Simbolismul animalelor in credintele românesti
Câinele – alte prevestiri
Desi mentiunile asupra prevestirilor de bine ale câinelui sunt rare, exista credinta ca acest animal, in anumite conditii, poate prevesti binele: „Când cânele se festeleste sa se murdari, a se terfelit inaintea scarii, are sa fie bine in acea casa“ .
Câinele nu este cunoscut numai pentru prevestirile de moarte. El este, alaturi de pisica, prevestitor al venirii oaspetilor: „Când se gudura cânele, are sa vie cineva“, „Când se tavaleste cânele in batatura, are sa vie oaspeti“ . Miscarile sale sugereaza bucuria, de aceea au condus la interpretarea in aceasta directie. Oaspetii sunt primiti, in mediul traditional, cu bucurie, cu voie-buna iar câinele anticipa si exprima aceasta stare de spirit.
Datorita traiului, fie vara, fie iarna, numai afara, in aer liber, câinele prevesteste schimbarea in bine a vremii: „Când se culca cânele pe omat, are sa fie cald“.
In mentalitatea populara, câinele mai este inzestrat si cu „darul“ de a vesti comportamentul adulterin al sotilor sau numai al sotiei, potrivit unor credinte: „Când ti s-a uda cânele pe pereti, insemneaza ca unul din soti nu prea trage cu casa; cateaua vesteste patima femeii, cânele pe a barbatului. Când cânii simt asa ceva, apoi la cel necredincios sot nu se gudura când intra in ograda“ . Daca un câine se bucura in mod obisnuit la vederea stapânului, in cazul necinstei si al necurateniei unuia dintre soti, nu se mai intâmpla acest lucru.
Câinele – vestitor la stâna
Legatura afectiva deosebita stabilita intre stapân si animalele sale, solidaritatea in fata primejdiilor de orice natura fac necesara studierea câinelui si intr-un alt context: nu de prevestitor, ci de vestitor al pericolului.
Se poate spune ca toate atributele prevestitoare ale câinelui pornesc de la simtul sau deosebit. Este motivul pentru care ciobanii nu concep nici o stâna fara cel putin doi, trei câini.
Legenda genezei câinelui este legata chiar de pazirea turmei de oi. Datoria câinelui a fost sa protejeze ciobanul si turma sa. De fapt, aparitia lui e strict legata de aceasta conditie : „Cel mai adesea câinele se iveste pe lume dupa lup, ca un remediu impotriva relelor pricinuite de acesta. Geneza câinelui este legata de turmele de oi, de nevoile si grijile omului /…/“.
Daca nu ar exista câinii curajosi, turmele ar fi expuse permanentului pericol reprezentat de lupi. Marturii referitoare la acest aspect din viata ciobanilor (datate nu departe de timpul in care traim) arata importanta simtului deosebit al câinelui. Câinii simt de la câtiva kilometri când un lup se apropie de turma:
„Simtea lupu’ cu 2 seri inainte, ca lupu’ nu ataca de prima data, statea ascuns la câtiva km si cânele sta atent, toata noaptea dadea roata la târla si n-avea stare“.
Relatarea releva increderea oamenilor in câini. Bineinteles, uneori, se mai intâmpla ca lupii sa câstige aceasta „lupta“, dupa cum aflam din relatarea urmatoare:
„Se-ntorcea Bitu spre sfintit de la câmp cu oile. Vreo doi lupi i-au tot dat târcoale de la câmp, da’ le-a fost frica sa s-apropie, c-aveam atunci trei, patru câini mari, le era frica de ei. L-au dus asa dindarat pâna la colt la Nicu Sârbu si dupa aia lupii au luat-o pe valea gârlii. Noi eram a treia casa de la colt, si spatele bataturii dadea chiar la gârla. Oile le-a lasat Bitu sa fuga-n târla si el, n-apuca bine sa intre-n casa ca-i zise lui mos Gligore, ta-su: „Ba taicule, m-aduse lupii pân-aci la colt, da’ au raznit-o spre gârla.“ Asta batrânu ii zise: „Du-te ca-i gasesti in târla, c-au venit câinii s-amusine la mâncare si oile nu le pazeste nimeni“. Iese Bitu afara, lupii-n târla asa cum spusese mosu’, intrasera prin dosul curtii. Rupsesera deja o oaie si-i scosesera burhanele, ca lupii spargeau oile la burta si le scoteau matele ca sa fie mai usoare si sa poata sa le care mai repede. Ce sa mai zica Bitu: „Lasa-i s-o manânce. Ei nu trebuie sa manânce, mai ticule?!