Women in Music lansează seria de concerte „She’s in Control”, un proiect dedicat susținerii femeilor din industria muzicală românească. Evenimentul reunește opt artiste talentate în patru concerte duble găzduite de Club Control din București, pe parcursul lunilor februarie și martie 2026.
- 04 februarie – ILINCA & Eligarf
- 18 februarie – Luana Genevieve & Alduts Sherdley
- 08 martie – Andra Andriucă & Valeria Stoica
- 22 martie – Villia & Holy Molly
Proiectul pornește de la motto-ul „Strong women build each other up”, creând un spațiu în care muzica și poveștile personale ale artistelor se întâlnesc armonios, promovând colaborarea autentică și vizibilitatea vocii feminine. Primele concerte îi vor aduce pe scenă pe ILINCA și Eligarf pe 4 februarie, urmate de Luana Genevieve și Alduts Sherdley pe 18 februarie, Andra Andriucă și Valeria Stoica pe 8 martie, iar pe 22 martie vor cânta Villia și Holy Molly.
Inițiativa, creată în parteneriat cu Watermelon Agency, celebrează universuri artistice diverse, de la influențe balcanice și R&B la indie-pop sensibil, invitând publicul să descopere povești inspiratoare prin prisma muzicii contemporane românești.
Despre artiste
ILINCA & Eligarf
ILINCA este una dintre vocile care au redefinit pop-ul contemporan prin explorarea unui sound cu influențe balcanice.
Eligarf este o artistă a cărei muzică îmbină povești personale și vulnerabile cu influențe balcanice și un sound contemporan.
Luana Genevieve & Alduts Sherdley
Luana Genevieve o artistă cu un background românesc și zimbabwean, a cărei muzică îmbină influențe R&B, pop, soul și hip-hop, într-un stil personal, emoționant și provocator.
ALDUTS este una dintre artistele care au readus în prim-plan R&B-ul feminin în muzica românească, cu influențe puternice din hip-hop și un sound personal profund.
Andra Andriucă & Valeria Stoica
Andra Andriucă este o artistă indie care transformă povești pentru suflet și pentru oameni în versuri și acorduri, creând prin muzica ei un spațiu de liniște, reflecție și apropiere.
Valeria Stoica este o artistă indie-pop originară din Republica Moldova, a cărei muzică adună emoții fragile și versuri sensibile, inspirate de o legătură profundă cu natura.
Villia & Holy Molly
Villia este una dintre noile voci a muzicii pop din România, cu o muzică ce îmbină sensibilitatea și vulnerabilitatea într-un mod profund personal.
Holy Molly este una dintre cele mai dinamice artiste din pop‑ul românesc contemporan, cunoscută pentru hituri dance‑pop și colaborări ce au traversat granițele scenei locale.
