGATĂ CU FUNIA DE PĂMÂNT” de Lorina Bălteanu, regia Slava Sambriș, Teatrul Republican „Luceafărul” Chișinău
Teatrul Republican „Luceafărul” Chișinău, Republica Moldova
- Regia: Slava Sambriș
- Text: Lorina Bălteanu
- Scenografia: Adrian Suruceanu
- Sound design: Dumitru Seretinean, Via Dacă
- Lighting design: Andrei Chirtoca
- Video design: Roman Edihanov
Distribuția
- Vitalia Grigoriu – Mama, elevă
- Viorica Cîșlaru – Eroină
- Irina Vacarciuc – Elevă, Naratoare, Amara, Valentina
- Ion Jitari – Bunel, elev
- Maria Anton – Soră, figurație, elevă
- Victor Triboi – Tata, figurație, străbunel, elev
- Dorina Tătaru – Baba Mereu, figura,
- roție Mereu – figurație elevă
- Ion Liulica – Fratele, polițistul Ivan Gheorghevici, elev
- Radu Canțîr – figurație, unchiul, Ștefan, elev, învățător
- Marius-Cătălin Tulum – Ghea Chimu, Nea Profir, elev
- Liuba Roman: Firea, figurație, Bunica Ileana, Zina, elevă
- Eugeniu Nicov – Valerică, figurație, Chirică, elev
- Ion Prisacara – Frate, figurație, elev
- Victoria Cîrlan – Muza, figurație, elevă, Tania, Liza
Zeci de personaje, istorii și întâmplări s-au adunat pe o scenă. Toate sunt culese din amintirile unei copilării atât de familiare. Atât de familiare prin desprinse din albumul de fotografii pe care îl păstrează, cu grija, mama, în sertarul de la bufet. În acest univers scenic, poveștile se împletesc ca firele unei funii invizibile, legând trecutul de prezent, dorințele de viitor și visurile de realitate. E lumea unei fetițe care visează să plece departe – departe, dar care simte că locul unde sa născut o ține strâns, precum luna e legată cu o funie de pământ.
Când luminile se sting, vei rămâne pe loc – prins între dorința de a zbură și nevoia de a rămâne. Îți vei simți inima plină, nu de tristețe, ci de speranță, pentru că funia care te ține legat pe pământ nu e un lanț, ci o punte – între cine ești și cine poți deveni.
Durata: 3h15min / Pauză: Da
Limită de vârstă: 14+
VINERI 23 SEPTEMBRIE
Sala Studio, ORA 22:00 „DOMNIȘOARA IULIA” de August Strindberg, regia Dumitru Acriș, Teatrul „Tony Bulandra” Târgoviște
Teatrul „Tony Bulandra” Târgoviște
- Text: August Strindberg
- Regia: Dumitru Acriș
- Scenografia: Mc Ranin
Distribuția
- Lavinia Pele – Domnișoara Iulia
- Antonia Ionescu – Domnișoara Iulia
- Andrei Seușan – Jean
- Constantin Tache Florescu – Jean
- Andreea Stanciu – Kristin
- Cristina Dumitra – Kristin
Spectacolul ne poartă în noaptea de Sânziene, un timp al misterului, în care ordinea obișnuită se destramă, iar convențiile lasă loc dorințelor ascunse. Destinele Domnișoarei Iulia, ale valetului Jean și ale bucătăresei Kristin se împletesc într-un joc periculos de pasiune, ascensiune și prăbușire, acolo unde atracția se întâlnește cu fatalismul.
Regizorul Dumitru Acriș a ales să aducă personajele în două planuri temporale, confruntându-le cu propriile versiuni tinere și bătrâne. Astfel, spectacolul explorează impactul acelei nopți asupra întregii lor vieți.
„Iulia, Jean și Kristin, ajunşi la bătrânețe, se privesc în oglinda propriilor versiuni tinere şi retrăiesc clocotul acelei nopți când dorința şi fatalitatea s-au unit pentru a le marca iremediabil existența”.