“. Lupii-s animale rele. Povestea Bitu, ca daca intra un lup in târla, de rai ce erau, nu omorau o oaie, omora 10, le omora pe toate, chiar daca nu putea sa le manânce, el nu putea sa fuga decât cu una. Da, sunt animale rele, sa jafuie, si sa strice. Si destepte. Au stiut atunci ca câinii o sa se duca la mâncare si-au asteptat in târla. Tata, Lisandru, era mic p-atunci, se-ntâmpla asta cu lupii-n târla pe la 1920. Când s-a intors Bitu in casa sa le spuna c-au luat lupii o oaie tata a auzit de-acolo din strat, ca dormea. „Si ce oaie a luat?“ a intrebat mosu’. „O tigaie, pe Dracica“, cum o fi chemând-o pe oaia aia. Si tata a inceput sa plânga, ca e oaia lui „Aoleu, Dracica mea, oaia mea…“! „Taci din gura ca-ti dau alta“, ar fi zis asta batrânu ca sa nu mai plânga. Eu râd acuma când povestesc, da’ si eu când eram mic am plâns asa, poate chiar si mai rau, dupa o oaie. Mi-o daduse mie tata la Paste, de mioara, si-i pusesem numele Carabasa, era o tigaie cu botul si picioarele maro. M-a trimis cu oile la câmp, si cum am facut, cum n-am facut, am lasat-o sa pasca lucerna prea mult si a murit chiar acolo, pe câmp. Tot drumul pâna acasa tipam cât ma tineau plamânii: „Aoleu, a murit Carabasa! Carabasa mea! Carabasa mea!“. Plângeam si de frica lu’ tata si de mila ei. Nu m-a mai batut tata, i s-a facut mila de mine.“
Relatia dintre om si câine este ilustrata si prin aparitia acestuia din urma pe monumentele funerare ale stapânilor, figurând in versuri, uneori inaintea membrilor familiei.
Aura malefica. Câinele negru in vise – prevestire a mortii
De-a lungul timpului, rautatea a fost ilustrata prin diverse sintagme, din care nu lipseste cuvântul „câine“. Inca din Biblie, „câine“ desemna o insulta foarte grea. Aceasta insulta este folosita si in zilele noastre si nu numai la poporul nostru.
De fapt, majoritatea oamenilor, in special cei din mediul rural, ciobanii, se bazeaza pe aceasta caracteristica a câinelui. Si chiar incearca diverse metode pentru a face câinele sa devina rau (taierea cozii si a urechilor se practica adesea la catelandri). Cu cât este mai rau („mai negru-n ceru’ gurii“), cu atât increderea ca va pazi bine bunurile creste.
„Coborât“ pe aceeasi treapta cu mâta, lupul, sarpele, conotate negativ in majoritatea credintelor populare („mâta, cainele, lupul, serpele nu-s prieteni omului, ca ei au venin in dinti si daca-l musca pe om, moare“ ), câinele isi pierde din „prestigiu“ si capata o aura malefica.
Ambivalenta câinelui este sustinuta de credintele populare românesti care afirma ca „dracul se poate preface in câine“ . Dar nu numai dracul se poate intrupa in câine, ci si duhurile rele, strigoii etc. (insa ambivalenta semnificatiilor fiind specifica mentalitatii arhaice, o alta credinta afirma „câinele este simtitor de duhuri necurate“ , in sensul ca-l protejeaza pe om de ele).
O alta ipostaza a sa, potrivit credintelor, este aceea de piaza rea aducând nenoroc, nenorociri si chiar moartea casei unde se aciueaza: „De multe ori traieste in chip de câne, ce vine de cine stie unde sau se naste la casa unui om, odata cu inceputul unui sireag de nenorociri, marunte deocamdata; dupa o vreme seara, incepe sa urle, sa se ude pe pereti si sa se murdareasca prin ograda. Un astfel de câne trebuie indata izgonit sau ucis“ . Ca piaza rea este cunoscut mai ales câinele negru.
Aura malefica este intretinuta de credintele populare românesti referitoare la câine: „Necuratul se cuibareste, cel mai des, intr-un câine negru sau roscat“, spune Ivan Evseev .
Exista o veche legatura intre câinele negru si practicile vrajitoresti. Multe femei au fost ucise in perioada Inchizitiei, deoarece erau insotite de un câine negru, despre care se credea ca este un diavol metamorfozat .
Aceasta introducere ampla, referitoare la semnificatia malefica este necesara pentru a intelege de ce multe prevestiri nefaste sunt legate de aparitia unui câine negru.
