S-a mai încheiat o ediție a Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent, unul dintre cele mai mari și cunoscute festivaluri dedicate teatrului independent și noilor generații de artiști, din România.
„A fost o ediție specială deoarece, pentru prima dată în istoria Bucharest Fringe, am avut o secțiune outdoor. Au fost peste 30 de evenimente culturale și, tot pentru prima dată, am avut și o secțiune internațională, cu două spectacole din Italia și din Germania. Ca în fiecare an, un lucru foarte important pentru noi a fost să acordăm premii celor mai percutante creații artistice ale oamenilor care lucrează în independent, pentru că pentru ei este acest festival. Am avut multe spectacole selectate în secțiunea Competiție, iar juriul a luat în considerare și spectacolele participante în secțiunea First Time – Serile Teatrului Studențesc, adică spectacolele de absolvire ale unor tineri artiști care acum au terminat facultatea. Noi încercăm să scoatem aceste spectacole din facultate și să le prezentăm publicului.” – a mărturisit Radu Popescu, directorul festivalului, la decernarea premiilor.
Festivalul Bucharest Fringe – Ediția a 12-a s-a desfășurat între 23 septembrie – 2 octombrie 2022, iar juriul de
premiere a fost format din actrița Marcela Motoc, actrița Ana Turoș, câștigătoare a Premiului special al jurului la Bucharest Fringe – Ediția a 11-a, și regizorul și pedagogul Theodor-Cristian Popescu.
Câștigătorii acestei ediții sunt următorii:
- Cea mai bună actriță – Camelia Pintilie, pentru rolul din spectacolul „Efecte secundare” de Lucy Prebble, producție unteatru
- Cel mai bun actor – Vlad Brumaru, pentru rolurile din spectacolul „Hotel Godot”, regia George Remeș, producție Teatrul Godot
- Cel mai bun spectacol – „Efecte secundare” de Lucy Prebble, regia Vlad Bălan, producție unteatru
- Premiul pentru debut – Delia Neculau, pentru regia spectacolului „Cum mi-am îngropat fratele în asfalt”, producție UNATC I.L. Caragiale, București
Premiile speciale ale juriului:
- Echipei spectacolului „Burnout” de Arcadie Rusu, producție UNATC I.L. Caragiale și Linotip – Centru
Independent Coregrafic - Echipei spectacolului „The Last Raid of HumanKind”, regia și coregrafia: Daniel Alexandru Dragomir,
producție Contemporary Dance Dreamers
Ediția din acest an a Festivalului Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent a fost co-finanțată de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), Primăria Capitalei prin ARCUB, Ministerul Culturii și Primăria Sectorului 2.
PARTENERI MEDIA
Radio Guerrilla, Radio România Cultural, Hotnews, News.ro, LiterNet, Bookhub, Muze și arme, Zile și nopți, Ziarul Metropolis, Observator cultural, Libertatea, Revista 22, B-Critic, Revista Cultura, Revista Timpul, Modernism.ro, The Institute, PRwave, România pozitivă, Santinela, Radio-TV Arthis – Bruxelles
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Proiectul a fost co-finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului „București afectiv” 2022.
Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB,
puteți accesa www.arcub.ro.