Recomandare de vârstă: 14+
Durata spectacolului: 1h 30 min
JOI 24 SEPTEMBRIE
Sala Mare, ORA 18:00 „CIOBURI” Adaptare după „Aniversarea” de Jeroen van den Berg, regia Alexandra Bandac Marian, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava
Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava
- Text: după Jeroen van den Berg
- Regia: Alexandra Bandac Marian
- Scenografia: Sebastian Rațiu
- Coregrafia: Juan Cruz Luque
- Video design: Mihai Nistor
Distribuția
- Cătălin Ștefan Mîndru – Leo Beumer
- Cristina Florea – Els Beumer
- Delu Lucaci – Esther Beumer
- Alexandru Marin – Jurgen Beumer
- Diana Lazăr – Thea
- Bogdan Amurăriței – Eric
- Copiii: Amalia Calinciuc, Adela Ioana Boca, Victor Apetrei și Petru Petrariu
Spectacolul CIOBURI este o adaptare după „Aniversarea” de Jeroen van den Berg și este montat pe scena teatrului de la Suceava de regizoarea Alexandra Bandac Marian.
„CIOBURI” este un text de actualitate despre conflictele care se nasc în cadrul unei familii moderne, o familie care se simte captivă în neputinţa de a se salva de la destrămare. Punctul de plecare este unul pozitiv și anume aniversarea zilei de naştere a mamei, însă ne dăm seama pe parcurs că asistăm, pas cu pas, la decăderea familia Beumer. Evoluţia decăderii devine oarecum comică și stârneşte râsul, însă este un comic amar care încearcă să ascundă drama din spatele zilei de aniversare.
Alexandra Bandac Marian este asistent de regie la Opera Națională Română din Iași și asistent universitar la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. În 2012 a absolvit secția de Actorie de la UNAGE Iași, iar în 2024 a finalizat studiile în Regie la aceeași universitate.
Alexandra a jucat la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, la Ateneul Național din Iași și a colaborat cu teatre independente precum Teatru Fix și Teatrul Urban. În 2019 a câștigat Premiul pentru cea mai bună piesă la Concursul de dramaturgie contemporană „Corneliu-Dan Borcia”, ediția a II-a, Piatra-Neamț, cu textul Ghid de supraviețuire pentru tocilari, piesă care este montată în același an la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, în regia lui Cristi Avram.
Recomandare de vârstă: 12+
Durata spectacolului: 1h 30 min
Sala Studio, ORA 20:00 „PRIMA FACIE” de Suzie Miller, regia Andrei Huțuleac, Compania Thin Red Line
Distribuție:
- Corina Moise (one-woman show)
Regia: Andrei Huțuleac
Scenografia: Maria Nicola
- Sound design: Adrian Piciorea
- Lighting design: Lucian Moga
- Fotografie afiș: Sorin Miron
- Afiș: Blanca Doba
- Traducerea: Corina Moise
- Adaptarea: Corina Moise și Andrei Huțuleac
Durata: 1h 30 min (fără pauză)
VINERI 25 SEPTEMBRIE
Sala Mare, ORA 18:00 „CRIMĂ LA HOTELUL HOWARD JOHNSON’S” de Ron Clark și Sam Bobrick, regia Mădălin Hîncu, Teatrul Municipal Bacovia
Teatrul Municipal Bacovia
- Text: Ron Clark și Sam Bobrick
- Traducere și adaptare – Mădălin Hîncu
- Regie – Mădălin Hîncu
- Scenografie – Răzvan Bordoș
- Lighting design – Costi Baciu
- Grafică afiș – Ronin
Distribuția
- Kiki Simion – Arlene Miller
- Adrian Ionescu – Mitchell Lovell
- Ștefan Huluba – Paul Miller
Este permis totul în dragoste? Chiar și crima?
Aceasta este întrebarea pe care o lansează comedia „Crimă la hotelul Howard Johnson`s”.
Construită în jurul unui triunghi amoros cu miză… mortală, piesa urmărește, pe parcursul a trei scene efervescente, jocul schimbător dintre o soție, amantul ei și soțul înșelat — un trio formidabil, prins într-un carusel de planuri, trădări și eșecuri spectaculoase.