Moartea primului copil al Gherghinei Matei (ei i-au murit toti cei trei copii), la doar câteva luni dupa botez, e marcata, in vis, de prezenta unui câine negru:
„Adormisem cu copilul lânga mine. Am visat ca un animal negru, parca ar fi fost câine, incerca sa intre in casa si tot râcâia la usa. Nu parea vis, eu voiam sa ma trezesc si tot am incercat sa ma trezesc, sa tip, ca sa se sperie si sa plece. Dar n-am putut sa ma trezesc si sa-l alung. Spre ziua m-am trezit si baiatul era mort lânga mine“ .
Câinele negru pare ca a fost cel care a incercat sa-i „rapeasca“ copilul in vis. Totul parea atât de real incât nu a putut sa strige, cuvintele se opreau, nu putea sa articuleze nimic, ca si cum ar fi fost paralizata, desi stia ca acest câine negru incerca sa intre in casa.
Atunci când câinii apar in vise, credinta cea mai raspândita este ca avem dusmani de care trebuie sa ne ferim .
Trecând peste toate aceste conotatii negative, câinele continua sa ne uimeasca prin amestecul simultan de forta dezlantuita / supunere, agresivitate / blândete, putere / slabiciune, ramânând un agent activ al prevestirilor.
Note:
1. A. Gorovei, op. cit., p. 39.
2. Ibidem.
3. Ibidem.
4. Ibidem.
5. Câinele se naste din merele aruncate de Sf. Petru lânga turma unui cioban pentru a o salva de jafurile lupilor (Tony Brill, „Legendele românilor”, Bucuresti, Ed. Grai si suflet – Cultura nationala, 1994, vol. III, p. 20-21).
6. Mihai Coman, „Bestiarul mitologic românesc”, Bucuresti, Ed. Fundatiei Culturale Române, 1996, p. 68.
7. Inf. Sârbu Alexandru (Lisandru), 79 ani, sat Dimitrie Cantemir, jud. Giurgiu (ancheta; v. Anexa II, fotografia reprezentând familia informatorului, saivanul oilor si câinii.
8. Inf. Sârbu Florea, 52 ani, sat Radu Voda, jud. Giurgiu (ancheta).
9. v. Anexa II, fotografie din Cimitirul Vesel, Sapinta.
10. E. N. Voronca, „Datinile si credintele poporului român”, Iasi, Ed. Polirom, 1998, vol II, p. 217.
11. Ion Muslea, Ov. Bârlea, „Tipologia folclorului. Din raspunsurile la chestionarele lui B. P. Hasdeu”, Bucuresti, Ed. Minerva, 1970, p. 278.
12. Gh. F. Ciausanu, „Superstitiile poporului român”, Bucuresti, Librariile Socec, 1914, p. 335: „dracul poate lua chipul unui câine. Poate ca aceasta superstitie se datoreaza ca ochii câinelui au noaptea o lumina foarte vie”.
13. Gh. F. Ciausanu, op. cit., p. 335.
14. Conform Dex-ului, p. 788, „Piaza – (In superstitii; de obicei determinat prin rea sau buna) Semn prevestitor; intâmplare, eveniment, fiinta etc. care se crede ca aduce cuiva nenorocire, nenoroc sau noroc”.
15. T. Pamfile, op. cit., p. 70.
16. I. Evseev, „Dictionar de simboluri si arhetipuri culturale”, Timisoara, Ed. Amarcord, 2001, p. 38.
17. „In Transilvania aflata sub Habsburgi au fost executate in sec. XVIII multe femei nevinovate, acuzate de vrajitorii, ultima ardere pe rug având loc la Medias, in 1752. <<Unealta>> folosita de vrajitoare era considerat câinele negru, fapt consemnat in interogator:
18. Judecatorul: <<Se spune ca ai avut totdeauna un servitor, pus la dispozitie de diavol>>.
19. Acuzata: <<Da, am fost urmata totdeauna de un câine negru>>.
20. Pe baza acestei <<recunoasteri>> obtinuta prin schingiuiri batrâna Margareta Brus a fost arsa pe rug. Verdictul incrimina practica de magie, dar si câinele negru, socotit inca din Evul Mediu emblema vrajitoarelor” – Aristide Popescu, „Semper fidelis”, Bucuresti, Ed. Albatros, 1981, p. 59.
21. Inf. Matei Gherghina, sat Radu Voda, jud. Giurgiu.
22. „Daca visezi ca te musca câine sau ca te alearga, inseamna ca ai un dusman care te vorbeste de rau”,
23. Inf. Valentina Tatu, 32 ani, sat Radu -Voda, jud. Giurgiu.