Arlene, o femeie romantică și capricioasă, se află prinsă între soțul ei, Paul – un agent de vânzări respectabil, dar plictisitor – și amantul Mitchell, un dentist fermecător, dar superficial. Împreună, cei trei anti-eroi încurcă iubirea cu răzbunarea și pun la cale, pe rând, tot felul de „crime perfecte”, fiecare încercând să-l elimine pe celălalt – însă eforturile lor se dovedesc a avea rezultate extrem de imprevizibile.
O comedie alertă, construită pe dialoguri savuroase și situații pline de vervă, explorează cu tandrețe și ironie fragilitatea relațiilor interumane și nevoia profundă de a fi iubiți. O farsă despre slăbiciuni, vanitate și dorința de iubire, spusă cu farmecul specific comediei americane de pe Broadway.
Recomandare de vârstă: 16+
Durata spectacolului: 1h 30 min
*Spectacol nerecomandat persoanelor cu sensibilitate la imagini stroboscopice
Sala Studio, ORA 21:00 „DECALOGUL DUPĂ HESS” de Alina Nelega, regia Gabi Cadariu TEATRUL „ANTON PANN” RÂMNICU VÂLCEA
- Distribuție: Nicu Mihoc
- Regia: Gabi Cadariu
- Scenografia: Nicu Mihoc
- Regia tehnică: Vasile Marinoiu
- Sunet: Roiban Robert Marius
- Lumini: Ologu Gheorghe Constantin
- Recuzită-costume: Loredana Marinoiu
Durata:1h 20minute
Vârstă recomandată 16+
Spectacolul „Decalogul după Hess” este inspirat din biografia controversatului Rudolf Hess – apropiat al lui Hitler, judecat pentru crime de război, niciodată recunoscute, și închis la Spandau timp de 47 de ani. Actorul Nicu Mihoc oferă o interpretare tulburătoare, identificându-se cu personajul într-o liturghie neagră a conștiinței. Cu o forță scenică remarcabilă, el sondează convingerile și obsesiile lui Hess, dezvăluind fața întunecată a idealurilor ce justifică răul.
SÂMBĂTĂ 26 SEPTEMBRIE
Sala Mare, ORA 18:00 „MARIA TĂNASE. O POVESTE” de Carmen-Lidia Vidu, regia Carmen-Lidia Vidu, Teatrul de Stat Constanța
Teatrul de Stat Constanța
- Text: Carmen-Lidia Vidu
- Regia: Carmen-Lidia Vidu
- Scenografia: Lăcrămioara Dumitrașcu
- Multimedia: Cristina Baciu
Distribuția
- MARIA TĂNASE – Mirela Pană
- PIANISTĂ– Elena Gatcin
„MARIA TĂNASE. O POVESTE” este un one woman show care înfăţişează o versiune despre viaţa celebrei cântăreţe, cu aspecte ale personalităţii ei care sunt mai puţin cunoscute. Documente autentice, scrisori de arhivă, frânturi din interviurile, gândurile şi amintirile ei, analogii cu Edith Piaf sau cu Frida Kahlo, toate alcătuiesc o imagine coerentă a unei femei superbe şi puternice. Într-o montare inedită, cu o imagistică luxuriantă, actriţa şi cântăreaţa Mirela Pană interpretează şi şase dintre cântecele superbe ale Mariei Tănase, acompaniată de pianista Elena Gatcin.
Durata spectacolului: 1h, fără pauză
Sala Studio, ORA 20:00 „CE VIAȚĂ MINUNATĂ AM AVUT…” după Boris Akunin, regia Dumitru Acriș, TEATRUL DE VEST REȘIȚA
Distribuţia:
- Camelia Ghinea – Arkadina
- Ana Maria Cizler – Polina Andreevna
- Bianca Temneanu – Nina
- Andrada Samoilă – Mașa
- Andrei Pleșa – Treplev
- Alexandru Moldovan – Trigorin
- Sorin Fruntelată – Samraev
- Marius Tudor – Dorn
- Ștefan Creangă/Sevi Stan – Medvedenko
- Otniel Floruț/Florin Ruicu – Sorin
Durata: 1h 50min
Publicul țintă: +14 ani
Sinopsis: ,,Ce viață minunată am avut…” transpune scenic piesa lui Boris Akunin, construită ca o continuare imaginată a Pescărușului de A.P. Cehov. Spectacolul reinterpretează finalul piesei originale ca pe un „al cincilea act” în cheie detectivistică: sinuciderea lui Konstantin Treplev devine ipoteza unei crime, iar doctorul Dorn preia rolul investigatorului. Fiecare personaj este, pe rând, un posibil suspect, având un motiv plauzibil, astfel încât sunt propuse mai multe variante ale deznodământului, în stilul unui roman polițist.
DUMINICĂ 27 SEPTEMBRIE
Sala Mare, ORA 18:00 CONCERT al Trupei byron duo
Descoperă muzica byron într-un format unic și intim! Dan Byron (voce și chitară) și Sergiu „6” Mitrofan (clape) îți propun o formulă inedită de spectacol, live duo, unde vei putea asculta variante diferite, re-interpretate ale pieselor consacrate. Pe lângă aerul personal al interpretării, cei doi vor împărtăși cu tine povești din culisele trupei și momente speciale din carierele lor. Fiecare concert byron – live duo este o călătorie muzicală emoționantă și plină de surprize.
Durata concertului – 1 h
Sala Mare, ORA 18:00 RECITAL DE POEZIE ȘI TEATRU – SIBIU, DOMNULE ŞI FRATE EMINESCU
Constantin Chiriac în recital extraordinar
Actor de teatru și film și lider în domeniul cultural, Constantin Chiriac este președinte al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, director general al Teatrului Național „Radu Stanca“ Sibiu, director al Bursei de Spectacole de la Sibiu, și fondator al Aleii Celebrităților din Sibiu, al Școlii de teatru și management cultural din cadrul Universității Lucian Blaga Sibiu, al Platformei Internaționale de Cercetare Doctorală în Artele Spectacolului și Management Cultural din cadrul aceleiași universități, al Asociației Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007. Este profesor universitar la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu și a primit titlul de Doctor Honoris Causa de la importante universități din România și din lume, susținând cursuri și conferințe la universități din lumea întreagă. În 2019 Ministrul Culturii din Franța, dl. Franck Riester l-a decorat în grad de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor. În 2020 a fost decorat în grad de Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare Franța, de către Ministerul pentru Europa și Afaceri Externe din Franța și a primit Distincția Culturală a Academiei Române. La începutul anului 2024 Constantin Chiriac primește premiul The Angel Award din partea International Society for the Performing Arts (ISPA), Primăria Sibiu îi oferă titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Sibiu, iar Universitatatea ”Lucian Blaga” din Sibiu îi conferă titlul onorific de Profesor Emerit și medalia. Constantin Chiriac a jucat în peste 40 de spectacole, colaborând cu regizori importanți și a susținut one-man show-uri și recitaluri de poezie în peste 50 de țări. Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu s-a desfășurat, de-a lungul a peste 30 de ediții, sub Înaltul Patronaj al Președinților României și a primit Înaltul Patronaj al Regelui Charles al III-lea și al Președintelui Germaniei. Festivalul a primit importante recunoașteri din partea Regelui Belgiei, a Președintelui Israelului, Împăratului Japoniei și a Regelui Spaniei. În cadrul Galei UNITER 2024, primește Premiul preşedintelui UNITER, pentru 30 de ani de FITS. În 2025 primește The Outstanding Contribution Award de la The Network of Silk Road Arts Festivals.
Recitalul „Domnule şi frate Eminescu“ este construit ca un dialog între Mihai Eminescu şi Ion Creangă şi porneşte de la dimensiunea poeziei populare ca matrice, explorând legătura creatoare și prietenia unică dintre cei doi scriitori români.
Durata- 1 h
